Acum niște ani |
21 decembrie 2024 |
|
|
Istoria Artei Fotografice din Banat între 1839 și 1918 | | (Fotografie) | Muzeul de Arta Timisoara va invita vineri 2 martie 2018, ora 18:00 in Sala Baroc la lansarea cartii autorului dr. Cristian Graure: Istoria Artei Fotografice din Banat intre 1839 si 1918. | Identitati vizuale in era modernitatii, publicata la Editura Eurostampa din Timisoara, 436 pagini.
Invitati: Prof. univ. dr. Dorel Gaina Gerendi de la Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca si Critic de arta dr. Gabriel Kelemen de la Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Arte si Design.
Moderator: dr. Andreea Foanene de la Muzeul de Arta Timisoara
La inceputurile fotografiei, spre sfarsitul anilor ‘30 ai secolului al XIX-lea, Willian H. Fox Talbot observa capacitatea inefabila a aparatului fotografic de a inregistra „ranile timpului”. Raportata la propria noastra existenta – asemenea concluziilor formulate de Susan Sontag – aceasta capacitate dezvaluie faptul ca din perspectiva realitatii materiale cele mai neobisnuite „decimari” nu sunt cele ale pietrei, ci ale carnii. Prin intermediul fotografiilor, urmarim astfel realitatea felului in care oamenii imbatranesc prin cea mai intima si mai tulburatoare cale. A privi o fotografie in care este infatisata o persoana apropiata sau chiar propriul chip, devine in esenta un proces emotional, inainte de toate.
Organizata in jurul acestor notiuni care reflecta experientele umane esentiale, cartea reprezinta rezultatul cercetarii evolutiei fotografiei din vestul tarii, in raport cu spatiul central european si universal, reunite in teza de doctorat sustinuta in primavara anului 2017, la Academia Romana din Bucuresti.
„Viata in sine nu reprezinta realitatea. Noi suntem cei care insuflam viata in stanci si pietre” -Frederick Sommer
In cadrul evenimentului va avea loc o dezbatere cu invitatii, iar cei prezenti vor fi imortalizati prin imagini realizate de Daniela Schinderman (procedeul istoric Van Dyke) si Miruna Basaraba (procedeul Cyanotipe), studente la Facultatea de Arte si Design Timisoara si membre Iris Fotoclub, coordonat de Damian Diaconescu.
Eveniment sustinut media de Modernism.ro si Agentiadecarte.ro
Va asteptam cu drag!
. | |
|
|
|
|