Ceasca de cultura

Etichetă: muzica

  • Felicia Filip: “Cred că noi când ne naştem, cu toţii ne naştem oameni buni.”

    Pe data de 16 mai 2013, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” Iasi, la evenimentul cu scop caritabil „Speranta pentru educatie” organizat de Value Team, o echipa de 18 masteranzi ai Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor, am cunoscut-o personal pe soprana Felicia Filip. O ascultasem de atatea ori in inregistrari, o vazusem in aparitiile sale, pe cat de spectaculoase, pe atat de discrete la posturile de televiziune romanesti si, totusi, asteptam sa fiu surprinsa. Si am fost surprinsa. Am intalnit in primul rand un om, un om generos, dispus sa ajute 450 de elevi din Liteni sa invete in conditii decente pentru anul in care traim, un om cu ochii stralucind a frumusete interioara, cu zambetul atins de o caldura care topeste orice indiscretie si orice urma de rautate si cu o voce care vindeca suflete.  Rabdarea, linistea celui care si-a gasit drumul in viata, iubirea pentru celalalt, implinirea i-au tinut companie in minutele in care si-a deschis sufletul pentru a-mi stapani curiozitatea.
    Sunteti o voce care impresioneaza chiar si ascultata intamplator.  Ce poveste are aceasta voce? Cum s-a format? Cand s-a indragostit prima data de o arie muzicala?  Si, mai ales, cine a ajutat-o sa se maturizeze? 
    Este o intrebare foarte frumoasa care vine intr-un moment in care voluntariatul traieste si munceste, isi face treaba foarte bine. Eu sunt, daca vreti, produsul Scolii Romanesti de Canto, de foarte mica am cantat. Parintii au considerat ca este cazul sa merg la scoala de muzica si am inceput studiul viorii din clasa intai. Am absolvit scoala de muzica din orasul natal si apoi am mers mai departe la Liceul de Arta din Pitesti pe care l-am si absolvit. In toata aceasta perioada am cochetat si cu cantatul si, usor-usor mi s-a atras atentia, intai de catre cei care ma ascultau, si apoi, luand-o si eu in serios, am ajuns sa cred ca poate fi un domeniu in care ma pot exprima in toata plinatatea. Ceea ce se pare ca a fost adevarat. Am indraznit, am inceput sa lucrez cu profesori de canto si am avut fericirea sa intru la admitere la facultate, moment in care m-am intalnit, sigur, cu profesoara mea de canto Georgeta Stoleriu, care si acum imi este alaturi si care nu a fost numai un maestru in tehnica vocii cantate, ci mi-a deslusit, alaturi de alti oameni generosi, ce inseamna viata, ce inseamna munca, ce inseamna generozitatea, seriozitatea, studiul si toate aceste karate ce compun stralucirea unui destin, pana la urma.
    __________________________________________________________________

    Prin muzica noi facem legatura cu Dumnezeu si limbajul nostru este universal, ajunge repede si direct la sufletul omului si acolo unde este necesar vindeca, acolo unde este totul in regula bucura.

    __________________________________________________________________

    Cum ati caracteriza lumea in care va faceti meseria?

    Este formata din oameni de diverse nivele intelectuale. Important este ca noi ne adresam in primul rand sufletului si atunci sufletul poate sa atinga mintea, precum mintea poate sa coboare in suflet, prin intermediul muzicii. Pentru ca prin muzica noi facem legatura cu Dumnezeu si limbajul nostru este universal, ajunge repede si direct la sufletul omului si acolo unde este necesar vindeca, acolo unde este totul in regula bucura. In orice caz, prin profesia noastra se traieste, este viata.
    Dar aveti o melodie de suflet din anii de studiu, o melodie care intotdeauna va este draga? 

    Nu, nu, asa ceva nu am. Ascult, si ascult de cand ma stiu, cu foarte mare placere si muzica usoara si populara, toate genurile de muzica. Important este ca aleg ca aceasta muzica pe care o ascult sa fie de buna calitate. Sa fie muzica buna, este singurul criteriu.
    Ce arie/partitura muzicala este, totusi, prietena cea mai buna a vocii dumneavoastra, va linisteste si va intelege? (stiut fiind ca nu doar noi trebuie sa intelegem, sa simtim muzica, ci si ea trebuie sa ne fie aproape)
    Daca vreti, partitura cea mai apropiata sufletului meu este partitura mozartiana.
    Credeti ca a-ti face bine meseria inseamna a fi un om mai bun? Si pentru ca suntem la un eveniment caritabil, care credeti ca sunt valorile care te ajuta sa fii un om mai bun, sa cresti spiritual?

    Cred ca noi cand ne nastem, cu totii ne nastem oameni buni. Apoi intervin educatia, conjunctura, tot ce ne inconjoara, viata aceasta plina de neprevazut, de intamplari favorabile si nefavorabile si atunci incepem, intr-un fel sau altul, sa apelam la liberul arbitru si in momentul in care constatam ca lucrurile nu ne-au iesit cum trebuie ne gandim ca ne-am indepartat de la valoarea in care ne-am nascut, bunatatea, si ca trebuie sa ne revizuim. Iar in momentul de fata, aici la Iasi este, asa cum spuneam, un loc in care tinerii si-au dat mana si si-au unit sufletele si mintile pentru a pastra bunatatea cu care ne-am nascut si pentru a o darui si celor care au nevoie de ea. 

