Turnul Pielarilor din Sibiu, un mare supravieţuitor

Turnul Pielarilor. În germană, Lederer Turm. Cunoscut, mai mult de specialiștii în istoria Sibiului ca ”Turnul cu Pulbere cel mic” (Kleiner Pulverturm), pentru a îl diferenția de turnul cu pulbere/Pulberăriei ”cel mare”, aflat în curtea Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini ”Independența” asupra căruia vom reveni într-o ediție viitoare. Aproape invizibil dacă intri pe strada Zidului, datorită caselor construite în jurul său, el îți sare în față dacă vii spre el dinspre strada Rimski-Korsakov. Este o construcție impresionantă, robustă, care încă ne mai spune că zidurile sale au fost ridicate pe vremea când artileria deja era o armă de temut. Acum, este doar o construcție cu o arhitectură mai aparte undeva, în Orașul de Jos, zona intrării fiind folosită mai ales ca loc de parcare sau ca pubelă ”neoficială” de gunoi.

Turn de apărare/Turn-depozit

Studiind planurile vechi ale cetății Sibiului, realizezi că faimoasa invincibilitate a sa s-a datorat combinației dintre construcțiile defensive și cadrul natural. Aici, de exemplu, cei care ar fi atacat din această parte Sibiul, ar fi avut multe obstacole de trecut. În primul rând Cibinul. Apoi, terenul mlaștinos la care se adaugă câteva iazuri la care s-ar fi adăugat ”focul” apărătorilor de la porțile/bastioanele Ocnei și Burger/Turnului. Apoi, ceea ce a mai rămas din atacatori s-ar fi lovit de un val de pământ și de replica apărătorilor celor patru turnuri din zonă. Deci, aproape ”misiune imposibilă”.

Cercetările arheologice efectuate în octombrie anul trecut au scos la iveală faptul că aici, inițial, a fost doar un zid de apărare, turnul fiind construit ulterior anului 1457, anul construirii celei de-a patra centuri de fortificații a orașului. Zidul a fost ridicat pe locul unde curgea un braț al Cibinului, ulterior transformat în mlaștină, care a fost asanat și umplut cu resturi menajere, printre care fragmente ceramice și oase de animale. Fundația din piatră a turnului este, datorită și terenului pe care a fost construit, extrem de groasă – 4 m. Au mai fost descoperite urme de arsură, o groapă cu var din perioada construirii fortificațiilor, urmele zidului de la culoarul de acces în turn, și obiecte din fier neidentificabile din cauza ruginei depuse de-a lungul sutelor de ani.

Turnul Pielarilor deține și un record inedit: a explodat de trei ori: la 31 martie 1566 și la 7 septembrie 1570, când au avut loc la Sibiu două incendii de proporții, iar pulberea depozitată aici a luat foc. A mai explodat la 28 august 1638, din cauza unui trăsnet. De fiecare dată a fost reconstruit. Denumirea o are de la breasla pielarilor, care aveau ateliere în această parte a orașului și care se ocupau cu paza și întreținerea lui.

Turnul are formă octogonală și este construit în patru nivele, dintre care ultimul ieșit în afară, cu un acoperiș de formă piramidală. Fiecare latură a turnului are guri de păcură (care era aruncată, arzând asupra atacatorilor) și goluri de tragere pentru artileria ușoară, mai numeroase pe latura exterioară. Este poziționat puțin mai înainte față de zidurile de apărare, pentru a asigura și focul pe flancuri.

În momentul de față, turnul are două nivele. Cel inferior, a cărui intrare, obturată foarte multă vreme, a fost re-deschisă anul trecut, avea destinația de magazie/depozit. Tavanul este boltit semicilindric, cu o cheie de boltă de formă circulară, în părțile laterale – în direcțiile zidului de apărare, fiind vizibile două nișe, boltite tot semicilindric, în zidărie observându-se patru ancadramente în arc de cerc (probabil firide) și o gură (horn?) de aerisire. La momentul vizitei noastre acolo se mai găseau și câteva zeci de țigle, rămășițe ale unei încercări de restaurare de prin anii 60-70. La intrare mai sunt vizibile resturile unor balamale metalice, de la vechea ușă.

Vechea intrare, vizibilă în lucrările de epocă, se făcea printr-o construcție de mici dimensiuni, acoperită, prin care, coborând câteva trepte, ajungeai aici.

