Casa Tranzit prezintă prima producție din cadrul programului „TRANZIȚII 2026-2027”. Premiera spectacolul „this wedding dance here”, în regia Urvi Vora, va avea loc pe 12 septembrie, la ora 19:00, urmată de o a doua reprezentație pe 13 septembrie, de la aceeași oră.

Programul„TRANZIȚII 2026-2027”, curatoriat de Lorand Maxim și Zoltán Gálovits, este o platformă internațională dedicată artelor performative contemporane care reunește artiști, teoreticieni și lucrători culturali din România, Polonia, Germania, Franța, Slovenia, Finlanda, India și SUA. În cadrul acestui demers vor fi realizate cinci noi producții de performance, semnate de Urvi Vora, Ludomir Franczak, Sergiu Matiș, Julien Daillère și Alenka Marinič.

Prima producție din serie, „this wedding dance here”, construiește și deconstruiește imagini prin gest, text, sunet, gânduri și obiecte propunând o reflexie asupra percepției, prezenței și memoriei. 

Spectacolul reunește o echipă internațională multidisciplinară. Formată ca dansatoare, Urvi Vora este doctorandă în cadrul programului Modern Culture and Media al Brown University (SUA). Cu studii în filosofie și antropologie, artista creează la intersecția dintre dans, film și teatru, practica sa concentrându-se pe relația dintre corp și limbaj, mișcare și text, sub influența cercetărilor sale în psihanaliză. Alături de ea va fi pe scenă Giles Eldridge (Sheffield, Anglia), artist vizual stabilit în București din 2015. Format la Sheffield Hallam University și cu o activitate de două decenii la Londra, Eldridge explorează noțiunea de imagine printr-o metodologie proprie din care iau naștere desene, picturi, colaje și lucrări hibride care se întâlnesc și dialoghează atât în expoziții, cât și în demersuri performative.

Echipa este completată de Andrei Bobiș, cel care semnează universul sonor, și de Almási Attila  responsabil de designul de lumini și construcția scenică.

TRANZIȚII 2026-2027 este un proiect complex care aduce la un loc artiști internaționali și locali, teoreticieni și tineri interni din Cluj și alte orașe din țară în echipele de producție, creând un cadru de susținere pentru creație și procesul de creație, de la cercetare, până la producția propriu-zisă și dialogul direct cu publicul. Un cadru care răspunde nevoii de formare a tinerilor lucrători culturali și de schimb artistic internațional și care ne dorim să fie primit cu interes și curiozitate de către public, odată cu lansarea acestei prime producții la început de toamnă.”, Lorand Maxim, curator proiect și director Casa Tranzit.

Spectacolul se va desfășura în limba engleză, având disponibile traduceri tipărite în limbile română și maghiară. Biletele pot fi achiziționate prin platforma Eventbook.ro sau de la Casa Tranzit, strada George Barițiu, 16, înaintea reprezentațiilor, în limita locurilor disponibile, cu plata în  numerar.


Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Consiliul Județean Cluj – Partener Principal.


Despre Casa Tranzit

Apărută în 1997, Casa Tranzit este primul exemplu din România în care valoarea istorică și simbolică a unei foste sinagogi este readusă în atenția publică prin crearea unui centru cultural independent. Misiunea noastră este de a pune clădirea în circuitul public, recondiționând și îngrijind ansamblul arhitectural precum și cultivând memoria locului. Acest lăcaș este un memento pentru consecințele extreme ale excluderii sociale, un spațiu reumplut în permanență cu noi conținuturi, dând ocazia reinterpretărilor continue ale modelelor de conviețuire posibile. Puteți să susțineți Casa Tranzit pe platforma Patreon: patreon.com/TranzitHouse.

Fiecare contribuție și fiecare gest de solidaritate este important pentru noi!.tranzithouse.ro