Este cazul spectacolului Orasul cu fete sarace pe care Afrim l-a gandit pornind de la nuvelele lui Radu Tudoran, un scriitor pe care multi l-au uitat. In aceasta punere in scena, regizorul face din cuvinte un invelis pentru imagini, nu invers, cum se intampla in multe dintre spectacolele sale. Toate trairile personajelor se revarsa din gurile acestora pentru a activa gesturi si a construi imagini. Prostitutia, cea mai veche meserie din lume cum cliseistic i se spune, este doar un pretext pentru acest periplu liric prin proza lui Tudoran. Femeia si corpul sau, corp care ajunge sa nu ii mai apartina si care e mereu in cautarea unui suflet care sa il rupa de material sunt laitmotive in Orasul cu fete sarace. Li se suprapun si se preling peste, ca grasimea de pe o bucata de carne pusa pe foc, misoginismul, dezumanizarea, precaritatea materiala si nevoia de supravietuire cu orice pret, boala, singuratatea, marginalitatea, lipsa de perspectiva.

 

Cadrul in care trupurile se rup de suflete si se pun in vitrina poftelor trupesti este un oras sarac de provincie. Pentru a-si construi suita de tablouri scenice si culoarul labirintic de expunere a acestora, Radu Afrim colaboreaza cu scenograful Cosmin Florea, pe care l-a avut alaturi in ultimii doi ani in spectacole importante si de care il uneste firul complementaritatii artistice. Totul pare sa se lege in Orasul cu fete sarace intre imagini, miscare, lumini si sunete. Cosmin Florea reuseste sa deseneze si de aceasta data pe scena un decor multifunctional care isi face din aparenta staticitate o parghie pentru multiplicarea perspectivelor si a planurilor de actiune. Scenografic, Cosmin ciopleste o matrioska care il cucereste pe privitor si il tine pana la final intr-un joc cu propria curiozitate. Desi aminteste de decorul din Dansul Delhi, un alt spectacol la care Cosmin Florea a lucrat cu Radu Afrim pentru Nationalul iesean, cu lemnul in nuante terne si cu o usa in centru, fereastra spre metatext si metaimagine, cel din Orasul cu fete sarace are unicitatea sa. Viata desprinsa din viata si reprodusa in miniatura pe scena face din aceasta poezie scenica o madlena si starneste un vartej de melancolie. Scenograful tine captiva in vitrine o iarna in miniatura, acel anotimp care vajaie in fiecare cadru al povestii pe care ne-o spune Afrim, aduce elemente-cheie din rural, o lampa, o stiva de lemne pentru foc, o plapuma pentru a da minimalismul forta expresivitatii. In decorul creat de Cosmin Florea nu avem aglomerari, dar avem elemente care incurajeaza suprapunerile si stratificarile.

Ca de fiecare data, pe langa o scenografie care sa ii sustina viziunea complexa asupra unui text, regizorul Radu Afrim isi alege cu mare grija distributia, dozeaza cu meticulozitate experienta scenica si maturitatea actorilor implicati in proiect cu prospetimea si ingenuitatea. Astfel, pe langa actori cunoscuti publicului si regizorului insusi ca Pusa Darie, Ada Lupu, Cosmin Maxim, Ionut Cornila, Dumitru Nastrusnicu, in roluri deloc de neglijat apar in Orasul cu fete sarace si sapte studente ale scolii iesene de teatru, Diana Vieru, Malina Lazar, Ioana Buta, Iuliana Budeanu, Mara Lucaci, Diana Amitroaie, Ioana Aciobanitei.

Tipologiile propuse publicului in aceasta productie sunt, de asemenea, intelept evidentiate, iar masculinitatea si feminitatea nuantate. Puterea, barbatia, brutalitatea se amesteca in viziunea lui Afrim cu tandretea si romantismul rationalizat, in portii mici, dar suficiente pentru a mai diminua din griul existential. Femeia e marfa de schimb,  se prostitueaza pentru cateva lemne in plus si bani de o paine, insa regizorul scoate din fiecare personaj feminin si coltii visarii, ai sensibilitatii si ai nevoii de iubire.

