| Teodora Calagiu : “Preocuparea actorului este continuă, nu se încheie în seara premierei. Trebuie să treacă timp, pentru a te împrieteni cu personajul, a rezona, a simți că e al tău și că face parte din tine. E ca într-o relație de iubire!” |  |
| (Teatru) |
| A te intalni cu artista Teodora Calagiu, sub semnul liniei de dialog, este o experienta inedita, tonica, autentica, binevenita, care poarta amprenta unui excelent mix de fructe tropicale, in care ti se dezvaluie, in trepte, o nota proaspata, exotica, solara, cu pregnante efluvii de hibiscus, mar, macese. Mi-a marturisit ca-i place sa descopere culturi diferite, ca prefera culorile vii, cartile scrise de rusi si de englezi, filmele non-americane (argentiniene, nordice, italienesti), sunetul ploii si al vantului. |
Si mi-a si impartasit cate o recomandare de carte, de film si, evident, si una muzicala: Maestrul si Margareta - Mihail Bulgakov; El secreto de sus ojos (The secret in their eyes), in regia lui Juan José Campanella si X Ambassadors, cu melodia Unsteady.
A transfera, in concret, ecuatia fauririi viselor este sinonim, in viziunea ei, cu a parcurge harta datoriilor esentiale ale artistului, acordand, mereu, prioritate: muncii, ambitiei si rabdarii. Definitia personala a mecanismelor actorului incorporeaza, subtil, esente matematice, intrucat, pentru Teodora Calagiu: “Actorul este suma sentimentelor sale, inmultita cu suma energiei publicului.”
In ceasca de intrebari si raspunsuri de astazi, eu am venit cu intrebarile, pregatite dupa o survolare - documentare a universului ei definitoriu, iar intervievata mea a preparat raspunsurile si temperatura compatibila fiecarei masuri de ingrediente, adoptand dozajul echilibrat. A iesit de-un ceai si de-o cafea licoroasa, cu tonuri de vanilie, migdale, zahar brun, pe care alegem sa le servim impreuna cu dvs., care ne cititi, pastrand mereu cate ceva in memoria lentilei fidele si cu cei care, de-abia acum ne descoperiti, atat va mai spun: cu totii, sunteti bineveniti!
_______________________________________________________________
Imi plac personajele care nu-mi ies, din prima, si, pentru care, trebuie sa parcurg un drum al descoperirii
_______________________________________________________________
Stefania Argeanu: Cine este actorul? Ce viziuni, ce mecanisme, dorinte, imagini, sunete, povesti il definesc?
Care este rostul existentei sale?
Teodora Calagiu: E o intrebare grea, poate, chiar, una dintre cele mai grele..iar raspunsul este pe masura. Daca as lua definitia din DEX, ar rezulta ca actorul este persoana care interpreteaza diferite roluri, in piese de teatru sau in filme. Dar, eu as spune ca actorul este suma sentimentelor sale, inmultita cu suma energiei publicului. Actorul reprezinta emotia pura. Rostul existentei lui e acela de a patrunde in mintea si sufletul spectatorului, in asa fel, incat, acesta, pe drumul lui spre casa, sa simta transformarea.
Care sunt abilitatile, atributele, calitatile de care trebuie sa dispuna sau pe care trebuie sa le cultive o persoana pentru a fi artist, in viziunea ta?
O observatie favorabila artistului e aceea ca el este “cu capul in nori”, deci un visator. Nerenuntarea la vise este una din calitatile importante, care ar trebui sa-l urmareasca toata viata. Dupa care, principala abilitate, in opinia mea, e puterea de Munca. Este datoria esentiala a artistului, fata de meseria sa. Acesta este inceputul oricarui act artistic. Nu cred in rezultate extraordinare, fara munca, ambitie si rabdare. Doar astfel, visele se pot fauri. Nu pomenesc de talent, pentru ca este de la sine inteles ca el trebuie sa existe. Talentul il poti cultiva, doar daca il ai!
