Cine nu tresare, plăcut surprins, la întrebarea „vrei să îți spun o poveste?”, fie că este vorba despre o poveste de viață, fie că este vorba de ficțiune? Curiozitatea, plăcerea de a ieși din propria piele, chiar și preț de câteva minute, de a auzi o altă versiune despre o naștere, trăit, o moarte sunt de necontrolat. Nu trebuie să fii copil ca să iubești poveștile și da, trebuie să uiți să fii viu ca să nu îți pese de poveste.
De altfel, poveste este unul dintre cele mai încărcate de semnificații cuvinte, un cuvânt cât o viață de om, la puterea n. Prin poveștile clasice ale copilăriei am trecut cu toții. Ne-am dat întâlnire, în lumea lor, cu Micul Prinț, cu Alba ca Zăpada, cu Făt-Frumos, cu Scufița Roșie, cu Alice, cu cei 101 dalmațieni, am iubit zâne și prinți, întruchipări ale binelui și ale finalului fericit care neapărat ne aștepta și pe noi, undeva, în viitor, nu am putut suferi și ne-am speriat de zmei și alți monștri, fețe ale răului și urâtului din lume și cu fiecare secundă de viață ne-am construit propria poveste.
Pe asta se bazează și cartea în volume semnată de către Gheorghe Vîrtosu și publicată de Editura Adenium din Iași, O inimă de broscuță. Autorul, motivat și, totodată, constrâns de propriul destin, naște, în condiții extreme, între cei patru pereți ai unei carcere, personaje fictive cu trecere atât printre copii, cât și printre adulți. Poate de aceea, pe cât de controlabil este fizicul său, pe atât de neastâmpărată, de nelimitată și de îndrăzneață îi este imaginația.
Încă din primele volume ale seriei O inimă de broscuță, li se face cunoștință cititorilor, fie ei cu grijile școlii și ale programului de joacă pe umeri, fie apăsați de responsabilități de oameni în toată firea, cu Puricele, personajul central. Acesta își derulează filmul pățaniilor în blana unui șobolan, stăpânul și casa sa. Avându-l ca partener de festin existențial pe un vierme-pui, alintat Copilașul, Puricele este înzestrat de către Gheorghe Vîrtosu cu imaginație, simț al aventurii, umor și o inimă generoasă.
Este evident că autorul se folosește de arma cu eficiență maximă a basmelor și poveștilor: personificarea. Eroii, chiar dacă sunt din lumea necuvântătoarelor, preiau din însușirile omenești pentru a-și îndeplini rostul în câteva zeci sau sute de pagini, după caz. Astfel, Puricele nostru vorbește, râde, are amintiri, părinți, bunici, principii de viață, se uită după fete, se împrietenește, stă într-o casă cu un cuptor și curte, are frați mai mari la care se uită cu respect, dragoste și uneori cu invidie.
O inimă de broscuță vine, prin fiecare volum, cu personaje noi, pe lângă cele deja consacrate din primul volum, dar și cu o dedicație pentru un apropiat al autorului și îndreaptă atenția spre familie, spre mediul acela încărcat de dragoste, de protecție și de căldură în care poveștile se citesc. Poți lua oricare dintre volume și, dacă este să îți placă personajele, le vei înțelege fără să simți nevoia unui ajutor din partea celorlalte volume.
Volumul al IV-lea, Botezul maturității, pe care îl vom lua ca exemplu, îi amintește pe bunici, cei care știu cel mai bine cât de importanți sunt eroii de basm în viața copiilor. În acest volum, Puricele îi povestește prietenului său Viermișorul peripețiile în blana șobolanului bătrân în care și-a dus o parte din viață. De-a lungul firului narativ, globulele roșii, picăturile de rouă, albinele, puricii, vântul, soarele au sentimente și gânduri asemănătoare celor umane. Fiecare organ al șobolanului, fiecare segment din corpul și din blana sa reprezintă un adevărat univers pentru Puricele-povestitor, iar rănile și orificiile acestuia prapăstii în care el și cei din neamul său își pot pierde viața din neatenție.
