Știa aproape totul despre cum să evite conflictele. Studiase mecanismele autosugestiei, tonalitățile folosite în rostirea cuvintelor, diversele forme ale tăcerii, gesturile care aduc cu ele starea care le naște și starea de după ce se nasc, privirea și nuanțele sale, legăturile dintre culoarea părului și culoarea din obraji, vârsta și stăpânirea de sine. Dar, dincolo de toate astea, sămânța felului său de a fi era din clasa nonconflictualelor.

În primul rând, era maestră în a se evita pe sine într-o stare proastă. Dacă se trezea dimineața, de exemplu, și se vedea în oglindă așa cum nici ei nu i-ar fi plăcut să se cunoască, în timp ce cafeaua dădea în foc în bucătărie, nu înjura atât de colorat, încât pielea urechilor vecinilor să își schimbe nuanța, iar timpanele acelorași vecini să fie pe termen lung avariate, ci, dimpotrivă, zâmbea până își mai săpa un rid de expresie pe față. Și ce dacă arăta ca naiba pentru că nu dormise și se cocoțase după propriile fantezii în copacul dorinței, iar cafeaua avea gust de zaț ars? Deja își zărise liniștea jucându-se de-a v-ați-ascunselea cu ea pe după ușile apartamentului și i-a fost imposibil să nu-i cedeze detașării.

Apoi, se pricepea, ca nimeni alta (cel puțin ea nu mai întâlnise pe nimeni la fel), să ucidă pofta de ceartă din ceilalți. Îi urmărea cum se înfierbântă, cum își scot armele discuțiilor în contradictoriu la vedere, cum le lustruiesc și le încarcă. Îi privea în ochi cu cea mai senină mină, nu le dădea motive să se enerveze, ceea ce cauzează clar enervare când ai chef de un conflict, și, când simțea că e momentul, le sugruma cu sângele rece al dependentului de starea de bine pofta de mahala. Rămânea între ea și ei, ceilalți înnorați, o liniște apăsătoare care se prelingea spre o schimbare a subiectului și spre o atmosferă de „nimic urât nu s-a întâmplat între noi acum câteva minute”. Nu, nu era acea practicantă înfocată a agresivității pasive. Pur și simplu, iubea nervozitatea sterilă, acea nervozitate care nu naște ceartă, ci simte o atracție platonică, dar de nestăvilit, față de liniște, se consumă în interior. Nervozitatea care, după ce accelerează gesturile, ascute limbile și piperează privirile, se face nevăzută.

Cel mai mult îi plăcea să îi nimicească nervii lui, acelui bărbat din viața ei căruia ar fi putut să îi datoreze și să îi ofere totul. Îl cunoscuse cu ani în urmă și nu aștepta sau nu știa că așteaptă ceva de la el. Vorbeau, se ascultau și se despărțeau pe cât de apropiați, pe atât de străini. Nu va uita niciodată când îi mărturisise: „Din când în când, îmi curăț tristețea de sub unghiile degetelor cu care mângâi părul ei de culoarea dezamăgirii. Nu trebuie să știi cine e ea, pentru că deja am părăsit-o în gând. Cândva, cât de curând, îți voi da ție drept de viață și de moarte asupra tristeții și fericirii mele. Deocamdată, doar simt nevoia să îți vorbesc. Reușești, ca nimeni alta, să mă faci să uiți de ce sunt supărat. Ești detașare și apropiere.” Când se întâmpla ca el să își folosească artileria grea a argumentelor contra sau pur și simplu să facă abuz de violența limbajului pentru că a avut o zi proastă și a dat peste oamenii nepotriviți, ea îl lăsa să ajungă până în punctul în care simțea că s-a descărcat, iar când înțelegea că prelungește tensiunea de dragul tensiunii îl lua de mână și îl ducea în fața oglinzii. Acolo, ținându-l strâns de mână, îi zâmbea cu cel mai senin zâmbet al său și îl săruta îndelung, pe gură și pe mâna pe care o folosea cel mai des pentru a gesticula când era nervos. Și atmosfera de ceartă deja agoniza.

Nu îi era întotdeauna ușor să le vină de hac nervilor dezlănțuiți. Nu de puține ori își simțea sângele fierbinte, era cât pe ce să se înece cu gloata de cuvinte barbare care i se opreau undeva în gât sau chiar ajungeau până pe vârful limbii, făcea în minte exerciții de relaxare a mușchilor feței. Dar nu se lăsa până nu învingea încordarea, din ea sau din ceilalți. Și atunci, în momentele acelea în care se lăsa o liniște de îți auzeai urechile țiuid și inima bătând, acea liniște a începutului și a sfârșitului, era cu adevărat fericită.

 
 

foto: Stefania Mihailescu 

voce: Stefania Mihailescu