    Cum va percepeti publicul?
    In momentul in care te daruiesti in totalitate, publicul nu poate sa iti raspunda decat in aceasta cheie, in aceasta tonalitate.
    Dar cat de important este pentru dvs felul in care va recepteaza si va critica publicul?

    Daca va ganditi ca fiecare dintre noi trebuie sa ne alegem acel critic pe care il cunoastem, care stim ca ne iubeste si ne va critica dur, dar din iubire si constructiv, eu am langa mine, din fericire, acest gen de oameni. Asa cum spuneam, este profesoara mea de canto, care este un om dur in aceasta privinta, nu mangaie, nu indulceste nici un fel de atitudine si informatie, din punct de vedere profesional. Si, de asemeni, sotul meu, care imi este alaturi si care, cu foarte mare duritate si obiectivitate, imi spune ce nu este in regula. Iar eu, pentru ca stiu ca o spun din iubire si in cunostinta de cauza, intotdeauna, pe acesti oameni ii iau in seama. Si conteaza foarte mult pentru mine ceea ce imi spun. Si nu astept de la ei sa ma laude.
    Care este relatia dumneavoastra cu mass-media din Romania?
    Am observat ca presa ma iubeste. Si cred ca acest gen de sentimente vine de la faptul ca eu, la randu-mi, respect presa si, in acelasi timp, caut sa am sentimente obiective, dar de intelegere, de recunostinta si de apreciere pentru ei. Pentru ca fiecare in parte isi are, sigur, specialitatea lui. Dar nu s-a intamplat sa existe critici acide sau rautacioase. Daca au fost putin mai altfel, s-a citit in subtext caldura si apreciere, ceea ce este un lucru extraordinar. 
    __________________________________________________________________

    Eu cred ca important este sa fii un om normal, un om natural, un om echilibrat fizic si psihic. Dar cand simti ca este nevoie sa te implici, nu vei fi discret, ci, dimpotriva, vei fi prezent, iar acolo unde simti, intr-un fel sau altul, ca nu este nevoie de tine, te retragi discret.

    __________________________________________________________________

    Cat de importante sunt evenimentele ca cel la care ati participat astazi si cum credeti ca ar putea fie le mai bine promovate, pentru a ajunge la cat mai multi oameni?

    Prin puterea exemplului se pot promova, iar eu in momentul in care primesc o asemenea invitatie, de fiecare data o accept cu toata convingerea, cu toata iubirea si sustinerea, sigur, sa nu fiu angrenata intr-un proiect, sa am spectacole. Altfel, de fiecare data am raspuns, am fost prezenta si am sustinut aceste demersuri ale oamenilor generosi. 
    Ce inseamna prea mult sau prea putin cand vine vorba de promovarea unui artist in viziunea dumneavoastra?
    Este un complex, pentru ca este vorba, in primul rand, de atitudinea si calitatea actului artistic pe care il desfasori. Apoi, in spatele tau trebuie sa existe o serie de persoane care sa se ocupe de imagine, de promovare, de ceeea ce faci in continuare, sa iti deschida calea si de proiectele ce urmeaza sa le desfasori. 
    Cat de importanta este discretia in viata unui artist?
    Eu cred ca important este sa fii un om normal, un om natural, un om echilibrat fizic si psihic. Dar cand simti ca este nevoie sa te implici, nu vei fi discret, ci, dimpotriva, vei fi prezent, iar acolo unde simti, intr-un fel sau altul, ca nu este nevoie de tine, te retragi discret.
    Ce va inspira sa iesiti din aria de acoperire a muzicii clasice si sa colaborati  cu trupe ca Iris?
    Va spuneam inainte ca iubesc toate genurile de muzica si cochetez in continuare cu ele, caut sa ascult muzica buna si ceea ce fac sa fie bine facut. Faptul ca am avut o prima colaborare cu formatia Iris a venit pe un teren dinainte pregatit, pentru ca in 1992 eu am cantat alaturi de Montserrat Caballe la Covent Garden si ea petrecuse deja acea intalnire cu Freddie Mercury. Deci era un model de o asemenea colaborare. Si momentul in care a venit invitatia din partea celor de la Iris de a canta impreuna a fost momentul potrivit. Am spus da cu toata convingerea si rezultatul a fost, zic eu, pe masura, pentru ca primul concert s-a produs la Sala Polivalenta, cu peste 7000 de tineri in sala. Eu am mers chiar la sigur., mi-a placut. Iar in momentul in care am cantat, descatusarea de bucurie, de iubire, de energie, a fost in egala masura si pentru Iris si pentru mine. Din acel moment eu am facut parte din formatia Iris, iar ei au devenit fani Felicia Filip. 
    Si daca tot vorbim de colaborari, v-ati gadit si la alte proiecte altfel pentru viitor? 
    Da, sigur. Acum lucram la un album care se cheama Fata din vis, album care va fi o sinteza a succeselor rock-ului romanesc din toate timpurile. Colaborarea va fi cu multe formatii de succes, ca Directia 5, Holograf, Iris si multe altele.
    Cum stati cu motivatia?

    Impulsurile mele, dimineata, sunt raza soarelui si cantecul pasarelelor, forfota cotidiana care, sigur, te angreneaza si iti da energia de a incepe ziua, alaturi de salutul cu care ne intampinam eu si sotul meu “Buna dimineata, soarele meu!” Si ziua e asa cum o proiectam prin acest salut.

