Artiștii și-au provocat limitele – alegeri inspirate, piese de mare virtuozitate. Primele opt zile ale Festivalului Internațional George Enescu au adus melomanilor nu mai puțin de 27 de concerte, 75 de lucrări aparținând unui număr de 47 de compozitori. Spectatorii au avut ocazia de a compara sonoritățile unor extraordinare ansambluri orchestrale de nivel mondial, de a analiza stilurile dirijorale ale unor giganți ai momentului, de a se întâlni cu artiști lirici expresivi, tehnici, cu voci pline de personalitate și culoare în recitaluri memorabile, de a asculta piese rare, premiere și un repertoriu extins de la baroc subtil, înflorit, dantelat la mari clasici, plini, copleșitori, și la contemporani, minimaliști și expresivi.
Cheia primei treimi a Festivalului a fost provocarea limitelor – majoritatea artiștilor și ansamblurilor au optat pentru piese de mare virtuozitate, prezentând publicului o viziune proaspătă, rezultatul unui exercițiu intens.
Atenția tuturor a fost concentrată pe debutul Festivalului, Sala Palatului găzduind peste capacitate iubitori de muzică împătimiți și ocazionali, curioși să urmărească modul în care Kirill Petrenko, noul dirijor al celebrei Berliner Philharmonic, a preluat pupitrul faimoasei orchestre. Rapsodia a II-a de Enescu și Simfonia a 9-a de Beethoven, din repertoriul simbolic ales au generat numeroase comentarii despre rădăcinile profund europene ale operei lui Enescu, identitatea noastră culturală și invitația la armonie. Alle Menschen werden Brüder, interpretat cu accente strălucitoare de corul Filarmonicii George Enescu, a purtat, peste muzică, o declarație de intenție. Precisă ca un ceasornic elvețian, orchestra sub bagheta maestrului K. Petrenko a propus un discurs așezat, solid, temperat.
Seara, La Cetra d’Orfeo, cu un repertoriu plin de savoare, instrumente mai rare la vedere și utilizare, cum sunt teorba, viola da gamba, vihuela, completat de mici mișcări de dans au pudrat cu parfum baroc atmosfera Ateneului. Eleganță importată în spațiul de astăzi, fără a fi desuetă, un control splendid al spectacolului și o conexiune prietenoasă cu publicul.
Ziua a doua, pare să fi fost dominată categoric de glamour-ul sopranei Diana Damrau, orașul vuia de așteptarea concertului ei de după-amiază.
Înainte însă, două alte secvențe concertistice memorabile, Monte Piano Trio a deschis ziua concertistică în acordurile Trio-ului în la minor al lui Enescu, urmat de Sérénade Lointaine, ambele piese cândva pierdute și regăsite printre manuscrise, parcă o trimitere subtilă la regăsirea ciclică a operei lui Enescu, pe perioada Festivalului ce îi poartă numele.
Muzica Secolului XXI a marcat debutul secțiunii cu o compoziție în premieră absolută, semnată de Sabina Ulubeanu, pentru Camerata Regală. Secțiunea s-a deschis, astfel, cu un discurs despre emoție – expresia unui instantaneu de stare #justacomposer și s-a încheiat cu Changements a lui David Philippe Hefti, o relatare muzicală despre schimbarea și fluiditatea trăirilor.
Recitalul Dianei Damrau alături de Xavier de Maistre va rămâne unul de referință. Soprana și-a cucerit publicul printr-un repertoriu inteligent construit, amprente muzicale Mendelssohn, Rahmaninov, Poulenc, poezie pură, versuri de Verlaine, Goethe, Heine, Pușkin, Schiller care au pus în evidență tehnica vocală impecabilă și harul muzical. Dincolo de disciplina și munca asidue care construiesc parte din exemplaritatea interpretării, timbrul și sonoritatea dăruite conturează un ansamblu excepțional.
Harpa, o altă surprinzătoare eroină a zilei, s-a descoperit delicată sub mâinile inspiratului Xavier de Maistre în dialog susținut cu vocea Dianei Damrau, completând sentimentul de spațiu coborât dintr-un eon al armoniei. Momentele solistice ale harpei, incluzând o piesă scrisă de Enescu special pentru harpă, dantelării de Debussy și transpuneri ale unor lucrări de Franz Liszt au dezvăluit un interpret cu forță și sensibilitate.
Ziua de 1 septembrie a continuat cu cea de-a doua reprezentație din Festival a Filarmonicii din Berlin, de această dată cu Schönberg, provocatorul concert de vioară, în interpretarea Patriciei Kopatchinskaja: toată imersată în muzică, rebelă, teatrală, așa cum se așteptau fanii. Apoi, absolut cuceritoarea Simfonie a V-a de Ceaikovski cu romantismul său debordant, acaparând ascultătorul, dincolo de tehnica de mașinărie perfectă a orchestrei.