Nivelul superior, era accesibil de pe vechiul drum de strajă al zidurilor, printr-o intrare vizibilă și acum și prin care, cu puțin ”alpinism”, aveai ocazia să vizitezi interiorul. Odată ajuns înăuntru, realizezi că celelalte două niveluri superioare sunt, fizic, desființate, doar câteva grinzi de lemn mai amintind de structura multietajată a turnului. Gurile de tragere ”dau” acum nu în lunca Cibinului, ci în curtea fostei ”Independența” și în grădinile caselor de pe strada Malului. ”Tavanul” este boltit aproape circular, în ciuda formei exterioare de octogon a turnului. Gurile de tragere de la ultimul nivel sunt zidite. Din păcate, doar o latură a turnului poate fi vizitată, cealaltă ”dând” parțial într-o grădină a unei locuințe particulare. Totuși, dacă doriți să vedeți și ”fața nevăzută” a Turnului Pielarilor, este posibil, de pe malul Cibinului, peste curțile caselor dintre fabricile PIM și Independența.

Pe latura dinspre stânga a turnului, dincolo de un gard, încă mai este vizibil un rest de arcadă a zidului celei de-a IV-a centuri de fortificații. Restul zace sub pavajul străzii Zidului fiind redescoperit în timpul unor lucrări de reabilitare.

Acoperișul are în vârf un steguleț de vânt din metal, dreptunghiular, dar fără a avea imprimată vreo dată, însă, conform reprezentărilor mai vechi ale construcției, acesta a apărut după prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Diverse destinații…

Așa cum am mai pomenit, destinația Turnului Pielarilor era apărarea porțiunii dintre porțile Ocnei și Burger la care se adăuga cea de depozit de pulbere, de unde și cel de-al doilea nume al său, de ”Turnul cu Pulbere cel mic”. În ultima vreme, a servit de ”locuință socială”, depozit de gunoi sau wc pentru diverși vagabonzi sau cerșetori, care astfel aveau un acoperiș – chiar istoric – deasupra capului. În anul 2007, Ministerul Culturii a predat municipalității sibiene o documentație pentru restaurarea a șase obiective istorice, printre care și Turnul Pielarilor, dar aceasta încă nu a demarat. A mai existat, în 2008 intenția ca aici să funcționeze, după restaurare, filiala locală a Ordinului Arhitecților din România-Filiala Sibiu Vâlcea. Intenție despre care iar nu se mai știe, public, nimic.

Reprezentări…

Turnul Pielarilor nu a fost niciodată un răsfățat al pictorilor, desenatorilor sau fotografilor. Localizarea sa într-o zonă de ”categoria a II-a”, departe de strălucirea centrului, l-au făcut să treacă ceva mai neobservat. Totuși, am (re)găsit câteva reprezentări ale sale, de-a lungul timpului. Am putea spune că prima confirmare ”grafică” a existenței sale o avem de la planul lui Visconti și cele ulterioare lui, incluzând aici și Harta Iosefină/Josephinische Landaufnahme. Nu am luat în considerare unele reprezentări ale Cetății Sibiului care erau mai mult fanteziste decât reale. Turnul se regăsește și în pictura de la 1808 a lui Franz Neuhauser, fiind cel din extremitatea dreaptă a imaginii. Cea mai cunoscută și răspândită imagine de epocă a Turnului Pielarilor aparține lui Johann Böbel, din Albumul său cu vechile fortificații sibiene unde se vede clar zidirea gurilor de foc, pasajele de intrare la nivelul inferior și superior, și zidurile centurii de fortificații. Au fost editate în prima jumătate a secolului XX, și câteva cărți poștale – inclusiv cu vederea dinspre Cibin, apoi această rămășiță a fortificațiilor Unterstadt-ului a căzut într-o oarecare dizgrație, imagini ale sale mai regăsindu-se doar în ghidurile turistice sau în publicațiile care tratează istoria locală.

Turnul Pielarilor rezistă, după secole, pe poziția sa defensivă de la malul Cibinului. Robustețea construcției l-a ajutat să treacă peste toate tulburările vremii și ale vremurilor mai vechi sau contemporane, și chiar așa, cu tencuiala căzută, cu cărămizile de la fațadă mâncate, el impresionează pe cel care îl privește. Și care nu va ști că de aici s-au scos câteva tone de gunoaie și că gratiile acelea destul de inestetice montate anul trecut la cele două intrări au utilitatea lor și sunt un obstacol pentru cei care vor să-l transforme în hotel de o noapte sau depozit de gunoaie. Dar va vedea că clădirile din jur îl cam sufocă, că gunoaiele aruncate de sibieni sunt omniprezente, de la sticle și peturi la wc-uri sparte sau pisici moarte și că are nevoie destul de urgentă de măsuri care să îi dea strălucirea din picturile de odinioară. Cu ajutorul vostru, ar putea fi posibil așa ceva, pentru ca noi nu prea credem că monumentele sunt ca roșiile din mall, de categoria I sau a II-a.