În perioada 17 – 19 iulie 2026, „Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” se va afla pe Esplanada din Municipiul Slatina, pentru a aduce un strop de bucurie și de veselie spectatorilor de toate vârstele. Astfel, în cele trei seri, de la ora 21.00, copiii, părinții și bunicii sunt invitați să vizioneze unele dintre cele mai îndrăgite filme românești, care au marcat și bucurat copilăria multor generații de spectatori, care au crescut păstrând în suflet personaje celebre precum Veronica, Maria și Mirabela, dar și simpaticul pinguin Pin-Pin. 

Așadar, Vineri, 17 iulie, de la ora 21.00, micuții spectatori sunt invitati să se bucure, alături de părinți și bunici, de aventurile și cântecele din filmul „Veronica”, regia: Elisabeta Bostan. Alături de frumoasa Lulu Mihăescu (interpreta năzdrăvanei Veronica), spectatorii se vor amuza urmărindu-i pe Margareta Pâslaru (Educatoarea / Zâna / Împărăteasa Furnicilor),  Dem Rădulescu (Motanul Dănilă) și Vasilica Tastaman (Vulpea).

Sâmbătă, 18 iulie, de la ora 21.00 este programat filmul de animație „Călătoriile lui Pin-Pin”, un musical despre lumea circului care prezintă călătoria pinguinului dansator Pin-Pin către Polul Sud, în căutarea unor noi parteneri de spectacol. Apreciați actori de teatru și film dau voce personajelor animate: Valeria Ogășanu (Pin-Pin), Virgil Ogășanu (Elefantul de circ, Vulturul), Anda Călugăreanu (Vulpea), Florian Pittiș (clovnul circului).

Duminică, 19 iulie, de la ora 21.00, aducem, în fața copiilor mici şi mari, pe cele două fetițe zburdalnice din „Maria Mirabela” ce sunt, de fapt, Maria și Mirabela, două fetițe care trec prin aventuri nemaivăzute. În acest film, regizorul şi animatorul Ion Popescu Gopo, îngemănează măiestria desenului animat, cu efecte speciale şi cu interpretarea celor două copile: Gilda Manolescu (Maria) şi Medeea Marinescu (Mirabela). Personajele animate ale acestei povești prind viață prin vocile unor mari actori români: Anda Călugăreanu (Oachi), Alexandrina Halic (Omide), Mihai Constantinescu (Scăpărici), Dem Rădulescu (Regele Omizilor).

Pentru mulţi spectatori, aceste filme pot fi motiv de nostalgie. Pentru alţii, unul de amuzament. Iar, pentru cei tineri, de ce nu, un motiv de a descoperi creaţii artistice de valoare. În acest sens, am considerat că este important să păstrăm vie, în memoria publicului iubitor de film, marile creaţii cinematografice româneşti şi rolurile remarcabile realizate de actorii români.

Programul „Caravanei filmului românesc” la Slatina va continua în weekend-urile 31 iulie -2 august și 7 – 9 august cu noi surprize pentru spectatorii de toate vârstele.

Programul complet al „Caravanei filmului românesc” la Slatina, pe Esplanadă, în perioada 17 – 19 iulie 2026, este următorul:

Vineri, 17 iulie, ora 21.00: VERONICA

  • Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate, Elisabeta Bostan;
  • Cu: Dem Rădulescu, Margareta Pâslaru, Lulu Mihăescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan, George Mihăiță
  • film muzical/ 1972 / 90 min.

Sâmbătă, 18 iulie, ora 21.00: CĂLĂTORIILE LUI PIN-PIN

  • Scenariul şi regia: Luminiţa Cazacu
  • Cu (voci): Virgil Ogăşanu, Valeria Ogăşanu
  • desene animate / 1986 / 70 min.

Duminică, 31 mai, ora 21.00: MARIA MIRABELA

  • Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo;
  • Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu
  • fantastic, musical / 1981 / 69 min.

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

***

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a XIII-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.

***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei doisprezece ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 50 de oraşe, având un număr aproximav de 220.000 de spectatori şi consemnând peste 4.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

***

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual, ANF – Arhiva Naţională de Filme;

La Slatina, proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Slatina.