Pentru început, trebuie să mărturisesc că am ajuns să citesc volumul apărut la Editura Adenium, Harta sufletului meu. (Călătorie în lumea părinților), din curiozitate: doream să văd ce perspective îți pot oferi gândurile unui autor atât de tânăr. Era prima dată când aveam în mână un roman al unui copil de 11 ani și nu aveam habar la ce m-aș putea aștepta.
Când eram de vârsta lui Horia, la mine în clasă exista un grup de fete (din care făceam parte și eu) împătimite de „scris”; adică, aveam mereu cu noi câte o agendă în care dezvoltam niște povești pe care le împărtășeam mai apoi cu ceilalți, așteptând o reacție, tânjind după aprobare. Privind înapoi, creațiile noastre erau departe de a avea orice valoare literară, iar modul în care ne raportam la lume era pueril, lucru strâns legat de absența unor lecturi esențiale.
Romanul lui Horia are ca motto un citat din Siddhartha, care a demontat orice idei preconcepute aș fi putut avea despre vârsta autorului. (Am avut ocazia să-l ascult cu prilejul lansării volumului. Ușurința cu care se plimba printre personajele „grele” ale literaturii, pledoaria pentru lectură și răspunsurile pertinente la întrebări deloc comode m-au determinat să citesc romanul cu și mai multă seriozitate.)
Sinceritatea și curajul specifice copilăriei sunt prezente și reușesc să ofere cărții ceva revigorant, însă atât perspectiva dezvoltată în Harta sufletului meu, cât și vocea narativă sunt, în lipsa unui cuvânt mai potrivit, „mature”.
În primul capitol suntem introduși în lumea perfectă a unui băiat de 11 ani, în care temele, școala și învățatul nu sunt obligatorii, în care un copil poate să-și întemeieze singur o viață:
„Nu trebuia să aștepți până la 18 ani. Dacă aveai chef, deveneai responsabil pentru deciziile tale de la trei ani”
E o lume în care nu există perfecțiune, dar în care „totul devenea posibil”. Suntem puși față în față cu un copil care analizează viața și conceptele prestabilite fără nicio reținere, care are curajul să demonteze tot ce au stabilit adulții:
„Mie nu-mi plăcea deloc săptămâna. În general, unii ar putea crede că nu-mi plăcea viața. Nimic mai neadevărat. Eu aveam o problemă cu acest timp mereu identic, numit „săptămână”. Adică șapte zile în zece miliarde de ani cât estimau cercetătorii că ar avea în spate Pământul. Să fii captiv într-o săptămână, capsulă de timp, care se repetă la nesfârșit.”
Pe parcursul romanului asistăm la demontarea reperelor temporale și la redimensionarea vieții („M-am hotărât să încep o viață nouă. Prima regulă era să nu mai existe o săptămână”). Călătorim astfel în timp alături de protagonist în săptămâna reimaginată în care zilele reprezintă diverse etape din viața acestuia. Îl putem vedea astfel pe copilul care nu poate fugi de acasă fără o carte, care nu înțelege „rolul fracțiilor, al puterilor, al exercițiilor cu mai multe necunoscute”, devenind mai întâi un adolescent îndrăgostit, mai apoi un profesor de matematică și tatăl unui băiat căruia nu îi place literatura, dar care reușește să îi „dezgroape trecutul”.
Trecerea anilor îl transformă pe acest „absolvent” al vârstei copilăriei într-un simplu adult:
„Nu copilăria mă părăsise, ci eu renunțasem la ea. Aveam impresia că am ajuns exact ceea ce disprețuisem atât de mult altădată: un profesor sever și atât. Un adult.”
Apoi se transformă într-un bătrân ce învață să accepte că nimic nu se întâmplă în viață așa cum ne putem imagina la un moment dat, într-un fragment al existenței noastre.
În această Călătorie în lumea părinților, Horia-David Munteanu proiectează o nouă perspectivă asupra vieții în care demontează concepte cum ar fi timpul sau maturitatea și o face cu mult curaj, reușind să creeze un roman cu un puternic caracter filozofic, dar în același timp, de o prospețime revigorantă. Ferindu-se de clișee și analizând cu luciditate un teritoriu străin, Horia ne oferă niște gânduri sincere care ne îndeamnă la reflecție.
Aș recomanda Harta sufletului meu acelora cărora nu le este frică să reconsidere ideile altora sau opțiunile personale și care sunt în stare să intre într-un dialog franc cu ei înșiși prin intermediul unui puști revoltat, dar extrem de inteligent.
