Doi dintre cei mai mari tenori ai momentului, francezul Roberto Alagna și polonezul Piotr Beczała și două albume cu un repertoriu care pune în lumină în special opera franceză, apărute la interval de doar o săptămână: este un moment de sărbătoare pentru cei care iubesc teatrul liric.

Roberto Alagna

Și un motiv în plus pentru noi de a afla mai multe despre acești tenori, unul mai aproape de România: este vorba, bineînțeles, de Roberto Alagna, cel care i-a fost soț Angelei Gheorghiu până în 2013 și care a învățat și limba română (eu l-am ascultat interpretând foarte frumos și un colind românesc). Cred, de altfel, că i-a fost simplu să învețe limba română, atât de apropiată de italiana lui maternă: Roberto Alagna s-a născut în Franța, din părinți sicilieni, și a obținut cetățenia franceză abia la 18 ani. Drumul profesional parcurs de Roberto Alagna este unul hollywoodian: de la adolescentul care cânta în baruri pentru bacșișuri, până la statura actuală de cel mai important tenor al Franței.

 

Da, Roberto Alagna este nu doar cel mai important tenor al Franței, ci și unul dintre cei mai mari tenori ai lumii. Împlinește anul acesta, în iunie, 52 de ani, dar pare mai tânăr ca niciodată. În această stagiune debutează în nu mai puțin de 4 roluri noi și apare pe cele mai mari scene ale lumii. În mod cert, viața lui este o operă și se desfășoară ca o operă: de aceea a și găsit potrivit să-și numească cel mai nou disc “Ma vie est un opéra” (apărut în Franța în noiembrie 2014), care, în versiunea internațională, poartă numele “My life is an opera”, album lansat pe 10 februarie 2015.

La începutul toamnei lui 2014, Roberto Alagna a înregistrat la Londra, alături de prietenul său, dirijorul Yvan Cassar, acest disc ce cuprinde arii emblematice pentru repertoriul și personalitatea lui Roberto Alagna. Multe dintre ele, evident, sunt arii franceze sau cântate în limba franceză (inclusiv o surprinzătoare versiune în franceză a ariei lui Lenski din opera “Evgheni Oneghin”). Și ca tabloul vieții lui Alagna să fie complet, pe disc apar și actuala parteneră de viață a tenorului, soprana poloneză Aleksandra Kurzak, și o arie dintr-o operă creată de unul dintre frații săi, David Alagna. “My life is an opera” înseamnă și arii celebre, dar și lucrări foarte puțin cunoscute, toate interpretate cu măiestria unui mare tenor pentru care viața este, cu adevărat, o operă.

 

alagna

Este un album pe care îl puteți asculta aici. (http://www.romania-muzical.ro/info/voteaza2015/disc.htm?a=1318141&c=3071&g=11)

Piotr Beczała

Un tenor născut într-un mic orășel din sudul Poloniei, devenit una dintre cele mai importante voci ale teatrului liric contemporan; un tenor care, la 16 februarie 2015, și-a lansat primul său disc de recital cu arii de operă la Deutsche Grammophon, intitulat, surprinzător, The French Collection.

De ce surprinzător? Cânta arii în limba franceză este o întreprindere grea pentru oricine care nu este vorbitor nativ de limbă franceză, deci este ușor de criticat. Însă Piotr Beczała nu a avut nicio temere – pronunția sa este ireproșabilă, la fel și frazarea și, în general, modul în care știe să interpreteze această muzică sofisticată.

 

The French Collection înseamnă o colecție de 12 arii înregistrate de Piotr Beczała alături de Orchestra Operei Naționale din Lyon, dirijată de Alain Altinoglu; una dintre ele o are ca protagonistă și pe soprana germană Diana Damrau. Colaborarea artistică dintre cei doi este deja binecunoscută celor care urmăresc noutățile din teatrul liric: eu i-am văzut împreună la premiera operei La Traviata care a deschis stagiunea 2013-2014 la Teatrul Scala din Milano. Premiera nu a fost primită bine de (prea) cârcotașul public de la Scala atunci, așa că Beczała a declarat că nu va mai reveni vreodată acolo, ceea ce cred că este o pierdere în primul rând pentru teatru, voci de calitatea lui Beczała fiind totuși destul de rare.

Cred că cele mai multe dintre ariile care se regăsesc pe discul The French Collection sunt practic necunoscute publicului larg, cu excepția ariei lui Don José, aria florii, din opera Carmen de Georges Bizet. Așa că audiția acestui disc nu este prilej doar de a asculta una dintre cele mai frumoase voci de tenor liric ale momentului, ci și de descoperire a unui repertoriu nou, poate pe nedrept neglijat de alți cântăreți.

81OoWQptukL._SL1432_

Puteți asculta acest album aici. (http://www.romania-muzical.ro/info/voteaza2015/disc.htm?a=1319501&c=3071&g=11) 

Albumele prezentate sunt disponibile și în România, în magazinele de specialitate și pe site-urile de profil. Au fost difuzate și la Radio România Muzical și sunt incluse în cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2015”.

http://www.romania-muzical.ro/info/voteaza2015/