Ceasca de cultura

Autor: Comandaşu Cristina

Ceaikovski cu Manfred Honeck și Jan Vogler; Virtuoso cu Leonidas Kavakos

Am ascultat in ultimul timp mai multe discuri, semnate de nume dintre cele mai importante ale lumii interpretative contemporane. Si mi se pare esential ca fiecare dintre acesti mari muzicieni spun prin inregistrarile lor si o poveste interesanta pentru oamenii de astazi; muzica, mai ales muzica clasica, nu este doar un prilej pentru clipe de liniste, ci si un pretext pentru a intra intr-un univers destul de indepartat de obisnuitul nostru cotidian.

Ceaikovski interpretat de Manfred Honeck

Cea mai acuta astfel de senzatie, de desprindere din cotidian pentru a atinge o lume in care totul are alte semnificatii, mi-a dat-o auditia Simfoniei a VI-a, Patetica, de Piotr Ilici Ceaikovski, in inregistrarea semnata de Orchestra Simfonica din Pittsburgh, condusa de directorul ei muzical, austriacul Manfred Honeck, de pe un disc lansat pe 13 mai 2016.

“Patetica”, una dintre cele mai cunoscute lucrari din repertoriul romantic, este si una dintre lucrarile mele preferate, asa ca am ascultat-o in numeroase versiuni interpretative; preferata mea era cea a Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijor Yuri Temirkanov, o interpretare pe care am ascultat-o in cadrul Festivalului Enescu. Acum, am o noua versiune preferata: aceasta, semnata de aceasta extraordinara Orchestra Simfonica din Pittsburgh, condusa de nu mai putin carismaticul dirijor Manfred Honeck.

In foarte bine documentatul booklet al CD-lui, Manfred Honeck scrie despre conceptia sa asupra acestei simfonii, printre altele, ca este de acord cu viziunea predecesorului sau la conducerea Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, binecunoscutul Mariss Jansons, care spunea ca nu este cazul sa adaugi zahar in miere, cu referire la emotia si intensitatea cuprinse de partitura acestei simfonii cu un puternic impact, in sine, asupra ascultatorului.

In general, cred ca muzica romantica nu trebuie interpretata in tuse groase, exagerand ceea ce este scris in partitura, ceea ce produce de cele mai multe ori exact efectul invers celui scontat de interpret, adica o impresie de kitsch si fals.

Urmarind intentionat o viziune echilibrata asupra partiturii, Honeck reuseste (atentie, intr-un concert live, nu intr-o inregistrare de studio, deci, cu atat mai greu de obtinut) o viziune care nu este rece, cum poate ar fi fost de asteptat, ci extrem de emotionanta, atat de emotionanta, ca intr-adevar la final, daca ai reusit sa te conectezi la frumusetea acestei muzici, este posibil sa te lasi impresionat pana la lacrimi. Paleta de nuante pe care o foloseste este foarte larga: de la un imperceptibil piano la cel mai puternic imaginabil fortissimo; se simte mana sigura a dirijorului care reuseste sa transpuna in realitate o viziune filosofica asupra partiturii – “Patetica” devine pretext pentru o meditatie asupra sensurilor vietii si mortii, prilej de evadare intr-o alta lume, cu totul deosebita de realitatea cotidiana in care traim. Cei care doresc o pauza din iuresul zilnic, o gasesc pe acest disc care, dincolo de calitatea artistica exceptionala, se bucura si de o calitate tehnica absolut iesita din comun, realizata de o echipa care are 70 de premii Grammy. Apropo, si unul dintre precedentele discuri ale lui Manfred Honeck, cu Simfonia a IV-a de Bruckner, a fost nominalizata la premiile Grammy de anul acesta. Si cred ca va primi si pentru anul urmator o nominalizare si pentru macar unul dintre cele doua discuri pe care Orchestra Simfonica din Pittsburgh le semneaza sub bagheta lui Honeck, lansate de curand: va fi insa greu sa alegi intre Simfoniile nr. 5 si 7 de Beethoven si “Patetica” lui Ceaikovski.

Admir si faptul ca Manfred Honeck cauta permanent noi mijloace de a comunica realizarile orchestrei sale: sunt aceste discuri de o indiscutabila calitate, turneele (anuale, in Europa) si inregistrarile concertelor live transmise catre posturi de radio din intreaga lume. Recent, si Radio Romania Muzical a devenit parte din familia posturilor de muzica clasica cu care Orchestra Simfonica din Pittsburgh colaboreaza: au fost deja difuzate doua concerte care au avut loc la Heinz Hall din Pittsburgh anul acesta, in lunile aprilie si mai.

Discul cu Simfonia Patetica poate fi ascultat pe site-ul proiectului Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/manfred-honeck-i-orchestra-simfonica-din-pittsburgh-lucrari-de-ceaikovski-i-dvorak-music-box-13-iunie/1412561/3261/11

Virtuoso cu Leonidas Kavakos

Cand spunem Grecia, ne gandim la litoral, soare, sirtaki, mai putin la muzica clasica, desi unul dintre cei mai buni violonisti ai timpurilor noastre este grec – Leonidas Kavakos, astazi in varsta de 48 ani, lansat pe orbita valorilor internationale in urma cu aproape 30 ani, cand devenea castigatorul Concursului Jean Sibelius – si la Bucuresti a cantat tot Sibelius cand a fost invitatul Festivalului George Enescu.

Leonidas Kavakos este tipul muzicianului serios – chiar daca in poza de pe ultimul sau disc, Virtuoso, seamana frapant de mult cu David Garrett, un icon al stilului crossover. Nu doar ca a cantat ca solist al celor mai importante orchestre ale lumii, dar s-a afirmat si in calitate de dirijor al unor ansambluri prestigioase. Si periodic revine cu discuri salutate de public si critica: din 2013 pana in 2016, a lansat la casa Decca, un simbol pentru discografia muzicii clasice, integrala sonatelor de Beethoven si de Brahms, alaturi de Concertul de Brahms inregistrat cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig, condusa de Riccardo Chailly: fara indoiala, un repertoriu greu, pretentios.

Leonidas Kavakos propune pe noul sau disc lansat pe 1 aprilie 2016 altceva: un recital de aproape 80 minute vioara-pian, cu piese scurte, unele dintre ele celebre, altele, practic necunoscute, balansand intre repertoriul de virtuozitate si cel liric. si in plus, o adevarata calatorie in lumea muzicilor inspirate de folclor: de la dansuri ruse de Stravinski, la piesele spaniolului Pablo de Sarasate sau Ruralia Hungarica de Ernst von Dohnanyi.

Am apreciat in primul rand curajul de a realiza un asemenea disc: chiar si pentru un artist atat de mare, e o provocare sa vinzi un disc cu un asemenea tip de repertoriu. insa cine risca, castiga: revista Gramophone i-a acordat discului lui Kavakos titlul de Editor’s Choice in luna iunie, remarcand calitatea exceptionala a recitalului sustinut de Leonidas Kavakos in compania pianistului italian Enrico Pace.

Sunt cateva lucrari pe acest disc a caror interpretare iti taie respiratia. Un exemplu sunt variatiunile lui Nicolo Paganini pe temele Nel cor piu non mi sento si God save the King, piese dintre cele mai grele din literatura viorii, acel tip de repertoriu care ii adusese lui Paganini, in epoca sa, renumele ca ar fi avut legaturi cu diavolul: pentru ca un om normal nu ar fi putut interpreta asa ceva. Sunt piese pentru vioara solo de o virtuozitate stralucitoare, epatanta, iar cronicarul de la Gramophone se intreba daca nu cumva Kavakos le canta inca mai bine decat se presupune ca le-ar fi cantat Paganini insusi. Un alt tip de virtuozitate intalnim in partitura Amintirilor din Alhambra de Francisco Tarrega, o celebra piesa pentru chitara transcrisa pentru vioara, o partitura pe care Kavakos a luat-o direct de la violonistul Ruggiero Ricci, celebru pentru virtuozitatea sa. Amintiri din Alhambra pentru vioara solo este o piesa extrem de dificila, evocand insa un univers nocturn, evident, mai putin stralucitor decat in muzica lui Paganini.

Intr-un cuvant, discul lui Leonidas Kavakos este pentru toate gusturile, in orice caz, o demonstratie de maiestrie si maturitate. Poate fi ascultat la Radio Romania Muzical luni, 20 iunie, de la ora 19.00 sau oricand pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. www.romania-muzical.ro/voteaza2016

Discurile lui Leonidas Kavakos sunt disponibile si in Romania, in magazinele de specialitate sau in magazinul online emag. http://www.emag.ro/search/kavakos

Ceaikovski cu violoncelistul Jan Vogler

Maiestrie si maturitate razbat si de pe noul disc al violoncelistului Jan Vogler, muzician german care in prezent locuieste la New York, dar care organizeaza doua festivaluri importante in Germania: cel de la Dresda si festivalul de muzica de camera de la Moritzburg.

Am fost invitata ambelor festivaluri, asa ca am avut ocazia sa il ascult pe viu si sa vad ce inseamna aceste festivaluri in viata comunitatilor care le-au generat. De exemplu, Festivalul de muzica de camera de la Moritzburg, unul dintre cele mai importante astazi in Germania, s-a nascut in anul 1993, cand trei muzicieni, printre care si Jan Vogler, au hotarat sa faca ceva pentru a ajuta comunitatea locala din aceasta parte a Germaniei iesita de putin timp de sub comunism. Jan Vogler si-a chemat prietenii, mari nume din lumea interpretativa, sa vina la Moritzburg pentru a canta impreuna muzica de camera la castelul de aici, fosta resedinta de vanatoare a principilor de Saxa. Si asa s-a nascut un proiect de succes, care continua si astazi: anual, mari artisti se strang acolo pentru doua saptamani, locuiesc, studiaza impreuna si sustin concerte. In plus, exista si o academie pentru tineri care canta intr-o orchestra: in 2016, dirijorul asistent este un moldovean cu studii la Bucuresti, Roman Baltag.

Tocmai pentru a atrage mai mult atentia asupra Festivalului de la Moritzburg, Jan Vogler colaboreaza cu casa Sony pentru promovarea unor inregistrari realizate de artisti care au evoluat in festival: pot fi inregistrari din concert, dar si inregistrari de studio, asa cum este cazul unui disc aparut in primavara anului 2016, pe baza unor inregistrari realizate in 2015 in studiourile postului public de radio din Frankfurt.

