În perioada 19-20 martie se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-concurs al trupelor din școlile și liceele județului și orașului Iași, organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, „Hai la teatru!”. Cu participarea unor trupe ca „Los Teatreros” de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Iași, „Fenomenalii” Pașcani, „Antistress” Răducăneni, „Așchiuță” Cioca Boca – Șcheia și desfășurat într-o lună în care lumea întreagă sărbătorește teatrul (pe 20 martie este Ziua Mondială a Marionetei, iar pe 21 martie, Ziua Mondială a Teatrului de Animație), Festivalul „Hai la teatru!” are în acest an trei secțiuni: clasele I – IV, V – VIII și IX – XII.
În cele două zile de festival, 53 de trupe de teatru școlar (33 din oraș, 20 din județ) vor evolua pe cele două scene ale Teatrului „Luceafărul”, respectiv 611 elevi care iubesc teatrul. Cei care doresc să le confirme tinerilor artiști, amatori, deocamdată, talentul pot achiziționa bilete de la casieria teatrului la prețul de 2,5 lei.
Premiile Festivalului „Hai la teatru!” vor fi acordate pentru fiecare categorie de vârstă. Este bine de știut că în concurs s-au înscris și trupe de teatru care vor juca în engleză, franceză, spaniolă și italiană și că toți participanții vor primi de la sponsorii evenimentului jucării, cărți, rechizite.
„Festivalul «Hai la teatru!» este una dintre primele manifestări de gen din țară, care și-a dovedit impactul prin numărul mare de prezențe în program și prin calitatea spectacolelor selectate”, spune Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului „Luceafărul” (sursa: www.ziarulevenimentul.ro). Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc miercuri, 19 martie, ora 13.00, iar festivitatea de premiere este programată pentru vineri, 21 martie, ora 12.00, la sala mică.