Ceasca de cultura

Etichetă: Romania

  • Tayfun Öneş, autorul volumului Mulțumesc, România:„România va rămâne mereu neschimbată în inima mea”

    In urma cu cateva zile, in gradina Muzeului National al Literaturii Romane, un nou volum-marturie din seria cartilor care redau fascinatia pe care Romania si oamenii sai o exercita asupra unui expat a avut lansarea in capitala. Este vorba despre volumul Multumesc, Romania, semnat de Tayfun Önes, cel care a fost in ultimii sapte ani CEO in cadrul Mercedes-Benz Financial Services Romania. Cunoscutul om de afaceri stabilit de sapte ani in Romania nu se afla la prima „abatere” de acest fel, volumul publicat recent fiind cea de-a treia carte pe care acesta o semneaza, dupa doua titluri publicate inainte de stabilirea in Romania: Traim si respiram pentru fotbal (2002) si Aventurile lui Kariyercan (2012).
    Evenimentul de lansare al cartii i-a adus fata in fata pe autor si pe cunoscutul om de televiziune Catalin Stefanescu. In atmosfera placuta din gradina Muzeului, dialogul dintre cei doi a explorat o parte dintre temele prezente in volum, in prezenta unui numar impresionant de invitati, multi dintre acestia, la randul lor, expati.

    „M-am straduit sa redau una dintre cele mai marcante perioade din viata mea. Acum, la 57 de ani, nu stiu ce imi va aduce viitorul, cum va fi, dar, in jumatatea de secol pe care am lasat-o in urma nu imi amintesc sa mai fi trait altundeva momente atat de placute si incantatoare. Pentru cineva care n-a vazut aceasta tara frumoasa si linistita, poate ca e ceva greu de inteles. Am vrut sa le arat prietenilor mei straini ca Romania inseamna pentru noi mult mai mult decat Dracula, Ceausescu sau Hagi”,
    a marturisit autorul la eveniment.
    Provocat de Catalin Stefanescu sa spuna cum simte ca s-a schimbat Romania in toti acesti ani,  Tayfun Önes a spus ca percepe o serie de schimbari, chiar daca un astfel de exercitiu ar necesita un pic de indepartare de cadrul aflat sub vizor: „Nu este putin, sa traiesti, fara intrerupere, sapte ani intr-o tara straina; este normal sa vezi si unele schimbari in acea tara. La inceputul anului 2014, bucurestenii (in special cei care lucreaza si sunt de varsta medie) erau diferiti de cei pe care-i observ astazi. Acum traiesc si ei mult mai intens decat traiau cu sapte ani in urma. Fata de cum i-am vazut, sunt mai tensionati si mai agitati ca inainte. Cumva, cred ca este un fapt ce are in legatura cu capitalismul, care forteaza cumva oamenii sa fie mai rapizi. Din pacate, lumea se schimba, trece printr-o digitalizare nemiloasa, in care pestele cel mare nu-l mai inghite pe cel mic, ci peste cel mai rapid il inghite pe cel mai incet. Astfel ca si cei care traiesc in Romania nu pot scapa de agitatie, de stres. As fi prea visator si romantic daca mi-as dori sa ramana totul neschimbat. Cu toate acestea, stiu ca intr-o zi, cand ma voi intoarce in tara mea, cu amintirile si prietenii in suflet, Romania va ramane mereu neschimbata in inima mea”.
    Cartea Multumesc, Romania, un simbol al recunostintei pentru oamenii si locurile care i-au adus autorului atata bucurie in anii petrecuti aici, este publicata in editie trilingva – romana, turca si engleza – si include un numar impresionant de fotografii cu locurile indragite ale autorului din Romania.

    In cele ce urmeaza va prezentam trei scurte fragmente din carte, trei „stop-cadruri” diferite, un mix de spatii urbane distincte din Romania ultimilor ani (Bucuresti, Constanta, Sibiu), de personaje fascinate in firescul umanitatii lor.