Dacă te-ai întrebat vreodată cum ar fi un purice ca partener de discuție, ei bine, Gheorghe Vîrtosu te lămurește. Iar dacă nu te-ai întrebat, te surprinde. Așadar, nu mare îți va fi mirarea când vei afla că un purice învață să facă tăietura din care își ia picătura de sânge, hrana zilnică, pe o petală de trandafir, că merge la școală pentru asta și că se gândește la durerea și la sentimentele celui căruia îi suge sângele. Ba chiar îi poartă o profundă considerație. Sângele, șobolanii, viermișorii par să își arate în O inimă de broscuță partea lor simpatică.
Mizând pe familiaritate, pe tonul acela naiv și amical pe care îl folosesc copiii în discuțiile dintre ei, O inimă de broscuță nu se sfiește nici de înfrățirea cu tonul patetic pentru a ajunge la inima celor pentru care este scrisă. Pierzându-te printre filele sale născute dintr-o hârtie fină și lucioasă, cu ilustrații atent concepute, vei înțelege că locurile comune din memoria afectivă a fiecăruia dintre noi sunt cele din care se hrănește autorul. Astfel, înțelepciunea bunicilor, duioșia și blândețea mamei, asprimea aparentă și felul de a fi protectiv al tatălui, dezamăgirile născute din relațiile cu cei apropiați metamorfozate în lecții de viață domină și universul Puricelui, la fel cum îl domină pe cel al oricărui individ de pe acest pământ.
Prin fiecare capitol din volumul al IV-lea — Cu un pas în volumul anterior, Lumi nebănuite, O frumoasă poveste de dragoste, Un vis al iubirii, Lecția de viață a picăturilor de rouă, Frânturi din viața puricilor, Aventura Puricelui în cicatricea Șobolanului, Intensitatea dorului de casă, Un altfel de tablou al vântului, Din tainele focului, Botezul maturității, Un pariu de pomină!, Dragostea vindecătoare a părinților, În familie, Refugiul fratelui mai mare, Remușcările fratelui mai mare, Învățăturile Șobolanului bătrân, Clipe de neuitat, O nouă aventură abia începe, Frământările familiei, Jocul intuiției, Alte dovezi de înțelepciune ale Șobolanului bătrân, Misterul din urechea Șobolanului, Bănuieli de tot felul, Strategii de descifrare a misterului, Înapoi în urechea Șobolanului, O aventură de neuitat: la furat de miere, „Dulcețile” vieții, Un ghem de amintiri, Capcana din stupul albinelor, Păduchele și albinele, Agonia Păduchelui în stupul albinelor, Salvarea Păduchelui, O neașteptată lovitură de teatru, Câteva din tainele albinelor, Aventura Păduchelui continuă și în afară stupului!, Taine nebănuite ale naturii, Filosofia e în toate — Gheorghe Vîrtosu amestecă trăsături ale realului cu elemente specifice fantasticului, magicului, imaginarului, filozofia existențială cu detașarea unui vis frumos.
Așa cum el însuși mărturisește, autorul seriei O inimă de broscuță speră să aducă în povestea sa cât mai multe elemente identificabile în structura interioară și în viața fiecăruia dintre cei care ajung să îi cunoască personajele:
„Dragi prieteni, dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că gingașa Inimă a broscuței v-a determinat să ne fiți alături într-o nouă serie de aventuri ale ineditelor noastre personaje. Poate că v-ați identificat cu unele situații din volumele anterioare, cu unele reflecții asupra vieții, fapt care m-ar bucura nespus de mult.”
Încărcată de meditații asupra rostului și momentelor cheie ale vieții, cu personaje pe cât de jucăușe și dornice de a câștiga simpatie, pe atât de animate de semnificații și de responsabilități spirituale, seria O inimă de broscuță nu este neapărat pentru copii, dar poate fi citită și înțeleasă și de către copii cu acordul și cu ajutorul părinților, întrucât naște întrebări pe care doar adulții le pot desluși pentru cei mici; este o carte a lui „împreună”.