Cum 2015 a fost un an Ceaikovski (s-au sarbatorit 175 ani de la nasterea compozitorului rus), repertoriul de pe acest disc este exclusiv din creatia lui Ceaikovski: de la binecunoscutele Variatiuni rococo pentru violoncel si orchestra, la Sextetul Amintiri din Florenta interpretat de Jan Vogler alaturi de artisti ai Festivalului de la Moritzburg: violonistii Valeriy Sokolov si Annabelle Meare, violistii Lawrence Power si Yura Lee, violoncelistul Christian Poltera. Variatiunile rococo, ca si alte doua piese de Ceaikovski, transcrise dupa originalele pentru vioara, sunt inregistrate de Vogler alaturi de Orchestra Radiodifuziunii din Frankfurt, dirijor Andres Orozco Estrada.

Jan Vogler este o personalitate solara: prietenos, relaxat, usor boem, insa extrem de bun profesionist – iar toate acestea transpar in interpretarile sale mature, echilibrate, adevarate puncte de reper. Ceea ce poate descoperi oricine care asculta acest disc, postat pe site-ul campaniei “Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016.”. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/ceaikovski-cu-violoncelistul-jan-vogler-music-box-6-iunie/1412031/3261/11

17 iunie 2016
Superlativele tinereții

Obisnuim sa-i privim cu o oarecare neincredere pe cei tineri (sau poate sa fie doar impresia mea subiectiva legata de perceptia din societatea romaneasca?). Ca nu au suficienta experienta, ca nu au bagajul cultural al parintilor lor, ca pur si simplu, trebuie sa se maturizeze.

In muzica, lucrurile au stat insa si in alte timpuri, altfel. Pentru ca nu doar astazi s-a vorbit de copii minune sau tineri adulti care reusisera sa realizeze ceea ce altii reusesc sa faca intr-o viata. Cazul lui Mozart este notoriu.

Tinerii muzicieni de astazi (unii dintre ei) nu inceteaza sa uimeasca si astazi. M-am gandit la acest lucru in timp ce ascultam concertul sustinut de violoncelistul Andrei Ionita la Sala Radio sau noul CD al unei pianiste georgiene, Khatia Buniatishvili. Ca si noul album al violonistei Esther Yoo…

Un roman cu care ar trebui sa ne mandrim toti – Andrei Ionita

20 mai, Sala Radio, plina ochi de un public divers venit sa-l asculte pe singurul roman care a reusit performanta de a cuceri premiul I si Medalia de Aur la una dintre cele mai importante competitii pentru muzicieni, la nivel mondial: Concursul “Ceaikovski” de la Moscova. A obtine premiul I la un asemenea concurs este o performanta absolut notabila, demonstrand un nivel de profesionalism rezervat doar unor foarte putini alesi.

In 2015, un roman a reusit aceasta performanta, un violoncelist care atunci avea doar 21 ani; student al Universitatii de Arte din Berlin si absolvent, al, atentie, Colegiului Sf. Sava din Bucuresti (deci, nicio legatura cu muzica). Insa totul este posibil atunci cand talentul nativ este unul deosebit, asa cum este si cazul lui Andrei Ionita. Un urias talent, dublat insa si de o cultura si inteligenta patrunzatoare – aceasta este prima impresie lasata de Andrei Ionita si la concertul de la Sala Radio din 20 mai.

A interpretat un concert-hit pentru lumea violoncelistilor: Concertul op.104 in si minor de Antonin Dvorak, o lucrare dificila atat tehnic, cat si artistic, un reper pentru componistica finalului de secol XIX. Violoncelul nu este in mainile lui Andrei Ionita un simplu instrument, ci un alter ego al personalitatii sale vibrante: ii cunoaste, deci, toate secretele si respira la unison. Virtuozitate si lirism, simplitate in complexitatea constructiei, adaptabilitate la toate cerintele de ordin estetic si stilistic ale partiturii – totul e posibil pentru acest tanar de 22 ani care are in fata o cariera de cel mai inalt nivel. Pentru ca Andrei Ionita nu este un simplu violoncelist, fie el si foarte bun, el este intruchiparea Violoncelistului ideal. si totusi, nu are decat 22 ani….

In 9 si 10 iunie, Andrei Ionita va aparea si la Ateneu, pentru a interpreta Concertul de Edward Elgar; iar anul viitor, este invitatul Festivalului International George Enescu: pe 10 septembrie 2017 va interpreta Concertul nr.2 de Dmitri Sostakovici (unul dintre compozitorii sai preferati) alaturi de Orchestra Filarmonicii din Munchen, dirijor Valery Gergiev.

Andrei Ionita

Seducatoarea si neobisnuita Khatia Buniatishvili

Este unul dintre putinele discuri pe care le-am ascultat anul acesta, despre care pot spune ca mi-au facut pielea de gaina (e si acesta un criteriu al impactului emotional pe care-l poate produce auditia unei muzici deosebite): “Kaleidoscope” cu pianista georgiana Khatia Buniatishvili, astazi in varsta de 29 ani. Un caleidoscop de lucrari pentru pian care cunosc si o versiune orchestrala celebra (deci, cu atat mai greu de interpretat) si care au legaturi si cu alte arte: pictura si coregrafia in acest caz. Pe disc regasim, deci, Suita “Tablouri dintr-o expozitie” de Modest Musorgski, Valsul de Maurice Ravel si Trei miscari din baletul Petruska de Igor Stravinski. Insa la ce tip de caleidoscop s-a gandit insasi Khatia Buniatishvili puteti vedea cu proprii ochi in desenul animat de mai jos.

Da, Khatia Buniatishvili este un artist cu o viziune deosebita, un spirit taios, un caracter noir intr-o lume care se pare ca are nevoie de aceasta intransigenta. De pe acest album, nu Stravinsky sau Ravel mi s-a parut ca transmit cel mai bine aceasta viziune, ci “Tablourile dintr-o expozitie” de Musorgski, privite dintr-o perspectiva plina de umbre, fara nimic triumfator, un soi de thriller al pianisticii si cu toate acestea, paradoxal, extrem de emotionante. Mai rar ai ocazia sa ascultati o paleta atat de larga de nuante ca la Khatia Buniatishvili – de la un imperceptibil pianissimo, la impunatoare fortissimo; insa nu doar atat poate explica magia efectiva prin care Khatia Buniatishvili reuseste sa-si subjuge publicul. Sa detaliem putin: a inceput sa cante la pian la varsta de 3 ani, a sustinut primul concert cu orchestra la 6 ani, iar de la 10 ani sustine turnee regulate cu orchestra; la 9 ani citea Cehov si Dostoievski. Da, un talent neobisnuit, o minte sclipitoare si, in plus, o femeie frumoasa, cu un aer parizian, desi ea e nascuta intr-un oras de pe coasta estica a Marii Negre. Si un album pe care-l puteti asculta la Radio Romania Muzical luni, 30 mai, de la ora 19.00 sau oricand din 31 mai pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. (www.romania-muzical.ro/voteaza2016)

…si o violonista de 22 ani

In 2009, Khatia Buniatishvili era numita BBC New Generation Artist, titulatura detinuta din 2014 si de violonista americano-sud coreeana Esther Yoo, nascuta, ca si Andrei Ionita, in 1994. Ea este o veterana a marilor competitii internationale: in 2010, pe cand avea 16 ani, cucerea premiul al III-lea la Concursul Sibelius, devenind astfel cel mai tanar laureat din istoria acestei importante competitii, organizate odata la 5 ani. In 2012, Esther Yoo obtinea si premiul al IV-lea la Concursul Regina Elisabetha de la Bruxelles, alta foarte importanta competitie internationala.

Iar in 2016, Esther Yoo si-a lansat primul disc, inregistrat pentru una dintre cele mai importante case la nivel mondial. Sibelius si Glazunov sunt compozitorii alesi de Esther Yoo, care este insotita de Orchestra Philharmonia din Londra, condusa de Vladimir Ashkenazy.

Esther Yoo propune doua fatete deosebite ale personalitatii sale pe acest CD: exuberanta si extrovertita in Concertul de Aleksandr Glazunov, mai cerebrala in mult mai des interpretatul concert in re minor de Jean Sibelius. Mi s-au parut interesanta si completarea adusa acestor doua opusuri concertante: doua lucrari mai putin cunoscute – Suita op.117 de Sibelius si Grand Adagio din muzica de scena Raymonda de Glazunov.

Punand-o in comparatie cu Khatia Buniatishvili sau Andrei Ionita, Esther Yoo nu mi s-a parut la fel de spectaculoasa in viziune; insa cu siguranta este o violonista foarte talentata si cu o maturitate care depaseste limita normalului celor 22 ani pe care-i va implini pe 11 iunie. O americana de origine sud-coreeana, Esther Yoo a studiat in Europa, la Munchen si Bruxelles, cu profesori vestiti; face parte din aceasta generatie tanara a muzicienilor de origine asiatica prezenti la toate marile competitii internationale, pe care le si castiga, de cele mai multe ori. Totusi, fata de numarul mare de competitori si laureati ai acestor competitii, cei care si ajung sa confirme o cariera internationala sunt putini, o situatie care insa oricand se poate schimba. si Esther Yoo poate fi unul dintre muzicienii de origine asiatica in stare sa produca aceasta schimbare…

Discul violonistei Esther Yoo poate fi ascultat oricand pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/video-esther-yoo-i-vladimir-ashkenazy-interpreteaza-sibelius-i-glazunov-music-box-23-mai/1407071/3261/11

27 mai 2016
Extraordinarul Daniel Barenboim

Din fericire, am avut ocazia sa-l vedem de mai multe ori la Bucuresti pe extraordinarul pianist si dirijor Daniel Barenboim. La 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit si vesnic tanar – proiectele sunt multe si implinirile pe masura. Pe 11 martie 2016, sub semnatura lui Daniel Barenboim au aparut doua discuri. Pe primul dintre ele evolueaza ca pianist, pe al doilea ca dirijor.

