Un spectacol de teatru, chiar și unul care oferă publicului o pauză de țigară, nu menține atenția în clocot, decât dacă se bazează pe un text foarte bun și pe o distribuție închegată. Dacă, dimpotrivă, replicile sunt monotone, iar actorii nu se mișcă din susul în josul scenei sub aceeași bulă în care se respiră aerul compatibilității, spectatorii își verifică des telefoanele mobile, schimbă între ei replici șoptite, replici care nu sunt atât de discrete cum li se par lor, iar finalul este vânat ca un animal de pradă rar. Urmărindu-i, te întrebi „de ce au mai venit, totuși, la teatru?” Trei ore sunt, deja, o veșnicie pentru astfel de plătitori de bilet. Însă, pot avea și surprize. Iar spectacolul Acasă, în miezul verii, montat pe scena Sălii Mari a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași de către regizorul Claudiu Goga, după textul lui Tracy Letts, August: Osage County, este o astfel de surpriză. Împătimiți ai teatrului sau rătăciți, chiar dacă văzuseră sau nu adaptarea cinematografică, cu o Meryl Streep într-o formă de zile mari, și-au ciulit urechile, și-au pus dioptriile potrivite, au râs și s-au întristat pentru că nu au avut încotro. Iar dacă, la un moment dat, altceva-ul le-a distras atenția de la jocul scenic, vina le-a dat discret un ghiont.
Spectacolul Acasă, în miezul verii își trage rădăcinile dintr-un text cu profunde tușe dramatice, o comedie neagră care pune în prim-plan o familie disfuncțională din Oklahoma. Rând pe rând, autorul, Tracy Letts, câștigător al Premiului Pulitzer și a cinci Premii Tony pentru această piesă, în 2008, aduce sub microscopul sincerității brutale și al cinismului relația soț-soție măcinată de vicii și de frustrări, relația mamă-copil preferat și relația mamă-ceilalți copii, relația soră-soră, relația mamă-noră și mamă-ginere și ramificațiile care se nasc din aceste relații. Situațiile-limită și discuții care, aparent ar trebui să ducă spre nicăieri, cum sunt cele despre vreme, răscolesc sentimente care mocnesc în protagoniști, poate de ani de zile. Boala, moartea, durerea, disperarea sunt tot atâtea motive de a dezvălui secrete, de a da pe față ura sau adevăratele gânduri și nu de apropiere. Autorul însuși mărturisește: „Speranța fiecărui dramaturg este să poată prin scrisul lui să atingă teme universale, iar intenția mea a fost să construiesc o poveste care să cuprindă foarte multă pasiune și mult adevăr. Piesa mea este o istorie de familie. (Când a fost întrebat de ce scrie atât de mult despre familie, Sam Shepard a răspuns: «Ce altceva mai este?»). Politica sistemului tribal ne este comună amândurora. Sper că August: Osage County va oferi o oportunitate artistică viabilă oricărui teatru de a învăța că dinamica „familiei” continuă să ne formeze pe noi și viziunea noastră despre lume.”
Prin ce ademenește regizorul Claudiu Goga atenția, dincolo de potențialul piesei originale, pe care îl frământă pentru a-i condimenta gustul și cu arome din bucătăria regizorală proprie? Nu prin foarte multe elemente originale, dar prin detalii care prind publicul în capcana jocului scenic. În primul rând, prin distribuție și prin coloana sonoră. Pentru că alege să folosească aceeași melodie, Eric Clapton, Lay Down Sally, pe acordurile căreia regizorul John Wells expune, în adaptarea sa pentru marele ecran, isteria și firavul tranzitului sentimental din familia Weston și pentru că îi distribuie în rolurile cheie pe carismaticii și cameleonicii Emil Coșeru și Mihaela Arsenescu Werner. Isteria, nevoia de iubire, lupta cu boala și cu dependențele, singurătatea unui om de o sinceritate care taie în carne vie, egoismul dispus să se cizeleze la școlile înalte ale trăsăturilor de caracter definitorii compun atmosfera din casa familiei Weston și i se potrivesc până la durere lui Violet Weston, dependentă de medicamente care dezbină și adună la un loc, cu o disperare patologică și o plăcere sadică, întreaga familie, luată în grijă, cu o îndemânare demnă de cei mai buni dintre actorii scenei românești, de către Mihaela Arsenescu Werner.
