În pregătirea Centenarului Dinu Lipatti 2017, Asociația Opus derulează în perioada 6-14 octombrie 2016, cu sprijinul Ministerului Culturii, proiectul “Lipatti – Restituiri”.
Cu acest prilej, va fi invitat pentru prima oară în România canadianul Mark Ainley, unul dintre cei mai pasionați cercetători ai lui Dinu Lipatti, care prin demersurile sale personale a reușit redescoperirea unor înregistrări pierdute ale marelui nostru pianist și dublarea, în acest fel, a numărului de minute disponibile, oferite ulterior marelui public de prestigioase case de discuri, precum EMI.
Mark Ainley va susține trei conferințe, în:
- București: 6 octombrie, ora 17.00 – Universitatea Națională de Muzică.
- Cluj-Napoca: 10 octombrie, ora 16.00 – Academia de Muzică “Gheorghe Dima”.
- București: 14 octombrie, ora 17.00 – Colegiul Noua Europă.
Intrarea publicului este liberă.
Tot pe 14 octombrie, la Colegiul Noua Europă, în prezența unor personalități și a presei va fi lansat noul site dinulipatti.org – o monografie online ce va răspunde tuturor întrebărilor virtuale legate de opera interpretului și compozitorului Dinu Lipatti și de viața acestuia, prin reunirea exhaustivă a informațiilor care ar putea interesa atât specialiștii, cât și marele public.

Acest site va reprezenta o premieră prin simpla lui existență și, prin tematica acoperitoare, s-ar constitui într-un instrument necesar și la îndemâna oricui pentru cunoașterea amănunțită a celebrului artist. Totodată site-ul va însemna baza de pornire pentru cercetări ulterioare care ar trebui să acopere lipsuri încă serioase în ceea ce privește informația legată de Dinu Lipatti, un nume exponențial pentru cultura română. Pe site se vor regăsi articole semnate de unii dintre cei mai importanți cercetători ai activității lui Dinu Lipatti, precum Grigore Bărgăuanu, Vlad Alexandrescu, Mark Ainley, Ana Maria Orendi, Viniciu Moroianu ș.a.

Coordonatorii proiectului sunt Monica Isăcescu și Ștefan Costache, realizatori de emisiuni la Radio România Muzical, organizatorii Zilelor Lipatti 2010 și 2012. Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Colegiul Noua Europă, Universitatea Națională de Muzică din București, Academia de Muzică “Gh. Dima” din Cluj-Napoca, Festivalul “Toamna Muzicală Clujeană”, Filarmonica “Transilvania” din Cluj-Napoca, Muzeul Județean Argeș, Hotel Ibis.


