3 septembrie a fost seara programului „Enescu la Paris” la Festivalul Internațional „Clara Haskil”.
Violonista franceză Marina Chiche și pianista de origine română Alina Azario au interpretat celebra Sonată Nr. 2 pentru Vioară și Pian în fa minor, de George Enescu și Nocturna în fa diez minor, de Dinu Lipatti.
„Ne-am dorit să sărbătorim pe o scenă românească, într-un tandem muzical care reunește o artistă străină, o violonistă foarte cunoscută din Franța, Marina Chiche, și o artistă de origine română, muzica lui George Enescu. Pe de altă parte, am ales să interpretez Nocturna lui Dinu Lipatti și fiindcă este o lucrare dedicată Clarei Haskil. Este și o formă de a face cunoscut publicului din România și celui din străinătate una dintre lucrările pianistului de geniu Dinu Lipatti, de altfel, un apropiat al Clarei”, a declarat pianista Alina Azario, directorul artistic al Festivalului.
Programul serii de 3 septembrie a inclus, de asemenea, și lucrări de Bach, Debussy și Bartók, cunoscutele Dansuri populare românești.
Nici de această dată nu a lipsit din Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu fotograful Tudor Platon, partenerul din umbra al artiștilor de pe scenă. Imaginile surprinse de el sunt dovada faptului că emoțiile au fost la fel de intense ca în primele seri.





