Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile, la București. În total, în țară, se vor desfășura 24 de concerte, dublu față de ediția anterioară. Artiști și ansambluri de talie mondială, precum Elisabeth Leonskaja, David Grimal, La Grande Chapelle Madrid, Anna Tifu, Kremerata Baltica, Charles Richard-Hamelin, alături de mai tinerii artiști care au câștigat recent premii la prestigioase concursuri internaționale de vioară și pian, cum sunt Nobuyuki Tsujii și Ziyu He vor prezenta recitaluri sau concerte alături de Filarmonicile locale, sub bagheta unor dirijori inspirați, cum sunt Gabriel Bebeșelea, Lera Auerbach, Jayce Ogren, Cristian Lupeș, Marco Angius, Adrian Petrescu sau Brad Lubman. Concertele din țară se adaugă celor 84 de concerte de la București, care vor putea fi urmărite în toată țara prin video-streaming, pe site-ul Festivalului Enescu www.festivalenescu.ro.

„Alături de partenerii noștri din țară am reușit, începând cu ediția 2015, să apropiem de Festival comunitățile de melomani din mai multe orașe. Am început cu trei orașe, acum sunt unsprezece. Avem acum în Festival un total de 104 concerte, iar în țară un număr dublu față de ediția anterioară. Am găsit deschidere și la artiștii care ne vizitează țara, și la cei din România. Ne-am dori ca această perioadă să fie peste tot una de celebrare a muzicii sub numele lui Enescu, cel care ne-a lăsat o moștenire chiar mai mare decât putem duce noi astăzi. Sper să ajungem să ne ridicăm la înălțimea acestei moșteniri și, de ce nu, putem să visăm la o ediție în cel puțin 41 de orașe din țară. Până atunci, experiențele live, în sălile de concert, în orașele care s-au implicat în Festival pot fi completate de toți melomanii, prin transmisiunile online”, a declarat Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

Achiziționarea biletelor pentru concertele din țară se va face local, modalitățile de achiziție fiind stabilite de organizatorii din fiecare oraș. Anunțurile de punere în vânzare au început deja și se vor continua în perioada următoare.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială. Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzică și Teatrul Excelsior la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

PROGRAMUL CONCERTELOR ÎN ȚARĂ

BACĂU

JOI 05.09, ORCHESTRA FILARMONICII „MIHAIL JORA” DIN BACĂU

  • JAYCE OGREN dirijor
    • Avner Dorman – Concert pentru percuție și orchestră
  • AVNER DORMAN dirijor
  • SIMONE RUBINO percuție
    • Adam Schoenberg – Concert pentru vioară și orchestră
  • ANNE AKIKO MEYERS vioară
    • Xiangang Ye – „Mount Emei” pentru vioară și orchestră
  • ZIYU HE vioară, câștigător al Concursului Internațional „Menuhin”, în 2017
  • Durata concertului: 1h45

CLUJ

MARȚI 03.09 ORCHESTRA FILARMONICII „TRANSILVANIA” DIN CLUJ-NAPOCA

  • LERA AUERBACH dirijoară
    • Lera Auerbach – „Serenade for a melancholic sea” pentru trio cu pian și orchestră de cameră
  • BOULANGER TRIO
    • Mozart-Auerbach – Zweifacher Traum (Vis dublu) pentru vioară, pian și orchestră de cameră
  • KARLA HALTENWANGER pian (membră a Trioului Boulanger)
  • BIRGIT ERZ vioară (membră a Trioului Boulanger)
    • Lera Auerbach – Simfonia I
  • Durata concertului: 1h30

MIERCURI 04.09

  • CHARLES RICHARD-HAMELIN pian
    • Debussy – Images oubliées
    • Rahmaninov – Morceaux de fantaisie op. 3
    • Enescu – Suita I în sol minor pentru pian op. 3, „în stil vechi”
    • Prokofiev – Sonata a IV-a pentru pian
  • Durata concertului: 1h45

JOI 05.09 MONTE PIANO TRIO

  • FRANCESCO SICA vioară,
  • CLAUDE FROCHAUX violoncel,
  • IRINA BOTAN pian
    • Enescu – Trio în la minor Schoenberg – „Noapte transfigurată” op. 4 (ar. pentru trio cu pian de Eduard Steuermann)
    • Enescu – Sérénade lointaine Chausson – Trio în sol minor op. 3
  • Durata concertului: 1h35

LUNI 08.09

  • ZIYU HE vioară, câștigător al Concursului Internațional „Menuhin”, în 2017
  • MARIE HAUZEL pian
    • Mozart – Sonata în sol major pentru vioară și pian KV 379
    • Enescu – Sonata a II-a în fa minor pentru pian și vioară op. 6
    • Amy Beach – Romanță pentru vioară și pian op. 23
    • Bartók – Dansuri populare românești Saint-Saëns – Havaneza op. 83
    • Antonio Bazzini – La Ronde des Lutins op. 25
  • Durata concertului: 1h40