Proiectele care au dat tonul primaverii tale, din acest an, poarta (si) numele celor 3 spectacole in care ai daruit emotii frumoase si o stare de spirit aparte, spectatorilor care au venit in sala de teatru, si anume:
* in 26 martie, "Maitreyi" la Teatrul de Vara Radu Beligan, din Bacau
* in 31 martie, "Sotul Sotiei Mele", la Teatrul Rosu si The Hub, din Bucuresti
* in 1 aprilie, "Dumnezeu Iubeste", la Teatrul Tony Bulandra, din Târgoviste
Care este povestea distribuirii tale in cele trei spectacole?
Toate cele 3 spectacole se joaca, de cativa ani buni, pot spune, aproape cu aceeasi regularitate, ca la inceput, ceea ce e minunat si imbucurator. Sunt spectacole cu viata lunga, cu o poveste in spatele povestii relatate pe scena. La “Dumnezeu Iubeste” si la “Sotul Sotiei Mele”, fiind productii mai mici, 6, respectiv, 3 personaje, treaba a fost mai simpla, din acest punct de vedere. Fiind de multi ani in teatrul independent, inveti sa te descurci, sa ai alaturi de tine o gasca de oameni talentati, care, de preferat, sa-ti fie si prieteni si pui osul la treaba, sa cauti texte bune. Greul incepe in timpul repetitiilor, când te zbati sa cauti un loc unde sa si joci. Ideal ar fi sa ai tot planul de dinainte facut, dar cum entuziasmul e mare si " statul pe loc" nu ti-l poti permite, te arunci cu capul inainte :). Asa s-au nascut cele doua spectacole. In cele din urma, “Dumnezeu Iubeste” a fost si este, in continuare, gazduit de Teatrul de Arta din Bucuresti, in regia lui Tomi Cristin, care mi-a fost profesor, la clasa, in timpul facultatii, iar “Sotul Sotiei Mele” se plimba prin tara. In Bucuresti, se joaca la Teatrul Rosu!
Cu “Maitreyi”, lucrurile au stat putin diferit, pentru ca implica distributie mare si cu renume, decor somptuos si multe deplasari. Intalnirea mea cu Chris Simion a fost intamplatoare si de bun augur!
Primavara aceasta a culminat, pentru mine, si cu 2 productii noi: “Hotul de Margaritare”, de Valeriu Anania, in regia Amaliei Ciolan, la Teatrul Stela Popescu si “In Cadere Libera” de Oleg Bogaev, in regia lui Alexandru Maftei, la Teatrul Nottara. Am avut cateva reprezentatii cu public, urmand, in toamna, premierele oficiale.
Se spune ca, actorului ii este necesara o unitate de timp, in care sa parcurga drumul de la persoana la personaj. Care au fost timpii de care ai avut nevoie pentru a fauri, pentru a modela rolul tau din "Maitreyi"?
Cum a fost intalnirea ta cu textul, pe de o parte, si, totodata, cu scenariul?
Intalnirea mea cu textul s-a petrecut cu mult timp inainte, in liceu. A fost romanul de care nu ma mai saturam. Il reciteam de nenumarate ori si de fiecare data cu alti ochi. Practic, fara sa-mi dau seama, cred ca faceam, deja, o analiza pe text, care, ulterior, m-a ajutat. Nu-mi imaginam vreodata ca voi ajunge sa fac parte din acel univers care m-a fascinat de la primele randuri.
Scenariul e o imbinare intre “Maitreyi” si “Dragostea nu moare”, romanul scris de Maitreyi, ca raspuns lui Eliade. Deci, spectatorului ii sunt prezentate ambele puncte de vedere, ca asa este corect, nu?
Ce amintiri alese pastrezi cu privire la fiecare productie?
Sunt atat de multe amintiri incat mi-ar lua o vesnicie sa le insir aici. Dar, cele mai de pret sunt acelea din timpul repetitiilor si cele din turnee, "de pe drum". Am avut sansa ca, in anul III de facultate, regizorul Toma Enache sa ma distribuie in spectacolul “Mincinosul”. Eram mezina trupei si, implicit, timorata ca jucam alaturi de Sebastain Papaiani, Valentin Uritescu, Claudiu Bleont. Au fost cativa ani de turnee, spectacolul jucandu-se 8 ani de zile. Am o tolba cu povesti. Pentru mine, a fost ca o a doua scoala.
In fibra caror tipologii umane a trebuit sa te camuflezi pentru a le da viata si voce personajelor tale?