Live from Buenos Aires

Nu doar un celebru nume de pianist gasim pe discul “Live from Buenos Aires”, ci doua: Daniel Barenboim apare alaturi de prietena sa, Martha Argerich, de care-l leaga multe puncte comune – sunt practic de aceeasi varsta (Martha Argerich are 74 ani), s-au nascut amandoi in Argentina, la Buenos Aires, au debutat amandoi foarte devreme, la varsta copilariei, au dezvoltat amandoi cariere impresionante muzicale si sunt implicati amandoi si in proiecte sociale si umanitare. Apropo de proiecte deosebite, sa marcam si faptul ca la Concursul Enescu de anul acesta, un tanar violonist are sansa de a castiga o bursa constand in posibilitatea de a studia la Academia Barenboim-Said de la Berlin.

Personal, am participat la concertul sustinut in 2013 de Daniel Barenboim si Radu Lupu in deschiderea Festivalului Enescu – si am putut vedea pe viu rodul exceptionl al colaborarii dintre doi artisti de foarte mare calibru, cu temperamente insa sensibil diferite. De aceea, pot sa-mi imaginez entuziasmul trezit in vara anului trecut, la Buenos Aires, de recitalul la doua piane sustinut de Daniel Barenboim si Martha Argerich, personalitati cu temperamente asemanatoare, cu o istorie comuna; si in inregistrare se simte comunicarea extraordinara dintre cei doi, colaborarea empatica ce conduce la un rezultat artistic absolut exceptional.

Programul prezentat anul trecut de Barenboim si Argerich la Teatrul Colon din Buenos Aires a inclus trei lucrari interpretate in versiunea pentru doua piane: Studiile op.56 in forma canonica de Robert Schumann, Suita “in alb si negru” de Claude Debussy si Sonata pentru doua piane si percutie de Bela Bartok, aceasta din urma prezentata alaturi de doi muzicieni din Orchestra West Eastern Divan infiintata de Daniel Barenboim. Un program dificil, dens, prezentat rar pe scenele de concert si de aceea, cu atat mai interesant; apreciez ca momentul de climax al recitalului a fost interpretarea Sonatei de Bela Bartok, o lucrare inovativa din 1937 in care regasim o tratare a pianului insusi ca instrument de percutie, capabil, insa sa produca emotie…

Acest album este al doilea aparut la casa Deutsche Grammophon, cu Daniel Barenboim si Martha Argerich in recitaluri live la doua piane – primul a fost lansat in 2014, si cuprindea lucrari de Mozart, Schubert si Stravinski. Si sper ca vor mai urma si altele…

Discul aparut pe 11 martie 2016 semnat de Martha Argerich si Daniel Banreboim poate fi ascultat la Radio Romania Muzical duminica, 15 mai, de la ora 13.05 sau oricand pe site-ul campaniei “Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016”. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/video-martha-argerich-si-daniel-barenboim-piano-duos-music-box-9-i-15-mai/1404321/3261/11

Elgar cu Daniel Barenboim dirijor

Tot pe 11 martie 2016 a fost lansat de casa Decca un disc semnat, de data aceasta, de dirijorul Daniel Barenboim; este continuarea unui proiect inceput tot in 2014, acela de a inregistra simfoniile lui Edward Elgar alaturi de Capela de Stat din Berlin, unde Barenboim este director din 1992 si dirijor pe viata din 2000. Capela de Stat din Berlin este una dintre cele mai vechi orchestre ale Europei, cu o istorie de 450 ani; functioneaza ca orchestra a Operei Germane din Berlin, insa sustine anual si un numar important de concerte simfonice. De altfel, am putut asculta aceasta orchestra si la Bucuresti, ultima data, in 2013; concertul despre care am amintit in debutul articolului, cu Daniel Barenboim si Radu Lupu, a fost sustinut atunci tocmai alaturi de Capela de Stat din Berlin.

In tineretea sa, Daniel Barenboim a studiat dirijatul, printre altii, si cu reputatul Sir John Barbirolli, un foarte bun cunoscator si promotor al lucrarilor lui Edward Elgar, unul dintre cei mai cunoscuti compozitori britanici ai tuturor timpurilor si un nume important al componisticii de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. In Londra acelui timp, Edward Elgar a fost o veritabila vedeta: la premiera primei lui simfonii, aplauzele nu mai conteneau – si nu doar la final, asa cum era de asteptat, ci chiar dupa partea a treia, cea lenta.

In urma cu 40 ani, Barenboim a mai inregistrat cele doua simfonii de Elgar; iata ca revine cu o noua viziune acum, incarcata de experienta importanta acumulata in aceasta lunga perioada de timp. Astazi Daniel Barenboim este unul dintre cei mai influenti si importanti muzicieni ai timpurilor noastre, o personalitate in adevaratul sens al cuvantului.

Simfonia I de Elgar, asa cum poate fi ascultata pe albumul lansat pe 11 martie 2016, cu inregistrari realizate in timpul unor concerte live in sala Filarmonicii din Berlin, suna majestuos, matur, cu linii clar individualizate. Este o constructie potrivita pentru o simfonie a carei prima auditie a avut loc in 1908 si care portretizeaza foarte bine spiritul britanic al acelui timp.

In 2014, tot sub semnatura lui Daniel Barenboim si a Capelei de Stat din Berlin a aparut si Simfonia a II-a de Edward Elgar, disc care a primit numeroase premii, ceea ce nu ma indoiesc ca va dobandi si actualul disc, cu Simfonia I. In 2013, Simfonia a II-a de Elgar a rasunat in interpretarea Capelei de stat din Berlin, condusa de Daniel Barenboim, in deschiderea Festivalului Enescu.

Simfonia I de Elgar poate fi ascultat la Radio Romania Muzical pe 22 mai, de la ora 13.05 sau oricand pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza2016

13 mai 2016
De ascultat în vacanța de Paști

Discuri noi si posibilitati diverse, pentru toate gusturile: o ocazie de a asculta ceva nou in mini-vacanta de Pasti.

Ola Gjeilo.

In primul rand, vreau sa recomand albumul compozitorului Ola Gjeilo. Din momentul cand am inceput sa-l ascult, am fost fascinata de muzica acestui creator de 38 ani, nascut in Norvegia si stabilit in Statele Unite ale Americii. Nu m-am intersectat pana acum cu lucrarile lui Ola Gjeilo, un nume respectat intr-un gen care in Romania inca nu e suficienta apetenta – muzica corala. In 1 aprilie 2016, casa londoneza Decca a lansat albumul de debut al lui Ola Gjeilo, pe care gasim inregistrari semnate de ansamblurile corale Voces 8 si Tenebrae, doua adevarate branduri ale artei corale britanice actuale. Iar alaturi de ele, Orchestra de Camera din Londra si cativa solisti instrumentisti, printre care si Ola Gjeilo la pian.

Cred ca acesta este albumul perfect pentru a fi ascultat in preajma sarbatorilor de Pasti, sau oricand ne dorim o atmosfera de pace, calm, armonie: o muzica atemporala, senina, plina de lumina, cu texte care fac trimitere la spiritul religios, dar si la legatura cu natura. O atmosfera cu totul speciala, o lume de care avem nevoie in aceasta societate framantata in care traim.

Secvente de pe acest album pot fi ascultate la Radio Romania Muzical marti, 3 mai, de la ora 10.00 (in reluare de la ora 17.00).

Milos Karadaglic canta muzica Beatles

Tot la Londra a fost inregistrat si cel mai nou album semnat de chitaristul muntenegrean Milos Karadaglic. Am ascultat mai multe dintre albumele anterioare ale acestui muzician de 33 ani care se bucura de un foarte mare succes de public si critica: este intr-adevar un interpret deosebit de talentat, care reuseste sa transmita foarte multa emotie si care mai este si avantajat de fizicul de fotomodel, ceea ce, sa recunoastem, este de asemenea esential si in marketingul actual al artistilor din zona clasica.

L-am ascultat pe Milos Kadaglic interpretand celebrul concert din Aranjuez de Joaquin Rodrigo, ca si piese pentru chitara solo din spatiul mediteranean si sud-american – niciodata insa intr-un repertoriu de tip crossover pe care il abordeaza pe cel mai nou disc al sau, Blackbird – The Beatles Album, aparut la casa Mercury Classics pe 15 ianuarie 2016.

Intamplator sau nu, Milos Karadaglic a inregistrat acest album exact in acelasi studio in care obisnuiau sa inregistreze si membrii formatiei Beatles, Abbey Road Studio 2 din Londra, iar aceasta experienta, declara artistul, a conferit o nota de autenticitate interpretarii sale.

Sunt cele mai cunoscute piese Beatles pe acest album, in prelucrari pline de rafinament, interpretate de Milos Karadaglic alaturi de alte nume foarte mari: cantareata Tori Amos, violoncelistul Steven Isserlis, jazzmanul Gregory Porter si Anoushka Shankar la sitar.

Blackbird – The Beatles Album poate fi ascultat la Radio Romania Muzical luni, 2 mai, de la ora 10.00, in reluare de la ora 17.30.

Anoushka Shankar – Land of Gold

Daca tot am mentionat-o pe Anoushka Shankar, merita sa amintesc si noul ei album Land of gold, lansat de casa Deutsche Grammophon pe 1 aprilie 2016. Un album dedicat de Anoushka Shankar meditatiei asupra problemei emigrantilor: “Am nascut al doilea copil in timp ce incepusem sa lucrez la acest nou proiect. M-am gandit la cate lucruri puteam sa-i ofer eu copilului meu si la drama acelor oameni care vroiau sa faca acelasi lucru pentru copiii lor, dar nu au reusit”.

Anoushka Shankar este fiica celebrului Ravi Shankar, un maestru al sitarului – instrument traditional indian. Tatal ei avea 61 de ani cand ea s-a nascut; Anoushka a invatat sa cante la sitar de la tatal ei si astazi ea este considerata cea mai importanta interpreta la acest instrument. De altfel, ea va veni pentru prima data in Romania in 2017, pentru un concert pe care-l va sustine la Ateneul Roman in cadrul Festivalului George Enescu, alaturi de Orchestra de Camera din Zurich.

Albumul Land of Gold este de factura crossover, cu piese semnate de Anoushka Shankar care imbina influente din muzica clasica, traditionala indiana si pop; selectiuni de pe acest disc vor fi difuzate de Radio Romania Muzical pe 3 mai, de la ora 10.00, in reluare de la ora 17.00.