LUNI 09.09

  • DAVID GRIMAL vioară
  • GRIGOR ASMARYAN pian
    • Debussy – Sonata pentru vioară și pian L 140
    • Enescu – Sonata a III-a pentru pian și vioară în la minor op. 25, „în caracter popular românesc”
    • Chausson – Poem pentru vioară și pian op. 25
    • Franck – Sonata pentru vioară și pian în la major
  • Durata concertului: 1h45

MARȚI 10.09

  • ELISABETH LEONSKAJA pian
    • Beethoven – Sonata nr. 30 în mi major op. 109
    • Beethoven – Sonata nr. 31 în la bemol major op. 110
    • Beethoven – Sonata nr. 32 în do minor op. 111
  • Durata concertului: 1h30

SÂMBĂTĂ 14.09

  • NOBUYUKI TSUJII pian
    • Debussy – Deux Arabesques
    • Debussy – „Imagini”, Caietul I
    • Ravel – Sonatina
    • Chopin – 4 Balade
      • Balada nr. 1 în sol minor op. 23
      • Balada nr. 2 în fa major op. 38
      • Balada nr. 3 în la bemol major op. 47
      • Balada nr. 4 în fa minor op. 52
  • Durata concertului: 1h35

SIBIU

MARȚI 03.09

  • MONTE PIANO TRIO FRANCESCO SICA vioară,
  • CLAUDE FROCHAUX violoncel,
  • IRINA BOTAN pian
    • Enescu – Trio în la minor Schoenberg – „Noapte transfigurată” op. 4 (ar. pentru trio cu pian de Eduard Steuermann)
    • Enescu – Sérénade lointaine Chausson – Trio în sol minor op. 3
  • Durata concertului: 1h35

JOI 05.09

  • CHARLES RICHARD-HAMELIN pian
    • Debussy – Images oubliées
    • Rahmaninov – Morceaux de fantaisie op. 3
    • Enescu – Suita I în sol minor pentru pian op. 3, „în stil vechi”
    • Prokofiev – Sonata a IV-a pentru pian
  • Durata concertului: 1h45

MIERCURI 09.09

  • ELISABETH LEONSKAJA pian
    • Beethoven – Sonata nr. 30 în mi major op. 109
    • Beethoven – Sonata nr. 31 în la bemol major op. 110
    • Beethoven – Sonata nr. 32 în do minor op. 111
  • Durata concertului: 1h30

MARȚI 10.09, LA GRANDE CHAPELLE MADRID

„The Feast of The Resurrection in Piazza Navona” Reconstituire muzicală a sărbătorilor pascale organizate de Confreria S. Giacomo degli Spagnoli la Roma: Ruggiero Giovannelli, Jacobus de Kerle, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Tomás Luis de Victoria, Francisco de Soto, Francisco Guerrero, Fernando de las Infantas, Giovanni Matteo Asola, Giovanni Luca Conforti, Cesare Bendinelli și Rocco Rodio

  • Durata concertului: 2h30

LUNI 11.09

  • DAVID GRIMAL vioară
  • GRIGOR ASMARYAN pian
    • Debussy – Sonata pentru vioară și pian L 140
    • Enescu – Sonata a III-a pentru pian și vioară în la minor op. 25, „în caracter popular românesc”
    • Chausson – Poem pentru vioară și pian op. 25
    • Franck – Sonata pentru vioară și pian în la major
  • Durata concertului: 1h45

JOI 12.09

  • NOBUYUKI TSUJII pian
    • Debussy – Deux Arabesques
    • Debussy – „Imagini”, Caietul I Ravel – Sonatina
    • Chopin – 4 Balade
      • Balada nr. 1 în sol minor op. 23
      • Balada nr. 2 în fa major op. 38
      • Balada nr. 3 în la bemol major op. 47
      • Balada nr. 4 în fa minor op. 52
  • Durata concertului: 1h35

VINERI 13.09, ORCHESTRA FILARMONICII DIN SIBIU

  • CRISTIAN LUPEȘ dirijor
    • Dan Dediu – „Elegia minacciosa” pentru orchestră
    • Francesco Tristano – Concertul pentru pian „Island Nation Free”
  • FRANCESCO TRISTANO pian
    • Jörg Widmann – Concertul pentru vioară
  • MICHAEL BARENBOIM vioară
    • Constantin Basica – Concert pentru dirijor și orchestră (primă audiție)
  • Durata concertului: 2h20

SÂMBĂTĂ 14.09, KREMERATA BALTICA

  • GIDON KREMER dirijor, vioară
    • Weinberg – Concertino pentru vioară și orchestră de coarde op. 42
    • Enescu – Aria și Scherzino pentru vioară și orchestră
    • Enescu – Intermezzo op. 12 Lucrare baltică
    • TBA Weinberg – Simfonia de cameră nr. 4 op. 153
  • Durata concertului: 1h45