Am trecut de la copilita, la mama, de la femeie simpla de la tara, la femeie sexy si puternica. Si ar mai fi atatea, si atatea, pe care sper sa am ocazia sa le descopar in viata asta. Va spun, e un univers fascinant, in care odata intrat, nu mai vrei sa iesi. E hrana pentru inima si creier!
In ce a constat asimilarea personajelor pe care le-ai intruchipat?
Imi plac personajele care nu-mi ies, din prima, si, pentru care, trebuie sa parcurg un drum al descoperirii. Imi place sa muncesc si sa simt ca e greu, pentru ca stiu ca si satisfactia va fi la un nivel inalt. Dar, cum nu putem juca doar roluri de compozitie, cateodata, e bine sa parcurgi si tipologii de personaje care iti par a fi la indemana.
______________________________________________________________
Hotul de margaritare este un spectacol la care s-a lucrat intens, doua luni de zile, sub bagheta Amaliei Ciolan, ea fiind aur, pentru noi, actorii tineri, in aceste vremuri tulburi.
_______________________________________________________________
Cu ce scenariu/poveste, din cele 3 sau din cele interpretate de tine, pana in prezent, rezonezi mai intens? Exista un mesaj, o situatie, o experienta a vreunui personaj de care te simti atasata, care locuieste mai in apropierea sufletului tau?
Sunt lumi si situatii diferite. Eu simt ca, in toate spectacolele cu care am iesit la rampa (chiar si in proiectele incepute si nefinalizate), am investit timpul si zbaterea necesara pentru ca rezultatul sa fie cel dorit, sau, macar, aproape de ceea ce trebuie sa fie. Si spun asta, pentru ca preocuparea actorului este continua. Ea nu se incheie in seara premierei. Trebuie sa treaca timp, pentru a te imprieteni cu personajul, a rezona, a simti ca e al tau si ca face parte din tine. E ca intr-o relatie de iubire! Dar, ca sa raspund punctual, aproape de sufletul meu este Lena, din “Dumnezeu Iubeste”. O femeie simpla, de la tara, cu 4 copii, urmand sa-l nasca si pe al 5-lea, care se supune oranduirii vietii, dar fara sa considere ca face un compromis. Ma simt atasata de ea pentru ca suntem intr-o antiteza perfecta, si pentru ca, dupa 4 ani de zile, inca o descopar.
Cine ai fost in “Hotul de margaritare”? De cat timp joci in acest spectacol?
In “Hotul de margaritare” o interpretez pe Ariadna. O femeie fortata de imprejurari sa duca o viata pe care nu si-o doreste, devenind, astfel, puternica, si care, atunci cand intalneste, pentru prima data dragostea, lumea ei se metamorfozeaza. E un spectacol la care s-a lucrat intens, doua luni de zile, sub bagheta Amaliei Ciolan, ea fiind aur, pentru noi, actorii tineri, in aceste vremuri tulburi.
Pe 6 si pe 8 iunie au fost doua reprezentatii cu public, urmand ca, in toamna, sa aiba loc premiera oficiala la Teatrul Stela Popescu (Palatul National al Copiilor). Textul piesei, plin de metafore si valoare stilistica, a fost scris in anii 50 de Valeriu Anania si relateaza pilda fiului risipitor, o poveste care, se potriveste perfect zilelelor noastre. E un spectacol pe care il recomand, fara sa fiu subiectiva.
Cand spun Teodora Calagiu, spun: “Simplu, doi”, “Putin din fiecare”, spun o colaborare de bun augur (care a inceput in 2016), sub semnul povestii muzicale ARCAN si, mai spun, si numele cant-autorului ADRIAN BERINDE.
Din culisele acestei colaborari, ce doresti sa impartasesti?
