Curiozitatea își va întinde întotdeauna tentaculele în culisele unui domeniu, va vâna oamenii din spatele succesului, cu bune și cu rele, va iubi making of-urile. Iar când lumea filmului este cea spre care se îndreaptă cu viteza semnului de întrebare, terenul explorat va fi unul cu potențial extraordinar, întrucât ineditul, spectaculosul, imprevizibilul, diversitatea se pot întâlni la orice pas. Oamenii din lumea filmului, fie ei actori, scenariști, regizori, cameramani, costumieri sau make-up artiști vor avea întotdeauna ceva de povestit, ceva de arătat, un iepure de scos din joben când te aștepți mai puțin. Asta nu înseamnă că nu au și partea lor de obișnuit, de banal, ci doar că expunerea este mult mai mare.
Cristina Jacob, o tânără care a ales să li se alăture acestor oameni, regizor, scenarist, producător de film, șef de promoție al facultății pe care a absolvit-o, nu se abate de la regulă. Prin studiile pe care le are, prin experiențele pe care le-a colecționat de-a lungul timpului, prin personalitatea care atrage ca un magnet amatorii de dialog, prin onestitate și decență, prin conectarea la nou se transformă cu ușurință într-un interlocutor surprinzător, un interlocutor care știe când să îndrăznească și când să fie discret. Chiar dacă scenariul propriei vieți are și unele ingrediente pe care le au multe alte scenarii ale vieților unor oameni obișnuiți, pasiunea pentru ceea ce face o scoate din anonimat și o propulsează în topurile din lumea în care se mișcă. Cristina Jacob iubește cu intensitate, călătorește și citește mult, scrie, activează în Asociația Scenariștilor Români, și-a pus amprenta pe scurtmetraje de ficțiune și pe film documentar, se perfecționează zi de zi în arta de a fi ea însăși și țintește, în primul rând, spre statutul de om frumos în interior.
Ești regizor, scenarist, producător de film. Cine este, însă, Cristina Jacob?
Cristina Jacob este combinația dintre o tânără îndrăgostită de film și un om ca toți ceilalți.
Cum a fost copilăria ta? Când ai întâlnit prima carte și cum a continuat această legătură?
Copilăria mea a fost foarte diferită de ceea ce văd astăzi: cu jocuri în fața blocului, cu julit de genunchi, căzut din copaci, furat de cireșe și bătut cu fetele pentru prima dragoste. În ceea ce privește primele cărți, acestea au fost o adevărată corvoadă, întrucât eram obligată să le citesc și nu resimțeam astfel nicio plăcere. Adevărata dragoste de a citi și de a descoperi lumea fabuloasă din cărți a pornit destul de târziu, la vârsta de 12 ani, când m-am îmbolnăvit și am fost nevoită să stau timp de două săptămâni izolată în casă. Atunci am citit prima carte de care m-am îndrăgostit: „Colecționarul” de John Fowles. De aici a pornit aproape o frenezie a cititului, în sensul că, la liceu, în timpul orelor plictisitoare de istorie sau de matematică, îmi ascundeam între coperțile manualelor cărțile preferate și le citeam. Acest lucru a continuat până astăzi, numai că acum aleg foarte atent lecturile mele, întrucât timpul nu mai îmi permite să citesc tot ce îmi cade în mână. Consider vital pentru un creator acest obicei, de a citi cărți. Sunt de părere că inspirația și creativitatea sunt în strânsă legătură cu numărul de cărți citite.
Cum crezi că vor arăta spectacolele/filmele tale peste 100 de ani?
Peste 100 de ani, când eu nu voi mai exista, îmi doresc ca filmele mele să fie revăzute, iar oamenii încă să aibă ceva de învățat din mesajul transmis prin intermediul lor. Aceasta ar fi dovada că am lăsat cu adevărat ceva în urmă.
Dar spectatorii tăi?
Dacă se vor mai viziona filme și peste 100 de ani, cred că spectatorii vor fi mai pretențioși și selectivi din cauza evoluției permanente.
Cum ți se pare mass-media din România, în 2012?
