Primăvara lui 2014 începe la Iași pe 12 martie cu o explozie de lansări de carte, concerte, ateliere creative, prezentări de colecții, sesiuni de autografe, conferințe, seminarii, dezbateri, întâlniri cu autorii, mese rotunde, concursuri, odată cu Ediția a XXII-a LIBREX-ului. Târgul de Carte, Artă și Muzică LIBREX, organizat de SEDCOM LIBRIS (organizator principal) în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Organizația Patronală „AGORA” a Societăților pentru Difuzarea Tipăriturilor și a Altor Bunuri Culturale din România (co-organizatori), aduce în prim-plan în acest an la Iași, în perioada 12-16 martie, la Palas Mall, Atrium, nivelele 0 și 1, peste 300 de evenimente.
Este știut, deja, că LIBREX-ul reunește anual peste o sută de edituri din întreaga țară, companii distribuitoare de carte românească și străină, papetărie, birotică și muzică, instituții și asociații de cultură, autori, galerii de artă, artiști plastici, fotografi. Prin diversitate, târgul atrage, așadar, oameni de diverse vârste, din diverse domenii de activitate și le pune la dispoziție o ofertă culturală greu de refuzat.
„Grupul căruia se adresează LIBREX 2014 este reprezentat de publicul cititor de toate vârstele, de profesioniștii cărții, editori, traducători, autori de carte consacrați și debutanți, difuzori de carte, bibliotecari, artiști plastici, tipografi, de instituțiile și asociațiile culturale, copiii și tinerii talentați și, în general, de publicul interesat de cultură, lectură, evenimente artistice conexe, dezvoltare personală și profesională”, precizează organizatorii.
Și, pentru că orice inițiativă care încurajează accesul la cultură este întotdeauna o sursă de inspirație pentru echipa site-ului www.ceascadecultura.ro, în 2014 Ceașca de Cultură se numără printre Ambasadorii Culturali ai evenimentului. De aceea, în fiecare zi, programul târgului și momentele speciale din cadrul acestuia vor fi aduse în atenția cititorilor.
MIERCURI, 12 MARTIE 2014 – ZIUA I (Ziua deschiderii)
Ziua deschiderii se anunță una extrem de încărcată și de ofertantă. Primele ore de LIBREX vor fi marcate de muzică clasică, lansări de carte din domeniul medical, poezie, momente teatrale, expoziția Moda ca la Carte, ateliere creative și sesiuni de autografe.
- Ora 10.00: Accesul liber al publicului la Târgul de Carte, Artă și Muzică LIBREX 2014 (Palas Mall, Atrium).
- Ora 10.40 – 10.55: Concert organizat de Universitatea de Arte „George Enescu” Iași. Trio cameral: Dragoș Cantea – pian; Ana-Maria Trifanov – vioară; Alexandra Mihai – violoncel. În program: Felix Mendelssohn-Bartholdy.
- Ora 11.00 – 11.25: Festivitatea de Deschidere Oficială a Târgului.
- Ora 11.30 – 11.55: Moment EIKON Cluj-Napoca – lansări de carte: Eminescu, securitatea și siguranța națională a României (George Ene); Et in America… Lumi în oglindă (Mihaela Albu).
- Ora 12.00 – 12.55: Lansări Editura „Gr. T. Popa” – UMF Iași (Colecția „Medicina”).
- Ora 13.00 – 14.50: Forumul Asociațiilor Culturale la Librex 2014, ediția I (1). Evenimentul „Cartea – Un Univers al Prieteniei”.
- Prezentare de carte (Colecția „Universul Prieteniei”, Editura PIM).
- Moment poetic cu Angela Baciu și moment muzical cu Alex Marinescu (pian).
- Prezentare de carte: Mioara Bahna, Nicolae Busuioc, Emilian Marcu, Horia Zilieru.
- Ora 15.00 – 15.30: Lansări de carte Editura ARTES: Curs de inițiere vocală (Mihaela Gârlea); Frați de sunet; Coltrane.
- Ora 15.35 – 15.55: Editura LUMEN Iași – Lansarea volumului Fotografii de familie. Politică și societate în România interbelică (Cristian Săndache).
- Ora 16.00 – 16.40: Moment artistic: O poveste pentru fiecare. Facultatea de Teatru Iași.
- Ora 17.00 – 17.20: Moment EIKON Cluj-Napoca – lansare de carte: Scrieri, vol. I – Poeme (Darie Magheru).
- Ora 17.30 – 17.55: Moment artistic: Rapsodii de primăvară. Facultatea de Teatru Iași.
- Ora 18.30 – 18.55: TRITONIC BOOKS București – Mayday (Constantin Costache).
- Ora 19.10 – 19.50: Concert de muzică medievală susținut de Formația BARD ART Iași (muzica lui Dimitrie Cantemir și Anton Pann).
Evenimente paralele – Agora EX LIBRIS II și alte zone:
- Ora 13.00: Lumi narative IV (Constantin Dram).
- Ora 14.00: Galeria cu oglinzi. Portrete pentru fiul meu (Petru Frăsilă).
- Ora 15.00: Moment EIKON – Vistian Goia, Christian Crăciun, Bogdan Teodor Iacob, Lelia Pîrvan Rus.
- Clubul de Lectură „EX LIBRIS” (Atrium, nivel 1): Întâlniri cu Iulian Sîrbu (14.00), Horia Zilieru (15.00), Angela Baciu (16.00), Iulia Ralia (17.00), Daniela Miclăuș (18.00) și Vlad A. Gheorghiu (19.00).
Atelierele de creație KRE-AKTIV (Zona Intersport):
- Ora 11.00: „Felicitări pentru mama”.
- Ora 12.00: Atelier de Teatru „Raza de soare”.
- Ora 17.00: Atelier de Muzică „Cântec pentru mama”.
Expoziție permanentă: „Moda ca la Carte – Vestimentaria”, ediția a II-a (Atrium, nivel 1).
- Ora 20.00: Sfârșitul Programului din Ziua I.
