Un prezent în care viața personală, timpul, corpul și relațiile sunt tot mai frecvent evaluate prin criterii de eficiență, productivitate și fezabilitate economică, aceasta este dezbaterea cea mai frecventă în viața de zi cu zi în relație cu munca dar și în expoziția ECOnimic. În acest context, expoziția își propune să sondeze efectele intime ale precarității, presiunilor sociale și transformărilor politice experimentând felul în care acestea pătrund în memorie, identitate și experiența cotidiană.

Vineri seara de la 19:30 ECOnimic este la Galeria Studio 7/9 din Iași, alături de artiștii Ruxandra Mărgineanu, Marian Stavarache și Radu-Mihai Tănasă. Expoziția este curatoriată de Cristiana Ursache și Ioan Coroamă și poate fi vizitată până pe 28 iulie 2026.

„Între „eco” și „nimic” se deschide un spațiu instabil: promisiunea sustenabilității întâlnește experiența lipsei, iar limbajul responsabilității colective se suprapune peste realitatea precarității individuale. Contradicția dintre obligația de a deveni sustenabili și imposibilitatea tot mai frecventă de a susține material (orice) devine un laitmotiv afectiv și psihologic înpropria existență.” menționază Cristiana Ursache și Ioan Coroamă.

Proiectul este realizat în contextul activității grupului Ap.6, o inițiativă colectivă formată din tineri artiști preocupați de explorarea identității generației anilor 2000 și de materializarea acesteia prin practici artistice diverse. Fundamentată pe explorarea memoriei afective, direcția grupului creează legături între experiența personală, discursul artistic și public, folosind medii precum new media, instalația, video art, grafica, pictura și performance-ul. Din grup fac parte Radu-Mihai Tănasă, Ioana Mihai, Pansy – Alexandra Tîrpescu, Marean – Marian Stavarache, Ruxandra Mărgineanu și Cristiana Ursache. Deși practicile individuale sunt eterogene, acestea converg către o analiză comună a memoriei, identității, tranziției și realităților sociale contemporane.

Marean (Marian Stavarache) explorează prin practica sa artistică dimensiunile conceptuale ale violenței (pur) românești, așa cum se relevă acestea atât în cultură, politică sau viața personală. Aspecte ale violenței sunt reflectate în tehnicile și tematicile abordate.

Experienţa personală joacă un rol central în parcursul arstic al Ruxandrei Mărgineanu, încercând să dezvolte subiecte atât din amintiri, cât şi din observaţie, provenind din cultura şi aspectul României din timpul şi după regimului comunist. Fiind la începutul cari ei, caută să exploreze cât mai multe tehnici, dar momentan prezintă interes pentru animaţia tradiţională şi ·pografie, cu care încearcă să prezinte elemente diferite din Europa de Est într-o manieră neutră, fără să îşi asume rolul de critic sau moralizator.

Radu-Mihai Tănasă e un artist emergent a cărui practică artistică se preocupă cu tematici precum disforia culturală, identitatea masculin-balcanică ŞI condiţia · e emigrant. Lucrează predominat cu video, performance şi software art. 

Cristiana Ursache este curatoare în Iași, România. A absolvit licența și masterul în Istoria artei la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, unde din 2023 urmează un doctorat dedicat practicilor curatoriale din România și susține seminare de estetică și studii curatoriale. Din 2022 este curator la Galeria Artep. În 2023 a fost mediator cultural al Pavilionului României la Bienala de la Veneția și a coordonat programul de mediere culturală pentru expoziția artistului Ștefan Câlția la Garrison Chapel, Londra. A participat la programe de studiu și cercetare în Sevilla, Zürich și Berlin și a beneficiat de rezidențe și burse în Islanda, Germania și Argentina.

Ioan Coroamă este asistent universitar asociat-doctorand în cadrul Departamentului de Filosofie al UAIC Iași. A absolvit licența în filosofie și masteratul în filosofie aplicată și management cultural la Iași, și a absolvit și programul masteral de medical & environmental humanities al Departamentului de Filosofie din cadrul Universității Burgundia, Dijon. Ține seminarele de Estetică și Filosofia Artei.

Intrarea este liberă. Perioada de vizitare este în intervalul 24-28 iulie 2026.