TENDINȚE:

Florin Piersic Jr: Un actor are voie să facă lucruri pe...
BukFeszt4 – start pentru sărbătoarea teatrului maghiar ...
Tulburătoarea poveste de dragoste dintre Otilia Cazimir...
  • Contact
Ceașca de cultură
  • Editoriale
  • Ceaiul englezesc
  • Arte
  • Cultură & Spectacol
  • Societate
  • Cunoaștere

Selectați Pagina

Colecționara

Postat de Ramona Iacobuțe | nov. 16, 2013 | Ceaiul englezesc | 0 |

Colecționara

Nu am știut asta de la început, pe parcurs mi-am dat seama.
Prima dată mi s-a întâmplat când aveam vreo 5 ani și m-am pierdut de mama.
Am văzut mulți oameni mari, așa cum îmi doream și eu atunci să fiu, agitându-se în jurul meu de-a lungul și de-a latul unei străzi care mi se părea că duce spre nicăieri.
Cu mintea de acum aș zice că în acea zi mi-am dat seama că străzile fără sfârșit nu duc spre cer sau spre capătul lumii, ci spre o altă stradă pe care nu o cunoști și pe care te simți pierdut și că agitația transpirată a celor care vor să te ajute nu e decât mirosul propriei lor nevoi de a se simți bine cu ei înșiși.
Și nu am vrut decât la mama.
Căldura mâinii ei nu mirosea a egoism, ci a acasă, a hai să-ți spun o poveste și a mângâiere de noapte bună.
Da, asta este prima mea piesă din colecția de rătăciri și replici de despărțire pe care memoria o atestă.
Mai târziu am început să îmi doresc străzi care duc spre alte străzi.
Răsfoind paginile colecției, mă amintesc pe strada cu indicatorul „Atenție la virajele emoționale, la dreapta prima iubire, la stânga prima despărțire, tot înainte nopți fără insomnii!” și încercând să-mi dau seama încotro să o iau.
Bineînțeles că am luat-o la dreapta ca orice începător.
Bilanțul a fost destul de nefericit:
Prima confruntare cu neputința, cu egoismul emoțional, cu lașitățile născute de rutină, cu nevoia de a lua o decizie.
Acum, azi, chiar în momentul în care scriu aceste rânduri ușor desuete și aducând a literatură de tarabă pentru cei care preferă regula de trei simplă în viață, pot spune că am reușit să-mi îmbogățesc colecția într-atât, încât am ajuns să creez subcolecții pentru că nu am vrut să nedreptățesc pe nimeni.
Adică nu ar fi mers să pun la un loc bădăranii cu uitucii, sau lașii cu tupeiiștii.
Acum știu.
Străzile cu soare sunt cele pe care nimerești când te închei la șireturi și uiți să mai privești spre cer, străzile cu intersecții sunt cele pe care te trezești când ești prea sigur pe tine, iar străzile spre plus infinit sunt doar pentru matematicienii care-ți vând formule ale optimismului.

Acțiune:

Rată:

Bursa Intercultura, 12.000 euro pentru studiu în Italia, ediția a VII-aAnterior
UrmătorulFantasmele singurătăţii – Destin încarcerat

Despre autor

Ramona Iacobuțe

Ramona Iacobuțe

postări asemănatoare

Noapte-n ambalaj ecologic

Noapte-n ambalaj ecologic

18 martie 2014

Aventura muzicală

Aventura muzicală

31 martie 2014

Un bilet la trenul acesta personal și stingher, vă rog!

Un bilet la trenul acesta personal și stingher, vă rog!

1 ianuarie 2015

Iubește, dacă îndrăznești!

Iubește, dacă îndrăznești!

22 aprilie 2014

Articole recente

  • Filmul românesc „Nu e locul tău aici”, cu Adrian Văncică în rolul principal, a câștigat Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Cottbus
  • Costin Brăteanu, prezență timișoreană la Salonul Artelor Vizuale Lugoj 2026
  • Un copil mult așteptat. Un coșmar neașteptat. „Copilul nopții”, horrorul nordic premiat la Fantasia, ajunge din 6 noiembrie în cinematografe
  • Despre incredibila permeabilitate a materiei: un performance despre corp, apă și granițele tot mai greu de trasat dintre interior și exterior
  • „Minți în mișcare”, tema celei de-a XVI-a ediții Bucharest Jewish Film Festival

Secțiuni

  • Arte
  • Autori
  • Ceaiul englezesc
  • Contact
  • Cultură & Spectacol
  • Cunoaștere
  • Echipa
  • Editoriale
  • Societate

Socializare

  • Facebook
  • Instagram
  • LinkedIn

Comentarii recente

Niciun comentariu de arătat.

(c) Servește frumosul | Ceașca de cultură

  • Echipa
  • Autori