Traditie britanica si maiestrie cu Pinchas Zukerman si Orchestra Filarmonicii Regale din Londra

Anoushka Shankar s-a nascut in anul 1981 la Londra, acelasi oras unde locuieste in prezent un celebru violonist al timpurilor noastre, Pinchas Zukerman. Violonist, si nu numai, pentru ca inca din 1970, Pinchas Zukerman a si dirijat; din 2009 el este dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra, alaturi de care a inregistrat un disc aparut pe 26 februarie 2016 cu lucrari semnate exclusiv de compozitori britanici de la finalul secolului al XIX-lea si inceputului de secol XX: Ralph Vaughan Williams si Edward Elgar.

Este o demonstratie de maiestrie a lui Pinchas Zukerman care evolueaza pe acest disc in trei ipostaze: violonist, violist si dirijor. Iar piesele sunt dintre cele mai cunoscute: de pilda, The Lark Ascending de Ralph Vaughan Williams cred ca este una dintre cele mai frumoase piese pentru vioara si orchestra care s-au scris vreodata. Cu siguranta, intentia producatorilor a fost sa obtina un album pentru toate gusturile, mai ales pentru publicul britanic si cred ca au reusit: o muzica frumoasa, o interpretare excelenta, care pot fi apreciate prin auditia albumului, pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/video-pinchas-zukerman-lucrari-de-ralph-vaughan-williams-i-edward-elgar/1397461/3261/11

27 aprilie 2016
Voci de operă; despre Shakespeare

Pentru cei care nu sunt pasionati de scandal, ci de muzica opera in sine, amintesc de cateva lansari de discuri care mie mi-au atras atentia. Unul dintre ele mi se pare ca este unul dintre cele mai bune pe care le-am ascultat anul acesta.

Magdalena Kozena si muzica lui Claudio Monteverdi

Magdalena Kozena este una dintre cele mai importante mezzosoprane ale timpurilor noastre: la aproape 43 ani, cantareata nascuta in fosta Cehoslovacie poate privi in urma cu mandrie catre realizari exceptionale: spectacole pe cele mai mari scene ale timpurilor noastre, aproape 40 de discuri ce-i poarta numele; insa Magdalena Kozena poate privi si inainte cu aceeasi mandrie: de exemplu, in actuala stagiune este artist in rezidenta pentru nu mai putin de 4 institutii, Wigmore Hall din Londra si Filarmonicile din Luxemburg, Praga si Hamburg. Plus spectacolele obisnuite de stagiune. Plus job-ul full time de mama (are trei copii cu celebrul Simon Rattle, dirijorul Filarmonicii din Berlin aplaudat furtunos si la Bucuresti in cadrul Festivalul Enescu de anul trecut).

Una dintre predilectiile repertoriale ale Magdalenei Kozena este muzica veche. Iar discul aparut pe 26 februarie 2016 la casa Archiv cred ca este un moment de gratie pentru mezzosoprana ceha. Muzica lui Claudio Monteverdi, compozitorul italian care a trait in prima parte a secolului al XVII-lea si care marcheaza trecerea in muzica de la Renastere la Baroc, este in sine deosebit de frumoasa. De fiecare data cand o ascult, ma intreb in ce lume a trait acest extraordinar Monteverdi, de muzica sa suna atat de special.

Evident ca Magdalena Kozena stapaneste la modul superlativ stiinta de canta muzica veche – este cu totul altceva decat muzica de opera a secolului al XIX-lea. Iar alaturi de Magdalena Kozena se gaseste ansamblul La Cetra din Basel, condus de Andrea Marcon, alcatuit din 13 muzicieni care canta la instrumente folosite in vremea lui Monteverdi, ceea ce aduce o nota de autenticitate suplimentara.

Magdalena Kozena

Mi-e greu sa aleg ce mi-a placut mai mult de pe acest album: madrigalele, ariile din opera incoronarea Popeei? Sau poate acel extraordinar madrigal Combattimento di Tancredi e Clorinda, o partitura in sine extraordinara, in care Monteverdi experimenteaza procedee devenite standard sute de ani mai tarziu? In orice caz, acest disc mi se pare o experienta sonora de neratat atat pentru cei care cauta autenticul interpretarii muzicii vechi, cat si pentru cei care, pur si simplu, doresc sa se scufunde intr-un univers departe de scandalul si agitatia din peisajul autohton.

Discul Magdalenei Kozena poate fi ascultat duminica, 17 aprilie, de la ora 13.05 la Radio Romania Muzical si oricand, pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/mezzosoprana-magdalena-kozena-albumul-monteverdi-music-box-11-aprilie/1398981/3261/11

Opera Gold

Marile case de discuri cauta permanent solutii pentru a se adapta unei piete in continua schimbare; in plus, muzica clasica nu e tocmai usor de vandut celor cu varste mai mici, asa ca se pune din ce in ce mai mult accent pe mediul digital accesat in mod natural de tineri.

Evident, o compilatie care sa contina 100 de momente celebre din opere ale tuturor timpurilor, in interpretari dintre cele mai prestigioase, este un produs care poate atrage atentia oricui (mai ales celor care inca nu stiu destul de multe, dar ar vrea sa stie, despre muzica de opera). Alaturi de Cecilia Bartoli, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Renata Tebaldi, Juan Diego Florez, regasim printre numele protagonistilor si pe cel al sopranei Angela Gheorghiu, cu aria bijuteriilor din opera Faust de Charles Gounod. (Aviz amatorilor: Angela Gheorghiu in “Tosca” de Puccini poate fi urmarita in direct la Radio Romania Muzical, de pe scena Operei de Stat din Viena, pe 16 aprilie, de la ora 20.30).

Itunes, Google Play si 7Digital sunt platformele de unde poate fi achizitionata aceasta colectie la un pret intr-adevar accesibil, avand in vedere calitatea ei (29 lei la Google Play). Colectia poate fi ascultata si pe platformele de streaming contra-cost: Spotify, dar si Deezer si Zonga (acestea doua din urma accesibile si din Romania).

Shakespeare prin ochii compozitorului Rufus Wainright

Pe 23 aprilie se vor implini 400 ani de la moartea lui William Shakespeare – comemorare importanta nu doar pentru lumea teatrului, ci si pentru cea a muzicii, pentru ca sunt atatea lucrari muzicale inspirate de piesele lui Shakespeare.

Special pentru aceasta comemorare, Deutsche Grammophon lanseaza in 22 aprilie 2016 un disc care contine muzica creata de compozitorul americano-canadian Rufus Wainright, foarte cunoscut in lumea muzicii pop, dar si a muzicii de film. Rufus Wainright a scris de asemenea si o opera, Prima donna, de asemenea editata de Deutsche Grammophon in 2015.

Discul Shakespeare cuprinde lucrari originale scrise de Rufus Wainright, inspirate de 9 dintre sonetele shakesperiene. Toate sunt lucrari vocale, insa de facturi foarte deosebite, pentru ca intr-unele dintre piese, poemele shakesperiene sunt declamate de actori faimosi (Helena Bonham Carter si Inge Keller, de exemplu), iar in altele, vocea solista este cantata – cele mai reusite mi se par piesele interpretate de soprana Anna Prohaska. Muzica de asemenea este foarte deosebita – cu influente clare pop in piesele unde canta insusi Rufus Wainright, si cu o alura impresionista in cele interpretate de Anna Prohaska.

“Take all my loves” (albumul si-a luat titlul de la sonetul nr.40 de Shakespeare) cred ca spune multe despre Shakespeare insusi – contemporanul nostru, la 400 ani de cand, totusi, nu mai este printre noi…

Secvente de pe acest album pot fi ascultate pe 6 mai, de la ora 11.30, la Radio Romania Muzical. Iar pe 23 aprilie, aveti o intreaga dimineata cu muzici inspirate piesele lui Shakespeare, la Radio Romania Muzical.

14 aprilie 2016
21 martie – Ziua muzicii vechi

Din 2013, 21 martie a fost declarata Ziua europeana a muzicii vechi; este chiar ziua cand s-a nascut in 1685 cel mai important reprezentant a ceea ce numim astazi muzica veche: compozitorul Johann Sebastian Bach. Si intr-un timp cand mostenirea fundamentala europeana este invocata din ce in ce mai des, o asemenea sarbatoare nu poate fi trecuta cu vederea.

Granitele temporale ale muzicii vechi sunt destul de laxe astazi: se vorbeste, evident, despre muzica compusa pana la jumatatea secolului al XVIII – adica muzica Evului Mediu, a Renasterii si a Barocului. Mai nou insa, si clasicismul timpuriu incepe sa fie asimilat muzicii vechi, e probabil firesc din ce moment ce si noi ne indepartam in timp de a doua jumatate a secolului al XVIII-lea.

Am ales sa va aduc in prim-plan cateva pretexte de a sarbatori pe 21 martie 2016 Ziua europeana a muzicii vechi: concerte si CD-uri recent aparute.

Concerte

Doua evenimente muzicale pot fi ascultate in transmisiune directa la Radio Romania Muzical, in stransa legatura cu Ziua europeana a muzicii vechi.

Primul: duminica, 20 martie, de la ora 13.00, cand in direct de la Amsterdam va rasuna una dintre lucrarile emblematice semnate de Johann Sebastian Bach: oratoriul Matthaeus Passion. O capodopera foarte ilustrativa pentru ce a insemnat in mare parte soarta muzicii baroce, o lucrare practic uitata timp de aproape 100 ani de la crearea ei, redescoperita in secolul al XIX-lea gratie unui alt mare compozitor, Felix Mendelssohn. Intr-adevar, muzica veche este subiect de permanente redescoperiri si in prezent, iar unii s-au specializat in cautarea unor asemenea comori in arhivele si bibliotecile Europei. Concertul este cu atat mai interesant, cu cat are in prim plan celebra Orchestra Regala Concertgebouw din Amsterdam, dirijata de Ivor Bolton, englezul specializat in interpretarea muzicii baroce si clasice. Pe scena vor urca si Corul Radiodifuziunii Olandeze, Corul National Olandez de Baieti, iar solisti vor fi sopranele Carolyn Sampson si Lydia Teuscher, contratenorii James Laing si Lawrence Zazzo, tenorii James Gilchrist si Jeremy Ovenden, basul Christopher Maltman si bas-baritonul Thomas Oliemans. Concertul este inclus in cadrul proiectului Uniunii Europene de Radio “Saptamana Mare”; pe 20 martie, credinciosii crestini catolici si protestanti sarbatoresc Duminica Floriilor.

