De azi, cântecele de muzică ușoară românească se despart, la o cruce de drumuri, unul spre timp iar altul contra timpului, de parolierul lor ce-a turnat din lava eruptă de la inimă cuvinte gemene cu simfonia, Aurel Storin. Suntem pe 7 octombrie 2015, în zori de zi a toamnei trimise de veșnicie, să urce un poet la soborul psalților. S-a stins unul din textierii unei agoniseli de-un veac de cuvinte ziditoare! El a clădit dimpreună cu romanticii un far al muzicii ușoare românești, la țărmul mărilor sufletești pe care le-au cutreierat mateloții a două generații de creatori și interpreți de cântece.
Însetarea de ziuă l-a zorit pe poet spre lumea luminii veșnice și de aceea și-a pornit călătoria pe ultima mare, cel mai de dimineață, nemairămânându-i timpului său niciun crâmpei de luminozitate finită a lumii! Moartea lui Aurel Storin o deplâng cântecele înseși. Toate au în ele ființă, iar azi parcă au și lacrimi, pentru propria compasiune! Cuvântul, silaba, litera, pare că se jelesc pe ele suspinând după cine a preschimbat ultima sa zi de viață în prima zi de singurătate!
Niciodată poeziile lui Aurel Storin nu vor ceda locul tăcerii și nici uitării. Cântecul va continua! El va călători poeziile cu vehiculul mereu în pornire al spiritului încorporat în timp. 7 octombrie trebuia să fie o zi ciclică ce se-apropia de poteca ieșirii din crângul întomnat al anului. Dar a fost să fie una din calendarul calvarului. Septembrie lăsase multe nenorociri în urmă, culminate cu un coșmar la un concert cu tineri cuprinși de foc; iar, pe când octombrie cobora pe vadul toamnei dând piept cu revolta altor tineri, poetul și-a luat cu sine numai viața sa și a transferat-o în altă dimensiune, lăsându-și textele în viața cântecelor, dorurile, iubirile, bucuriile, întristările din ele, pe șeile cailor hergheliei muzicii ușoare românești și numele său în scriptura cu scoarțe sărutate de buzele harului muzicii!
Aurel Storin a făcut din suflete capitale ale ființei umane, guvernate de cântec. Textele scrise de el au investit acest guvernator cu puterea celor mai măiestrite împletituri de vers din care s-au alcătuit șlagăre fără vârstă, anii exaltându-le în strălucirea prospețimii, nu înfășându-le în penumbrele vechimii. Pe lângă textul cântecului, Aurel Storin, într-o viață rodnică de compoziție poetică, deși inegal ca număr, a scris mai multe lucrări prețioase literare, printre care teza de doctorat „Teatrul românesc. Dimensiunea literară”, studii istorice ale teatrului de revistă, acest teatru de efigie, cu a cărui activitate și-a unificat pașii săi pentru îndelungată și fructificatoare vreme, musical-comedii muzicale, cărți, articole de presă… „Doamne, câte n-am încercat în viața mea! Am scris și câteva cărți, aproape un raft de bibliotecă. Nici nu mai țin minte dacă le-am citit pe toate. Am scris și versuri pentru cântece. Adică «textier». Francezii sunt mult mai duri cu acești creatori, numindu-i «parolieri», adică «făcători de cuvinte». Pentru mine a fost numai un hobby, o pasiune de colecționar. Într-o viață care începe să nu mai fie puțină, am comis, fără să vreau, peste 400 de cântece, dar n-am făcut-o în mod serios. Pur și simplu, «m-am jucat puțin cu viața mea», cum cântă Aura Urziceanu într-un cântec ascultat recent despre care aproape uitasem că l-am scris eu. Mi se pare că am scris și unele texte bune. Dar ele nu s-au bucurat de succes. În schimb, o banalitate fără cusur, un strănut de șase litere, primul meu text de cântec, «Lalele» (unde muzica lui Temistocle Popa mi s-a părut genială…), se cântă cu succes de 50 de ani. Tot eu am scris, dacă țin minte, și versurile cântecului «Să mori de dragoste rănită…», care a triumfat anii trecuți în sondajele românești pentru «melodia secolului al XX-lea». Sigur că m-am bucurat, deși eu nu mai cred nici în triumfuri, nici în sondaje. M-am bătut pe baricadele revistei românești timp de 50 de ani. Uneori cu mici victorii, alteori cu înfrângeri grandioase. Nu sunt, cum cred unii, autor de revistă. Eu n-am scris spectacolele genului, ci istoria lui. Mi-ar fi plăcut poate să fiu autor de revistă. Dar n-am destul talent pentru asta… și așa s-a scurs timpul vieții mele până acum. Nu prea pricep cum e cu scurgerea timpului. Eu cred că timpul nu se scurge. Timpul înaintează. Ce pot să-i cer? Îi cer, dacă se poate, o bucățică de viitor. Mă gândesc că «cea mai mare calitate a viitorului este că vine puțin câte puțin, dar în fiecare zi…» scria Abraham Lincoln”, spune, retrospectiv și mărturisitor regretatul făuritor al poeziei cântecului Aurel Storin, pentru Jurnalul Național, la 12 ianuarie 2011.
În inversabila afecțiune și spre-înlăturarea frontierelor dintre realitatea și irealitatea timpului, ca act și memorie, azi, teatrul, compozitorii, interpreții, textierii se aliniază umbrei lacrimilor așternute pe portativul muzicii ușoare românești, îndoliate la pierderea sorei sale, poezia lui Aurel Storin!
„Bunul meu prieten Aurel Storin a luptat mereu pentru a păstra eleganța și frumusețea Revistei românești prin textele sale, prin cărțile pe care le-a scris, dar mai ales prin sufletul pe care ni l-a dăruit necondiționat noua, tuturor!”, e doar o pulbere a unui troian de cuvinte ce s-ar așterne în calea amintirilor despre textierul Aurel Storin, ninse din sufletul înlăcrimat – a câta oară – al actorului Alexandru Arșinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.
A luptat! A lăsat pacea și însemnele păcii arborate la cetățile muzicii ușoare ce-au să rămână în adierile vremilor până când sufletul românesc nu va înceta să facă falduri în vibrațiile mătăsii cântecelor și a plecat în „marea trecere”! Când oamenii ce-au iubit lumea pleacă, în urma lor nu e singurătatea, e iubire!
autor: Aurel V. ZGHERAN