    Dar cu oboseala, cu rutina?
    Ca orice om. Simti ca esti obosit, simti ca poate acum vrei sa renunti la tot si sa nu mai stii de nimic. Pentru ca asa se intampla, suntem, fie pe valul placut al energiei, care te face sa iei totul in piept, bune, rele si sa mergi mai departe, sa ai succces, fie sunt momentele in care te gandesti “dar ce mai am de facut, dar de ce exist, oare fac bine ceea ce fac?”. Sunt intrebari care te fac sa iti gasesti drumul, sa iti gasesti raspunsurile de care orice om, in anumite momente, are nevoie. Este intimitatea lui, lumea lui, sunt intrebarile lui, se cearta pe el, se cearta cu el, comunica cu Dumnezeu.

    Ce va bucura si ce va intriseaza instantaneu?
    Ma bucura intalnirea cu oamenii indragostiti, oameni care emana iubire. Mai ales, ma bucura intalnirile cu copiii, cu animalele si chiar cu plantele, pentru ca sunt daruri ale naturii. Ati remarcat ca de fiecare data cand infloreste un pom, o planta, isi daruieste floarea si fructul? Este o minune cum Dumnezeu le randuieste pe toate si ne daruieste noua toate aceste bunatati ale pamantului. Fie ca este vorba de o planta, de o gaza, de un animalut sau de un copil. Astea sunt lucrurile, fenomenele care ma bucura si  ma fac sa merg mai departe.
    Cand considerati ca ati avut primul mare succes?

    Primul mare succes cred ca a fost in primul meu an de viata, atunci cand parintii vroiau sa ma culce noaptea si eu doream sa fiu numai leganata. Si daca nu ma mai leganau tipam de spargeam geamurile. I-am terminat, saracii de ei, si i-am obligat sa faca ceea ce doresc eu, inca de atunci. 
    Aveti o meserie care va pune in prim-plan. Ati starnit pasiuni de care sa si aflati, bineinteles?
    Da, sigur ca da. A fost un moment foarte dragut cand am plecat la Senegal, la deschiderea Festivalului Francofoniei si a trebuit sa facem inainte de spectacol o proba. Era un spectacol in aer liber. Eram cu pianista si mi-am repetat programul si dupa aceea am auzit ca un domn foarte bogat, de undeva din tarile exotice, nu mai retin de unde, a spus ca aceasta doamna cu vocea pe care el a auzit-o doreste sa ii fie sotie. Si atunci, doamna care mi-a transmis mesajul, putin incurcata, pentru ca stia relatia mea si ce oameni seriosi suntem eu si sotul meu, a spus “sigur, o luati ca pe o gluma”. Si eu i-am raspuns “spuneti-i domnului ca as fi de accord, dar din pacate sunt casatorita”. Culmea este ca domnul repectiv a raspuns “nu are nici o importanta”. De aici am incheiat gluma si ne-am vazut fiecare de viata.
    Ce vi se pare greu in ceea ce faceti?

    Profesia noastra este de vocatie. In momentul in care te hotarasti sa pasesti pe acest drum in destin, cred ca este bine sa intelegi ca nu este o mantie grea, nu este un sac pe care il porti in spate, ci este un dar pe care il destanui celorlalti, ii faci fericiti, ii ajuti. Si nu am considerat niciodata ca muncesc. Am facut totul din placere, pentru ca nimeni si nimic nu m-a obligat sa fac ceea ce am facut.
    Aveti vise care nu vi s-au implinit, inca?
    Nu, nu am vise care nu mi s-au implinit. Am proiecte pe care doresc sa le implinesc si stiu ca am in fata inca o perioada in care pot sa spun ceea ce am de spus. Si am de spus!
    Apropo de proiecte, la ce proiecte lucrati in prezent?
    V-am spus, este vorba de albumul Fata din vis care cuprinde, bineinteles, si o serie de foarte importante si multe spectacole. In fiecare spectacol va fi invitata una dintre formatiile cu care colaborez pentru acest album. Acest demers al nostru are si o parte sociala. Dorim sa venim in sprijinul tinerilor talentati, pe care sa-i descoperim, sa-i sustinem si apoi, in masura in care ei doresc si au nevoie, sa le oferim si fonduri, dar si sfaturi, implicare in concertele noastre.
    Ce le trasmiteti in incheiere cititorilor nostri?

    Doresc ca aceasta Ceasca de cultura sa fie intotdeauna plina, plina de cultura, plina de intelegere, de generozitate, de foarte multa iubire, intr-un cuvant de omenie.

    Numele: Felicia Filip
    Data si locul nasterii: 20 martie 1959, Slatina, judetul Olt
    Starea civila: casatorita cu Cristian Mihailescu
    Studiile si cariera:
    A inceput studiile muzicale ca violonista si a absolvit Conservatorul sub indrumarea profesoarei Georgeta Stoleriu.
    Dupa debutul pe scena Operei Nationale din Bucuresti, si-a inceput cariera internationala in anul 1991, la Basel, Elvetia.
    A cantat pe cele mai importante  scene din lume: Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, in Toulouse sau la Moscova.
    Este singura soprana din lume care a csstigat toate premiile Mozart si prima soprana din Romania care a facut tandem cu o trupa rock.
    Colaborari la nivel mondial: Monserrat Caballé, Roberto Alagna, Francesco Araiza, Juan Pons si Franco Farina.

    sursa foto: www.VladCiubotariu.com

  • Ruxandra Sericiuc: Muzica schimbă percepția timpului și mi-a demonstrat că limitele nu se află acolo unde le credeam.