Totul începe cu adevărat, în piesa Acasă, în miezul verii, în momentul în care pater familias, Beverly Weston, academician și poet, abil pus în mișcare, cu tot sarcasmul și amărăciunea sa de viață, de către actorul Emil Coșeru, dispare din cadrul familial și este de negăsit. Dispariția sa, magistral pregătită de către autor printr-un dialog-preludiu între acesta și soția isterică, dialog care amintește și de protagoniștii din Cui i-e frică de Virginia Woolf?, îi adună pe toți Westonii între pereții aceleiași case, casă care unora le provoacă adevărate crize de identitate. Astfel, pe parcursul a aproape 3 ore, ies la suprafață scenică adicții, sinucideri, rebeliuni adolescentine, secrete bine ascunse, dovezi ale unor adultere care îi aduc pe toți protagoniștii în pragul nebuniei.
În spectacolul naționalului ieșean, fidel textului original, impresionează tipologiile umane dezgolite până la os și felul în care acestea sunt însuflețite de către actori, într-un decor care îndeamnă la încurajarea pornirilor claustrofobice. Scenograful Ștefan Caragiu le-a pregătit actorilor Mihaela Arsenescu, Emil Coșeru, Doina Deleanu, Teodor Corban, Tatiana Ionesi, Constantin Pușcașu, Haruna Condurache, Călin Chirilă, Petronela Grigorescu, Cosmin Maxim, Volin Costin/Doru Aftănașiu, Ioana Corban, Diana Chirilă și alter-ego-urilor lor din Acasă, în miezul verii un decor care preia modelul unei case de păpuși. Fiecare nivel al acestei case este rezervat unei etape din intriga piesei. Astfel, în funcție de momentul acțiunii, lumina reflectoarelor cade pe câte un spațiu și pe unul sau mai multe personaje, iar umbra le pune pe celelalte în stand-by. Această succesiune de lumini și umbre, truc clasic de magie scenică, dinamizează întreaga desfășurare de forțe și face din descătușarea de resentimente, de zâmbet și de tristeți a fiecărui protagonist un spectacol în spectacol.
Scenele domestice care cochetează când cu obișnuitul, cu ipocrizia și cu aparențele, când cu absurdul și cu dramaticul, clișeele desprinse din viață, cum ar fi cel al bărbatului a cărui soție are o personalitate mult prea puternică pentru a o domina și atunci preferă să o înșele, cel al copilului rămas pe lângă părinți și frustrat că nu a reușit să se desprindă în totalitate de aria lor de influență, cel al bărbatului care se căsătorește de mai multe ori și se dă la orice persoană de gen feminin, chiar și la una care nu a atins, încă, majoratul, psihanaliza de tip freudian de care dramaturgul american se folosește pentru a sublinia adevărata natură a personajelor sale, teama de singurătate care face umbră fiecărui protagonist al piesei, umorul negru și chiar autoironia, notele tragice ale destinelor expuse fac din piesa lui Tracy Letts o capodoperă, un text ca un curs intensiv de cunoaștere a adevăratei naturi umane, în special a părților sale întunecate, mai rar puse la vedere. Tocmai de aceea, spectacolul Acasă, în miezul verii de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași își dovedește, de la un capăt la celălalt, capacitatea de a atrage publicul în lumea repetabilității, a lui „aș vrea să mai revăd schimbul acela tăios de replici, monologul acela plin de subînțelesuri, flirtul acela care atinge culmile ridicolului”. Trecerile de la o fragilitate înduioșătoare la o violență verbală și comportamentală pe care le reușește Mihaela Arsenescu Werner prin personajul său vulcanic, generozitatea cu care și-au privit, și-au înțeles personajele și și-au asumat fiecare gest Doina Deleanu, Constantin Pușcașu, Haruna Condurache, Petronela Grigorescu emoționează și pun pe gânduri, până și pe cei mai snobi și greu de câștigat dintre spectatori, dau acea stare de „tocmai am văzut un spectacol de teatru și nu mai am chef de nimic altceva, trebuie să îl diger.”
