TENDINȚE:

Florin Piersic Jr: Un actor are voie să facă lucruri pe...
BukFeszt4 – start pentru sărbătoarea teatrului maghiar ...
Tulburătoarea poveste de dragoste dintre Otilia Cazimir...
  • Contact
Ceașca de cultură
  • Editoriale
  • Ceaiul englezesc
  • Arte
  • Cultură & Spectacol
  • Societate
  • Cunoaștere

Selectați Pagina

Colecționara

Postat de Ramona Iacobuțe | nov. 16, 2013 | Ceaiul englezesc | 0 |

Colecționara

Nu am știut asta de la început, pe parcurs mi-am dat seama.
Prima dată mi s-a întâmplat când aveam vreo 5 ani și m-am pierdut de mama.
Am văzut mulți oameni mari, așa cum îmi doream și eu atunci să fiu, agitându-se în jurul meu de-a lungul și de-a latul unei străzi care mi se părea că duce spre nicăieri.
Cu mintea de acum aș zice că în acea zi mi-am dat seama că străzile fără sfârșit nu duc spre cer sau spre capătul lumii, ci spre o altă stradă pe care nu o cunoști și pe care te simți pierdut și că agitația transpirată a celor care vor să te ajute nu e decât mirosul propriei lor nevoi de a se simți bine cu ei înșiși.
Și nu am vrut decât la mama.
Căldura mâinii ei nu mirosea a egoism, ci a acasă, a hai să-ți spun o poveste și a mângâiere de noapte bună.
Da, asta este prima mea piesă din colecția de rătăciri și replici de despărțire pe care memoria o atestă.
Mai târziu am început să îmi doresc străzi care duc spre alte străzi.
Răsfoind paginile colecției, mă amintesc pe strada cu indicatorul „Atenție la virajele emoționale, la dreapta prima iubire, la stânga prima despărțire, tot înainte nopți fără insomnii!” și încercând să-mi dau seama încotro să o iau.
Bineînțeles că am luat-o la dreapta ca orice începător.
Bilanțul a fost destul de nefericit:
Prima confruntare cu neputința, cu egoismul emoțional, cu lașitățile născute de rutină, cu nevoia de a lua o decizie.
Acum, azi, chiar în momentul în care scriu aceste rânduri ușor desuete și aducând a literatură de tarabă pentru cei care preferă regula de trei simplă în viață, pot spune că am reușit să-mi îmbogățesc colecția într-atât, încât am ajuns să creez subcolecții pentru că nu am vrut să nedreptățesc pe nimeni.
Adică nu ar fi mers să pun la un loc bădăranii cu uitucii, sau lașii cu tupeiiștii.
Acum știu.
Străzile cu soare sunt cele pe care nimerești când te închei la șireturi și uiți să mai privești spre cer, străzile cu intersecții sunt cele pe care te trezești când ești prea sigur pe tine, iar străzile spre plus infinit sunt doar pentru matematicienii care-ți vând formule ale optimismului.

Acțiune:

Rată:

Bursa Intercultura, 12.000 euro pentru studiu în Italia, ediția a VII-aAnterior
UrmătorulFantasmele singurătăţii – Destin încarcerat

Despre autor

Ramona Iacobuțe

Ramona Iacobuțe

postări asemănatoare

Un vis, mai multe pisici și o stradă cu miros de literatură

Un vis, mai multe pisici și o stradă cu miros de literatură

16 octombrie 2013

Povestea aripilor autiste

Povestea aripilor autiste

27 august 2013

Păstrează-mi un început pentru mai târziu!

Păstrează-mi un început pentru mai târziu!

29 mai 2014

Drogheria stărilor

Drogheria stărilor

4 decembrie 2013

Articole recente

  • Documentarul „Cântecul pădurii”, regizat de Vincent Munier, câștigătorul LYNX festival, Brașov
  • Șotron. Festivalul copilăriei 2026, un eveniment dedicat prieteniei
  • Guinness World Records aprobă o nouă tentativă de record mondial pentru comunitatea de business din România
  • Premiera națională Cantafabule a scris istorie pe scena teatrului național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
  • Revelații sonore în centrul Centrului Istoric: La Grande Bellezza

Secțiuni

  • Arte
  • Autori
  • Ceaiul englezesc
  • Contact
  • Cultură & Spectacol
  • Cunoaștere
  • Echipa
  • Editoriale
  • Societate

Socializare

  • Facebook
  • Instagram
  • LinkedIn

Comentarii recente

Niciun comentariu de arătat.

Ceașca de cultură

  • Echipa
  • Autori