    Povestile ne pandesc la fiecare pas. Se pot ascunde intr-un mers, intr-o privire, intr-un zambet, intr-un dialog, in aparenta despre vreme. Nu stii ca vrei sa cunosti un om mai bine, decat in momentul in care schimba ceva in interiorul tau, in ziua pe care ai inceput-o cu agenda deja facuta. De doza aceea de spontaneitate, de imprevizibil, de mirare suntem cu totii dependenti, chiar daca nu o recunoastem intotdeauna. Oamenii la care te uiti cu admiratie si pe care ii primesti in viata ta, chiar si prin intermediul unei povesti citite undeva au ceva din altfelul si altcevaul pe care si-l castiga nu numai prin nastere, ci si prin munca, prin multa munca, prin alegerile pe care le fac. Ei nu se potrivesc cu tiparele care tin de varsta, de mediul socio-profesional, de locul nasterii, ci pur si simplu exista si te schimba. 
    Ruxandra Sericiuc, la numai 20 de ani isi spune, cu o maturitate pe care ar invidia-o si cei cu un deceniu mai in varsta, celor dispusi sa isi amestece rutina pentru cateva minute cu noul, povestea. Este o poveste despre cum o copilarie senina te face un om echilibrat, despre sfaturile mamei corect si demn aplicate, despre talent, despre ambitie, despre puritate interioara, care nu este incompatibila cu experienta, cu viata traita. Ea a ales arta ca forma de comunicare cu sine si cu ceilalti. Canta la oboi, “un instrument greu”, asa cum singura recunoaste. O recomanda anii de studiu, concursurile de prestigiu castigate, institutiile absolvite. Astfel, in 2009 hotaraste sa se transfere de la Colegiul de Arta “Ciprian Porumbescu” din Suceava la Liceul de Muzica “Sigismund Toduta” din Cluj-Napoca printre ai carui absolventi se numara in 2011 si intra la Academia de Muzica “Gheorghe Dima” din acelasi oras. Daca admira pe cineva zambeste incontinuu, daca ar putea si-ar inchide intr-o cutie fermecata toata copilaria, nu stie daca va ramane sau nu in tara pe care o iubeste pentru ca isi doreste, totusi ca munca sa ii fie apreciata, crede in impartasire, nu in izolare, fie ca este vorba despre arta sau despre viatra pur si simplu si calca pe urmele oamenilor frumosi, impunandu-si propriul ritm.

    1415714_775647759118025_1043150031_n

    Cand ai inceput sa canti la oboi? Cine ti-a indrumat pasii catre muzica?
    Cu oboiul am inceput in clasa a V-a, la 11 ani. Parintii mei au fost primii care m-au indrumat spre muzica de la 4 ani, cand am inceput sa cant vocal. Desigur, de-a lungul timpului au existat si alti oameni care m-au sustinut neconditionat si care au avut incredere in ceea ce as putea infaptui, profesori si prieteni.
    Trece vreo zi fara sa canti? Cate ore pe zi studiezi?
    Incerc sa nu treaca nicio zi fara studiu, e un aspect vital in cariera unui interpret. Am auzit candva o zicala, care spune ca daca tu lasi instrumentul o zi, el te lasa trei. Si e foarte adevarat, am experimentat astea de (prea) multe ori. 
    Timpul de studiu nu il masor de obicei in ore, ci mai degraba in obiective. De exemplu, intr-o zi de studiu imi propun sa rezolv anumite probleme tehnice dintr-o lucrare, sau sa-mi imbunatatesc rezistenta. Ma straduiesc sa studiez cu cap, cum se zice, adica productiv, iar daca nu ma mai pot concentra, prefer sa reiau mai tarziu, ca sa nu stric ce am ”construit” pana atunci. 
    Daca ai avea de ales intre distractie si studiu, nu-ti vine sa o zbughesti la distractie?
    Depinde in ce consta distractia. (zambeste) Acum mi-e mai usor sa renunt la alte preocupari in favoarea studiului, fata de acum cativa ani. Probabil ca incep sa imi cunosc prioritatile. Pana la urma, cred ca orice coleg de breasla imi va da dreptate daca spun ca relaxarea si distractia sunt mult mai bine savurate dupa ce ti-ai facut treaba. Si, cu putina organizare a timpului, cred ca le poti impaca pe amandoua foarte bine. 
    E greu pentru un tanar sa intre pe scenele consacrate?
    Usor nu e, selectia e foarte dura, pretentiile sunt tot mai mari, iar aspirantii tot mai multi la numar si foarte bine pregatiti. Ceea ce e bine, daca privim in ansamblu, avem muzicieni inzestrati, modele demne de urmat din punct de vedere profesional si muzica de calitate. Sunt multi ani de munca la mijloc si trebuie sa fii facut pentru asta, de aceea foarte putini reusesc. Dar nu e imposibil, e nevoie de o pregatire profesionala impecabila, in primul rand, iar apoi de circumstante favorabile, care de obicei nu intarzie sa apara, daca indeplinesti primul criteriu.
    Crezi ca esti cea mai buna? Intotdeauna cand participi la un concurs te gandesti ca esti cel mai bine pregatita?
    Parerea mea e ca in povestea asta cu ”cel mai bun” e vorba despre o falsa suprematie. Simplul fapt de a gandi despre tine ca esti cel mai bun te coboara automat cu o treapta mai jos. In afara de asta, in muzica n-a fost niciodata doar unul singur, care sa fie deasupra tuturor, nu poti inclina balanta in favoarea lui Bach, desconsiderandu-i pe Mozart, Schumann sau Rachmaninov, e de neimaginat. Eu cred ca scopul nu e sa fii cel mai bun, ci sa lasi in urma ceva deosebit, ceva frumos, sa-ti afirmi unicitatea ca om si ca muzician, ori a-ti face un ideal din a fi cel mai bun nu se intersecteaza nici pe departe cu scopul real al muzicii. 
    Nu am o experienta prea mare in ceea ce priveste concursurile. In afara de concursurile si olimpiadele nationale la care am luat parte in gimnaziu si in liceu, singurul concurs mare la care am participat (chiar recent) mi-a oferit o experienta enorma din punct de vedere muzical si interpretativ. Chiar daca a fost o competitie, m-am straduit sa nu uit de adevarata menire a muzicii, aceea de a linisti, de a da nastere de trairi si de a crea legaturi intre oameni. Bela Bartok spunea: ”Competitiile sunt pentru cai, nu pentru artisti.” Cred ca ii dau dreptate. 
    Tu de ce te-ai indragostit de oboi?
    N-a fost o poveste de dragoste ”ca in romane”, in care vezi/auzi cum suna instrumentul si stii ca e va fi AL TAU. E un instrument greu, a fost nevoie de ani buni ca sa il cunosc cat de cat si procesul continua. Dar m-a fascinat sunetul din prima. E inconfundabil, cu o timbralitate deosebita; din punctul meu de vedere, e unul dintre instrumentele cele mai apropiate de vocea umana. Poate crea o varietate foarte mare de culori sonore si se remarca printr-un caracter aparte, e puternic, dulce si nostalgic deopotriva.