Colaborarea mea, cu Adrian Berinde, a inceput intr-un mod surprinzator si neasteptat. L-am descoperit acum 4 ani si, in acea noapte, am ascultat la nesfarsit toata discografia existenta pe internet. A fost o noapte alba, in care si-au facut loc, in mine, toate sentimentele posibile. De dimineata, i-am scris pe facebook si i-am multumit. Nu asteptam raspuns, nu stiam daca pagina este reala sau este administrata de catre altcineva. Eu am vrut sa-i spun ce simt. Raspunsul a venit dupa fix un an de zile, cand, culmea, si domnul Berinde doar ce ascultase o melodie a mea si a tinut sa ma felicite... si de aici a inceput totul, o prietenie frumoasa care, sunt sigura, va dainui. El a fost si este un om - cheie in viata mea. Oamenii aceia, care iti ies in cale, intr-un anumit punct al existentei tale, si lasa o amprenta grea asupra evolutiei tale, ca individ. Cam asa s-ar traduce si "Putin din fiecare". Piesa este, de fapt, o colaborare in 3: Adrian Berinde, Mircea Baniciu si eu. Onorata ca i-am avut, pe acesti doi domni veritabili, alaturi de mine, asa cum sunt onorata ca, partea mea muzicala este cantata in aromana, eu fiind o aromanca mandra de originile ei.
Cum a fost sa te implicit in armoniile sonore ale ARCANULUI?
"Arcan" este un album aparte, deosebit, de la primul vers, pana la ultima nota muzicala. Inregistrarile au avut loc in Targu Mures, fiind produs de niste profesionisti desavarsiti. Cu asemenea "ingrediente", este usor sa-ti pui sufletul pe tava.
In ce consta fericirea artistului? Cum face el fata incercarilor, obstacolelor?
Cred ca artistul, prin definitie, este competitiv. Ideal ar fi sa fie intr-o continua competitie cu el insusi, nu cu restul. Insa, ambele forme ale competitiei ii sunt benefice, pentru a progresa si darama bariere. El creeaza pentru sufletul lui, dar, cu precadere, pentru sufletul oamenilor. Atunci cand mesajul ajunge la ei, el si-a atins scopul, astfel poate fi fericit, un pic. Nu stiu daca exista o fericire a artistului, ca stare de spirit, continuta. Multe capodopere, opere de arta, s-au nascut din suferinta si durere. “Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi” – T. Arghezi
Cand te-ai intalnit, pentru prima data, cu muzica? Dar cu teritoriul teatrului?
Ordinea chiar asta e. Intai a fost muzica, dupa care lumea teatrului, iar acum sunt prietene, se intrepatrund! La 12 ani am inceput cursurile de muzica de la Palatul Copiilor, dupa care au urmat 2 ani de scoala Populara de Arte. La 16 ani, am intrat intr-o trupa alcatuita din 3 soliste. Aveam compozitor, producator, casa de discuri, videoclipuri, concerte prin tara, la tv, tot tacamul. A fost o perioada frumoasa si agitata, care a luat sfarsit cand am intrat la facultate, la teatru. In prezent, am o trupa de Coveruri, Trupa JumiJuma. Suntem draguti, plini de energie si incercam sa bucuram oamenii, la cele mai importante evenimente din viata lor. In particular, fac Canto saptamanal. E un antrenament absolut necesar, mai ales atunci cand vocea este instrumentul principal cu care lucrezi.
Am hotarat ca vreau sa dau la teatru, tarziu, pe la 16 ani. Nu mi-am dorit, de mic copil, si nici n-am avut vreun gand, pana atunci. Mergeam, in schimb, saptamanal, la spectacole si eram la curent cu tot ce aparea nou. Eram avida de teatru, dar nu indrazneam sa ma gandesc atat de departe. Cel care m-a ambitionat si a avut mai multa incredere in mine, decat puteam eu sa am la varsta aceea, care mi-a deschis apetitul si orizontul, a fost Adrian Pintea. Dupa prima intalnire cu el, am stiu ce drum doresc sa parcurg. El a pus piatra de temelie intr-o decizie importanta, de viata si nu cred sa fi stiut, vreodata, cat de multe ii datorez. Il port, cu mine, in ganduri!
_______________________________________________________________
"Acasa" ma simt in bratele copilului meu.
_______________________________________________________________
Ce semnificatii are muzica pentru tine? Ce reflexii poarta dialogul ce se infiripa intre tine si ceea ce canti?
