Nu pot decât aplauda fiece apariție filmică altruistă, didacticistă, schismatico-paradigmatică, dialogic-taifunică. De la The Man from Earth încoace nu m-am mai confruntat cu astfel de coloși ideologici, cu așa cariatide bățoase pe sub togile cărora m-am uitat și am înmărmurit, am călcat sfioasă pragul, am fost primită în templul uterin, anticameră sărăcăcioasă a morții ca atâtea altele dintr-un imobil periferic, m-am așezat cuminte pe un taburet, mi-am sprijinit coatele pe genunchi și am înmărmurit a doua oară ca alienul ăla reflexiv de la Hamangia.
Ce a urmat după profanarea templului-cavou, incizie fără de anestezie s-a numit. Doi oameni-fenomen, puternici în opinări și credințe, dansează un balet discursiv cutremurător, iar deluviul argumentelor contradictorii ce se lovesc de granitul fiecărui mal în parte e de o deschidere corticală strigătoare la cetele îngerești sau la… stratosferă, în funcție de referențialul fiecăruia. Uimitoare decența confruntării, luciditatea ei, deferența interlocutorului în fața corsetelor, pampoanelor și lornioanelor ideologice ale celuilalt, o alteritate cu iz peripatetic, cu mișcări elegante, revelatorii, aristotelice…