Cum Uniunea Europeana de Radio este din 2013 partener in sarbatorirea Zilei europene a muzicii vechi, in aceasta zi se deruleaza si un proiect dedicat muzicii vechi, din care face parte si concertul care poate fi ascultat in direct pe 21 martie, de la ora 21.00: la biserica Sf. Ioan din Brno va rasuna un oratoriu care nu a mai fost interpretat niciodata dupa premiera sa din anul 1748: "Coborarea de pe cruce a lui Isus Hristos, Salvatorul nostru" de Franz Xaver Richter, compozitor asociat cu scoala de la Mannheim, exponenta a clasicismului timpuriu in istoria muzicii.

Anul trecut, Romania era reprezentata in acest proiect dedicat Zilei europene a muzicii vechi de Ansamblul Imago Mundi, cu un concert de muzica veche romaneasca organizat de Radio Romania Muzical. Anul acesta, Ansamblul Imago Mundi, unul dintre putinele care valorifica repertoriul muzicii vechi romanesti, sustine pe 22 martie 2016 un concert la Sala Radio, cu un interesant concept: George Enescu – Rapsodiile Romane vs. muzica traditionala si folclor urban. In cazul in care nu puteti fi prezenti in sala, puteti asculta la Radio Romania Muzical acest concert in direct. Toate concertele pot fi, de altfel, reascultate pe site-ul www.romania-muzical.ro timp de 30 zile de la data transmisiunii directe.

….si cateva CD-uri

In lunile februarie si martie, ca o anticipare probabila a Zilei europene a muzicii vechi, s-au lansat mai multe discuri ce au in prim plan acest tip de repertoriu foarte gustat de altfel de o parte din publicul meloman. Da, si in Romania, ca si peste tot aiurea, sunt multi cei care iubesc sonoritatile muzicii vechi, cu o structura care desi ascunde o adevarata filosofie in spate (mi-l amintesc pe academicianul Solomon Marcus, abia plecat dintre noi, vorbind despre legatura dintre matematica si Bach), suna atat de prietenos pentru urechile noastre, aducand in plus ceea ce involuntar cautam toti atunci cand alegem sa evadam: relaxare, visare, disponibilitate si pentru altceva decat cotidianul marunt.

Arminio de Händel cu Ruxandra Donose si Max Cencic

Pe 11 martie 2016, o celebra casa de discuri londoneza, Decca, a lansat o opera semnata de Georg Friedrich Händel, compusa in 1736 si pusa din nou in scena abia in 1935 (iata cat de asemanatoare este soarta multora dintre lucrarile baroce). Printre protagonisti o gasim pe mezzosoprana romana Ruxandra Donose, intr-o companie extrem de onoranta; de altfel, Ruxandra Donose este una dintre cantaretele din Romania care desfasoara o cariera internationala de cel mai inalt nivel. Vedeta este insa contratenorul Max Emanuel Cencic, una dintre cele mai spectaculoase voci de acest tip care evolueaza in prezent, un cantaret care mizeaza nu numai pe vocea, dar si pe inteligenta si cultura sa, cu sorti castigatori, pentru ca Cencic este astazi unul dintre cei mai cautati cantareti pentru repertoriul muzicii vechi. De curand, el a debutat si in calitate de regizor, punand in scena la Opera din Karlsruhe tocmai acest spectacol cu Arminio de Händel, a carui premiera a avut loc pe 13 februarie 2016, cu Ruxandra Donose in distributie.

Pe discul lansat in 11 martie 2016 evolueaza si minunatul ansamblu condus de George Petrou, “Armonia Atenea”, specializat in interpretarea muzicii vechi, pe care l-am putut asculta si la Bucuresti, in cadrul precedentelor editii ale Festivalului Enescu.

Haydn cu Accademia Bizantina, dirijata de Ottavio Dantone

Pe 5 februarie 2016 a aparut acest album care arata cat de laxe sunt de fapt granitele temporale ale muzicii vechi. Pe cele doua discuri regasim patru simfoniile mai rar interpretate semnate de Joseph Haydn (numerele de la 78 la 81), dintre care doua, adica Simfoniile 79 si 81 nu au fost niciodata interpretate pe instrumente de epoca. Albumul face parte dintr-un proiect mai amplu al muzicienilor italieni care vor sa inregistreze integrala simfoniilor de Haydn (in numar de 104).

Este un prilej aici de a aminti ca incepand din a doua jumatate a secolului XX a aparut acest curent al interpretarii muzicii vechi pe instrumentele daca nu datand din epoca cand au fost compuse si lucrarile, macar reconstruite in acelasi stil. Pentru ca cel putin pana in secolul al XVIII-lea, instrumentele cu coarde si cele de suflat aveau caracteristici tehnice sensibil diferite fata de cele din secolul XX.

Parerile sunt impartite: este muzica veche pasibila a fi interpretata optim doar pe instrumentele de epoca, cum cred unii, sau, de fapt, acest aspect nu este atat de important, ci mai curand, realizarea muzicala in sine a interpretului, care ar trebui sa fie credibila, fundamentata estetic, emotionanta? Adica, sa ni-l inchipuim pe Bach interpretat doar la clavecin si orga, sau poate el insusi ar fi optat in prezent sa fie cantat la pian?

Eu recunosc valabilitatea ambelor opinii: am ascultat minunante interpretari in stilul autentic, asa cum am ascultat si experimente jalnice, asa cum ar fi, de exemplu, interpretarea Concertului nr.5 pentru pian si orchestra de Beethoven, pe un fortepiano. Cred ca nu instrumentul in sine este important, ci ceea ce se exprima cu ajutorul lui.

Asa ca nu neaparat faptul ca aceste simfonii haydniene sunt interpretate pe instrumente de epoca mi se pare neaparat esential; insa recomand auditia acestor simfonii inregistrate de italienii din Accademia bizantina, condusi de Ottavio Dantone, pentru limpezimea constructiei, pentru sunetul excelent dozat, pentru ilustrarea spiritului lui Haydn, unul dintre cei mai echilibrati din compozitorii ilustrativi pentru clasicismul muzical.

Albumul poate fi ascultat pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/in-epoca-lui-joseph-haydn-cu-accademia-bizantina-dirijata-de-ottavio-dantone/1393531/3261/11

Bach cu pianistul Nelson Freire

Pentru cei care cred ca muzica veche nu poate fi interpretata decat pe instrumente de epoca, albumul Bach semnat de Nelson Freire, lansat pe 4 martie 2016, poate fi neinteresant. Totusi, sa-ti inchipui ca toata muzica scrisa de Bach pentru clavecin ar putea fi astazi interpretata doar la clavecin, ar fi o utopie si o mare pierdere, pentru ca insusi Bach a incercat sa depaseasca limitarile clavecinului din epoca sa in cele doua caiete ale ciclului sugestiv intitulat “Clavecinul bine temperat”. Si am considera mai putin valide interpretari care au facut istorie, de la Richter, la Glenn Gould sau Murray Perahia, in timpurile noastre.

Am constatat insa cu surprindere ca muzica lui Bach a fost destul de rar abordata pe disc de marii pianisti in ultimii ani: e mai greu vandabila, e greu de cantat? Probabil, o combinatie a celor doua.

Pentru ca chiar si pentru un celebru pianist al timpurilor noastre, Nelson Freire, Bach este o piatra de incercare. Partita a IV-a, Suita engleza nr.3, doua toccate si fugi – uneori planurile sonore nu sunt clare, ritmul pare scapat din haturi in anumite pasaje. Nelson Freire, ajuns astazi la 72 ani, este recunoscut ca un mare interpret al muzicii romantice si moderne, cu totul deosebita de muzica baroca. Ceea ce se simte in preludiile de coral prelucrate de Ferruccio Busoni dupa originalul bachian, unde in mod clar, Freire este in elementul sau.

Pe de alta parte, Nelson Freire, pianistul pe care l-am admirat si la Festivalul Enescu, avea 70 ani cand a inregistrat acest disc. Mi se pare elocvent ca spre finalul unei cariere pline de impliniri, Nelson Freire a ales sa inregistreze Bach, chiar daca nu este declarat un expert al muzicii lui Bach: pentru ca cei mai multi dintre marii interpreti repeta zilnic din Bach ca o forma de a-si intretine spiritul. Este ceea ce putem incerca si noi, ascultand Bach, daca nu zilnic, macar din cand in cand….

Albumul lui Nelson Freire poate fi ascultat la Radio Romania Muzical luni, 21 martie, de la ora 19.00, in reluare duminica, 27 martie, de la ora 13.05. Sau oricand, pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/pianistul-nelson-freire-albumul-bach-music-box-21-martie/1394701/3261/11

Toate discurile sunt disponibile in Romania in magazinele de specialitate sau pe site-urile www.emag.ro si www.getmusic.ro.

Bach si “Asculta 5 minute de muzica clasica”

Muzica lui Bach va ajunge pe 21 martie catre multi romani si gratie proiectului Radio Romania Muzical “Asculta 5 minute de muzica clasica” derulat in aceasta perioada. Daca va aflati intr-un magazin Mega Image, Carrefour, Cora, Dedeman, Mobexpert, Metro, la mall-urile Baneasa Shopping City, Iulius Mall din Iasi, Timisoara, Cluj, Suceava, Palas Mall Iasi, Pitesti Mall, Hello Shopping Park si Arena Mall din Bacau, Gold Plaza Baia Mare, Librariile Humanitas, Castelul Bran, Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, PWC Romania si CRH Romania, puteti asculta celebra Arie din Suita a III-a pentru orchestra de Bach.

Iar elevii au posibilitatea de a asculta la scoala o alta celebra lucrare bachiana: Coralul din Cantata 147, in interpretarea pianistului Dinu Lipatti. Si sa raspunda la intrebarea concursului derulat online dedicat lor tot sub auspiciile proiectului “Asculta 5 minute de muzica clasica”. www.romania-muzical.ro/5minute

19 martie 2016
Activismul și ludicul în muzică. Studiu de caz: pianista Hélène Grimaud și familia Ottensamer

Doua discuri. Foarte deosebite intre ele – fatete ale unei evidente iubiri fata de muzica, pusa in slujba activismului social si de mediu (cazul albumului “Water” semnat de pianista franceza Hélène Grimaud) sau in slujba ludicului (cazul albumului “The Clarinotts” numit astfel chiar dupa ansamblul care l-a si inregistrat, cei trei membri, toti clarinetisti, ai familiei Ottensamer – Ernst, Daniel si Andreas).