Ziua s-a încheiat cu reprezentația plină de umor și farmec a celor 12 violonceliști ai Berliner Philharmonic. Un exercițiu de recuperare a splendidelor formule muzicale și sonorități ale violoncelului. S-au cântat, în transpuneri specifice, lucrări de la Piazzolla, la Dvořák, Șostakovici și Duke Ellington.
Ziua a treia s-a construit în jurul a doi piloni de senzație: spectacolul London Symphony Orchestra, claritatea de cristal a sunetului orchestrei conduse de Gianandrea Noseda și călătoria printre emoții, condusă de mezzo-soprana Joyce DiDonato. Dialogul vioară-pian al Luminiței Ungureanu și al lui Mihai Ungureanu, în tonuri de Enescu, Franck și Clara Schumann au completat tabloul zilei.
Personalitatea Joycei DiDonato, împreună cu vocea încă și mai cuceritoare și timbrul lucrat și sofisticat de mezzo-soprană, asociate cu arii selectate special pentru a descrie o călătorie în lumea emoțiilor au irupt de pe scena Ateneului, direct în inima ascultătorilor. Haydn, Mozart, Rossini, Bellini, Hahn – alegeri inspirate, tratate cu aplomb, un mesaj de speranță și încredere, un public definitiv fermecat.
London Symphony Orchestra a propus un repertoriu integral rusesc, acoperind începutul de secol XX, Șostakovici, Rimski-Korsakov și concertul de pian al lui Prokofiev, alături de Denis Matsuev, la pian. Orchestra britanică a servit din nou lecția ansamblului provenit dintr-un regat, pentru că royal a fost sunetul precis controlat de Maestrul Noseda și prestanța implicită. Denis Matsuev și-a încrucișat talentul cu o piesă de mare virtuozitate și a propus o variantă în care și-a scos în evidență tehnica deosebită.
Ziua a patra. La Sala Palatului, London Symphony Orchestra a selectat poemul Vox Maris al lui George Enescu, în deschiderea celui de-al doilea concert și în contrapunct Patru interludii ale mării și Passacaglia, semnate de Britten. Marea și multele ei imagini s-ar zice și, în același timp, ziua demonstrației capacității de nuanțare și a amplitudinii marii orchestre. Lucrarea lui Iain Bell – ”The hidden place”, a permis Dianei Damrau să ia cu asalt și să câștige definitiv și publicul de la Sala Palatului, orchestra s-a transformat într-un partener de dialog pentru anotimpurile piesei și trecerile fabuloase de la diafane recitative la profunde și copleșitoare vocalize ale divei Damrau.
La Ateneu, maestrul Lawrence Foster ne-a propus o nouă construcție în nota sa personală de descoperitor și curator de sunete și simboluri. Orchestra Filarmonică a Poloniei a deschis ziua, sub bagheta sa, cu lucrarea compozitorului român Adrian Pop, “Solstice”, și a continuat cu Chopin și-apoi Lutosławski, ambii compozitori polonezi. Maestrul Foster nu se dezminte, recuperează și scoate la lumină comori, repară urmele lăsate de istorie asupra talentului, peste tot pe unde călătorește.
Ziua a cincea Vedeta incontestabilă a zilei, opera concertantă. Impecabila și rara Die Frau ohne Schatten, la Sala Palatului, cu Maestrul Vladimir Jurowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice Radio din Berlin și Castelul lui Barbă Albastră, singura operă compusă de Béla Bartók, la Ateneu, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, la pupitrul Orchestrei Naționale a Poloniei. Ambele spectacole au beneficiat de proiecții și regie multimedia, semnate Carmen Lidia Vidu și, respectiv, Nona Ciobanu. Două lucrări pline de simboluri, profunde, compoziții cu arhitecturi complexe, sonoritățile secolului XX, armonii cromatice, niște uriași de sunete revărsați peste audiență. Orchestra Radiodifuziunii din Berlin a copleșit prin formidabila ei expresivitate și forță. Am văzut un Jurowski compus, echilibrat, un șaman al sunetelor care a răvășit efectiv auditoriul care s-a încumetat cap-coadă la un spectacol maraton de trei ore și jumătate.
Ziua a șasea Lera Auerbach, la pupitrul Filarmonicii Transilvania a deschis ziua de Festival prezentându-și viziunea asupra lucrărilor proprii; Serenada pentru marea melancolică, Simfonia I și lucrarea specială Twarfache Traum, Vis dublu (o compoziție rescrisă de autoare din câteva piese ale lui Mozart). Un dialog inedit între marele clasic Mozart și un compozitor contemporan.
Orchestra de cameră Pelléas, cu Benjamin Levy la pupitru a abordat perioada contemporană a muzicii cu o rețetă sigură: Debussy – Sarabanda (orchestrată de Maurice Ravel), Enescu – Sonata a III-a pentru pian și vioară (aranjată orchestral de Valentin Doni), Ravel – Tzigane, Chabrier – Bourrée Fantasque (orchestrată de Thibaud Perrine) și a încheiat în cel mai pur stil clasic cu Bizet – Simfonia în do.
