A participat încă din perioada facultății la numeroase expoziții de grup; a deschis și câteva expoziții personale. Călătorind în Europa, a avut ocazia să viziteze muzeele de artă modernă și contemporană din Paris, Amsterdam, München, Nürnberg, Würzburg, Viena, Praga și Budapesta. Din dorința de a-și completa informațiile despre curatoriat, management și marketing artistic, s-a înscris și a absolvit cursuri de formare culturală și de management artistic, precum și a participat la diverse simpozioane despre fonduri culturale în sectorul industriilor creative și despre politicile publice în sectorul artistic (fondurile norvegiene).
În accepțiunea artistului vizual Iulian Vîrtopeanu: „În România nu există o piață de artă reglementată, nu este foarte clar statutul artistului vizual, nu există mecanisme pentru valorificarea operei de artă, pentru cotația unui artist. Au început să apară, prin inițiativă privată, câteva galerii și case de licitații care au o activitate de marketing și promovare a artei contemporane, dar la un nivel incipient. E un prim pas.”
Care sunt proiectele sale de viitor?
În acest sens, mărturisește: „Aș dori să stau în atelier să lucrez, să-mi pregătesc proiectele și să am un impresar (un galerist) care să-mi valorifice lucrările, să facă partea de management artistic, promovare prin diverse evenimente, cota valorică și vânzare de lucrări.“
De asemenea, își dorește să se implice în „evenimente, proiecte care pot cuprinde obiecte, pictură și alte mijloace de expresie care pot reda stări, sentimente, energii…”
La Ceșca de Cultură de astăzi, Iulian Vîrtopeanu ne împărtășește hrană pentru minte și suflet, stări de spirit tainice, explorări continue ale imaginației și inventivității, mecanisme prin care arta revoluționează capacitatea de autocunoaștere a universului uman.
Iulian Vîrtopeanu
Infobiografic profesional
Născut în 1966, București. Absolvent al Universității de Artă – București 1999. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici (membru AIAP) Cartea sa de vizită este reprezentată de blogul personal: iulian-v-art.blogspot.com
Expoziții de grup:
- 1999 – București (Centrul de Studii Avansate în Arte Vizuale)
- 2000 – 2001 Muzeul Național Cotroceni
- 2000 – 2004 Salonul de Artă București
- 2006 – București “Recipiente”
- 2009 – București Galeria Orizont „Ipostaze medievale”
- 2010 – București Galeria Curtea Veche „Ipostaze medievale”
- 2010 – Căminul Artei Salonul de Artă București
- 2010 – Muzeul Național Cotroceni
- 2011 – Muzeul Național Cotroceni
- 2011 – București Galeria Orizont ”Salonul de Iarnă”
- 2011 – București Galeria Romulus “Unicat”
- 2012 – București Galeria Galateea “Scrisoare”
- 2012 – București Galeria Galateea “Micaceramica”
- 2012 – București Galeria Romulus “Expoziție de grup”
- 2013 – Bienala Internațională de Ceramică Cluj
- 2013 – Palatul Mogoșoaia
Expoziții personale:
- 2000 – București Galeria Căminul Artei
- 2002 – București Galeria ARTei (Hanul cu Tei)
- 2006 – București Galeria Căminul Artei
- 2006 – București Galeria Orizont
- 2008 – București Galeria Orizont
- 2011 – București Galeria Romulus
- 2014 – București Galeria Orizont
Simpozioane: Căptălani (Alba Iulia 1996), Ivancea (Moldova), Constanța (Sincronic), Balcic 2016.
Ștefania Argeanu: Care sunt sensurile următoarelor definiții ale artei, în viziunea dvs.? Mă refer la: „Arta este o manifestare a adorației pentru miracolul realității.” – Sabin Bălașa; „Arta este expresia bucuriei omului în muncă.” – Henry Kissinger
Iulian Vîrtopeanu: Arta e atributul societății umane, e manifestarea omului raportată la natură, acțiunea creativă – umană – raportată la tumultul creativ al naturii. Poate fi un mod de cunoaștere și de cercetare a naturii și a societății umane, din punct de vedere estetic, dar nu numai.
Care este, de fapt, menirea artei contemporane?
Arta contemporană este ancorată în realitate, atentă la tic-tac-ul prezentului, încearcă să surprindă emoția clipei, poezia unui obiect, mișcări sau imagini, magia unui sunet sau a unei lumini. Ea se adresează prin intermediul simțurilor și al rațiunii, are impact la nivelul conștientului și al inconștientului, are un rol educativ, formator de etică și inițiator de concepte.
Vă mai aduceți aminte care este factorul decisiv (fie că vorbim de cursuri de formare, expoziție, carte, întâlnire, ființă etc.) – care a deschis și, ulterior, a influențat gustul dvs. pentru artă?
M-am născut în București. Copilăria și tinerețea le-am petrecut într-o societate închisă, cenușie. Am căutat dintotdeauna libertatea; am găsit-o în cărțile citite, în piesele de teatru văzute la Bulandra, Nottara, Național, în filmele românești și străine de la Scala, Patria, Cinematecă, Muzeul Colecțiilor de Artă, în concertele de muzică clasică, jazz, rock, în expozițiile de artă de la Simeza, Căminul Artei, Orizont, Dalles. Toate acestea m-au format și m-au făcut să îmi doresc un statut de artist, greu de obținut, dar cu un grad ridicat de exprimare a libertății personale.
Ce descoperiți, ce învățați de la imagini? Dar de la creațiile artistice vizuale?
Descopăr mari sentimente, simboluri, stări de spirit, emoție, poezie, acel moment de catharsis, care rămâne și se acumulează tainic, hrană pentru minte și spirit.
