Scriitorul și dramaturgul Fanus Neagu a murit, marți dimineața, la Spitalul Elias din Capitală, la vârsta de 79 de ani. Suferea de cancer de prostată în fază terminală.
Bolnav de mai mulți ani, boala lui s-a agravat, iar el și-a petrecut ultimele luni în spital. Fănuș Neagu era căsătorit și avea o fiică, Anita Ruxandra.
A fost un microbist pasionat, dar a renunțat de mult timp să mai scrie despre fotbal, supărat de decăderea acestuia. În urmă cu câteva zile a trimis o scrisoare emoționantă cititorilor Gazetei Sporturilor.
Într-un interviu din anul 2008, Fănuș Neagu spunea: „Omenia pe care am descoperit-o în spitale mă face să cred că țara asta nu poate să piară„.
În noiembrie 2010, când a murit Adrian Păunescu, Fănuș Neagu a spus: „Astăzi, eu vorbesc despre Adrian Păunescu; mâine, va vorbi altul despre mine!“
Augustin Buzura: „Era un sfânt al gramaticii și al limbii române corect vorbite.“ (…) Era o construcție mai deosebită. Părea mereu grăbit, mereu obligat să facă ceva”, a spus Buzura, elogiind „umorul formidabil“ și „ironia sclipitoare pe care le-a dovedit Fănuș Neagu”, scrie Agerpres.
Biografie
Povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg, Fănuș Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în satul Gradiștea de Sus din Brăila, într-o familie de țărani.
A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iași. Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1952 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1953, fiind coleg de generație Nicolae Labiș, Radu Cosașu.
Între anii 1954-1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.
A fost director al Teatrului Național din București între 1993 și 1996. El a fost ales membru al Academiei Române.
Volume publicate:
În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea” în revista „Tanarul scriitor”.
În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Baragan”, volum reeditat în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”.
În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoică de lemn” la Teatrul Nottara din București. În anul 1979, „Cartea cu prieteni”. În anul 1981, „Insomnii de matase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”.
În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București.
În anul 1987, „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătății”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Noapții sau Păiată sosetește la timp”. În anul 1994, „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galați.
Premii și distincții:
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Cantonul părăsit
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Acei nebuni ai marilor orașe
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa Echipa de zgomote
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa Casa de la Miezul Nopții sau Păiață sosește la timp
Activitatea profesională
Decembrie 1993 – este numit director al Teatrului Național din București
Noiembrie 1993 – devine membru corespondent al Academiei Române
21 decembrie 2001 – devine membru titular al Academiei Române