Apa si Hélène Grimaud

Numele lui Hélène Grimaud este cunoscut si romanilor care au o minima relatie cu muzica clasica, macar prin faptul ca a fost invitata deja de mai multe ori in cadrul Festivalului Enescu. Altii o cunosc drept pianista care iubeste lupii, pentru ca, este adevarat, Hélène Grimaud este una dintre cele mai cunoscute personalitati care activeaza pentru conservarea acestei specii amenintate in prezent cu disparitia. Unii poate i-au citit scrierile: in 2015, Editura Polirom a publicat doua romane semnate de Hélène Grimaud, “intoarcere la Salem” si „Lectii aparte”.

E clar, Hélène Grimaud este un artist nonconformist, care isi intelege rolul in societate destul de diferit de multi alti muzicieni, mai ales din lumea muzicii clasice. Iar ultimul ei disc, Water (Apa), aparut pe 29 ianuarie 2016 la casa Deutsche Grammophon, pune un accent suplimentar pe acest portret nonconformist. Pentru ca albumul nu este pur si simplu un disc, ci un adevarat manifest ecologist pro-apa, un prilej de reflectie fata de importanta apei in viata noastra. Asa cum puncteaza Hélène Grimaud, nu ne putem imagina viata in absenta apei; apa este de asemenea un element surprinzator de des prezent in literatura pentru pian romantica si impresionista.

Inregistrarea care poate fi ascultata pe acest disc a fost realizata in decembrie 2014, in timpul unui recital live sustinut de Hélène Grimaud in cadrul unei instalatii semnate de artistul plastic britanic Douglas Gordon la una dintre cele mai importante galerii de arta contemporana din New York. De aceea, pe inregistrare se aude uneori sunetul apei care susura…

Dar ce putem auzi efectiv pe acest disc? Piese pentru pian solo care fac trimitere la apa din repertoriul contemporan (Wasserklavier de Luciano Berio si Raintree de Toru Takemitsu), din cel romantic (Jocuri de apa la Villa d’Este de Franz Liszt, o Barcarola de Gabriel Fauré) si impresionist (Jocuri de apa de Maurice Ravel, Catedrala scufundata de Claude Debussy). Intre aceste piese, exista si niste tranzitii (oarecum asemanator cu ceea ce se intampla in Suita Tablouri dintr-o expozitie de Musorgski), tranzitii cu muzica electronica creata de compozitorul britanic Nitin Sawhney special pentru acest proiect si care accentueaza efectul oniric al albumului.

Iata un caz in care muzica are un mesaj puternic fara a folosi niciun cuvant, pentru ca da, dupace-l asculti, nu doar ca remarci modul inteligent in care a fost construit sau stilul interpretativ impecabil al pianistei Hélène Grimaud, dar te gandesti ca poate ar fi cazul sa mai strangi robinetul care curge la baie pentru ca, nu-i asa, apa este cu adevarat importanta pentru toti…

Discul Water poate fi ascultat la Radio Romania Muzical duminica, 13 martie, de la ora 13.05 sau oricand pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/video-pianista-helene-grimaud-albumul-water-music-box-7-martie-2016/1392011/3261/11

Ludicul intr-o familie cu trei clarinetisti

Tatal, Ernst, are 61 ani si este prim-clarinetist la Filarmonica din Viena; baiatul cel mare, Daniel, are 30 ani si este de asemenea membru al Filarmonicii din Viena; iar baiatul cel mic, Andreas, are 26 ani si este prim clarinetist la Filarmonica din Berlin. Ei sunt familia Ottensamer si formeaza din anul 2005 ansamblul “The Clarinotts”, o consecinta a faptului ca obisnuiau sa cante, de placere, in familie.

Sansele ca intr-o singura familie sa fie trei clarinetisti, toti trei, membri ai unor prestigioase orchestre, printre cele mai bune din lume, sunt foarte mici. Iata insa ca in familia Ottensamer acest lucru a fost posibil, cu atat mai meritoriu, daca ne gandim ca cei trei desfasoara nu numai cariere de instrumentist in orchestra, ci si de solisti; e adevarat ca cel mai cunoscut dintre cei trei este chiar mezinul, Andreas Ottensamer, care pe langa faptul ca este un muzician de mare calibru (are deja doua discuri de autor aparute la casa Deutsche Grammophon si un premiu Echo castigat anul trecut), se poate lauda si cu o alura de fotomodel, care, evident, este intens exploatata de echipa sa de marketing.

Pe 1 ianuarie 2016 (data nu a fost aleasa intamplator, coincizand cu cea a Concertului de Anul Nou de la Viena, sustinut de Orchestra Filarmonicii din Viena in care canta doi dintre membrii “The Clarinotts”) a fost lansat si noul disc al celor trei, inregistrat alaturi de partida de coarde din ansamblul Wiener Virtuosen, infiintat de Ernst Ottensamer.

Sa luam deci ingredientele: trei clarinetisti exceptionali, spirit empatic de colaborare intre cei trei (normal, doar sunt o familie), un repertoriu foarte putin cunoscut publicului larg (cata muzica pentru clarinet stiti? Dar pentru trei clarinete?), Viena (familia este vieneza si a vrut sa puna in lumina spiritul Vienei, legat mai ales de celebra sa opera). Ce a rezultat? Un album glumet, surprinzator, cu o interpretare de top care porneste cu o foarte putin cunoscuta lucrare de Mendelssohn (Konzertstuck op.113), continua cu trei piese care fac trimitere directa la opera (Mozart, Verdi, Rossini), din nou, piese necunoscute (Il Convegno de Amilcare Ponchielli, compozitor cunoscut mai ales pentru operele sale, si Cantilena de Jean Françaix), pentru ca finalul sa fie rezervat unor piese care au tangenta cu lumea dansului si a filmului (Cinema 1 de Bela Koreny, o bossa nova de Luiz Bonfa si o piesa de Olivier Truan).

Albumul “The Clarinotts” poate fi ascultat la Radio Romania Muzical luni, 14 martie, de la ora 19.00 sau oricand pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/video-ernst-daniel-i-andreas-ottensamer-albumul-the-clarinotts/1393371/3261/11

Cele doua discuri sunt disponibile si in magazinele din Romania sau la www.emag.ro si www.getmusic.ro.

12 martie 2016
Premii Grammy, pianistul Grigory Sokolov și un concert ieșit din comun cu Angèle Dubeau

Pe 16 februarie 2016 s-au decernat premiile Grammy – un eveniment care a polarizat atentia industriei muzicale de pe intregul mapamond, nu doar a celei americane. Iar doua dintre albumele premiate cu Grammy se gasesc si in magazinele din Romania si au fost difuzate in anul 2015 la Radio Romania Muzical, prilej suplimentar sa ne simtim si noi in rand cu lumea.

Grammy – Best Orchestral Performance

In ceea ce priveste muzica clasica, premiul Best Orchestral Performance a revenit albumului semnat de Orchestra Simfonica din Boston, dirijata de Andris Nelsons, cu lucrari de Dmitri Sostakovici: Passacaglia din opera “Lady din Mtensk” si Simfonia a X-a.

Este un album care poate fi (re)ascultat aici http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2015/disc/video-andris-nelsons-primul-album-din-seria-sostakovici-in-umbra-lui-stalin-music-box-24-august/1355121/3071/11, un album care contine o interpretare exceptionala a Simfoniei a X-a de Sostakovici, care cuprinde in partea a doua, dupa marturisile lui Sostakovici insusi, un portret al lui Stalin. De altfel, discul face parte dintr-o serie intitulata “Sostakovici in umbra lui Stalin”, in cadrul careia vor aparea Simfoniile de la a V-a la a X-a, compuse de Sostakovici in perioada stalinista. Simfonia a X-a a fost interpretata in premiera in decembrie 1953, dupa moartea lui Stalin, insa schitele acestei simfonii dateaza inca din anul 1946.

Insa nu doar povestea dramatica a vietii lui Sostakovici, initial un rasfatat, apoi, un proscris al regimului stalinist, a adus un premiu Grammy pentru acest disc. Ci si interpretarea absolut fascinanta a Orchestrei Simfonice din Boston, de altfel, una dintre cele mai bune orchestre americane, care din 2014 il are director muzical pe letonul Andris Nelsons, un dirijor nascut in 1978 si educat de celebrul sau compatriot Mariss Jansons care la randul sau s-a format la Conservatorul din Sankt Petersburg, dar si alaturi de legendarul, astazi, Herbert von Karajan. Deci, avem un concert live incredibil de bine interpretat de o orchestra exceptionala, intr-o simfonie rusa si foarte la moda (Sostakovici este unul dintre cei mai des interpretati compozitori pe scenele zilelor noastre), si foarte bine inteleasa, in viziunea unui dirijor tanar si entuziast, care a trait in lumea descrisa de muzica lui Sostakovici. Rascolitor!

Grammy – Best Opera Recording

Pe 1 septembrie 2015, celebrul dirijor japonez Seiji Ozawa a implinit 80 ani si a fost sarbatorit cu un nou disc, cuprinzand lucrari de Maurice Ravel. Doua dintre acestea sunt lucrari vocale: fantezia lirica “Copilul si vrajile” si cele trei poeme pentru voce si orchestra “Sheherazade”. Au putut fi ascultate si la Radio Romania Muzical si inca pot fi ascultate aici http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2015/disc/ravel-cu-seiji-ozawa-music-box-16-noiembrie-2015/1372151/3071/11

Ozawa

Sigur, venise timpul ca acest dirijor, unul dintre cei mai mari ai timpurilor noastre, sa primeasca un Grammy, (a fost nominalizat de 8 ori, dar pana acum nu a fost premiat niciodata) insa nu doar aceasta a contat, ci si cu adevarat exceptionala interpretare a muzicii lui Ravel, realizata de un muzician care cunoaste toate subtilitatile acestei muzici speciale, dificil de interpretat, mai ales pentru voci, si datorita pronuntiei in limba franceza: daca nu vorbesti perfect limba franceza, este destul de dificil sa canti convingator in aceasta limba. Si in plus, discul cuprinde o lucrare foarte rar inregistrata din repertoriul lui Ravel, aceasta fantezie lirica “Copilul si vrajile”, care in rolul principal o are pe mezzosoprana americana Isabel Leonard (nascuta in 1982), care a ajuns deja la al doilea premiu Grammy (primul obtinut la aceeasi categorie Best Opera Recording, in 2013). Protagonista ciclului Sheherazade este tot o mezzosoprana americana, Susan Graham, care este de altfel una dintre cele mai cunoscute si iubite cantarete americane ale momentului. Adaug si prestatia pe masura a orchestrei infiintate de Ozawa in Japonia, Orchestra Saito Kinen, alcatuita din instrumentisti japonezi care activeaza in marile orchestre europene si americane.

