Argo Art Consulting, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Centrul Arte Vizuale – Galeria Căminul Artei vă invită miercuri, 12 martie, ora 17.00, la vernisajul expoziției de pictură și grafică Alma Redlinger, 90 de ani de viață, 70 de ani de pictură. Curatorul expoziției este Adrian Buga, istoric și critic de artă, iar amfitrion, Cristian Robert Velescu, istoric și critic de artă.
Intervievată cu ocazia unei cuprinzătoare expoziții găzduite de sala Dalles din București, unde erau expuse și două autoportrete, unul realizat în urmă cu 60 de ani și altul recent, artista a afirmat modest că între ele se află o viață. De om și de artist, care a interpretat pictura ca propriul destin. Alma Redlinger face parte din generația care asigură continuitatea picturii interbelice prelungită firesc în contemporaneitate. Elevă a pictorului M. H. Maxy, și-a adjudecat oarecum firesc o carieră avangardistă. Este cu neputință să surprinzi toate detaliile creației unui artist dintr-o singură privire, aruncată unui tablou într-o clipă, superficial poate. Ochiul artistei, surprinzător de înzestrat pentru a sesiza cele mai neînsemnate reflexe, a găsit ușor soluția problemelor pe care pictorul le alege întotdeauna corespunzător numai cu aptitudinile sale.
“Aroma tactilă a pensulației, prin simțirea detaliului decupat, apare permanent în căutările sale. Imaginea ideală, planta endemică cu un miros special, este invocată distinct și clar în opera Almei. Privindu-le îmbietor, toate florile își deschid brusc corola și răsar cu ritmuri de alegrete în imaginația noastră. Fiecare detaliu, încadrat direct de florile Almei, ne ademenește ochii și nasul, iar cu persistența culorii, ne urcă spre metaesențe lin inspirate plăcut. Apoi, pictorița înfige adânc în noi imaginea ei bulb; acum, germinarea, percepută în mod senzorial, răsare vioi și zvâcnește prin fiecare cu învăluirea unei ridicări extralumești. Pentru că frumusețea izvorăște din interior și pentru că există mediul care contribuie la nașterea ei, se poate înțelege cât de mult se înalță acordul interior atunci când acordul exterior este folosit în același sens, când căldura celor ce o înconjoară – în fapt, secretul artei ei – devine căldura vieții înseși.
Apropiați-vă… Haideți să ne lăsăm învăluiți de fiecare tablou! Undeva deasupra, prin mireasma florilor, simțiți în suflet și parfumul Almei?”, afirmă despre Alma Redlinger curatorul expoziției, Adrian Buga.
Apropiați-vă de arta Almei Redlinger și lăsați-vă învăluiți de parfumul artei, măcar o dată în viață! Expoziția Alma Redlinger – 90 de ani de viață, 70 de ani de pictură va fi deschisă la Galeria Căminul Artei, Strada Biserica Enei, nr. 16, în perioada 12-25 martie, programul de vizitare fiind 10.00 – 18.00.