    1393297_775648625784605_1072178592_n

    Ce inseamna pentru tine sa admiri?

    Cand constientizez ca admir ceva sau pe cineva, imi vine sa zambesc automat. 
    Si poti sa-ti admiri (adversarul/concurentul)? Omul pe care vrei sa-l invingi?
    A, nu se poate vorbi despre o invingere. Cu riscul sa ma repet, nu cred ca este loc in muzica pentru ”lupte”. E atat de simplu sa simti asta pentru cei care cred in aceleasi idealuri ca si tine, care incearca sa scoata la iveala esenta adevarata. Il asculti pe celalalt si iti dai seama ca stie, simte si intelege ceea ce face cu aceeasi intensitate ca tine, poate diferit, dar totusi la fel. Ce alte sentimente sa creasca in tine, daca nu bucurie si multumire? Asta e meritul muzicii, anuleaza tot ce e urat si negru. 
    Ce admiri cel mai mult la un om?
    Bunatatea si modestia. Mama m-a invatat asta si mi s-a confirmat in timp. Sunt din ce in ce mai rare si cred ca sunt  pietre de temelie ale caracterului unui om. 
    Si ce iti place cel mai putin cand descoperi la un om?
    Minciuna si ingamfarea. 
    Ce maestri ai avut si care iti sunt modelele?
    Toti profesorii mei au fost si sunt niste oameni deosebiti, buni pedagogi si buni muzicieni si instrumentisti. Fiecare si-a lasat amprenta asupra mea intr-un fel sau altul si le voi fi mereu recunoscatoare pentru tot ce au cladit in mine. Din punct de vedere profesional, toti mi-au fost si imi sunt modele. 
    Dupa parerea ta ai o pasiune costisitoare? Cine te sustine?
    Familia m-a sustinut si ma sustine in continuare. Nici din punctul acesta de vedere calea pe care mi-am ales-o nu este usoara. Pasul cel mai mare pe care va trebui sa-l fac in curand este acela de a-mi cumpara propriul instrument si am increderea ca voi reusi la un moment dat.
    In clipa in care canti, uiti de lume?
    N-as fi putut sa o spun mai frumos. E o stare speciala, e ca si cum m-as afla sub un clopot de sticla, unde nimic din exterior, probleme, griji, nu poate intra. De altfel, e nevoie de concentrare totala pentru a putea exprima ceva veritabil. Implicarea altor ganduri deterioreaza actul interpretativ. Muzica schimba perceptia timpului si mi-a demonstrat ca limitele nu se afla acolo unde le credeam.  
    Care este cel mai neobisnuit loc in care ai cantat?
    Nu am avut ocazia si nici nu m-am aventurat (inca!) in locuri pe care sa le pot descrie ca fiind prea neobisnuite. Insa am cantat in cateva locuri neobisnuit de frumoase, in care m-am simtit altfel decat de obicei. Un astfel de loc este Castelul Cantacuzino din Busteni, unde am cantat in cadrul unui workshop al Festivalului de muzica de camera ”SoNoRo”. Era sala de bal, daca nu ma insel, inalta, cu o cromatica placuta, cu portretele tuturor Cantacuzinilor si ale celor cu care erau inruditi. Nu am putut sa nu o apreciez si din punct de vedere al acusticii. Pe scurt, o incantare. Un alt loc este amfiteatrul din oraselul Vaison-la-Romaine, din sudul Frantei, unde am cantat in calitate de orchestrant in cadrul unui turneu cu orchestra Academiei. 
    Ce talent ti-ai dori sa ai inafara de cantatul la oboi?
    Mi-as dori sa am talent pedagogic. Sa pot impartasi si altora ceea ce am invatat sau inca invat. Pana acum am avut o satisfactie aparte de fiecare data cand mi s-a cerut parerea in anumite situatii si am putut sa ajut pe cineva. Imi doresc sa acumulez cat mai multe cunostinte in domeniu, pentru ca apoi sa le transmit mai departe. 
    Daca ar fi sa schimbi ceva in orasul in care traiesti ce ai schimba?
    Intoleranta, lipsa de rabdare, lipsa de maniere si cultura, acolo unde e cazul.
    Cand citeai povesti – sau ti se citeau povesti – in ce personaj te imaginai?
    Ma suprapuneam mereu cu eroul sau eroina. Cand se termina povestea, aveam impresia ca pot muta muntii din loc, ca am calitatile personajelor din poveste si imi doream sa traiesc in lumea lor.
    Acum mai citesti? Care este cea mai recenta carte pe care ai citit-o?
    Imi doresc sa citesc mereu mai mult. Ma deconectez de realitate citind. Am citit recent ”Livada cu visini” de Cehov. Simbolistica pe care am descoperit-o m-a pus pe ganduri. 
    Sacrificiul, dupa tine, ce inseamna?
    Un sacrificiu e un act care implica renuntarea si se naste din dorinta de a obtine ceva valoros pe termen lung sau din dorinta de a ajuta pe cineva.  
    Simti ca faci un sacrificiu cand stai in casa si exersezi?
    Acum nu mi se mai pare un sacrificiu, a fost mai demult, cand nu intelegeam scopul studiului. Am gasit multe beneficii in practica. Pe langa perfectionarea tehnicii, are si rol relaxant. Cand creierul explodeaza de prea multe ganduri si nu mai sunt capabila sa controlez situatii, studiul imi goleste mintea.
    Marea ta calitate care crezi ca este?
    Incerc sa fiu corecta mereu, indiferent de circumstante.
    Si marele defect?
    Sunt un om mandru.  
    Ti-e frica de ceva? De ce ti-e cel mai tare frica?
    Ma tem de singuratate. Cred ca nimeni nu e fericit cu adevarat decat daca are cu cine sa imparta gandurile, sentimentele si ideile. 
    Crezi ca aici in tara iti vei putea indeplini visul? Simti ca ti se intinde o mana?
    Asta nu stiu inca. Conform atitudinii si parerii lor, a celor din fruntea tarii acesteia, sunt slabe sanse. Din pacate, depindem de ei si nu pot decat sa sper ca, intr-o zi, ceea ce facem noi va fi apreciat cu adevarat. 
    Daca ai putea ce moment din viata ta ai inchide intr-o cutie fermecata?
    Toata copilaria.