In 27 si 28 februarie, de la ora 11.00, Radio Romania Muzical va ofera posibilitatea sa (re)ascultati aceste albume de Grammy, in 4 si 5 martie va urma si auditia albumului “Joyce and Tony” semnat de mezzosoprana Joyce DiDonato si Antonio Pappano, celebrul dirijor care evolueaza insa in calitate de pianist pe albumul care a castigat un premiu Grammy la sectiunea Best Classical Solo Vocal Album. Si in plus, in aceste doua week-end-uri de Grammy, la Radio Romania Muzical pot fi ascultate si din albumele care au castigat premii Grammy la sectiunea jazz: “Past Present” cu John Scofield si “Made in Brazil” cu Eliane Elias.

Grigory Sokolov – Live from Warsaw and Salzburg

Este considerat de multi drept cel mai mare pianist in viata; e greu, cred eu, de stabilit un asemenea clasament, insa cu siguranta, Grigory Sokolov este unul dintre cei mai buni pianisti in viata, un pianist care a creat in jurul sau o aura de mister: in fond, cati pianisti nu vor sa profite de mediatizare (Grigory Sokolov nu acorda interviuri), cati cer spatii de repetitie de doua ori mai mari decat altii si lucreaza personal alaturi de acordeur la pregatirea pianului pentru recital; cati nu vor sa cante decat in recital, pentru ca considera ca nu au timp suficient de repetitie pentru a pregati alaturi de o orchestra un concert; cati nu vor sa cante pe un pian mai vechi de 5 ani; cati au concerte cu casa inchisa peste tot unde canta si fani care-i urmaresc prin lume, vanand toate recitalurile?

Grigory Sokolov

Cine e rus, supraponderal, vegan, interesat de stiinte oculte, si care a starnit o intreaga disputa in lumea politica britanica, referitoare la regimul vizelor pentru non-cetatenii europeni? Numai el, Grigory Sokolov, pianistul care nu vrea sa inregistreze intr-un studio pentru disc si care a acceptat doar inregistrarea recitalurilor sale live.

Anul trecut, dupa o tacere de 20 ani, a fost publicat un album Grigory Sokolov incluzand inregistrari dintr-un recital sustinut la Festivalul de la Salzburg din 2008: a fost unul dintre marile succese de critica si de vanzari ale casei Deutsche Grammophon.

Pe 15 ianuarie 2016, aceeasi casa a lansat un nou album Grigory Sokolov, incluzand inregistrari realizate in 2013 pe scena Filarmonicii din Varsovia (pe primul disc) si la Festivalul de la Salzburg (pe al doilea). De fapt, discul trebuia sa recreeze programul recitalului sustinut la Salzburg in 28 august 2013, compus din 7 piese de Franz Schubert, Sonata Hammerklavier de Beethoven si nu mai putin de 6 bis-uri acordate atunci de Grigory Sokolov. Insa probabil artistul a considerat ca inregistrarile lucrarilor lui Schubert, cantate intr-un program asemanator la Varsovia, au iesit mai bine.

Ascultand acest album, realizezi inca o data ca Grigory Sokolov face parte dintr-o rasa aparte de pianisti, pe cale de disparitie, pentru care perfectiunea detaliului este totul. Nu doar ca, judecand in mare, un recital de 3 ore este o incercare pentru oricare pianist, dar analizand fiecare nota in parte, realizezi ca un asemenea rafinament, intensitate emotionala, nuante de piano inefabile, parca nu ai ascultat niciodata. Grigory Sokolov ofera o experienta sonora unica, de care va puteti bucura ascultand acest album la Radio Romania Muzical (duminica, 21 februarie, ora 13.05 si luni, 22 februarie, ora 19.00) sau oricand pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016 www.romania-muzical.ro/voteaza2016.

Un concert deosebit

Daca tot am amintit premiile Grammy, ar fi de mentionat ca cea care a castigat in 2015 un echivalent al premiilor Grammy in Canada, premiile Felix, va veni la Bucuresti, pentru un singur concert sustinut la Ateneul Roman duminica, 13 martie.

Violonista Angèle Dubeau este in prezent una dintre cele mai cunoscute si apreciate violoniste canadiene, succes masurat si in vanzarile-record ale discurilor sale, si in comentariile criticilor. E pacat ca in Romania este cvasi-necunoscuta, pentru ca in urma cu 32 ani, ea studia vioara la Bucuresti cu regretatul profesor Stefan Gheorghiu, mentor al unei intregi generatii de violonisti care astazi fac cariera internationala.

Iar repertoriul propus de Angèle Dubeau in concertul de la Bucuresti are o nota de unicitate, pentru ca prea rar (mai curand deloc) am putut asculta in Romania muzica lui Ludovico Einaudi, Arvo Pärt, Philip Glass si Michael Nyman, acei compozitori de muzica clasica contemporana care se bucura de un succes global, reflectat in vanzari-record de albume (ei bine, da, muzica clasica contemporana poate fi in topul vanzarilor de albume!). Insa aceasta muzica suna intr-un fel special, nu este agresiva, ci mai curand meditativa, nu foloseste disonantele, ci mai curand consonantele si este construita pentru omul contemporan care cauta in muzica evadare si consolare fata de presiunea societatii in care traieste.

Angele Dubeau

Daca adaugam faptul ca Angèle Dubeau vine la Bucuresti cu o vioara Stradivarius, cred ca putem spune ca experienta acestui concert este cu adevarat una speciala. Bilete sunt disponibile aici. http://www.eventim.ro/ro/bilete/concert-angele-dubeau-la-pieta-bucuresti-ateneul-roman-424982/event.html

21 februarie 2016
Bartok cu surorile Nemțanu și… alte trufandale discografice

Inceputul de an 2016 a adus mai multe si interesante discuri noi aparute sub sigle ale unor case celebre. Evident, in primul rand a atras atentia un album Bartok inregistrat de surorile Sarah si Deborah Nemtanu; insa, cel putin pentru mine, la fel de asteptat a fost si discul Schumann realizat de tanarul pianist canadian de origine poloneza, Jan Lisiecki, alaturi de Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, dirijor Antonio Pappano.

Bartok cu surorile Nemtanu

Poarta un nume romanesc, totusi, ele nu mai vorbesc limba romana: tatal lor, violonistul Vladimir Nemtanu a emigrat in Franta la finalul anilor saptezeci. Tocmai faptul ca provin dintr-o familie cu ascendenta romaneasca se pare ca a trezit interesul criticilor pentru interpretarea lor conferita celor 44 de Duo-uri de Bela Bartok, una dintre lucrarile rar intalnite in discografia inceputului de secol XXI. Nascute in 1981, respectiv, 1983, surorile Sarah si Deborah Nemtanu sunt nume importante intre muzicienii francezi de astazi; ambele sunt concert-maestre ale unor orchestre de renume – Sarah, a Orchestrei Nationale a Frantei si Deborah, a Orchestrei de Camera din Paris. Iar in 2015, le-am putut asculta si la Bucuresti: Sarah a fost solista Orchestrei Nationale Radio, iar ambele surori au evoluat apoi, in septembrie, in cadrul Festivalului Enescu.

Adevarul e ca fara o indrumare adecvata e dificil sa poti intelege si interpreta muzica lui Bartok, acest compozitor nascut in acelasi an cu George Enescu, 1881, pe teritoriul actualei Romanii, la Sannicolaul Mare. Se stie ca Bartok a fost unul dintre cei mai importanti culegatori de folclor ai tuturor timpurilor, cercetarile sale avand astazi o valoare inestimabila. Si da, a cules si foarte mult folclor romanesc, pe care il aprecia in mod deosebit si pe care l-a imortalizat apoi in propriile-i lucrari inspirate de muzica traditionala – cum sunt, de exemplu, cele 6 dansuri populare romanesti interpretate astazi pe intregul mapamond, cu un enorm succes.

Cele 44 de duo-uri pentru doua viori au fost scrise de Bela Bartok in anul 1931, in primul rand ca o lucrare didactica adresata violonistilor debutanti. Ca in majoritatea compozitiilor sale, folclorul este sursa inspiratoare principala – inclusiv cel romanesc, prezent in cateva dintre aceste duo-uri; si ca intr-o buna lucrare didactica, dificultatea pieselor sporeste progresiv, atat din punct de vedere tehnic, cat si armonic si expresiv, in aproape 50 minute, cat dureaza intregul ciclu, realizandu-se practic o sinteza a ceea ce este caracteristic muzicii din primele decenii ale secolului XX.

Cum insa mare parte din discurs se bazeaza pe scheme ale muzicii traditionale, imi dau seama cat de greu trebuie sa fie pentru un interpret care nu a crescut cu aceste sonoritati sa le inteleaga si sa le reproduca. Iar surorile Nemtanu sunt demonstratia vie a faptului ca “sangele apa nu se face”, pentru ca e evident ca tatal lor le-a introdus in aceasta muzica pe care ele o canta inca de mici copii. Discul in sine mi se pare o mare reusita: nu prea multe nume romanesti au publicat pana acum la celebra casa londoneza Decca (de fapt, in afara de Angela Gheorghiu si Radu Lupu, recent, nu mai stiu altele). Albumul este inclus in cadrul campaniei online Radio Romania Muzical “Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016” unde poate fi ascultat integral. (http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/bartok-cu-sarah-si-deborah-nemtanu-music-box-1-februarie/1384521/3261/11)

Schumann cu tanarul pianist Jan Lisiecki

In urma cu aproape 3 ani, eram pur si simplu entuziasmata de un album al unui pianist de doar 18 ani: acest Jan Lisiecki, cetatean canadian, provenit insa dintr-o familie de polonezi; rar mi se intamplase sa ascult o integrala atat de buna a studiilor de Chopin, iar faptul ca protagonist era atat de tanar, era, desigur, un punct de atractie suplimentar.