    Raspuns ca o palma din partea „Contesei”…
    In al doilea an petrecut aici mi-au venit in vizita de la Istanbul sapte prieteni, fosti colegi de liceu. Era un inceput minunat de iunie, copacii inverzisera peste tot in parcuri, iar vremea era foarte placuta. Dupa ce i-am plimbat pe bulevardele maiestuoase ale frumosului Bucuresti, dupa ce am dat cateva ture pe stradutele cu case vechi si o arhitectura romaneasca superba, i-am dus in Centrul Vechi, la o ora cand era foarte aglomerat. Imaginati-va cum aratam noi opt prieteni impreuna, dupa 35 de ani de la terminarea liceului! In plus, toti, in afara de unul din fostii colegi, veneau pentru prima data in Romania si traiau intens aceasta emotie. Va puteti imagina atmosfera din acel week-end, cu bucurie si mult rasfat.
    Dupa ce ne-am plimbat prin centru ne-am oprit sa ne mai odihnim. Ne-am asezat la o masa pe terasa unui restaurant si ne-am luat cate o bere produsa in Romania.
    In jur era aglomeratie si veselie. Din toata zarva asta, un personaj se distingea net: o femeie imbracata foarte frumos, ca o contesa halucinata care trecea din cand in cand pe langa noi. Am aflat mai tarziu ca avea un magazin de suveniruri, creatii proprii, iar motivul pentru care se plimba neincetat pe strazile Centrului Vechi era acela ca dorea sa atraga atentia si sa-si vanda produsele. Aceasta femeie draguta si cu o infatisare originala impartea brosuri potentialilor clienti.
    Pana sa aflam povestea ei, eram nedumeriti. La un moment dat, cel mai curajos dintre noi s-a ridicat si s-a dus catre aceasta „contesa”. Dupa ce a stat de vorba cu ea, a convins-o sa vina la masa noastra, sa-i oferim ceva de baut. Toti am devenit si mai vorbareti cand am vazut-o alaturi de noi pe cea cu atitudine de contesa. Faceam glume si incercam in felul nostru s-o cucerim. Prietenul nostru care o adusese la masa ne-a prezentat pe fiecare si a inceput sa ne laude. Inca nu-i spusese toate numele noastre sau ce ne ocupam fiecare, cand „contesa” i-a inchis gura prietenul nostru cu o replica ca un tais de sabie: „Domnule Ahmet, nu va raciti gura degeaba. Daca vreau sa-mi petrec noaptea cu unul dintre voi, va spun eu direct!”. Toti am ramas muti si rusinati. Poate ca acesta este unul dintre cele mai frumoase exemple care arata diferentele dintre cele doua tari: in Turcia nu veti putea intalni prea usor o femeie care sa vina sa stea la masa cu opt barbati pe care abia i-a cunoscut si sa aiba curaj sa le spuna asa ceva.

    In ce hal te aduce dragostea!
    Cand ma gandesc la Constanta imi vine in minte a doua povestire care este, de fapt, povestea altui turc. Este vorba despre un conational nascut pe malul turcesc al Marii Negre. Acest cetatean era bucatar pe o nava care exporta marfa din Turcia. In perioada Craciunului nava a acostat in portul Constanta pentru a preda marfa transportata. Deoarece procedurile de descarcare si incarcarea ale altei marfi dureaza mai mult timp, nava urma sa mai stea o vreme in portul din Constanta. Turcul a coborat de pe vas sa petreaca cateva ore in port. Dorea doar sa petreaca cateva ore placute si apoi sa se intoarca pe nava. Dar n-a fost sa fie asa!
    Orasul Constanta era decorat cu luminite frumoase de Craciun, ceea ce pe atunci in Turcia nu se existau. Bucuria si spiritul Craciunului se simteau peste tot… Euforia aceasta festiva i-a schimbat viata: in noaptea aceea conationalul meu s-a indragostit de o romanca si nu s-a mai intors pe nava. S-a hotarat sa ramana in Romania. In scurt timp s-au hotarat sa se casatoreasca. Dupa ce au depus actele pentru casatorie, formalitatile au durat doi ani, dupa care s-au casatorit. Apoi s-a gandit sa faca si in Romania ce stia cel mai bine: sa gateasca mancaruri turcesti si astfel a deschis un restaurant pescaresc. Acel turc inca mai traieste in Romania.
    Imi place aceasta povestire din doua motive. Primul este ca n-ai cum sa nu fii impresionat de puterea dragostei si sa nu admiri curajul acestui om. Acest om, dupa parerea mea, este eroul anonim din mai toate povestile de dragoste despre care s-au scris carti. Intr-un fel, cred ca ilustreaza multe motto-uri cunoscute din seria „mergi unde te cheama sufletul”, motto-uri teoretic usoare, dar practic greu de aplicat.
    Al doilea motiv are un pic de legatura cu mine. La fel ca si conationalul meu, la inceput am venit in Romania pentru trei ani.  In momentul in care am calcat pe acest pamant am avut in cap mii de semne de intrebare, dar si eu – chiar daca nu de o femeie – m-am indragostit de aceasta tara, si eu m-am hotarat sa stau mai mult, de aceea imi place aceasta povestire.