    1472228_775647762451358_1537621700_n

  • Silviu Udilă: ”Pentru mine muzica este totul, este iubire si refugiu.”

    De curand am avut placerea sa-l cunosc pe Silvio Udila,  unul dintre fiii unui mare virtuoz ai acordeonului din Romania, Ilie Udila. Stabilit la Cannes, din 1986, Silvio continua traditia familiei si se dedica pianului ca pianist de Piano Bar. 
    Desi a urcat uneori pe scena alaturi de vedete internationale ale muzicii si i-a cunoscut indeaproape pe Noel Gallagher, Jean Michel Jarre, Quincy Jones, Yolanda Adams,  Silvio Udila a ramas un om modest,  cu bun simt,  chiar daca la randul sau bucura inimile multor ascultatori aflati pe intreg mapamondul. Vorbeste cu durere despre caderea in dizgratie a ceea ce era scoala de muzica din Romania, cadere datorata celor care au promovat nonvalorile:  “De acolo unde ne-au dus George Enescu prin compozitiile sale, fiind nume de referinta in muzica clasica; Dinu Lipatti prin concertele sale unice, inegalabile; Sergiu Celibidache, considerat dirijorul cu bagheta de aur, am fost scosi si aruncati de catre cei care nu au stiut ca muzica reprezinta o parte din istoria unui popor, cei care au promovat in afara tarii doar obscuritati.”
    Se hraneste cu muzica, respira muzica si o zi fara muzica in viata sa ar fi o zi “absenta din calendar.”
    Cand v-ati descoperit pasiunea pentru muzica si pentru pian in mod special?
    Nu a fost prea greu sa-mi descopar pasiunea pentru muzica deoarece sunt nascut intr-o familie de muzicieni. Tatal meu este regretatul acordeonist si dirijor Ilie Udila. Am inceput sa deslusesc tainele muzicii de la o varsta frageda. Aveam sase ani cand am pus pentru prima data mana pe un violoncel, studiind in acelasi timp si pianul, dar ca instrument muzical secundar. Se pare ca ceva, ceva, s-a intamplat in interiorul meu, deorece am inceput sa iubesc mai mult pianul decat violoncelul pentru care parintii mei ma pregateau. Nu pot spune ca acordeonul sau chitara mi-ar fi straine, dar pianul este cel care-mi este mai aproape de suflet. Pentru mine si familia mea muzica este mai intai pasiune si apoi mod de existenta.
    Aveti un compozitor preferat? Dar un pian preferat pe care va place sa concertati?
    Mi-este greu sa ma opresc asupra unui singur compozitor, deoarece eu ma hranesc cu muzica clasica, Bach, Beethoven, Brahms, Chopin, Haydn, Vivaldi, Rachmaninov, Tchaikovsky si Mozzart sau „muzicianul de geniu”, cum a mai fost numit, cu care ar fi trebuit sa incep. In ce priveste pianul preferat – acesta este “Stay away”.

