Imaginea bate de fiecare dată cuvântul. Este în zadar să vorbești ore în șir dacă nu reușești să îți faci interlocutorul sau interlocutorii să îți și vizualizeze povestea. De aceea, pentru o înlesnire a conturării imaginii în mintea celuilalt, detaliile sunt esențiale. Nimic nu vorbește mai bine despre frică, de exemplu, decât o privire tulbure, cu bucăți de frică sfărâmate și împrăștiate în iris sau o mână întinsă și tremurândă care cere o îmbrățișare. Teatrul este un loc unde detaliul devine stăpân, un soi de suveran prieten cu cei pe care și-i supune. Iar atunci când sursa lui este textul unui scriitor-fotograf, detaliul își arată întreaga frumusețe.
Prăpădul, un spectacol-premieră atât la nivel local, cât și la nivel național, montat pentru Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași de către Lucian Dan Teodorovici și născut dintr-un text al scriitorului-fotograf maghiar Attila Bartis, lasă la alegerea spectatorului etichetarea, nu fără a-i pune la dispoziție instrumentele. Din primele secunde este mai mult decât evident că prin personajele sale, Bartis curtează emoția până o duce în lumea lacrimilor reținute, îmbracă acțiunea în clișee foto care surprind rânjete de final și pasiune-revoltă de început, sfidează conformismul, exploatează erotismul-motor al vremelnicei mașinării, omul, și se lăfăie în minimalism scenic și detalii în construcția personajelor. Fiecare secvență din această piesă a dramaturgiei contemporane justifică prezența unui ochi cu obiectivul fixat pe emoție, dezbracă limbajul licențios de vulgaritate și îl încarcă de o tensiune mult mai profundă care duce la descătușarea frustrărilor și regretelor unui muribund, gâdilă în tălpi exhibiționismul.
„Nu știu dacă sunt mai fotograf sau mai scriitor. Literatura nu pot să mi-o imaginez fără imagine. De fiecare dată văd situația, de exemplu, văd fața, personajul, văd interiorul camerei unde se petrece o acțiune. Dar, nu cu imaginea se începe, se începe cu simțul, cu emoția…” mărturisea într-un interviu pe punctum.ro autorul Attila Bartis, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani ai Ungariei. Și, într-adevăr, cuvintele și imaginea sunt de nedespărțit în Prăpădul. Piesa este ca un film foto scos din aparat, developat în camera obscură și apoi transpus în cuvinte.
Dincolo de obsesia pentru imagine și plan-detaliu, spectacolul naționalului ieșean înlesnește și întâlnirea a doi scriitori care își demonstrează unul altuia că sunt mult mai apropiați decât poate ar fi crezut: Attila Bartis și Lucian Dan Teodorovici.
De la cel din urmă aflăm, chiar dintr-o declarație sinceră făcută pe observatorcultural.ro, motivațiile producerii acestei întâlniri: „Am avut întotdeauna, fără să realizez asta până de curând, obsesia scenei. Ca scriitor, mi-am folosit cărțile drept scenă, în mai toate poveștile mele apărând, într-un fel sau altul, ideea mai sus amintită. Abia când m-am apucat de regie mi-am dat seama că nici n-aș fi putut face altfel: chiar și-n viața de zi cu zi, privesc ceea ce se întâmplă în jur sau ceea ce mi se întâmplă mie însumi ca pe niște fragmente dintr-un spectacol. Debutul la Teatrul Național din Iași, în condițiile astea, reprezintă o oportunitate extraordinară de a-mi spune poveștile în alt mod decât până acum. Căci, în cele din urmă, scriitor sau regizor, rămân în fond un povestitor. Unul care, de data asta, și-a regăsit o parte din obsesiile proprii în textul altui scriitor, Attila Bartis, a cărui piesă, Prăpădul, e de o intensitate și de-o forță cum rar am întâlnit în textele contemporane. O păstrez în portofoliu de aproape doi ani, sperând să vină momentul în care s-o pot monta, cu atât mai mult cu cât e o premieră absolută la noi: nu numai că n-a fost jucată până acum, dar n-a fost nici măcar publicată.”
Dar întâlnirea nu s-a produs numai în planul spiritual, ci și față în față, întrucât scriitorul Attila Bartis a ținut să fie prezent la premiera piesei sale Prăpădul, fixată în programul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași pe 25 aprilie 2013.
Și pentru că fotograful migălos este parte din personalitatea lui Attila Bartis, personajul central al piesei Prăpădul, András Farkas, este el însuși fotograf, un dependent de aparatul foto în căutarea clișeului perfect. În viața sa din piesă îl inspiră să apese pe buton soția, Eva Farkas, și necunoscuta Agnes Lázár. Împreună îmbină neștiutul și familiarul pentru a-i face ultimele momente din viață demne de a fi fotografiate, atât cu aparatul, cât și cu sufletul. Pentru că da, András este pe moarte, se luptă cu un cancer necruțător la plămâni. Pentru o astfel de poveste, distribuția pe care Lucian Dan Teodorovici a ales-o este și ea una care mizează atât pe tinerețe, cât și pe experiență. Astfel, textul tradus de către Marius Tabacu a fost pus la dispoziția actorilor Teodor Corban (András Farkas), Delu Lucaci (Agnes Lázár), Catinca Tudose (Eva Farkas), Constantin Pușcașu (Karcsi) și Dumitru Năstrușnicu (Lajos), într-un decor gândit de către scenografii Nicolai Mihăilă și Andreea Spătaru. De asemenea, fotografiile care apar în spectacol aparțin cunoscutului fotograf ieșean Dan Mititelu, iar ilustrația muzicală este aleasă de către Neolexica.
