Mihnea Chelaru: „Sunetele alcătuiesc decorul într-un spectacol de teatru radiofonic. Prin sunete transmitem imagini, dar și emoții.”

PISICA VERDE de Elise Wilk

Adaptare radiofonică și regia artistică: Mihnea Chelaru

Distribuția:

• Bianca – Bianca Babașa

• Dani – Dan Clucinschi

• Robert – Ciprian Chiricheș

• Roxana – Maria-Alexandra Răduță

• Flori – Lia Cristina Marin

• Boogie – Potop Alin

Înregistrări studio – Mihnea Chelaru și Mădălin Cristescu Înregistrări teren – Bogdan Dumitrescu Regia muzicală – Mădălin Cristescu Regia de studio – Janina Dicu Filmări – Mihai Filoneanu Redactor – Costin Tuchilă O producție a Teatrului Național Radiofonic 2016 Radio România

O producție a Teatrului Național Radiofonic 2016 Radio România

„…Eu am crescut cu teatrul radiofonic. Îmi aduc aminte, serile copilăriei mele, când abia așteptam să îmi termin temele, ca să pot asculta o poveste la pick-up…”

Am ascultat de curând piesa de teatru radiofonic Pisica verde. Mi-a captivat profund atenția, iar în momentul următor am căutat textul și l-am citit. Pisica verde a rămas în memoria mea sonoră, vizuală, emoțională și psihologică. În miezul unei nopți albe, prelungite, de început de iunie, mi-a apărut o serie de întrebări, pe care am ales să le împărtășesc, în semn de apreciere, cu întreaga distribuție, cu scriitoarea Elise Wilk și cu inginerul de sunet al Societății Române de Radiodifuziune, Mihnea Chelaru. Primul interviu, dintr-o serie de materiale jurnalistice dedicate acestei creații radiofonice, pe care vă invit să-l citiți, l-am realizat cu Mihnea Chelaru, cel care a semnat adaptarea radiofonică și regia artistică a spectacolului Pisica verde.

Care sunt valențele teatrului radiofonic contemporan, în contextul în care tehnica evoluează accelerat?

Teatrul radiofonic contemporan este o urmare firească a evoluției din industria media. Fără a-și propune să concureze cu televiziunea, filmul sau teatrul, spectacolele de teatru radiofonic rămân, totuși, aproape de sufletul ascultătorilor. Trebuie precizat, însă, că numim teatru radiofonic contemporan spectacolele realizate într-o manieră nouă, dinamică, pe scenarii special gândite, astfel încât să ne „integrăm” în peisajul media contemporan. În același timp, Radio România – Teatrul Național Radiofonic propune, în continuare, ascultătorilor spectacole clasice, realizate după capodopere ale dramaturgiei românești și universale, care beneficiază de aportul celor mai valoroși actori ai momentului.

Ce se întâmplă, în viziunea dvs., cu doza de mister definitorie a poveștilor care prind viață în fața microfonului, într-un studio de înregistrare, în prezentul „digitalizat”, în care pare că alura tainei oricărui fenomen este descifrată printr-un click?

Acest „prezent digitalizat” de care vorbiți nu face decât să ușureze munca noastră. Nu se poate vorbi despre pierderea farmecului înregistrărilor „clasice”. Tehnica digitală nu face decât să potențeze creativitatea. Datorită digitalizării, putem atinge, acum, limite care înainte erau greu de imaginat.

Care este menirea sunetelor într-un univers încercat de voluptatea imaginilor?

Din punctul meu de vedere, sunetul, în teatrul radiofonic, trebuie să redea cât mai exact „imaginile” pe care vrem să le transmitem ascultătorului. Sunetele alcătuiesc decorul într-un spectacol de teatru radiofonic. Prin sunete ajutăm ascultătorul să își imagineze cât mai exact tabloul pe care vrem să îl transmitem. Prin sunete transmitem imagini, dar și emoții.

„…Am simțit că este nevoie de un ritm alert, care să țină ascultătorul »în priză«, și, de aceea, am optat pentru realizarea lui într-o manieră care ne duce cu gândul la filmele policier, în care investigația se desfășoară pe întreg parcursul filmului, iar ascultătorul descoperă treptat personajele și legăturile dintre ele…”

Ce amintiri, ce semnificații, ce ecouri au teatrul radiofonic și radioul pentru dvs.?