În spirit imaginar și inventiv, ce credeți că ar fi dispusă să ofere arta universului uman, având la bază intenția de a privilegia intuiția transformării prin stimuli, reacții și percepții?
Arta este o explorare continuă a imaginației și inventivității; ea poate revoluționa capacitatea de autocunoaștere a universului uman și cunoașterea în raport cu natura.
Care sunt avantajele, respectiv dezavantajele spațiului de cercetare artistică (și/sau socială) pe care le-ați identificat (uneori în propriile dvs. proiecte)?
Spațiul de cercetare artistică oferă exercițiul liber al imaginației, bucuria căutării și a experimentului, prin care se descoperă armonia și frumusețea compoziției vizuale. Sunt și dezavantaje care țin de modul de susținere financiară și de promovare la nivelul societății.
Care este sentimentul predominant în timpul pregătirii unei expoziții multimediale, dar și după finalizarea acesteia?
Există îngrijorare și o tensiune a dorinței de organizare perfectă, de eliminare a lipsurilor și a riscurilor, de rezolvare a problemelor tehnice de sunet, de proiecție și de lumină, precum și de organizare a compoziției spațiale. Finalizarea expoziției implică o analiză a impactului public și a gradului de percepție: mesajul transmis a fost înțeles?… emoția propusă a fost receptată?…
Cum ajunge să fie redat, în practică/în conținuturi reale, un vis (artistic) care ia naștere inițial în laboratorul minții?
Odată ce este gândit, acesta crește dacă are informație și credință. Realizarea fizică a visului artistic, la început anevoioasă, este ușurată de bucuria muncii creative în relație cu proiecția visului din minte.
În ce a constat demersul pregătirii SinCronic?
Din punctul meu de vedere, SinCronic a fost un exercițiu de creativitate într-un spațiu comun al unor artiști cu concepții diferite, provenind din medii diferite, care au găsit puncte comune, au creat punți de legătură și au dialogat creativ.
Există un model precedent care v-a inspirat în organizarea, realizarea și expunerea practicilor colaborative din arta contemporană?
Calitatea mea în proiect a fost de participant și creator. Dorința mea de a experimenta practicile colaborative există, așa că am primit cu drag invitația. Colaborarea între mediile artistice este un model care, deja, are vechime în arta contemporană.
Cum se reconfigurează percepția audiovizuală asupra contextului spațio-temporal în compania artistului-autor și a publicului-coautor?
Percepția audiovizuală este în relație directă cu contextul spațio-temporal și incită la un joc al căutării intuitive și raționale, în raport cu publicul și cu artistul.
Ce semnificații are, de fapt, relația dintre percepția audiovizuală și contextul spațio-temporal?
Această modalitate de exprimare, pe mai multe planuri, poate trezi semnificații multiple, îmbogățind gradul de percepție al publicului la nivel informațional și emoțional.
Care este rostul, destinul sunetelor și al cuvintelor într-un univers încercat de voluptatea imaginilor?
Sunetele și cuvintele au rolul de a extinde zona vizuală, de a o accentua și de a o completa, ajutând la o înțelegere mai complexă a mesajului artistic.
Ce ton, ce cromatici, ce impact lăuntric are întâlnirea artistului cu publicul?
Întâlnirea cu publicul este unul dintre rezultatele demersului artistic. Artistul este sensibil la public, se raportează la el, iar receptarea publică depinde de gradul de cultură și civilizație al societății.
Cum ați perceput publicul prezent, în această toamnă, la SinCronic?
A fost un moment interesant, și anume, participarea unui numeros public, mai puțin acomodat cu arta, dar atras de mirajul unei clădiri istorice, “Cazinoul din Constanța”, unde s-a desfășurat prima expunere publică a proiectului. Oamenii au fost foarte receptivi!
Cu ce este esențial să rămânem din: „instalații multimediale”, „practici colaborative”, „expunere de tip instalațional” (n.r. în esență, termeni din recuzita artei contemporane, regăsiți în descrierea SinCronic)?
Cred că s-au construit niște punți prin colaborarea artiștilor proveniți din medii de exprimare diferite, care au contribuit la îmbogățirea și completarea mesajului artistic, oferind publicului mult mai multe posibilități de înțelegere.
Au existat bariere, dileme și puncte culminante cu care v-ați confruntat pe măsură ce ați avansat sub semnul SinCronic?
În etapa de realizare a lucrărilor au existat riscuri la modelare, procesul de uscare și decorare, datorate fragilității obiectului în stare crudă. Arderea obiectelor a fost punctul culminant. Toate etapele au întâmpinat diverse probleme, care au fost rezolvate datorită unui spirit de echipă și de colaborare extraordinar.
Când auziți sunetul răsfoitor, iscoditor, ispititor al paginilor unei cărți, la ce vă gândiți prima dată?
La faptul că ar trebui s-o citesc, să aflu povestea și secretul tainic pe care îl poate dezvălui.
Ce cărți preferate aveți sau care sunt poveștile la care vă întoarceți în permanență? Dintre cărțile prezentate, care a(u) reușit să vă capteze atenția, emoția, curiozitatea și nerăbdarea de a o citi/de a le citi imediat?
„Jurnalul Fericirii” de Nicolae Steinhardt și „Zenobia” de Gellu Naum sunt cărți la care revin cu plăcere. În prezent, am preocupări de lectură în zona eseistică și a poeziei contemporane.
Interviul este realizat de Ștefania Argeanu.
Sursa: Ștefania Argeanu
Autor: Ștefania Argeanu