    Ce a fost zgomotul acela ciudat?
    Era noiembrie 2013. Ultima sedinta din acel an a firmei urma sa fie la Sibiu. Inca nu-mi venise numirea oficiala, urma sa se intimple in scurt timp. Cu toate acestea, fostul director mi-a recomandat sa vin pentru cateva zile in Romania si sa particip la o sedinta de final de an, unde urma sa fac cunostinta cu toata echipa din tara. Am acceptat. A doua zi dupa ce am coborat din avion la Bucuresti, impreuna cu cativa colegi, am plecat cu masina catre Sibiu. Am ajuns spre seara. Ne-am cazat la Hotelul Hilton, unde urma sa fie sedinta. Deoarece eram obosit si voiam sa fiu pregatit pentru a doua zi, dupa cina m-am retras devreme in camera mea. Vremea era rece si ploioasa. Ma gandeam sa fumez un trabuc mic si apoi sa ma culc.
    Hotelul Hilton era situat undeva departe de centru, o cladire veche, cu o arhitectura foarte frumoasa. In jur nu prea mai erau alte cladiri. Camera mea avea vederea in spatele hotelului. De la balcon, vedeam un mare negru, intunericul care se pierdea, parca, intr-un gol nesfarsit. Inca nu cunosteam Romania, totul era o mare necunoscuta, un imens semn de intrebare si parca aveam o temere in legatura cu ce urma sa mi se intample. In timp ce fumam ingandurat si aveam o mie si una de intrebari in minte, din imensitatea aceea neguroasa am auzit niste zgomote ciudate pe care nu le mai intalnit niciodata in viata mea. Parea un zgomot scos de un animal, sau de un motor, sau poate de un excavator, chiar nu-mi dadeam seama ce putea fi. M-a cuprins un soi de neliniste. In scurt timp, mi-am stins tigareta si am intrat in camera. Eram intr-o tara necunoscuta, intr-un hotel necunoscut, cu oameni si mancaruri necunoscute, acum auzeam si zgomote necunoscute. Eram total bulversat. Va puteti imagina ca in acea noapte am adormit nelinistit si destul de greu.
    A doua zi, in sala unde luam micul dejun erau foarte multi angajati ai firmei noastre. In timp ce ma aflam cu farfuria in mana si-mi luam de mancare, am auzit niste rasete care veneau de la cateva mese apropiate, asa ca m-am indreptat catre acea zona. Dupa ce m-au zarit, colegii au inceput sa vorbeasca in limba engleza, iar unul dintre ei s-a intors catre mine si cu o mimica hazlie m-a intrebat:
    — Domnule Ones (deoarece erau primele zile, inca nu eram „Domnul Tayfun”), ati auzit si dumneavoastra zgomotele de azi noapte?
    — Daa! Am auzit, dar nu am inteles nimic. Cine producea astfel de zgomote?
    — Domnul meu, in fata hotelului, in padure se afla o mare gradina zoologica si credem ca a fost noaptea imperecherii elefantilor!

    Tayfun Önes s-a nascut la Istanbul in anul 1963 si a trait pana acum in trei tari, dintre care Romania, unde locuieste de peste sapte ani, este locul in care s-a simtit cel mai fericit. Acesta este motivul pentru care a publicat volumul Multumesc, Romania, un simbol al recunostintei pentru oamenii si locurile care i-au adus autorului atata bucurie in anii petrecuti aici.