Femeia naiva, femeia dintr-o bucata, femeia bolnavicioasa, femeia-matca, protectoare si sfatuitoare populeaza Orasul cu fete sarace si il tin in viata. Nici un rol nu este minor in tesatura  scenica pe care Afrim o expune privirilor, insa Ada Lupu imbracata in destinul Murei si Pusa Darie insufletind-o pe Mamocica aduc un plus de forta si de sensibilitate povestii. Intr-un oras in care moralitatea e pusa la colt de disperarea de a supravietui, reperele nu sunt usor de identificat. Mamocica Pusei Darie reuseste, ca o mama de imprumut, sa le ofere protectie, intelegere si chiar afectiune bietelor fete care fac din trupurile lor o prada usoara pentru orice barbat in trecere si cu cativa gologani in buzunar. Nu ii lipseste cinismul, iar trasul la masea o face sa isi reverse umorul frust peste tot pe unde merge, insa stie sa le tina piept barbatilor, fara a face din feminism o arma. Degradarea morala nu o ocoleste, totusi samanta umanitatii ii mai incolteste din cand in cand in piept si ii da un plus de curaj in relatia cu barbatii dominati de pofte trupesti. Trecerile de la tragic la comic ii reusesc din plin, iar personajul sau domina universul feminin al spectacolului, uneori din umbra, pentru a-i face loc Murei.

Dintre personajele masculine din Orasul cu fete sarace, aproape omniprezent este Marinica, seful depozitului de lemne din oras, interpretat de Cosmin Maxim. Prin patul lui trec toate femeile, si mai naive si mai experimentate, se pozitioneaza ca centru de putere in asezarea saraca, in care o stiva de lemne in plus e semn de bogatie. Marinica le scoate pe multe dintre femeile din oras din inghetul propriei locuinte si le ofera temporar caldura propriului pat. Actorul Cosmin Maxim stapaneste bine personajul, nu ii imprima agresivitatea pe care  puterea i-ar putea-o incuraja. Are chiar o anumita duiosie in relatia cu unele fete infometate si inghetate care ii ocupa camera pentru cateva ore.

Desi de aceasta data regizorul nu apeleaza la proiectiile video, spectacolul este unul cu un impact vizual puternic. Cadrele-tablou care se deschid in fata ochilor spectatorilor odata cu usa centrala, ritualurile de inmormantare, obiceiurile si traditiile integrate in punerea in scena, jocurile de lumini si umbre, paleta coloristica prin care trec aceste lumini si umbre, orientarea si miscarea in spatiu a personajelor, suprapunerea straturilor naratiunii fac din Orasul cu fete sarace o galerie de arta in miscare. Ca in orice galerie, avem in prim-plan cateva imagini, auzim clar vocea celui care ne ghideaza, dar suntem constienti si de faptul ca in spatele nostru, undeva in fundal, viata are un alt curs, simtim pierdut si fragil firul de zgomote si voci pe care il lasam in urma. Radu Afrim aduce in galeria de pe scena doua planuri pe care le supune concomitent atentiei, insa alterneaza intensitatea si importanta actiunii din fiecare plan, camera lui Marinica, unde se consuma placeri carnale si pasiuni si camera condamnata la frig a Murei, loc de confesiuni, suferinte sufletesti si trupesti.

Corporalitatea, raporturile de putere dintre barbat si femeie, erotismul, dragostea conditionata de precaritatea materiala, sufletul in cautarea unui trup in care sa se cuibareasca, un oras uitat de lume de pe langa Nistru se regasesc in aceasta galerie scenica animata gandita de Radu Afrim. Straniul si familiaritatea, duiosia si fatalismul, picturalul si realul, suprarealismul moderat si lirismul in supradoze sunt nuante ale aceleasi povesti in Orasul cu fete sarace.

Distributia: Ada Lupu, Pusa Darie, Cosmin Maxim, Ionut Cornila, Dumitru Nastrusnicu, Diana Roman, Diana Vieru, Malina Lazar, Ioana Buta, Iuliana Budeanu, Mara Lucaci, Diana Amitroaie, Ioana Aciobanitei, Dumitru Georgescu, Radu Homiceanu