Memorabilă va rămâne extraordinara versiune a Simfoniei a III-a a lui George Enescu în interpretarea Orchestrei Filarmonice a Radiodifuziunii din Berlin, cu maestrul Jurowski la pupitru. O variantă interpretativă crescută parcă dintr-o legătură secretă cu lucrarea enesciană care a sunat magistral. Cele trei părți, compuse în perioade istorice diferite și tulburătoare în sine au căpătat în interpretarea din această zi o nouă referință. Concertul a inclus în prima parte și prezența splendidei Julia Fischer, interpretând Concertul în Re major de Brahms, o altă piesă cu greutate pentru concertul de la Sala Palatului.
Ulterior, ansamblul Europa Galante, cu Fabio Biondi la pupitru a continuat seria propunerilor lirice, by Midnight, cu opera Silla, de Händel. O lucrare barocă, cântată rar, ea însăși cu un istoric de ocazie, compusă cumva politic, cântată inițial doar o dată, reluată ulterior de Händel în altă operă. Spectacolul a inclus o distribuție interesantă, prezența unei contra-alto cu rol principal, Sonia Prina și extraordinara mezzo-soprană Vivica Genaux, cu un control supraomenesc al vocii și al inflexiunilor.
Ziua a șaptea Cameriști de la Scala, sub conducerea lui Wilson Hermanto au readus în sonoritățile zilei Octetul de coarde al lui Enescu, într-o versiune realizată de maestrul Foster, au pus accentul pe regele violoncel, în concertul lui Haydn și armoniile cu profunzime slavă ale Serenadei lui Ceaikovski. La violoncel, Daniel Müller-Schott.
Orchestra Națională a Franței, cu Evgeny Kissin la pian și Emmanuel Krivine la pupitrul dirijoral au concentrat din nou atenția melomanilor. Invazia marilor artiști pe toate scenele în această perioadă face dificilă selecția spectacolelor. Totuși, Sala Palatului este un magnet irezistibil pentru mulți. Cum altfel, când una dintre cele mai bune orchestre ale lumii de foarte mulți ani propune Liszt și Musorgski/Ravel în repertoriu și unul dintre cei mai căutați pianiști ai momentului. Concertul nr. 2 de pian are, în sine, o poveste de șlefuire și revizuire de peste 10 ani. Concertul este unul tehnic, iar Kissin și-a expus viziunea și măiestria.
În seria Muzica Secolului XXI, New European Ensemble s-au prezentat sub bagheta lui Jose Maria Sanchez-Verdu cu o lucrare în primă audiție a lui Carlo Boccadoro și, printre altele, cu cvartetul de “Mătase și metal” al lui Adrian Pop.
În secțiunea Concertelor de la Miezul Nopții, Orchestra of The Age of Enlightenment (OAE), condusă de Laurence Cummings cu o formulă de tineri muzicieni, alături de experimentați artiști lirici, cum sunt Anna Caterina Antonacci și Christopher Maltman, Toby Spence au pus acordurile finale ale zilei în nota deja cunoscută – opere lirice, rare, dificile. Ifigenia, de Gluck. O poveste, teatru grec concertant, plastic reprezentat prin orchestră, soliști, cor.
Ziua a opta Dimineața a început cu recitalul de pian al lui Charles Richard-Hamelin și un repertoriu fără greș: Ravel, Enescu, Debussy.
Apoi, Orchestra Filarmonicii din Bacău, cu Hayce Ogren la conducere, a prezentat, în secțiunea Muzica secolului XXI, o serie de lucrări semnate Adrian Iorgulescu, Adam Schoenberg, Avner Dorman și Xiaogang Ye. O diversitate de sonorități – clarinet, vioară, percuție – cu rol de primă scenă.
După-amiază, Julia Fischer, la vioară în recital cu Henri Bonamy, la pian, cu piese de Enescu, Mozart, Brahms și Ravel – simplu, cuceritor. Orchestra Națională a Franței, cu maestrul Ion Marin la pupitru a propus Suita nr. 1 a lui George Enescu – în deschidere și o extraordinară suită “Imagini”, de Debussy, la final. Între aceste lucrări, Concertul nr. 2 pentru pian al lui Ravel, un concert-poezie, aproape jazzy, cu trimiteri la Rahmaninov, Gershwin, Debussy, “recitat” grațios de Alexandra Dariescu, un artist român în certă evoluție, expresiv și rafinat.
Seara s-a încheiat într-un crescendo valoric rar și în nota obișnuită, cu o nouă bijuterie lirică: Euridice, de Gluck, cu o distribuție solidă și un mai rar rol de contratenor, susținut perfect de Iestyn Davies.
Despre Festivalul Internațional George Enescu
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.
Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.
Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/