IAȘI

JOI 12.09, ORCHESTRA FILARMONICII „MOLDOVA” DIN IAȘI

  • BRAD LUBMAN dirijor
    • Călin Ioachimescu – „Tempo 80” pentru orchestră
    • Michael Jarrell – Concertul pentru vioară și orchestră „Paysages avec figures absentes – Nachlese IV”
  • ILYA GRINGOLTS vioară
    • Johannes Maria Staud – „Über trügerische Stadtpläne und die Versuchungen der Winternächte (Dichotomie II)”
  • AD LIBITUM QUARTET
    • Philippe Manoury – Concertul pentru două piane și orchestră „Zones de Turbulences”
  • GRAU-SCHUMACHER PIANO DUO
  • Durata concertului: 2h10

TIMIȘOARA

MARȚI 10.09

  • DAVID GRIMAL vioară
  • GRIGOR ASMARYAN pian
    • Debussy – Sonata pentru vioară și pian L 140
    • Enescu – Sonata a III-a pentru pian și vioară în la minor op. 25, „în caracter popular românesc”
    • Chausson – Poem pentru vioară și pian op. 25
    • Franck – Sonata pentru vioară și pian în la major
  • Durata concertului: 1h45

MIERCURI 18.09, ORCHESTRA FILARMONICII „BANATUL” DIN TIMIȘOARA

  • Max Richter – Reimagining Vivaldi
  • MARCO ANGIUS dirijor
  • ANNA TIFU vioară
    • Nicola Piovani – „Il canto dei neutrini” pentru violoncel și orchestră
  • NICOLA PIOVANI dirijor
  • YIBAI CHEN violoncel, laureat al Concursului Internațional „George Enescu” în 2018
    • Nicola Piovani – Suita Fellini
  • NICOLA PIOVANI dirijor
  • Durata concertului: 1h40

TÂRGU MUREȘ

JOI 19.09, ORCHESTRA FILARMONICII DIN TÂRGU MUREȘ

  • ADRIAN PETRESCU dirijor
    • Lucrare românească TBA
    • Eric Montalbetti – „Éclair Physionomique”
    • Marco Perez Ramirez – „Atacama”, concert pentru vioară și orchestră
  • NING FENG vioară
    • Rolf Martinsson – „Ich denke Dein…”
  • LISA LARSSON soprană

TÂRGOVIȘTE

VINERI 13.09, ORCHESTRA FILARMONICII „MUNTENIA” DIN TÂRGOVIȘTE

  • DANIEL JINGA dirijor
    • Dinu Lipatti – Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră op. 3
  • PETER DONOHOE pian
    • Pascal Bentoiu – Suita ardelenească op. 6
    • George Enescu – Simfonia a V-a (finalizată postum de Pascal Bentoiu)
  • MARIUS VLAD BUDOIU tenor
    • Cu participarea corului „Acoustic”
  • Durata concertului: 1h40

SATU MARE

JOI 19.09, 18.30 Sala Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti”

  • ORCHESTRA FILARMONICII „DINU LIPATTI” DIN SATU MARE
    • CRISTIAN LUPEȘ dirijor
      • Bartók – Dansuri românești
      • Paul Constantinescu – Concertul pentru vioară și orchestră
    • RUDOLF FÁTYOL vioară
      • Prokofiev – Selecțiuni din suitele de balet „Romeo și Julieta”

BÂRLAD

JOI 05.09 – 19.00 Teatrul „Victor Ion Popa”

  • CAMERATA REGALĂ CONSTANTIN ADRIAN GRIGORE
    • dirijor REBEKKA HARTMANN vioară
    • ALEXANDRA VELNICIUC narator
    • DORU MARIN director multimedia
      • Vivaldi – Anotimpurile op. 8 Mozart – „Eine kleine Nachtmusik” în sol major KV 525
      • Holst – Suita Sf. Paul op. 29

PIATRA NEAMȚ

DUMINICĂ 15.09 – 19.00

  • ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET
    • GABRIEL BEBEȘELEA dirijor
    • Chopin – Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11
    • CHARLES RICHARD-HAMELIN pian, laureat al Concursului Internațional „Chopin” de la Varșovia
      • Liszt – Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian și orchestră S.124
    • ALEXANDER ULLMAN pian, laureat al Concursului Internațional „Franz Liszt” din Utrecht
      • Chopin – Concertul nr. 2 în fa minor pentru pian și orchestră op. 21
    • LUKAS GENIUŠAS pian, laureat al Concursului Internațional „Chopin” de la Varșovia
      • Liszt – Concertul nr. 2 în la major pentru pian și orchestră S.125
    • VITALY PISARENKO pian, laureat al Concursului Internațional de Pian de la Leeds
  • Note: Evenimentul este inclus în programul Neamț Music Festival 2019