Nerecomandat persoanelor sub 18 ani, cu scene de nuditate și limbaj licențios, Prăpădul nu este un spectacol care să te lase indiferent. Fie că îți place, fie că te revoltă, își înfige ghearele într-una din zilele tale obișnuite — depinde în ce zi alegi să mergi să îl vezi — și îți lasă urme. Îți vorbește despre o viață trăită cu pasiune, despre importanța provocării și a parteneriatelor pe viață, despre risc, despre curajul în fața morții și frica de moarte amăgită cu supradoze din ceea ce îți este mai drag pe lume să faci. Și pentru că nu se sfiește să expună sexualitatea și pornirile cu aură de obscenitate, textul lui Attila Bartis poate fi asimilat și înțeles pe deplin de o minte deschisă.
Fotograful și nu scriitorul Attila Bartis pare să fi construit în mare parte personajele din Prăpădul și tocmai de aceea ele sunt pe zoom in. Acest amănunt nu avea cum să îi scape regizorului-scriitor Lucian Dan Teodorovici și, astfel, spectatorii naționalului ieșean care aleg să vadă piesa privesc în ochi, de pe scaunele lor, actori care au forța de a da detaliilor semnificația potrivită. O rochie viu colorată, un pantof, o mână tremurândă, o privire tulbure, un mers șmecher nu sunt doar o rochie, un pantof, o mână tremurândă, o privire tulbure, un mers șmecher în reprezentarea actorilor Teodor Corban, Delu Lucaci, Catinca Tudose, Constantin Pușcașu și Dumitru Năstrușnicu, ci zoom in-uri în personalitatea personajelor pe care și le însușesc.
Scena de început din Prăpădul, interpretată de către debutanta Delu Lucaci și de către mult mai experimentatul Teodor Corban, este cea din cauza căreia minorii sunt ținuți la distanță de Sala Studio în zilele în care se joacă această piesă din dramaturgia maghiară. Nuditatea pune stăpânire pe spațiul scenic, treptat-treptat. Dar pentru că Attila Bartis este și un bun dramaturg, nu doar un bun fotograf, scena nudității este ținută sub control. Tânăra actriță Delu Lucaci, interpreta necunoscutei Agnes Lázár, își dezvăluie goliciunea cu mișcări lente, la indicațiile fotografului András Farkas, în pielea căruia se transpune Teodor Corban, și rămâne ca o Eva sub privirile profesionistului Farkas. În acele momente se poate palpa mirarea, curiozitatea, jena reținută a celor din public și ușoara stângăcie a tinerei actrițe. Dar tinerețea și naturalețea înving. Se trece peste acest moment care este un soi de introducere-capcană și se pătrunde cu obiectivul într-o poveste tulburătoare.
András Farkas, căsătorit ani de zile cu Eva Farkas, află că suferă de un cancer la plămâni, dar nu vrea să se trateze, deși soția insistă. Preferă să redescopere bucuria în stare pură, în puținele zile pe care le mai are. Cu o forță care denotă ani și ani de joacă de-a personajele celebre, actorul Teodor Corban redă emoționant, dar fără a se duce spre patetism, ultimele străbateri de pasiune ale acestui personaj aflat față în față cu propria moarte, cu drama propriului destin tragic și a propriei singurătăți. Alături de el, pe lângă noua pasiune, muza Agnes Lázár suferă, iubește, respiră, se revoltă soția Eva Farkas, varianta îmbătrânită a lui Agnes Lázár. În rolul acestei soții, publicul ieșean o recunoaște ușor pe talentata Catinca Tudose, actriță care are o capacitate extraordinară de a trece de la un registru emoțional la altul. Pentru deliciul publicului, în această poveste în aparență tristă, dramaturgul Attila Bartis a găsit loc și pentru două personaje din registrul comic, Karcsi și Lajos, interpretate pe măsura paradoxurilor care le compun personalitatea de către Constantin Pușcașu și Dumitru Năstrușnicu.
Într-un decor minimalist, cu structura de ședință foto cu pauze de discuții cu clientul, cu un text foarte bine scris, care punctează atât umorul situațiilor prin care trec personajele, cât și suferința, piesa Prăpădul își justifică prezența în programul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași prin dinamică, complexitatea ideilor suprapuse, lipsa de inhibiții. Moartea, pasiunea, curiozitatea, iubirea necondiționată, sexualitatea dezlănțuită, cinismul existențial îi inspiră dramaturgului maghiar Attila Bartis replici irezistibile și demne de a fi notate în carnetelul cu replici pentru momentele în care discuțiile stagnează.