Mass-media are o forță uluitoare și a deținut acest atribut încă de la începutul ei. Se pare, însă, că influența ei față de mase, în acest moment, este una negativă. Manipularea, după cum bine știm, ar putea fi folosită și într-un sens constructiv, pentru a impulsiona atât oamenii cât și instituțiile să evolueze.
Cum reușești să te ții departe de comentariile presei? Cât de importantă este discreția în viața unui artist?
Nu sunt un om care să se bage în scandaluri sau să meargă prea des la evenimente. În general, sunt chiar un om destul de banal, aș putea spune, căruia îi place să aibă o viață normală, să citească, să muncească, să iubească. Discreția este importantă în viața fiecărui om normal, mai ales în cea a unui artist, întrucât, deseori, acesta are nevoie să se retragă în intimitatea lui pentru a crea.
Te-ai simțit vreodată agresată?
Poate doar de vreun fost iubit…
Ce înseamnă pentru tine să fii regizor? (Relația personală cu această alegere făcută cândva – Cum s-a născut opțiunea?)
E o poveste lungă, dar pe scurt cred că a fost mâna destinului. După ce am cochetat cu meseria de reporter, mai apoi am avut propria afacere, hotărâsem să urmez o facultate de profil pentru business. În drum spre admitere, m-am gândit că nu aș avea ce să învăț de la un profesor angajat, care practic nu are o afacere. Am simțit că asta pot să o fac intuitiv și că ar trebui să urmez o facultate care să-mi placă în adevăratul sens al cuvântului. Am făcut stânga împrejur și m-am dus la arte, unde am dat la regie de film și am și intrat. Anul acesta am absolvit șefă de promoție, iar acum urmez masterul facultății London Film School.
Ai nostalgia unui alt drum pe care viața ta ar fi putut coti?
Din fericire, nu. Nu cred în idealuri.
Cum stai cu motivația?
Mă motivează absolut tot ceea ce mă înconjoară. Mă motivează frumosul, mă motivează filmele marilor regizori. Se pare că nu stau bine cu acel tip de motivație care s-ar presupune că trebuie să mă împingă de la spate.
În ce măsură te interesează imaginea pe care o ai? Ce faci și ce nu faci de dragul ei?
Nu mă străduiesc prea mult. În general spun ceea ce gândesc, port și arăt cum mă simt bine. Sunt, însă, femeie și de dragul frumuseții știm toate că se fac multe sacrificii de timp.
Cât de important (sau de puțin important) este pentru tine felul în care te critică și recepționează publicul?
Este foarte importantă critica și opinia publicului față de filmele pe care le fac. Sunt atentă la părerile lor pentru că vreau să văd unde am greșit. Acesta este singurul mod în care pot învăța, în cazul în care am greșit. Ei sunt cei care îmi aprobă sau îmi infirmă munca, așadar acord o mare importanță criticii lor vis-à-vis de film. În ceea ce privește latura personală a vieții mele, sunt absolut indiferentă.
Ce ai dori să ți se întâmple, profesional vorbind, de acum înainte? Ce împlinire este/ar fi suficientă în acest sens? În ce caz ai considera că ai ratat?
Profesional vorbind, îmi doresc să îmi continui munca, adică să fac filmele ale căror scenarii le am deja scrise, să le placă publicului și să obțin premii. Acesta e cursul firesc al meseriei de regizor. Aș considera că am ratat în momentul în care un film nu ar fi văzut și plăcut de către public.
Când ai simțit că te-ai lansat, când consideri că ai avut primul tău mare succes?
Nu consider că m-am lansat și nici că am avut, până în acest moment, un mare succes. Lucrez acum la un lungmetraj. Sunt de părere că pentru a se lansa, un regizor trebuie să realizeze în primul rând un lungmetraj.
Ai o meserie care te-a pus mereu în prim-plan. Ai stârnit pasiuni?
Consider că am o meserie care, din contră, m-a pus în spatele camerei. Rolul meu este să aduc povești frumoase și actori talentați în prim-plan, iar ei să stârnească pasiuni. În ceea ce mă privește pe mine, ar trebui să îi întrebați pe cei ale căror pasiuni au fost stârnite.
Ce este greu în munca ta? Ce e foarte frumos în ceea ce faci?
