Concursul Internațional „George Enescu” – cea mai importantă competiție de gen din România și una dintre cele mai importante din lume – ajuns la a XIX-a ediție, va avea loc între 31 august și 27 septembrie 2024 în București. Acesta este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este un proiect cultural strategic finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. În 1913, George Enescu a înființat Premiul național de compoziție ce i-a purtat numele, care a fost acordat anual, fiind susținut de marele compozitor român din fonduri personale până în 1946, cu scopul încurajării creației românești.

Acest model de susținere a tinerilor compozitori a inspirat apariția Concursului Internațional de Compoziție patronat spiritual de George Enescu, care, după o ediție-pilot din 1991 prezidată de Ștefan Niculescu, din anul 2003 a devenit un reper al competițiilor pentru creație simfonică și camerală din întreaga lume.

Printre laureații prestigiosului concurs, în cele 11 ediții de până acum, s-au numărat mai mulți tineri compozitori români care au obținut acest important premiu și care, în timp, și-au confirmat valoarea: Dan Dediu (premiul pentru muzica simfonică în anul 1991), Diana Rotaru (premiul pentru muzica de cameră în 2003 și premiul pentru muzica simfonică în 2005), Vlad Maistorovici (premiul pentru muzica de cameră în 2003), Sebastian Androne (premiul pentru muzica simfonică în 2014) și Alexandru Ștefan Murariu (premiul pentru muzica de cameră în 2014 și premiul pentru muzica simfonică în 2018). Alți compozitori care au obținut aceste distincții au fost elvețienii Oliver Waespi, David Philip Hefti, japonezul Kenji Sakai, Lan-Chee Lam și Yau May – Kay din Hong Kong, Shen-Ying Qian și Tian Tian din China, Kim Young-Guk, Jung Hoon Nam, Youngjae Cho și Shin Kim din Coreea de Sud, italienii Caterina Di Cecca și Leonardo Marino, neozeelandezul Karlo Margetic și Maria Ungureanu din Republica Moldova. În două dintre ediții a fost acordat un premiu special pentru originalitate care a fost primit de Marc Migó Cortés din Spania și de Bartosz Jawor din Polonia. În anul 2009, mai multe premii speciale au fost acordate de Muzeul Național „George Enescu”, trei dintre ele recompensând compoziții ale muzicienilor români Cristian Lolea, Victor Alexandru Colțea și Ciprian Gabriel Pop.

Se știe că George Enescu a fost, de asemenea, membru fondator (1920) și președinte (până în 1948) al Societății Compozitorilor Români, devenită ulterior Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, asociație profesională binecunoscută și activă ce are ca scop principal susținerea muzicii românești și care, în mod firesc este implicată în derularea Concursului Internațional de Compoziție „George Enescu”, prin câțiva membri ai săi care fac parte din juriul competiției: compozitorii români Doina Rotaru, Dan Dediu, Adrian Iorgulescu și Adrian Pop, artiști și profesori binecunoscuți a căror atenție și competență a fost solicitată pentru evaluarea compozițiilor înscrise în concurs în acest an. Juriul condus de compozitorul și pianistul polonez Zygmunt Krauze îi mai are în componență pe Tim Benjamin, Jennifer Higdon, Magnus Lindberg, Gerard McBurney, Outi Tarkiainen, Elsa Vautrain, nume de referință ale artei muzicale mondiale.

„Dincolo de premiile și oportunitățile pe care le oferă Concursul Enescu, cred că e foarte importantă călătoria pe care o parcurge un tânăr muzician atunci când decide să participe la această competiție. Chiar dacă la final vom avea doar trei instrumentiști câștigători și doi compozitori, cred că toți cei înscriși vor câștiga ceva din această experiență. Acum vor face cunoștință cu muzica lui Enescu, vor avea ocazia să evolueze pe scena Ateneului Român și vor putea să descopere publicul de la București.” Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”.