Nu știi niciodată ce se ascunde cu adevărat în tine, până nu te afli într-o situație limită. Când ești în libertate și în măsură să alegi orice ți se pare potrivit într-un anumit moment, nu pui preț pe împreună, pe “hai să construim o amintire care să ne salveze de neantul propriei minți și al propriului suflet”. Dai frâu liber egoismului și te mai răsfeți, din când în când, cu nepăsarea. Chiar dacă vezi răul din jurul tău și te împotmolești în urât, te tragi pe brânci afară și încerci să nu lași urme, dar nu te întrebi ce ai putea să schimbi. Și, într-o zi, când poate ai îmbătrânit suficient, încât să fii atent la detalii, îți cade o carte în mână. Nu trebuie să fie cartea ta preferată. Dar, faptul că a reușit să respecte regula celor cinci minute de nehotărâre și că te-a făcut să ți-o strecori în bibliotecă, te obligă să o citești și să o înțelegi. Da, este o carte despre agonia unei minți și a unui suflet care mențin viu un corp încarcerat. Și atunci îți testezi compasiunea, te convingi de puterea exemplului și îți reiei lecția cea mai grea pe care trebuie să o înveți în viață “cum să nu îi judeci pe ceilalți cu orice preț”.
O astfel de carte poate fi cea a lui Gheorghe Vârtosu, apărută la Editura Adenium în 2013, Destin Încarcerat. Metamorfozele singurătății. Fără a merge pe urmele capodoperelor, această apariție editorială mizează mult pe sinceritate și pe miezul de emoție care poate prinde rădăcini și în cel mai arid dintre gusturi. Personajul pe care Gheorghe Vârtosu își propune să îl împrietenească cu cititorul, vorbește despre singurătatea aceea vecină cu nebunia, singurătatea unui om privat de libertate, un om nevoit să își împartă fiecare secundă din viață, pentru câțiva ani, cu meschinul și sadicul gardian, cu mizeria unei carcere și cu toate viețuitoarele pentru care mizeria și obscuritatea sunt elemente care le încurajează propria libertate de mișcare. Pielea lui este cea a unui tânăr om de afaceri care la un moment dat pierde totul și ajunge într-o închisoare din Franța. Întregul său univers își regândește limitele și mecanismele de funcționare. Gratiile și sârma ghimpată pun barieră între sine și lumea, atât de familiară până în momentul arestării, amintirile celor mai apropiate persoane din viața oricui, mama și tatăl, îi devin adevărate icoane, iar propriile gânduri cei mai buni tovarăși de suferință și cei mai înverșunați dușmani.
Când cu tenacitate, când cu stângăcie, cartea lui Gheorghe Vârtosu, Destin Încarcerat se aliază cu realismul magic, în primul său volum Metamorfozele singurătății, pentru a naște situații și stări compatibile cu acea curiozitate a cititorului care îl împinge spre ultima pagină cu viteza plăcerii de lectură. Astfel, pe parcursul celor 238 de pagini, contrariile, viața și moartea, trecutul și prezentul, perspectiva rațională asupra realității și acceptarea supranaturalului ca realitate prozaică, descrierile cele mai realiste și elementele fantastice, onirice, motive din mituri și din basme se amestecă și dau un profund sentiment de „acolo, pentru că aici îmi provoacă suferință”, de interiorizare și de purificare, de eliberare prin poveste, prin fictiv, prin rememorare și reinterpretare. Astfel, personajul central își conștientizează și își descrie cu exactitate starea de fapt, dar pentru a-și supraviețui propriilor frici își ia ca repere amintirile din copilărie, personifică orice element din jurul său care îi este prietenos, o lumânare, o haină împletită de mâna mamei, vântul, luna, șoarecele acela specific închisorilor, într-atât de hămesit, încât i-ar roade și sufletul, pentru a da glas, într-un monolog cu aspirații de dialog, angoaselor. Știe că în singurătate, tăcerea este bună prietenă cu nebunia și cu țiuitul urechilor și, de aceea, preferă să își audă propria voce și ecoul acesteia. De asemenea, visul, realitatea paralelă a fiecăruia dintre noi și porția de eliberare a subconștientului din aproape fiecare seară, starea de visare, domină zilele și nopțile bărbatului aflat față în față cu propria pedeapsă. Acesta se simte uitat de Dumnezeu, dar îl caută cu înverșunare, are momente în care nu mai face diferența între vis și realitate, noapte și zi și lasă cu fiecare gest, cu fiecare cuvânt, cu fiecare amintire pe care o aduce în discuție, dâre de patetism. Patetismul, exagerările de orice natură și metaforele, întoarcerile în timp sunt, de altfel „frumosul” din destinul său încarcerat.
Mizând mult pe particularizarea unei situații de viață și pe întâlnirea cu propriile suferințe, cu propriile gânduri, cu propriile traume și repere în viață, cartea lui Gheorghe Vârtosu, Destin Încarcerat. Metamorfozele singurătății, tipărită de Editura Adenium este o carte care se citește ca un ghid al celor care cred în neîngrădirea imaginației, a gândului de mai bine și are un final care te pregătește pentru cel de-al doilea volum, simplu, clasic, uzând de puterea punctelor de suspensie.