    Mi-ati spus ca in momentul de fata compuneti si orchestrati mai mult, va simtiti mult mai aproape de aceasta latura a muzicii? De ce?
    Pentru mine compozitia este un refugiu si in acelasi timp un mod de a ma descoperi pe mine insumi. Am inteles ca a compune este cel mai important lucru pentru un artist, doar asa artistul poate lasa ceva posteritatii. Sunt atat de implinit cand primesc mesaje de la persoane din toate colturile lumii care-mi spun ca se regasesc in compozitiile mele, ascultandu-le mereu cu placere. 
    Stiu de la dvs. ca ati concertat mai mult ca pianist de Piano Bar, ce v-a oprit sa nu mergeti mai departe catre marile scene ale muzicii de profil? V-ati simtit mai implinit dezvaluindu-va ca muzician doar unui numar restrans de persoane, a fost alegerea dvs. sau soarta a fost vitrega? Intreb pentru ca se stie ca dintotdeauna acolo unde este talent, si dumneavoastra aveti cu carul, trebuie sa existe si un dram de noroc pentru ca acesta sa fie relevat majoritatii.
    Cand am ajuns in Franta, in 1986, eram obligat sa lucrez ca pianist pentru a ma putea intretine. Nu mi-a fost deloc usor sa vin intr-o tara necunoscuta, crezand la acea vreme ca nu am sa-mi mai revad niciodata tara, deoarece era inainte de caderea Regimului Ceausescu. Fireste ca mi-am dorit mereu sa urmez o cariera clasica, dar in viata nu intotdeauna visele se implinesc pe deplin.
    Daca ar fi sa va intoarceti in timp ce ati schimba din acea perioada?
    Daca as avea posibilitatea de a ma intoarce in timp, daca as avea “masina timpului” (glumesc) nu as face mari schimbari deoarece nu am regrete fata de ceea ce mi-a fost dat sa traiesc, dar mi-as petrece mult mai mult timp cu tatal meu. 
    Cum decurge o zi din viata dumneavoastra de muzician si nu numai?
    O zi din viata mea sau cum ar fi ziua pentru mine fara muzica? O zi fara muzica ar fi o zi neagra sau absenta din calendar. Ziua mea debuteaza cu muzica si se termina in acelasi registru, drag sufletului meu, cu muzica. Ca inginer de sunet, o pasiune descoperita mai recent, am tot timpul ceva de facut, ca muzician la fel, in rest fac sport, inot si daca este iarna atunci e musai schi.
    Daca ar fi sa vi se ofere ocazia de a concerta pentru publicul din Romania, pe o perioada mai lunga de timp, v-ati intoarce in tara sau …?
    Slava Domnului suntem si noi in Europa si fireste ca as accepta, daca mi s-ar face o astfel de propunere.
    Ce credeti despre publicul din Romania, este un public selectiv, care are o cultura muzicala sau este un public cu care ar trebui sa se lucreze? Dar cel din Franta?
    Regret ca trebuie sa va spun ca astazi in Romania traditiile nu mai sunt un subiect de actualitate, cu atat mai mult cea muzicala, iar publicul este selectiv, dar alege doar kitsch-ul din pacate. Cred ca o mare parte de vina revine si crizei, dar mai cred ca si celor care ar trebui sa faca ceva pentru domeniul cultural. Legat de Franta pot sa va spun ca este tara cu cel mai mare buget cultural din Europa, francezii iubesc muzica si fiecare stil muzical are partea sa de auditoriu, chiar daca si aici criza a mai redus o parte din acesta.
    Daca ati trai in Romania ce ati schimba pentru ca segmentul cultural sa fie cunoscut in afara tarii? Ce le lipseste romanilor pentru a fi recunoscuti ca unul dintre popoarele care au oferit lumii muzicieni de elita precum George Enescu, Ciprian Porumbescu, Ion Voicu, Dinu Lipatti, Sergiu Celibidache ?
    Dificila intrebare. Ceea ce pot sa fac este sa va spun ca inainte de ’89 Romania avea o scoala de muzica recunoscuta si apreciata in Franta si nu numai. Artistii romani se bucurau de o mare trecere, reusind sa fie apreciati si stimati alaturi de nume importante ale muzicii mondiale. In prezent in Romania nu se mai preda muzica care se preda in urma cu 25-30 de ani, fie pentru ca profesorii au decedat, fie au emigrat, fie profeseaza in acest domeniu doar pentru a subzista, fara a pune pasiune in ceea ce fac. Acesta este adevarul, chiar daca este unul dureros. De acolo unde ne-au dus George Enescu prin compozitiile sale, fiind nume de referinta in muzica clasica; Dinu Lipatti prin concertele sale unice, inegalabile; Sergiu Celibidache, considerat dirijorul cu bagheta de aur, am fost scosi si aruncati de catre cei care nu au stiut ca muzica reprezinta o parte din istoria unui popor, cei care au promovat in afara tarii doar obscuritati.
    In calitate de pianist de Piano Bar vi s-a intamplat sa concertati pentru vedete? Care au fost acestea ? Cum ati fost perceput de catre ele?
    Am avut de multe ori ocazia sa cant pentru vedete, dar sa si concertez alaturi de ele pe scena. La Paris am cantat trei ani intr-un bar unde veneau numai vedete si in fiecare seara era spectacol, la Cannes am lucrat zece ani in cel mai mare Piano Bar de pe Coasta de Azur, acolo unde in fiecare an se organizeaza Congresul Mondial al Artistilor. In Cannes i-am cunoscut pe Noel Gallagher, Jean Michel Jarre, Quincy Jones, Yolanda Adams si multi altii.
    Nume cu adevarat impresionante. Cum se comporta acestia pe scena stim mare parte dintre noi, dar ati putea sa ne spuneti cum se comporta atunci cand nu se mai afla la scena deschisa? Cu ce anume v-au impresionat, caci banuiesc ca au facut-o daca si astazi va mai amintiti de ei?
    Este greu sa descriu in cateva cuvinte cum se comporta cei mentionati, dar am sa incerc sa sintetizez. In primul rand depinde foarte mult de atmosfera in care se gasesc. Spre exemplu pe Quincy Jones, care este idolul meu, dandu-mi emotii ori de cate ori ne revedem, el petrecandu-si verile aici, la Cannes, unde are una dintre resedintele sale, l-am cunoscut in 1999 la Cannes. Cand i-am fost prezentat primul lucru care m-a intrebat, cand a auzit ca sunt roman, a fost daca-l cunosc pe Radu Goldis (n.r. chitarist ?i compozitor de muzica de jazz, originar din Romania, actualmente stabilit in Statele Unite ale Americii), spunandu-mi ca romanii au dat lumii nume de referinta in muzica, ca au muzicieni cu adevarat valorosi. 
    Cum v-ati simtit sa auziti asta din partea unui muzician de valoarea sa?
    Cum v-ati fi simtit daca va regaseati in postura mea? Emotionat, mandru ca sunt roman, fericit ca aveam posibilitatea de a ma afla acolo, langa marele Quincy Joness.
    Desigur va impartasesc toata gama de trairi, dar pentru ca mi-ati spus de idolul dumneavoastra am sa va rog sa-mi spuneti cate ceva si despre idolul meu, Jean Michel Jarre, numit pionierul muzicii electronice si renumit pentru concertele sale in care sunt folosite efecte laser ?i artificii, spectacolul vizual fiind unul de anvergura, profitandu-se la maxim de peisajele ?i de arhitectura din imprejurimi. Cum este acesta cand nu se afla pe scena?
    Viata a facut ca eu si el sa ne apropiem mai mult, sa devenim prieteni, de aceea va pot spune ca este un om modest, fara aere de vedeta desi este cunoscut faptul ca a vandut 80 de milioane de albume si discuri single, ceea ce-i confera din start titlul. In 2003 i-am cunoscut si tatal, pe marele Maurice Jarre. Se pare ca in cazul lor proverbul nostru cu aschia nu sare departe de trunchi s-a adeverit, caci si tatal lui Michel era la fel de modest precum fiul, desi a fost si a ramas cunoscut ca unul dintre marii compozitori de muzica pentru film pe care i-a avut Hollywood-ul, unde s-a si stins din viata in 2008. 
    La fel de modesta este si Yolanda Adams cu care am lucrat impreuna la Paris in anul 1995, pentru opt luni. Dincolo de modestie Yolanda este si o profesionista remarcabila, o partenera de scena desavarsita si un om cat se poate de normal in viata de zi cu zi. Este o fiinta in care religiozitatea se afla la ea acasa. De altfel ea s-a lansat in muzica chiar din sanul Bisericii.
    Cat despre Noel Gallagher…  Acesta are o fire prietenoasa, este foarte receptiv la tot ce se intampla in jurul sau, un mare perfectionist, cu un spirit ce nu poate fi ingradit.  in rest… un om normal ca toti oamenii.