    Tayfun Önes are o bogata experienta in management, ocupand in cei peste 30 de ani de cariera functii de conducere in mai multe firme din domenii precum industria cimentului, turism, industria auto si finante. Se mandreste cu fetele sale, Zeynep si Ozge, iar marea sa pasiune este scrisul, dovada stau cele trei volume publicate pana in prezent.

  • Artistul Nicolae Voiculeţ susţine un concert unic pe plan mondial, la Crucea Caraiman.

    Pe 14 septembrie, la ora 14.00, de Ziua Crucii, Monumentul “Crucea Eroilor Neamului” de la Caraiman si statiunea Busteni vor fi martorele unui eveniment unic in istoria muzicii de nai si a muzicii in general. Artistul Nicolae Voiculet va sustine, alaturi de orchestra sa si invitati speciali, un concert omagial adus celor peste un milion de eroi ai neamului, cazuti in cele doua Razboaie Mondiale, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la declansarea primului Razboi Mondial. 
    Concertul care va avea loc la Crucea de pe Caraiman, care  conform Guinness World Record este cea mai inalta cruce din lume, va fi filmat si difuzat de posturi de televiziune din Romania si  strainatate, mediatizat pe toate canalele de comunicare.
    Evenimentul este organizat de catre Asociatia Culturala “Nicolae Voiculet”, Asociatia Exploring Culture si Innovation Travel, cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Turism, al Institutului Cultural Roman, al Primariei orasului Busteni si al Jandarmeriei Romane. De asemenea, la buna organizare a evenimentului si-au adus sprijinul firma Eurolines Romania generalul Olimpiodor Antonescu si Fundatia Culturala Bartoc.
    Spectacolul de la Crucea Caraiman face parte din turneul “Romania, din inima ta” desfasurat de-a lungul acestui an, atat in tara, cat si in strainatate.
    “Romania, din inima ta” inseamna trezirea inimii si a constiintei din fiecare roman la ceea ce reprezinta valori autentice: eroi, istorie, radacini, regalitate, acasa, familie. Repertoriul contine lucrari din patrimoniul romanesc, printre care Calusul, Ciocarlia, Doina Sperantei si altele. Legatura dintre nai, turism si brand de tara este foarte mare si profunda. Naiul in sine, prin puterea si sunetele lui, reprezinta o parte a turismului si a identitatii romanesti. Turistii,  cand viziteaza o destinatie, sunt atrasi de locuri, de oameni, de obiceiuri si traditii, inclusiv de arta. Naiul este cel mai vechi instrument din lume, iar Romania este patria naiului. Acum rugaciunea NAIULUI va fi cea mai aproape de CER”, declara artistul Nicolae Voiculet, care a compus si adaptat special pentru acest eveniment cateva melodii.
    In seara aceleiasi zile va avea loc Conferinta – Gala Caritabila “Romania, din inima ta”, la Castelul Cantacuzino din Busteni. Concertul are caracter umanitar, avand ca scop acordarea  bursei “Fanica Luca”, la 120 ani de la nasterea primului profesor al naiului. Printre invitatii speciali se vor numara Ambasadori ai turismului romanesc, oameni de turism, oameni de cultura, autoritati publice centrale si locale.
    Evenimentul “Romania, din inima ta” urmareste cresterea notorietatii si furnizarea de informatii privind obiectivele turistice culturale ale statiunii Busteni, ale Muntilor Bucegi si alte Romaniei in general. Evenimentul are ca scop atragerea de turisti si crearea de noi programe de turism cultural in Romania. Formele de turism promovate in cadrul evenimentului sunt turismul cultural, turismul rural, circuitele culturale, turismul activ si in natura.  De asemenea, va fi subliniata legatura dintre muzica si turism, in special prin nai – instrument al spatiului romanesc.
    La conferinta de presa dedicata evenimentului a fost prezent si inginerul Alexandru Bartoc, cel care a introdus Crucea de la Caraiman in Cartea Recordurilor – Guinness Book, drept cea mai inalta cruce din lume, situata la altitudinea de 2291m si inalta de 39,3 m. Crucea a fost inregistrata oficial cu acest record pe 18 august 2013. 
    “Ne bucura sa fim parteneri ai acestui eveniment si sa sprijinin o manifestare a recordurilor. Vom dori sa fim in continuare alaturi de artistul Nicolae Voiculet si sa contribuim la promovarea acestui concert si, de fapt, a periplului intitulat “Romania din inima ta” prin manifestari in Europa si in alte parti ale lumii. Nicolae Voiculet nu este doar un ambasador al turismului romanesc, ci este si un ambasador de marca al culturii romanesti”, a subliniat Liviu Jicman, vicepresedinte al Institutului Cultural Roman. 
    “Evenimentul de la Crucea Caraiman reprezinta o combinatie perfecta intre industria creativa, artistica, si cea turistica. Crucea de la Caraiman constituie ea in sine o atractie turistica, iar evenimentul creat de artistul Nicolae Voiculet imbina perfect cultura si turismul”, a precizat Dragos Anastasiu, presedintele grupului Eurolines Romania.
    “As dori sa ne implicam cu totii in promovarea unor astfel de evenimente de inalta tinuta, precum cele sustinute de prietenul meu, artistul Nicolae Voiculet. Asemenea initiative contribuie mult la promovarea tarii noastre peste hotare”, a mentionat multiplul campion mondial la tenis Ilie Nastase, Ambasador al turismului romanesc.

