Maia Mălăncuș, artista din Corul de Copii Juniorii Operei, a câștigat concursul Vocea României Junior. Concursul este organizat de PRO TV.
”Participarea la Vocea României Junior a fost o experiență minunată pentru mine deoarece am câștigat prieteni noi, am cunoscut mulți artiști, am avut bucuria de a lucra cu Marius Moga, de la care am învățat foarte multe, astfel reușind să câștigăm concursul. Nu în ultimul rând, am întâlnit oameni care au avut încredere în mine și în talentul meu. Mulțumesc tuturor celor care m-au votat și susținut pe tot parcursul emisiunii!” – Maia Mălăncuș
”De la Opera Națională Română Iași a început drumul meu în lumea muzicii. La vârsta de 6 ani cântam la vioară și am câștigat preselecțiile pentru corul de copii Juniorii Operei. De atunci fac parte din corul de copii Juniorii Operei și mă bucur de fiecare moment și spectacol în care sunt distribuită și cânt alături de mari artiști ai Operei. Îi mulțumesc Ralucăi Zaharia, dirijorul corului de copii, pentru că a crezut în mine. Mulțumesc întregului colectiv al Operei Naționale Române Iași pentru susținere și apreciere!” – Maia Ștefania Mălăncuș (10 ani)
Data și locul nașterii: 5 februarie 2007, Iași Clasa III-a, Colegiul Național de Artă „O. Băncilă” Iași Solist vocal, actor, componentă a corului de copii Juniorii Operei Iași, solist vioară și solistă a trupei “RockFire”
- Premiul I – interpretare individuală – Concurs Județean de Teatru de Păpuși și Pantomimă, iunie 2012
- Premiul II – monolog – Festivalul Național de Interpretare Individuală „Gala Copilului Actor”, iulie 2012
- Premiul I – Festivalul Național de Teatru, Muzică și Dans pentru Copii „Neghiniță”, la secțiunea muzică instrumentală – vioară, octombrie 2012
- Premiul pentru spontaneitate – Festivalul Național de Teatru de Păpuși-Pantomimă, „Cătălin Damian” pentru rolul Păpușa din spectacolul „O fetiță fără inimă”, 2012
- Premiul III – Festivalul Național de Teatru, Muzică și Dans pentru Copii „Neghiniță”, la secțiunea artă dramatică, octombrie 2012
- Premiul pentru virtuozitate în arta muzicală – Târgul Internațional de Carte Librex, „Primăvara cărților la Iași”, secțiunea „Interpretare Poezie”, martie 2013
- Premiul special pentru expresivitate corporală – Festivalul „Hai la teatru” – Teatrul „Luceafărul” Iași, pentru rolul din spectacolul „O aventură aventuroasă”
- Premiul I Trofeu – Festivalul prieteniei „Ofranda Sunetului” Concurs internațional de interpretare vocală și instrumentală, faza Județeană, faza națională Iași – secțiunea solist vioară, martie 2013
- Premiul I – Festivalul prieteniei „Ofranda Sunetului” Concurs internațional de interpretare vocală și instrumentală, faza internațională Iași – secțiunea solist vioară, aprilie 2013
- Premiul III – Festivalul Național de Teatru, Muzică și Dans pentru Copii „Neghiniță”, la secțiunea muzică instrumentală – vioară, octombrie 2013
- Premiul „Laureat de Ciocolată” – Concurs județean „Piciul de ciocolată”, secțiunea solist vioară, 2013
- Premiul de excelență – Expoziție de arte vizuale „Meridiane Culturale”, martie 2014
- Premiul II – Concurs interjudețean de interpretare din lirica eminesciană „Floare albastră”, 2014
- Premiul II – Festivalul prieteniei „Ofranda Sunetului” Concurs internațional de interpretare vocală și instrumentală – secțiunea solist vioară, mai 2014
- Diplomă de merit – Opera Națională Română Iași pentru o stagiune plină de satisfacții și bucurii ca membru activ în Corul de copii Juniorii Operei, iunie 2014
- Trofeul Festivalului la secțiunea artă dramatică – Festivalul Național de Teatru, Muzică și Dans pentru Copii „Neghiniță”, octombrie 2014 (a câștigat marele trofeu la toate secțiunile de vârstă cu un text scris de sora ei, Diana Mălăncuș)
- Premiul I – Concurs de interpretare vocală, „MusicForKids Iași Battle 2014”, decembrie 2014
- Diplomă Finalist Next Star, decembrie 2014
- Diplomă de merit pentru participarea deosebită la cea de-a XI-a ediție Petran & Students, 18 decembrie 2014
- Diplomă de excelență – Trofeu – la toate secțiunile de vârstă – Concursul interjudețean de interpretare din lirica eminesciană „Floarea Albastră”, Ediția a XVI-a, ianuarie 2015 (prima dată când trofeul este câștigat de un copil de clasă primară!)
