Nina Cassian (Renée Annie Cassian, 27 noiembrie 1924, Galați – d. 15 aprilie 2014, New York) a fost o poetă, eseistă și traducătoare româncă.

Nina Cassian a debutat editorial în anul 1947, cu volumul de versuri „La scara 1/1”. Începe să scrie și literatură pentru copii, atrasă fiind de „posibilitățile evadării în fantezie și candoare”. A realizat traduceri remarcabile și a publicat peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză.

În 1985 e invitată în Statele Unite pentru a susține un curs la New York University. Se stabilește acolo, unde trăiește și în prezent. Casa din România i-a fost confiscată, iar cărțile i-au fost interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.

 
 

orig

„Mi-a plăcut să smulg cu dinții / un fruct ce nu voia să cadă” – mă refer, desigur, la „distinsa roadă / din arborele cunoștinții”, cum scriam cândva într-o foarte veche poezie… Cât despre ființa mea trecătoare (sper că cealaltă e ceva mai „durabilă”…), multe mi-au fost interzise (îndeobște cele la care nici n-am râvnit): bogăție, frumusețe (fizică), înțelepciune, forță (fizică), onoruri, învățarea mai multor limbi străine (rusă, spaniolă), tinerețe fără bătrânețe etc.” (romlit.ro)


„Umorul? Îl consider o dimensiune a vieții mele (laolaltă cu arta și dragostea). Fără el, n-ar fi existat avangarda, el înseamnă, firește, distanțare, și spirit critic, și bun simț exacerbat (există așa ceva?) și atitudine ludică și orgie de cuvinte în libertate!” (romlit.ro)


„Bertolt Brecht, într-o poezie, spunea că „omul bun” („Der gute Mensch”) se gândește și la altceva în afara lui însuși. „Disciplina de gândire” și cea „morală” au constat exact în faptul că mă despărțeam de egocentrismul care se năștea în mine (datorită puseurilor creatoare), aderării la o cauză generală și generoasă. Că la ora aceea – în 1940! – aceasta s-a numit pentru mine „comunism” – aceasta merită o mai lungă și mai nuanțată discuție. Oricum, această sonoritate e compromisă (prin instalarea, în numele ei, a unor regimuri dictatoriale și imperialiste, bazate pe teroare, minciună, răstălmăcire, călcare în picioare a „comandamentelor” ideologiei înseși…). Astăzi, e dificilă, dacă nu chiar imposibilă, pomenirea ideii înseși. Rezultatele pozitive în formarea caracterului meu au fost: o mai coerentă privire asupra lumii, detașarea de avantaje materiale, implicarea în destinul năpăstuiților de pe glob (indiferent de rasă sau de naționalitate) – plus iradierea unei utopii (uneori, e frumos să visezi!). Dar „frigerea cu ciorba” și „suflarea în iaurt” mă urmăresc până astăzi, împiedicându-mă să cad pradă oricăror ispititoare chemări…” (romlit.ro)


„Nu pot marca o dată anume pentru că, de când mă știu, adică de la aproximativ șase ani, am fost mereu îndrăgostită, ba de băiatul de la parter, ba de un actor de cinema. Lucrurile s-au «agravat», bineînțeles, odată cu vârsta. La 15 ani, am «contractat» o iubire de adolescență la Craiova, iubire platonică devenită obsesie pe parcursul a 20 de ani (între timp, măritându-mă din dragoste de vreo două ori!)” (gazeta de sud)


Am o problemă cu scurgerea timpului, pe care am și făcut-o publică. Eu nu am avut o senzație de trecere de la copilărie la adolescență, tinerețe, maturitate, bătrânețe… Nu simt nicio modificare cu excepția anatomiei. Mi se pare viața mult prea scurtă ca să o mai segmentăm. Bătrânețea nu mă sperie decât sub raport fizic. Nici moartea nu mă sperie. Nu programez niciodată nimic. Dacă o să simt să scriu o poezie de ziua mea, o voi face.” (jurnalul.ro)

 

„Sunt săracă, dar nu muritoare de foame. Am găsit iubire la o vârstă la care nu se mai poate aștepta nimic. Dacă regret ceva este că simt un atac concentric la biologia mea. Totul mi-a fost afectat: picioarele, brațele, ochii, urechile, tot, în afară de mansardă. Ea funcționează.” (armoniiculturale.ro)


„Zăpada proaspătă se lasă Pe câte-o casă, pe câte-o casă Și geamul este înghețat E liniște, toți sunt în pat. Iar eu, un om, un rătăcit Caut un loc de-adăpostit.” (prima poezie scrisă de Nina Cassian la vârsta de 5 ani)