Eu am crescut cu teatrul radiofonic. Tatăl meu, Romeo Chelaru, a fost regizor muzical la Teatrul Național Radiofonic. Fără să mă ghideze direct către această meserie, mi-a insuflat pasiunea pentru acest gen. Îmi aduc aminte de serile copilăriei mele, când abia așteptam să îmi termin temele, ca să pot asculta o poveste la pick-up. Pot spune că, ascultând acele povești, basme sau piese pentru adulți, lumea în care trăiam mi se părea mai frumoasă și parcă nu simțeam atât de acut lipsurile cu care ne confruntam în acea perioadă.

În ce constă, concret, adaptarea radiofonică și regia unei producții radiofonice? Ce a însemnat acest fapt în cazul piesei de teatru „Pisica verde”, scrisă de Elise Wilk?

Adaptarea unui text, de orice natură, presupune transpunerea lui într-un limbaj radiofonic fără a-i modifica sensul. Ia naștere, astfel, scenariul de teatru radiofonic. Acesta conține „traducerea” imaginilor descrise în text în sunete. În cazul piesei de teatru „Pisica verde”, de Elise Wilk, am avut de ales între a produce textul așa cum era, scenariul fiind extrem de bine gândit pentru interpretarea scenică, și a-l adapta într-o formă mult mai dinamică. Din punctul meu de vedere, generația actuală, căci ei i se adresează acestei piese, este obișnuită să primească informația repede, fără să depună efort sau să piardă timp ca s-o afle. De aceea, am optat pentru o scurtare drastică a textului original, astfel încât „Pisica verde”, în varianta radiofonică, să aibă aproximativ 43 de minute, fără a modifica însă sensul piesei. În același timp, am simțit că este nevoie de un ritm alert, care să țină ascultătorul „în priză”, și, de aceea, am optat pentru realizarea lui într-o manieră care ne duce cu gândul la filmele policier, în care investigația se desfășoară pe întreg parcursul filmului, iar ascultătorul descoperă treptat personajele și legăturile dintre ele. Spectacolul radiofonic „Pisica Verde”, de Elise Wilk, în adaptarea radiofonică și regia artistică a subsemnatului, a reprezentat România la New York Festivals 2016, secțiunea Best Drama Special, unde a reușit să se claseze pe locul II, obținând Silver Award – Best Drama Special.

„…Avantajele înregistrărilor de teren, »on location«, cum se spune în cinematografie, sunt cele ale veridicității, în sensul în care ambianța sonoră nu este compusă artificial, ca în cazul înregistrărilor de studio, și contribuie astfel la imersiunea imediată a ascultătorului în tabloul sonor pe care îl dorim…”

Știu că a avut loc o serie de înregistrări de teren în parcul Luigi Cazzavillan, din București, pentru a surprinde, sub semnul autenticității, atmosfera redată de conversațiile personajelor principale din textul dramatic „Pisica verde”. Care sunt avantajele înregistrărilor de teren?

Avantajele înregistrărilor de teren, „on location”, cum se spune în cinematografie, sunt cele ale veridicității, în sensul în care ambianța sonoră nu este compusă artificial, ca în cazul înregistrărilor de studio, și contribuie astfel la imersiunea imediată a ascultătorului în tabloul sonor pe care îl dorim. Eu, personal, am introdus înregistrările „on location” în teatrul radiofonic din România, încă din anul 2008, atunci când am înregistrat spectacolul „Bărbierul din Sevilla”, regia Toma Enache. Au urmat apoi o serie de spectacole: „Argentina”, regia Ilinca Stihi; „Suzana”, regia Ilinca Stihi; „Metamorfoza”, regia Ion Andrei Puican; „Countdown”, regia Mihnea Chelaru și Ion Andrei Puican; „Victorie”, regia Mihnea Chelaru și Ion Andrei Puican; „Over the Rainbow”, regia Mihnea Chelaru și Ion Andrei Puican; „Mama”, regia Ilinca Stihi; „Măriuca”, regia Attila Vizauer; „Sărmanul meu tată”, regia Attila Vizauer, pentru care am folosit aceeași tehnică de înregistrare și care au reușit să obțină premii la festivalurile internaționale de gen, lucru care a confirmat faptul că o înregistrare efectuată în locație este mult mai penetrantă, comparativ cu una efectuată în studio. De fapt, toate premiile internaționale obținute, în ultimii ani, de Radio România, în cadrul festivalurilor de teatru radiofonic din întreaga lume, au beneficiat de această tehnică de înregistrare.

Care au fost resursele logistice și, implicit, cele tehnice, legate de aparatură, care au contribuit la redarea sonoră a acestei piese radiofonice?

Din punct de vedere logistic și tehnic, înregistrările pe teren pentru teatru radiofonic nu diferă de cele utilizate în cinematografie.

Sursa: Ștefania Argeanu