Cand am dat la facultate, am stat bine, sa ma gandesc, daca vreau sa continui si cu muzica, in paralel. Am ales sa nu o fac. La 18 ani, fiind, practic, copil, n-as fi stiut sa gestionez bine situatia, in asa fel incat studiile sa nu-mi fie afectate. Mi-am dorit sa fiu o studenta serioasa si dedicata, prezenta la cursuri, nu doar in trecere. Asa a si fost. Dar dupa o perioada destul de lunga de timp, mi-am dat seama ce dor imi era, de fapt, sa cant. Am facut rapid o revizuire si am realizat ca nu se exclud una pe cealalta, ci ca se completeaza. Asa am inceput sa cant in limba pe care o vorbesc in casa, in aromana. Cel mai sincer dialog muzical.
In momentul de fata, lucrez la doua albume muzicale armanesti. Unul, cu trupa Zurlesque, trupa care s-a nascut dintr-o joaca, dar care a evoluat intr-un mod neasteptat, spre colaborari cu muzicieni de marca si celalalt, la initiativa lui Robert Anghelescu, clapar si membru fondator al trupei Bere Gratis, cel care compune si orchestreaza melodiile. Am scris versurile, la o parte dintre piese, incercand sa las prin ele, o bucatica din mine. Sunt convinsa ca, intr-un viitor apropiat, proiectele se vor uni, pentru ca scopul lor este acelasi. Cred ca, orice proiect in aromâna este extrem de important, pentru patrimoniul cultural al comunitatii noastre, ceea ce ajuta si la prezervarea limbii. Muzica usoara este prea putin reprezentata, asa ca simt ca aduc ceva nou in zona asta, ceva palpabil, care o sa ramana peste timp.
Daca ar fi sa decodifici fluxul de energii care traverseaza fiinta ta, asupra carui mesaj te-ai opri, indeosebi?
"Culege-mi visele pe care le-am croit langa tine si imparte-le oamenilor". E mesajul Mariei Tanase catre sotul ei, cand aceasta se afla pe patul de moarte. E un gand cu care ma identific si care reprezinta un cumul de stari. Ca artist, sunt greu de multumit. Intotdeauna e loc de mai mult si de mai bine, sunt intr-un zbucium permanent. In viata personala, e mai simplu, e mai liniste acolo si atunci, contin doua extreme, care se intalnesc la mijloc si imi ofera echilibrul de care am nevoie.
Un profesor (in sensul de mentor, de formator, de indrumator de energii) cu un rol aparte in existenta ta este/ a fost/ continua sa fie: ...
Sunt 3 oameni care au avut un rol important in viata mea. Adrian Pintea: datorita lui, am dat la Teatru
Tomi Cristin: mi-a fost mentor in timpul facultatii, si cumva, prin colaborarile pe care le avem, continua sa fie.
Toma Enache: pentru increderea pe care mi-a acordat-o, distribuindu-ma in spectacole si in primul lui film artistic de lungmetraj “Nu sunt Faimos, dar sunt Aroman”. De altfel, a fost primul film si pentru mine.
Ce (culori, pasiuni, sunete, carti, autori, sentimente) iti definesc/defineste personalitatea?
Imi place sa descopar culturi diferite, imi plac culorile vii, cartile scrise de rusi si de englezi, filmele non-americane ( argentiniene, nordice, italienesti), sunetul ploii si al vantului.
Unde este “acasa” pentru tine, Teodora?
Oricat de cliseic ar suna, "acasa" ma simt in bratele copilului meu. Pentru ca, oriunde va fi el, voi fi si eu!
Ce te inspira, ce te motiveaza sa continui drumetia pe acest palier artistic, oferindu-ti mostre veritabile de energie, pe termen indelungat?
Confirmarea faptului ca sunt pe drumul cel bun. Si, aceasta confirmare vine de la oamenii cu care ajung sa interactionez. Si nu, nu prietenii apropiati si nici mama, tata sau sotul. Sunt, inca, la inceputul acestui drum, sau, cel putin, eu asa consider.
Multumesc pentru timpul acordat, pentru ca ai acceptat invitatia mea la o Ceasca de Cultura, in acest format, pentru ca ai fost dispusa sa dialogam si sa-mi impartasesti viziunile, perceptiile, emotiile si gandurile tale!
Eu va multumesc pentru acest itinerariu. Cu ocazia aceasta, am retrait momente atat de dragi mie!
Interviul cu artista Teodora Calagiu este pregatit de Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.
Sursa text : Stefania Argeanu
Autor : Stefania Argeanu
Sursa foto : din arhiva personala a Teodorei Calagiu
.
| |
|
|
|