Luni, 29 aprilie 2024, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU Iași) și Asociația Ready to Open Intercultural Spaces (ROIS) îi invită la Palatul Fundației Universitare „Regele Ferdinand I” pe toți cei interesați să afle cum a decurs implementarea proiectului „Restaurare și reabilitare a clădirii monument istoric. Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu”, finanțat în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice, Programul RO-CULTURA, prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021. Timp de doi ani, mai precis în perioada 1 aprilie 2022-30 aprilie 2024, procesul de modernizare instituțională a celei mai mari biblioteci din regiunea Moldovei a presupus realizarea unui set complex de lucrări și de activități menite să catalizeze dinamica publică a instituției, în beneficiul a zeci de mii de vizitatori și de utilizatori.

Cele mai importante lucrări de restaurare a clădirii monument istoric, categoria B, unul dintre edificiile culturale emblematice ale României, au constat în refacerea acoperișului, consolidarea fundației prin lucrări de hidroizolație, securizarea depozitelor de carte din subsolul clădirii prin instalarea unor instalații de desfumare mecanică, renovarea aulei, concomitent cu montarea unor sisteme moderne de reglare a luminozității și de climatizare.

Proiectul a creat condițiile necesare dotării bibliotecii cu echipamente moderne. Printre acestea, pot fi menționate un sistem de supraveghere video, care va spori siguranța personalului, vizitatorilor și utilizatorilor, un sistem de înregistrare a vizitelor necesar tururilor ghidate, un sistem de autoîmprumut la domiciliu (remote locker), o instalație de ultimă generație de videoproiecție și videomapping, atât pentru interior, cât și pentru exterior, un sistem performant de sonorizare și câteva computere performante.

De asemenea, a fost modernizat portalul www.bcu-iasi.ro și s-au creat condițiile pentru a îmbunătăți semnificativ infrastructura informatizată a instituției.

Nu în ultimul rând, proiectul finanțat de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, cu sprijinul Ministerului Educației, a îmbunătățit considerabil oferta de servicii furnizate de BCU Iași: tururi ghidate, cu o frecvență care a crescut până la 6.000 vizitatori/an, expoziții de carte, in situ și online, urmărite cu interes de aproape 5.000 de beneficiari/an, evenimente de formare profesională (ateliere și conferințe), tutoriale destinate utilizatorilor ș.a.

Pentru a marca încheierea acestor categorii de lucrări și de activități, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași se va modifica programul obișnuit de lucru pentru a fi permisă desfășurarea următoarelor evenimente:

LUNI, 29 aprilie 2024:

  • Ora 16.00: CONFERINȚĂ de încheiere a lucrărilor și activităților (Aula BCU Iași);
  • Intervalul orar 17.30-20.30: PORȚI DESCHISE: tururi ghidate în Palatul Fundației Universitare „Regele Ferdinand I” și în depozitele de carte;
  • Intervalul orar 21.00- 21.30: VIDEOPROIECȚIE de fațadă dinspre Parcul Voievozilor a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.
Aula BCU

Proiectul „Restaurare și reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu” – nr. A3-11/2022, din cadrul Schemei de ajutor de stat pentru restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice, Programul RO-CULTURA, finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, este implementat de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Asociația Ready to Open Intercultural Spaces din Iași.

Valoarea totală a proiectului este de 10.347.288,40 lei, echivalentul a 2.091.248,49 euro. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural constituit de monumentul istoric Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, în vederea stimulării dezvoltării economice și sociale locale și regionale.

Rezultatul direct al proiectului îl reprezintă restaurarea BCU „Mihai Eminescu” Iași, iar rezultatele indirecte privesc îmbunătățirea managementului patrimoniului cultural și îmbunătățirea accesului la cultură.

Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile pe rocultura.bcu-iasi.ro

 

Granturile SEE reprezinta contributia Islandei, Principatului Liechtenstein si Regatului Norvegiei la reducerea disparitatilor economice si sociale in Spatiul Economic European si la consolidarea relatiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul si sudul Europei si statele baltice. Aceste mecanisme de finantare sunt stabilite in baza Acordului privind Spatiul Economic European, ce reuneste statele membre UE si Islanda, Liechtenstein si Norvegia ca parteneri egali pe piata interna.
In total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde intre 1994 si 2014 si €1,55 miliarde pentru perioada de finantare 2014-2021.
Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org si www.eeagrants.ro.
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului si are ca obiectiv general consolidarea dezvoltarii economice si sociale prin cooperare culturala, antreprenoriat cultural si managementul patrimoniului cultural.
Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.