În fiecare dintre noi se naște câte un călător rătăcit de propriul suflet pentru care o nouă zi înseamnă o călătorie pentru regăsirea acestui suflet în întreaga sa frumusețe și liniște. Dar, unii devin dependenți de drum. Îi mai aruncă câte o privire liniștii, însă nu se opresc pentru a o simți, se amăgesc că distanța până la ea e prea mare, că mai au de umblat. Ne place sau nu să o recunoaștem, pentru unii zbuciumul sufletesc, nuanțele sentimentelor, nehotărârea, capriciile emoționale au câștig de cauză, poate și pentru o viață.
Lectura unei cărți care îți vorbește despre sufletul altcuiva, despre călătoria altcuiva spre propria fericire, despre amintiri și trăiri care nu fac parte din lumea ta, dar cu care te-ai putea identifica, este, până la urmă, o lectură care îți dă senzația că nu ești singur și că, în același timp, evadezi din propria călătorie sufletească.
E ca și cum ai privi prin gaura cheii fără să-ți fie teamă că vei fi prins, ba chiar o faci la îndemnul și cu acordul celui urmărit, în timp ce îți odihnești sufletul trecut prin furtuni emoționale sau ploile cu gheață ale singurătății și indiferenței.
Cartea „Camere de hotel”, apărută la Editura Herg Benet cu semnătura Andei Docea, poate fi o astfel de lectură.
Ce vei observa încă din primele pagini ale cărții, tu, cititorule, este că sufletul Andei Docea are atât de multe nuanțe, încât nici ea însăși nu știe cu care îi stă mai bine, care o aduce mai aproape de un popas în călătorie.
Structurat în patru părți, volumul „Camere de hotel” te duce cu gândul atât la un jurnal din călătoria aceea către propriul suflet de care tot amintesc, cât și la o schiță a unei vieți trăită la limita dintre rațional și inconștiența celui care riscă totul pentru a-și urma o dorință, un vis sau poate doar un moft de moment.
Anda Docea nu își elaborează frazele, propozițiile, textele, care se întind fie pe o pagină, fie pe mai multe, gândindu-se doar la frumusețea felului în care sună, ci, mai ales, la cum îi pot servi pentru a vărsa din prea plinul pe care îl duce cu sine după ce a ratat trenul către o mare iubire, după ce a riscat totul pentru cine nu merită, după vizionarea unui film prea intens pentru a rămâne doar un flash în memorie, după lectura unei cărți modelatoare sau după o călătorie către locuri unde totul vibrează a ea.
O altă specialitate a Andei Docea sunt analogiile. Le crește în interiorul său, de fiecare dată când trăiește un moment care merită redat în scris, le hrănește cu propriile sentimente și gânduri, le îmbracă apoi în cuvinte și le trimite către cititori. În fiecare text al său pe care a ales să îl includă în „Camere de hotel”, se vede experiența de blogger și de jurnalist. Reușește să personalizeze, dar și să sintetizeze, să “închege” mici reportaje ale cotidianului, astfel încât să nu scrie doar pentru sine, să îi facă și pe cei care o citesc parte din experiență.
În cartea sa, Anda Docea se rătăcește de sine și se regăsește pe sine, se mai joacă pe ici, pe colo cu personajele ficționale, dar nu uită că ea este personajul central. Viața de zi cu zi, viața interioară și viața imaginară se îmbină în tușe de real, ficțional și romantism și te întâmpină încă din titlu, atât cel al volumului, cât și al fiecărui text inclus în volum.
Nu e ușor să ții un jurnal de călătorie atunci când îți cauți sufletul, bucuria, liniștea. Cumva, Anda Docea reușește să ne facă părtași prin cuvintele pe care le așterne pe hârtie la această călătorie a sa. Totul este în esențe tari, condensat, miniaturizat. Deși „Camere de hotel” este volumul său de debut, nu te întâlnești în paginile cărții cu un stil stângaci. Dimpotrivă, se observă o coerență a stilului, o perseverență în a reda sentimente, stări, momente într-o anumită cheie, știut fiind că stilul unui scriitor se formează în timp și se maturizează cu fiecare frază adăugată la colecția de fraze transformate apoi în cărți.
“Camere de hotel” se citește ușor, se citește cu sufletul odihnindu-se într-o cameră de hotel după o zi grea, obișnuită sau mai lipsită de întâmplări din călătoria spre suflet în care cititorul se află în propria viață. Frânturi de aici, acum sau atunci și acolo, de fericire și tristețe, de dezamăgire și amăgire, de naivitate și maturitate se adună cu fiecare text parcurs pentru a forma, la final, un întreg.