Este destul de dificil să găsești actorii potriviți, exact așa cum ți i-ai imaginat în scenariul tău. Este anevoios și montajul, când trebuie să reiei filmul cadru cu cadru, să alegi secvențele, să le lipești și să le reînlănțuii…, dar dacă îți place ceea ce faci, totul este frumos, iar dacă produsul final este măcar aproape de ceea ce ți-ai dorit, acest lucru îți dă forța să mergi mai departe.
Ai vise pe care nu ți le-ai împlinit încă?
În fiecare zi altul nou.
Te mulțumește ceea ce creezi, în absența unei recunoașteri publice? Preferi una actuală celei postume?
În general, nu mă pripesc în a trage concluzii. Nu mă mulțumesc doar cu ceea ce cred eu pentru că pot fi foarte subiectivă și aștept recunoașterea publică, oricare ar fi ea.
Cum ai caracteriza starea teatrului/filmului românesc astăzi?
Spre bucuria și surprinderea mea, sălile de teatru sunt pline și chiar avem multe piese de teatru cu care ne putem lăuda și la care merită să meargă fiecare dintre noi. Am avut ocazia să călătoresc mult, am mers prin teatrele din lume și nicăieri nu am văzut piese atât de bune, cu săli atât de pline.
Filmul românesc de astăzi evoluează. Publicul merge către filmul românesc de la an la an mai mult, datorită faptului că se fac filme mai bune. Nu avem săli de proiecție suficiente, ecrane, așa cum spunem noi, dar cu toate astea un film românesc a început să facă peste 50.000 de spectatori, ceea ce este un semn bun.
Cât de important (sau de puțin important) este pentru tine felul în care critica și publicul recepționează ceea ce scrii? Ai prefera un succes al cărților tale în rândul criticilor sau al publicului?
Nu mă consider un scriitor. Am scris scenarii pentru că am fost nevoită să îmi pun poveștile în forma necesară și pentru că nu am găsit niciun scenarist care să redea exact ceea ce simțeam vis-à-vis de poveste. Nu am urmat, însă, o facultate de scenaristică, ci una de regie de film. În momentul în care voi avea ceva atât de important de spus, ce merită a fi subiect într-o carte, aș prefera un succes în rândul publicului și o apreciere a criticilor.
Dacă ți s-ar acorda șansa, ce ai dori să schimbi în viața ta?
Nu aș dori să schimb nimic. L-aș mânia pe Dumnezeu.
Pe plan profesional ce mai faci acum?
În prezent, urmez un master la Londra și pregătesc un film de lungmetraj, o poveste de dragoste.
Cum a răsărit insula aceasta, Asociația Scenariștilor Români?
Asociația Scenariștilor Români a răsărit din nevoia de a crea o insulă a scenariștilor, de a cunoaște oameni talentați și de a-i pune laolaltă pentru a intra mai ușor în contact scenariștii cu regizorii și viceversa. Această nevoie a apărut cumva indirect, din dorința de a îmbunătăți filmul românesc, pentru că dacă povestea este bună, filmul are șanse mai mari să fie de succes.
Cum ați reușit să încropiți o echipă?
Fiind înconjurată de colegi, oameni de breaslă, care fac același lucru, nu a fost dificil să ne strângem laolaltă.
Că tot vorbim despre oameni, în cazul în care cineva ar dori să depună un C.V., spune-mi te rog care sunt trăsăturile unui potențial colaborator al Asociației Scenariștilor Români?
Pentru a deveni membru al Asociației Scenariștilor Români este necesară în primul rând depunerea unei adeziuni scrise. Un candidat este eligibil pentru a deveni membru numai în situația în care se regăsește în cadrul secțiunii Credits a unui film realizat până la data depunerii acestei adeziuni, sub titulatura de autor fie al scenariului, fie al dialogurilor, fie al povestirii.
În cazul persoanelor care nu satisfac acest criteriu, Asociația va organiza anual două sesiuni de concurs. Proba de concurs va consta în realizarea unui scenariu de film, iar concurenții ale căror scenarii vor întruni criteriile de ordin calitativ impuse în vederea realizării unui film vor îndeplini simultan și condiția de eligibilitate pentru dobândirea calității de membru al Asociației.