Si iata ca pe 8 ianuarie 2016 a aparut un alt disc semnat de acest pianist, pe care l-am asteptat, evident, cu nerabdare si, de ce nu, cu inima stransa. Pentru ca traseul acestor copii-adolescenti minune poate fi, uneori, foarte sinuos, iar maturizarea sa nu aduca confirmarea sperantelor investite in ei: sunt multi copiii-minune care s-au pierdut pe parcurs.

Deja faptul ca Lisiecki a realizat acest album intr-o sesiune speciala de inregistrari la Roma, alaturi de Orchestra Academiei Santa Cecilia, condusa de Antonio Pappano, unul dintre cei mai cautati dirijori ai timpurilor noastre, era un semn. Un semn ca investitia merita facuta: un tip de gandire pragmatic pentru o casa de discuri, gandindu-ne ca astazi prea rar se mai intampla ca o orchestra sa inregistreze in studio, cele mai multe discuri propunand doar inregistrari din concert, evident, mai ieftin de facut.

Am ascultat cu mult interes piesa de rezistenta a discului: Concertul op.54 in la minor pentru pian si orchestra de Robert Schumann. si am descoperit o varianta cu totul altfel, in care accentul este pus mai ales pe poezie, cu detalii din partitura pe care nu le-am auzit niciodata puse astfel in lumina. In mod cert, Lisiecki nu vrea sa se arate un virtuoz (evident, ca, oricum, chiar este), ci un pianist care a depasit faza copilariei-minune si a ajuns un pianist matur care are ceva personal de spus. Ceea ce chiar face.

Nu doar interpretarea Concertului pentru pian si orchestra de Schumann aduce noutate pe discul lui Lisiecki, aparut la casa Deutsche Grammophon. Ci si celelalte lucrari pe care le cuprinde: doua piese concertante de Schumann practic necunoscute publicului larg, Introducere si Allegro appassionato op.92 si Introducere si Allegro de concert op.134, lucrari pe care Schumann le-a gandit pentru sotia sa, una dintre cele mai mari pianiste ale secolului al XIX-lea, Clara Wieck-Schumann. Iar finalul discului este rezervat uneia dintre cele mai cunoscute piese semnate de Schumann, “Visare” din Suita “Scene de copii” op.15 pentru pian solo. Da, o altfel de reteta decat pe majoritatea discurilor pe care putem asculta Concertul de Schumann, pus alaturi de Concertul de Grieg…

Noul album al lui Jan Lisiecki poate fi ascultat la Radio Romania Muzical luni, 8 februarie de la ora 19.00 sau duminica, 14 februarie, de la ora 13.05. Sau oricand pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/video-jan-lisiecki-interpreteaza-schumann-music-box-8-i-14-februarie/1385951/3261/11

15 februarie 2016
De început de an

Au trecut mai bine de doua saptamani din anul 2016 – au aparut noi si interesante propuneri de auditie muzicala, a fost anuntat discul de muzica clasica al anului 2015 in Romania si am aflat ca intr-una dintre cele 3 versiuni de plan-cadru pentru invatamantul gimnazial (una trebuie aleasa pentru copiii vor incepe clasa a V-a peste 2 ani.) se propune excluderea studierii muzicii la clasa a VIII-a (dar a artelor plastice la clasa a V-a, in schimb, in aceeasi versiune, la clasa a V-a incepe studiul fizicii si chimiei).

Discul de muzica clasica al anului 2015

Campania Voteaza discul de muzica clasica al anului 2015 care alege discul anului pe baza voturilor exprimate de ascultatori a ajuns la final pe 10 ianuarie 2016; pe 11 ianuarie a fost anuntat discul anului trecut. Este vorba despre Integrala lucrarilor pentru pian solo de George Enescu, in interpretarea pianistei Raluca Stirbat. O victorie meritata, pentru ca intr-adevar, acest disc era o aparitie asteptata si necesara in peisajul cultural romanesc: abia la 60 de ani de la moartea lui Enescu s-a reusit performanta de a inregistra toate lucrarile pentru pian finalizate de Enescu, inclusiv acele lucrari de tinerete descoperite de muzicologul Clemansa Firca in arhivele Muzeului National “George Enescu”.

Sigur, mai exista si alti pianisti care au propus de versiuni de integrale enesciene, insa niciuna completa ca a Ralucai Stirbat; pe albumul semnat de aceasta pianista nascuta la Iasi, actualmente stabilita la Viena, cuprinzand trei discuri, se regasesc patru lucrari inregistrate in premiera mondiala si trei lucrari care nu au aparut vreodata pe CD. Cred ca albumul, pe care-l putem asculta aici (http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2015/disc/video-raluca-tirba-integrala-lucrarilor-pentru-pian-de-george-enescu-interviurile-rrm-4-decembrie-2015/1376791/3071/11) vine ca o incununare a tuturor eforturilor Ralucai Stirbat de a pune in lumina mai bine mostenirea enesciana: ea este si cea care a initiat campania care a dus la salvarea casei Enescu din Mihaileni, cazuta in paragina.

Noi planuri-cadru de invatamant, noi intrebari

Pana in 23 ianuarie se afla in dezbatere publica trei versiuni de plan-cadru pentru invatamantul gimnazial, mai precis, ce si cat vor studia elevii romani incepand cu anul scolar 2017-2018, cand vor ajunge in clasa a V-a copiii care acum sunt in clasa a III-a. Sunt acei copii din prima generatie care a facut clasa pregatitoare la scoala – de aceea este necesara si schimbarea planurilor-cadru pentru noile generatii care au inceput scoala dupa 2012.

Schimbarea e, evident, necesara. insa imediat au inceput si dezbaterile: din toate cele trei versiuni de plan cadru a disparut limba latina, prilej de dezbatere in presa culturala. Mai sunt si alte inovatii: intr-una dintre versiuni se propune introducerea de la clasa a V-a a studiului fizicii si chimiei, dar scoaterea orei de artei plastice, iar in clasa a VIII-a, renuntarea totala la ora de educatie muzicala (acum este doar o jumatate de ora). Cert este ca numarul total de ore, per total, nu scade fata de actualul plan-cadru – deci prin sacrificarea orelor din zona artelor nu se obtine de fapt ceruta si dorita aerisire a programului unui elev de scoala care munceste cel putin cat parintii lui (de fapt, deseori, cu mult mai mult), daca luam in calcul numarul de ore de la scoala, plus cel alocat temelor.

Ceea ce conteaza este insa sa ne exprimam o parere in aceasta consultare publica. Toate datele necesare informarii se gasesc aici (http://www.ise.ro/consultare-publica-propuneri-de-plan-cadru-pentru-clasele-v-viii), iar consultarea online, care se pare ca va conta foarte mult in luarea deciziei finale de catre cei in drept, se gaseste aici (https://www.surveymonkey.com/r/planuri_cadru).

Ramane ca fiecare sa decida ce crede ca este mai bine pentru viitorul copiilor Romaniei; eu as opta pentru un plan-cadru care sa aduca o dezvoltare a culturii generale si, mai ales, pentru gandirea integrata a programelor scolare, astfel incat sa se tina cont de bagajul de cunostinte pe care in mod obiectiv un copil il poate retine si, mai ales, prelucra. Altfel, o cantitate mare de informatie va fi retinuta doar pe termen scurt si uitata cand teza sau lucrarea de control a trecut; iar aceasta situatie duce la paradoxalul esec scolar pe care-l constatam in sistemul romanesc.

De ascultat

Campania “Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016” (www.romania-muzical.ro/voteaza2016) a inceput din 11 ianuarie 2016. Mai multe albume asteapta auditia celor interesati de muzica buna si voturilor celor care doresc sa se implice in alegerea discului de muzica clasica al anului 2016.

Va atrag atentia, asadar, asupra albumului cu integrala partitelor si sonatelor pentru vioara solo de Bach, in interpretarea lui Midori, album aparut in 2015, un pas important in cariera acestei violoniste japoneze, care in pofida staturii sale de vedeta a muzicii clasice, a ales sa interpreteze aceste lucrari bachiene la varsta deplinei maturitati. (http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/midori-bach-sonatele-si-partitele-pentru-vioara-solo-cd-review-5-ianuarie-2016/1379801/3261/11

In 2015 a aparut si un disc semnat de violonistul de origine romana Stefan Tarara, castigator al Concursului Enescu din 2014. In compania sotiei sale, pianista Lora Vakova-Tarara, stefan Tarara interpreteaza lucrari semnate de compozitori ai secolului XX – de altfel, “The Sound of the 20” se intituleaza acest album. Unul dintre aceste opusuri este Sonata a III-a in caracter popular romanesc de George Enescu. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/stefan-tarara-the-sound-of-20s-cd-review-4-ianuarie-2016/1379811/3261/11

In noiembrie 2015, a fost lansat albumul “Lived and dreamed” semnat de ansamblul in rezidenta al festivalului SONORO de la Bucuresti, ansamblul RARO, alcatuit din pianista Diana Ketler, violonista Alina Pogostkina si violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg, alaturi de violistul Razvan Popovici, creatorul si “sufletul” SONORO. “Lived and dreamed” se refera la spatiul muzical praghez de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX: Praga – oras al viselor, al povestilor, al miturilor – omagiu unui oras adus prin muzica a trei compozitori importanti: Josef Suk, Antonin Dvorak si Leos Janacek. Prea rar avem ocazia sa ascultam lucrarile care se regasesc pe acest disc, doua cvartete cu pian de Josef Suk si Antonin Dvorak, dar si lucrari pentru pian solo si violoncel cu pian – un repertoriu, deci, inspirat ales, intr-o interpretare de zile mari. (http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/albumul-lived-and-dreamed-semnat-de-ansamblul-raro-music-box-11-ianuarie/1379851/3261/11)

31 ianuarie 2016