    Spuneti-mi, v-ati dori sa concertati alaturi de un alt muzician renumit sau mai putin renumit? Cine ar fi acesta?
    Pentru mine nu conteaza daca este renumit sau mai putin renumit, important este sa aiba talent, trebuie sa stiti ca nu toate starurile au talent.
    Eu, care nu sunt muzician, percep muzica ca pe unul dintre momentele in care sufletul se contopeste cu divinul, iar trupul ingenunchiaza in deplin acord cu acesta, dar dvs., ca om care traieste prin muzica, se hraneste cu muzica, cum o percepeti? 
    De fapt ce este muzica pentru dvs., domnule Silvio Udila?
    Pentru mine muzica este totul, este iubire si refugiu (unicul refugiu pe care-l am), este evadarea dintr-un macro colaps cangrenat la nivel general, aerul pe care-l respir pentru a putea exista.
     
    Daca nu ati fi fost muzician ce v-ati fi dorit sa fiti?
    Stiu ca poate sa para bizar, dar tot ceva legat de muzica. 
    Ati vrea sa-mi spuneti ceva despre care eu nu v-am intrebat?
    Pentru moment cred ca m-ati intrebat tot ce mi-as fi dorit. 
    Un gand de final pentru auditoriul dumneavoastra!
    Doresc tuturor cititorilor dvs. si auditorilor mei un gand bun, care sa-i urmeze permanent pe drumul vietii ca un acord de pian int-o zi calda de vara!