Tinerii avocați obișnuiau, pe timpuri, acum vreo 50 – 60 de ani (poate și astăzi), să angajeze la prima lor pledoarie câte un mare avocat. Ei făceau istoricul întâmplării ce forma obiectul dezbaterii, iar maestrul trăgea concluziile respective și cerea achitarea.
Și iată că nu se știe prin ce împrejurare fericită, unui tânăr avocățel, fără o ucenicie prea îndelungată, deci fără experiență, îi veni la mână un proces care i se păru greu din cale afară. Cum era firesc a pornit în căutarea unui mare avocat binevoitor care să-i acorde prețiosul său ajutor în proces, bineînțeles, în schimbul unei sume grase, ce-l lăsa indiferent pe solicitant; totul era să câștige și să-și facă un nume în lumea barei.
Și s-a oprit la alegerea maestrului Toma Dragu, cunoscutul militant socialist de pe timpuri.
Au studiat amândoi dosarul și a rămas stabilit că, la proces, să înceapă tânărul, expunând cu lux de amănunte, faptele, iar el să vină bătrânul, cu vasta lui experiență și impresionantul său talent oratoric, și să termine, cerând câștig de cauză.
După relatarea grefierului, la semnul maestrului, tânărul avocat s-a ridicat, tulburat de emoție, și a spus între tăiat următoarele:
— Stimate domnule prezident și onorată curte, atât maestrul Toma Dragu, cât și eu, am studiat îndelung dosarul ce face obiectul procesului nostru, un proces extraordinar de greu… atât de greu, încât, vă mărturisesc cinstit atât maestrul Dragu, cât și eu, am rămas amândoi tâmpiți de greutatea lui!
Sala a rămas stupefiată și un freamăt de nedumerire s-a auzit din bănci.
Dar maestrul Toma Dragu s-a ridicat imediat în picioare și a spus imperturbabil, cu un surâs ironic în colțul gurii:
— Stimate domnule prezident și onorată curte, vă rog respectuos să binevoiți a lua act că, între timp, eu mi-am revenit!
sursa: Mici povestiri despre oameni mari – Grigore Băjenaru
