Localitatea Valeapai este menționată prima dată în documentele otomane în anul 1597, aparținând Banatului de Severin, parte a Pașalâcului de Timișoara. După intrarea Banatului sub stăpânire habsburgică, în 1716, localitatea intră în administrația districtului Ciacova, fiind menționată în conscripția din 1717 și apărând în hărțile din 1723 și 1776. Mai târziu, în 1777, când Banatul intră în gestiune maghiară, localitatea Valeapai va aparține comitatului Caraș. Astăzi așezarea aparține de comuna Ramna, județul Caraș-Severin.
La începutul secolului XIX, terenurile din Valeapai sunt dăruite fraților Marcel și Emil Atanasievici, membri ai unei familii nobiliare sârbești, ca urmare a unor servicii aduse de aceștia Coroanei Imperiale. În 1840, frații Atanasievici vor începe construcția unui ansamblu, ce urma să conțină palatul, clădiri anexe, o ghețărie și o moară, la ridicarea căruia se vor folosi atât meșteri sârbi, cât și coloniști italieni.
În a doua jumătate a secolului XIX moșia din Valeapai este moștenită de o nepoată a fraților Atanasievici, fiica Ioanei Atanasievici și a contelui Baiky de Varadia. Soțul acesteia, baronul Tallian Béla, arendează moșia nobilului Ambrózy Béla, care va ipoteca terenul. Astfel, după Primul Război Mondial, proprietatea va fi cumpărată de familia Riesz. În perioada interbelică, ansamblul din Valeapai aparține lui Petru Riesz, care este desproprietărit în perioada de naționalizare de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.
În perioada comunistă conacul a fost utilizat inițial ca și Casă de Nașteri, apoi ca sediu CAP și loc de cazare a muncitorilor sezonieri. După 1989, palatul a fost abandonat.
Ansamblul palatului este situat în apropierea bisericii ortodoxe a satului și constă într-un singur corp, de dimensiuni impresionante, ce domină zona. Clădirea este alcătuită din cărămidă și era acoperită cu o șarpantă cu structură din lemn, astăzi prăbușită. Având la bază un plan simetric, palatul este compus dintr-un demisol boltit, destinat funcțiunilor anexe și deservit de accese secundare pe laturile scurte, și un etaj reprezentativ, destinat locuirii. Pentru a asigura legăturile pe verticală existau două scări, una care lega cele două nivele și una între etaj și pod.
Astăzi, palatul Atanasievici, deși clasat ca monument istoric, este într-o continuă stare de degradare. Având acoperișul surpat, clădirea își urmează procesul de ruinare, fiind uitată de proprietarii cărora a fost retrocedat. Numai sătenii din Valeapai și turiștii rătăciți deplâng dispariția unei clădiri ce putea fi o emblemă a locului.
sursa: Blogul moNUmenteUITATE // Echipa moNUmenteUITATE