    poza conferinta

    Programul evenimentului de pe 14 septembrie
    Partea I – Crucea Caraiman
    14.00 – Deschiderea concertului. Ansamblul de tulnicarese din satul Avram Iancu, judetul Alba, Muntii Apuseni
    14.20 – Ansamblul de calusari de la Slatina
    14.30 – 15.00 – Concert Nicolae Voiculet si orchestra sa
    Partea II – Castelul Cantacuzino (Busteni)
    19.30 – Conferinta si Gala caritabila “Romania din inima TA”
    – Promovarea turismului cultural si a evenimentelor cultural-turistice din Romania,
    – Sprijinirea talentului romanesc prin infiintarea si acordarea bursei de studiu “Fanica Luca”, primul profesor al naiului modern.
    – Licitarea naiului  cu care artistul Nicola Voiculet va canta la Crucea de la Caraiman
    – Spectacol de sunet si lumini, care vor fi indreptate catre Monumentul « Crucea Eroilor Neamului » 
    Despre artistul Nicolae Voiculet
    Nicolae Voiculet, artist complex, virtuoz al naiului, dirijor, coordonator muzical si producator, promotor al imaginii Romaniei, devenind astfel un Ambasador al Identitatii Nationale a facut cunoscuta traditia poporului roman prin vibratia naiului sau, in sute de concerte sustinute in intreaga lume. A colaborat cu artisti si orchestre de renume mondial in diferite ocazii dar si in scopuri caritabile.
    Sunetul naiului sau  a calatorit in lume, ducand cu el inegalabila muzica romaneasca din Japonia in America de Nord, din lumea araba in America de Sud. A concertat in toata Europa si a fost invitat pe cele mai importante scene alaturi de orchestra sa. Este Ambasador al Turismului Romanesc, iar In ultimii 10 ani a sustinut concerte in prezen?a a peste 65 de lideri de stat si a raspuns cu onoare invitatiilor de a concerta pentru imaginea Romaniei in lume.

