International Salbek Opera Masterclass revine cu ediția a IV-a, în perioada 18 – 23 august, pe domeniul Castelului Salbek din Petriș, județul Arad.

Apelul pentru înscrieri este deschis până la finalul primăverii, iar tinerii artiști sunt invitați să aplice pentru o experiență de lucru directă și concentrată, alături de unii dintre cei mai apreciați soliști lirici ai scenei internaționale.

International Salbek Opera Masterclass se adresează tinerilor muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care se pot înscrie până la data de 31 mai pe site-ul masterclass.salbekoperafestival.ro.

Cursurile sunt susținute de mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramón Vargas și soprana Leontina Văduva, trei artiști cu cariere construite pe marile scene ale lumii. Împreună cu ei, participanții lucrează aplicat, în grupuri restrânse, într-un ritm intens, cu atenție la tehnică, expresivitate și prezență scenică.

Este singurul masterclass de acest tip din România și, ca şi în anii trecuți, are loc în cadrul special al Castelului Salbek, un spațiu care încurajează concentrarea, dialogul și apropierea firească dintre profesori și cursanți.

Selecția finală a cursanților care vor avea șansa de a participa la acest masterclass va fi făcută de cei trei profesori în perioada 1-15 iunie.

Pe parcursul celor cinci zile, cursanții beneficiază nu doar de îndrumare artistică, ci și de experiență practică de scenă. Ei pot participa ca asistenți sau parteneri la repetiții și la Gala Extraordinară de Operă Salbek Opera Festival, având șansa de a observa și de a lucra în contexte profesionale reale.

Soprana Rodica Ștefan este din România, poate fi văzută frecvent în calitate de solistă pe scena Operei Naţionale din Bucureşti și a fost una dintre participantele la două dintre edițiile Salbek Opera Masterclass: ”Mi-am dorit să fac parte din această experiență încă de la prima ediție! Pentru mine, participarea la aceste cursuri a însemnat șansa imensă de a putea lucra cu artiști de top ai liricii mondiale, a însemnat conexiune cu oameni noi și talentați, dar și bucuria de a mă reconecta cu natura și credeți-mă, peisajele sunt o poveste! Îndemn orice tânăr cântăreț să aplice pentru Salbek Opera Masterclass, cu garanția că la final va pleca mai bogat în cunoștințe.”

International Salbek Opera Masterclass se va desfăşura în perioada 18-23 august 2026, pe Domeniul Castelului Salbek și se va încheia cu o Gală Extraordinară de Operă în Piaţa Primăriei din Arad, în aer liber, pe 23 august, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijor David Crescenzi, solişti Paula Iancic, Ruxandra Donose, Ramón Vargas, împreună cu cei mai buni dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2025.

„Ne dorim ca fiecare tânăr care ajunge la Salbek să simtă că are locul lui aici. Nu e doar un curs, ci un ecosistem de creștere, de întâlniri reale și de curaj. Înveți serios, muncești mult, dar descoperi și bucuria simplă de a fi pe scenă”, spune Ana Maria Mihăescu, președintele Asociației Castel Salbek.

Lucrul în astfel de grupuri internaționale încurajează un schimb de tradiții culturale, practici de lucru, experiențe personale care contribuie la o bună cunoaștere reciprocă, în cadrul dimensiunii interculturale a proiectului.

Detalii pe www.salbekoperafestival.ro sau www.masterclass.salbekoperafestival.ro

Email contactsalbekoperamasterclass@gmail.com

Retrospectiva Salbek 2025: 

Producător: Asociația Castel Salbek

Parteneri oficial: BCR

Cu sprijinul: MedLife, NEPI Rockcastle, Linde, Aniroc Signature Hotel, Aqua Carpatica, Garanti BBVA

Parteneri: Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Filarmonica de Stat din Arad

Parteneri locali: Primăria Petriș, Asociația ”Sargeția” GAL 1