Teatrul Național din Timișoara demonstrează că a crea un precedent poate fi un lucru bun/ pozitiv. Stagiunea 2015 – 2016, care a debutat la mijlocul lunii septembrie, a lansat două premiere, ambele jucate exclusiv cu casa închisă și cu spectacole programate suplimentar, la cererea publicului.
Cel mai așteptat eveniment din acest debut de stagiune al Naționalului timișorean – care a devenit astfel singurul teatru românesc cu un spectacol marca Disney în repertoriu – Beauty and the Beast / Frumoasa și Bestia, a avut premiera miercuri seară. Atât pentru premieră cât și pentru reprezentația programată în ziua următoare, toate locurile disponibile în Sala Mare au fost epuizate cu mai bine de două săptămâni în urmă.
Această nouă coproducție de succes în care Teatrul Național a cooptat Opera Națională Română Timișoara reunește actori, muzicieni și balerini. Cu toții, indiferent de specializarea lor, interpretează partituri actoricești, cântă și dansează. Pe muzica lui Alan Menken și versurile lui Howard Ashman și Tim Rice, după un text de Linda Woolverton (traduse în limba română de Geanina Jinaru-Doboș), distribuția spectacolului Disney Beauty and the Beast i-a adus la rampă pe Cristina Vlaicu, Matei Chioariu, Victor Bucur, Alexandru Pintea, Doru Iosif, Alina Ilea, Daniela Bostan, Adrian Jivan, Iulian Iosip, Loredana Borlovan, Devis Alăzăroae, Diana Nițu, Sabina Bijan, Alina Chelba, Bogdan Spiridon, baletul, corul și orchestra Operei Naționale. Regia spectacolului este semnată de Somogyi Szilárd (Budapesti Operettszínház / Teatrul de Operetă din Budapesta), secondat de Bori Támas (regizor cu un portofoliu impresionant, de asemenea), coregrafia este semnată de Eva Duda, conducerea muzicală e asumată de David Crescenzi (Opera Națională Română din Timișoara), costumele aparțin Alinei Lățan, și, nu în ultimul rând, ambientul video este semnat de Lucian Matei.

Revenind la prima premieră a stagiunii, spectacolul Meteorul de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Mihai Măniuțiu a înregistrat un record de audiență. După ce biletele de la avanpremieră și premieră s-au vândut într-un timp foarte scurt, conducerea Teatrului a programat un al treilea spectacol, cu o zi înaintea premierei, pentru a răspunde cerințelor publicului. Biletele s-au terminat în timp-record, ceea ce a dus la programarea, pe ultima sută de metri, a încă unei reprezentații, care s-a jucat de asemenea cu casa închisă, biletele epuizându-se în 48 de ore.

”Este o realizare extraordinară pentru Teatrul Național din Timișoara care, după ce anul trecut cucerea publicul pe muzica lui Astor Piazzolla, confirmă, prin aceste spectacole atât de diferite – unul pe textul unui mare dramaturg al secolului al XX-lea, cel de-al doilea după o nemuritoare poveste Disney – întâlnirea câștigată cu spectatorii săi, relația de încredere reciprocă pe care a clădit-o pas cu pas în ultimii 10 ani. Încercăm (și dorința publicului de a ne fi alături în sălile de spectacol o confirmă) să ne adresăm cu fiecare spectacol al nostru omului de astăzi, și, mai mult, suntem convinși că avem o datorie față de fiecare spectator în parte: ne dorim foarte mult ca teatrul să fie parte din viața tuturor, ca, împreună, prin spirit și prin imaginație, să construim lumea din jurul nostru, dincolo de prejudecăți și de oboseli lipsite de speranță”, declară Ada Hausvater, managerul Teatrului Național Timișoara.