  • Istoria românească și România vie – Constantin NOICA

    Exista o Romania pe care nu trebuie in nici un caz s-o retraim: e Romania istoricilor, Romania viziunii istorice. Incepand de la cronicari si pana la oricare – sau aproape oricare – cercetator de azi al trecutului nostru, istoricul roman s-a speriat. S-a speriat pur si simplu! Asa a facut Miron Costin cand si-a propus, in De neamul moldovenilor, sa se ridice, cu istoria romaneasca, pana la Traian: se sparie gandul – spune textual cronicarul – sa stie ca ne putem ridica pana acolo. Asa a facut Mihail Kogalniceanu cand, in prefata Letopisetelor, se minuna ca am putut rezista de-a lungul timpurilor si ca, ori de cate ori paream aproape de pieire, un noroc fara seaman ne scotea la lumina. Asa face, fara gres aproape, istoricul zilelor noastre: se minuneaza, se inchina si se sperie. 
    Nu pretindem ca istoria Romaniei trebuie intreprinsa de oameni care sa nu se mai sperie: de vreme ce carturarii mai de seama si neinfricatii au gasit ca trecutul nostru e providential, asa trebuie sa fie. Dar credem ca o asemenea viziune a Romaniei este buna numai pentru carturar, iar adoptarea ei de catre omul care vrea sa construiasca romaneste, iar nu numai sa contemple, reprezinta pacatul de care viata noastra publica trebuie sa se dezbare. 
    Cand faci bilantul vietii publice romanesti de pe la 1848 incoace, te intrebi daca au comandat vreodata inauntrul ei alte tipuri de oameni decat avocatul si istoricul. Avocatul – adica profesionistul formelor, al prefacerilor care nu prefac, al solutiilor care nu dezleaga, al progreselor care nu innoiesc; pasoptistul de totdeauna; insul sterp pentru ca nu crede in substanta lucrurilor. Si istoricul – adica insul sterp tocmai pentru ca respecta prea mult substanta lucrurilor; omul care se sperie, omul care se minuneaza, omul care n-are nimic de adaugat, dat fiind ca realitatea a avut prea multe de spus. 
    Asa ne-a gasit veacul al XX-lea, veacul tuturor revolutiilor: cu avocati (sau insi cu mentalitate de avocati), pentru care o revolutie inseamna o simpla schimbare a textelor de legi; si cu istorici (sau insi cu mentalitate de istorici), pentru care o rasturnare de lucruri era o afacere a lucrurilor insesi, iar nu a bietilor oameni pusi sa le guverneze. 
    Despre prima atitudine – pasoptista, imitatoare si sterila prin formalismul ei – s-a vorbit poate mai mult decat trebuie. Despre cealalta, atitudinea istorica, sterila prin respectul opus, fata de materia romaneasca, nu s-a vorbit aproape deloc. Ea e totusi inca mai vinovata decat cea dintai. Caci e mai neaosa, mai autentica; si e mai cinstita. 
    Ea, aceasta amagitoare, in intelepciunea ei, atitudine istorisita, ne indeamna pe toti sa "fim cuminti", sa "stam linistiti”; sa ”asteptam”; sa credem in ”timpuri rele si timpuri bune”; si mai ales sa nu ne facem iluzia ca putem noi, de la noi, aduce timpuri bune. Nu, noi suntem niste paznici, niste caraule ale propriului destin. Istoria romaneasca s-a facut singura; te si sperii, te minunezi foarte cand vezi cum s-a facut. Iar daca te-a pus soarta in slujba acestui neam, pastrat peste veacuri si inchegat intr-o unitate ca prin minune, nu te ingamfa si nu te apuca sa schimbi ce crezi tu ca e de schimbat; caci tara ta e rod minunat, e intamplare preafericita; e – vorba francezului despre Anglia – une reussite du bon Dieu. Nu umbla prea nepasator cu asemenea obiecte gingase, caci s-ar putea sa-ti scape din maini si sa se sparga, nefericitule, sa se sparga!
    Si atunci te sperii de-a binelea. Ce sa mai spui, ce sa mai faci la tine? Cel mai mic gest poate sa fie o catastrofa. Pune-ti lacat la gura si catuse la maini. Nu vezi ce miracol – ca exista Romania Mare? Inchipuiti-va, domnilor: o tara mititica, un neam de orfani, aruncat aici, intre atatea imperii si navaliri si interese! Ce poti decat sa te faci mititel, sa te ascunzi bine de tot, asa ca nimeni sa nu te vada, si sa lasi istoria, atat de darnica cu tine, sa se faca singura, de tot singura. 
    – Asadar sa fii vierme, nu? Sa fii viermele istoriei. Dar uiti, prietene imbolnavit de istorie, imbolnavit de cumintenie, de cumsecadenie si de toate virtutile negative de care ti-a placut sa ai parte, uiti ca vierme nu esti decat in fata lui Dumnezeu. Esti vierme in fata celui raport prin care esti faptura. In fata altui neam, cum ai sa fii vierme? Esti neam si tu, adica afirmatie de viata in fata altei afirmatii de viata; constiinta de sine in fata altei constiinte de sine, vointa fata de vointa. Aceasta esti. Iar cand, la sfarsitul veacului – dupa cum ti-am s-a spus de atatea ori -, neamul tau va numara cincizeci sau saizeci de milioane de insi, care nu se vor mai simti viermi, cum te vor judeca, fiinta nerodnica si tematoare ce esti?
    Uita istoria, de nu poti sa fii viu prin ea. Uita si crede. 