- Premiul I – Concursul “Micul Prinț”, ediția a III-a, Secțiunea I, “Arta teatrală”, martie 2015
- Premiul I – Concursul “Micul Prinț”, ediția a III-a, Secțiunea I “Arta teatrală”, martie 2015 pentru rolul ”Bunica” din sceneta “Bunica e pe Facebook”
- Diplomă de merit pentru participarea la cursurile Școlii de Televiziune și Film “Just Smile“ Iași, iunie 2015
- Premiul Radio Iași pentru calitățile deosebite artistice dovedite în cadrul Festivalului Național de Interpretare și Creație pentru Copii și Tineret “Tinere Speranțe”, ediția a XXII-a, 12 iunie 2015
- Premiul I, secțiunea Muzică Ușoară, Concursul Național de Muzică din cadrul Festivalului Național de Interpretare și Creație pentru Copii și Tineret “Tinere Speranțe”, Botoșani, ediția a XXII-a, 12 iunie 2015
- Trofeu, secțiunea Interpretare Individuală, Concursul Național de Teatru din cadrul Festivalului Național de Interpretare și Creație pentru Copii și Tineret “Tinere Speranțe”, Botoșani, ediția a XXII-a, categorie de vârstă 8-11 ani, 13 iunie 2015
- Diplomă de merit – Opera Națională Română Iași pentru o stagiune plină de satisfacții și bucurii ca membru activ în Corul de copii Juniorii Operei, stagiunea 2014-2015
- Premiul II la Festivalul Național de Muzică Pop “Sfinxul de Aur“ Ediția a III-a, Bușteni, 20-22 august 2015
- Premiul I la Festivalul Național de Muzică Pop pentru copii și adolescenți “Junior Music Fest”, Brașov, 29 august 2015
- Premiul II la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară “Volare”, Ediția a VI-a, Piatra-Neamț, 08-15 septembrie 2015
- Premiul I pentru rezultatele obținute la secțiunea Muzică Ușoară, la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică vocală și instrumentală, teatru și dans, Bacău, 3 octombrie 2015
- Premiul II pentru rezultatele obținute la secțiunea Muzică Instrumentală – vioară, la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică vocală și instrumentală, teatru și dans, Bacău, 3 octombrie 2015
- Premiul I la Concursul Internațional de Interpretare Muzicală “Emanuel Elenescu”, secțiunea vioară, Piatra-Neamț, 26-28 noiembrie 2015
- Diplomă de merit pentru susținerea unui moment artistic în cadrul spectacolului caritabil în lupta cu poliomielita, oferită de Interact Rotary Club Iași și Rotaract Club Iași, 26 februarie 2016
- Premiul I la Concursul județean “O mască râde, alta plânge“ – ediția a XI-a, secțiunea Mirajul scenei, martie 2016
- Premiul special pentru interpretare, Concursul “Micul Prinț”, ediția a IV-a, Secțiunea “Arta teatrală”, martie 2016
- Diplomă de excelență pentru absolvirea Programului educațional-muzical implementat în cadrul “Petran Music Camp”, 24-31 iulie 2016
- Premiul special al organizatorilor pentru deosebita prestație artistică în cadrul evenimentului Vacanță Altfel, Academia Show Jr., Dance & Talent Management, secțiunea teatru, august 2016
- Diplomă de merit pentru participarea extraordinară la evenimentul „Weekenduri muzicale la Palatul Roznovanu”, 01 octombrie 2016
- Premiul I la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii “Stea printre Stele“, 21-22 octombrie 2016, Bacău, secțiunea Grup, formând duet cu sora, Diana. Numele grupului – “SO Band”
- Diplomă de prieten devotat pentru sprijinul oferit la Concertul caritabil “Poveste de Moș Niculae” dedicat copiilor cu autism, Asociația “Surâsul Albastru”, 04 decembrie 2016
- Diplomă de excelență pentru participarea de excepție pe scena concertului Petran & The Gang, Ediția a XV-a, 20 decembrie 2016
- Diplomă de apreciere pentru efortul depus în cadrul lecțiilor de balet și implicarea activă în realizarea spectacolului “În căutarea lui Moș Crăciun”, Dance Sensation by Oana Iftime, decembrie 2016
- Premiul I la Concursul Internațional de vioară “Modest Iftinchi”, Ediția a V-a, 6 – 9 aprilie 2017, București