    Constantin NOICA – Istoria romaneasca si Romania vie
    Universul literar, nr. 31, iulie 1940

  • Testamentul Regelui Carol I

    ***Testamentul meu, scris si iscalit de propria mea mana, la 14/26 februarie 1899, in capitala mea, Bucuresti.
    Testamentul meu, scris de mine, in luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" dupa moartea mea, cu rugamintea ca ultima mea vointa si dorinta sa fie urmate intocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mana, fiind inca voinic si sanatos. Avand aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca sa ma hotarasc a lua cele din urma dispozitii. Alcatuind acest testament, gandesc inainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a batut neincetat si care a avut deplina incredere in mine.

    Viata mea este asa de strans legata de aceasta de Dumnezeu binecuvantata tara , ca doresc sa-i las si dupa moartea mea, dovezi vadite de adanca simpatie si de viul interes pe care le-am avut pentru dansa. Zi si noapte, m-am gandit la fericirea Romaniei, care a ajuns sa ocupe acum o pozitie vrednica intre statele europene, m-am silit ca simtamantul religios sa fie ridicat si dezvoltat in toate straturile societatii si ca fiecare sa indeplineasca datoria sa, avand ca tinta numai interesele statului. Cu toate greutatile pe care le-am intalnit, cu toate banuielile care s-au ridicat, mai ales la inceputul domniei mele, in contra mea, expunandu-ma la atacurile cele mai violente, am pasit fara frica si fara sovaire inainte, pe calea dreapta, avand nemarginita incredere in Dumnezeu si in bunul simt al credinciosului meu popor.

    Inconjurat si sprijinit de fruntasii tarii, pentru care am avut intotdeauna o adanca recunostinta si o vie afectiune, am reusit sa ridic, la gurile Dunarii si pe Marea Neagra, un stat inzestrat cu o buna armata si cu toate mijloacele, spre a putea mentine frumoasa sa pozitie si realiza odata inaltele sale aspiratiuni. Succesorul meu la tron primeste, ia dar o mostenire, de care el va fi mandru si pe care o va carmui, am toata speranta, in spiritul meu, calauzit fiind prin deviza: "Totul pentru tara, nimic pentru mine"… Multumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine si care m-au servit cu credinta. Iert acelora care au scris si au vorbit in contra mea, cautand a ma calomnia sau a arunca indoieli asupra bunelor mele intentiuni. Trimitand tuturor o ultima salutare, plina de dragoste, rog ca si generatiile viitoare sa-si aminteasca din cand in cand de acela care s-a inchinat cu tot sufletul, iubitului sau popor, in mijlocul caruia el s-a gasit asa de fericit. Pronia cereasca a voit ca sa sfarsesc bogata mea viata. Am trait si mor cu deviza care straluceste in armele Romaniei: "Nihil sine Deo!" Doresc sa fiu imbracat in uniforma de general (mica tinuta, cum am purtat-o in toate zilele), cu decoratiile de razboi si numai Steaua Romaniei si Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am ramas credincios religiunii mele, insa am avut si o deosebita dragoste pentru biserica rasariteana, in care scumpa mea fiica, Maria, era botezata. Binecuvantarea corpului meu se va face de un preot catolic, insa doresc ca clerul de amandoua bisericile sa faca rugaciuni la sicriul meu, care trebuie sa fie foarte simplu. (…) Coroana de otel, faurita dintr-un tun luat pe campul de lupta si stropit cu sangele vitejilor mei ostasi, trebuie sa fie depusa langa mine, purtata pana la cel din urma locas al meu si readusa apoi la palat. Sicriul meu, inchis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (daca se poate) la Plevna si tras de sase cai din grajdurile mele, fara valuri negre. Toate steagurile care au falfait pe campiile de bataie vor fi purtate inaintea si in urma sicriului meu, ca semn ca scumpa mea armata a jurat credinta steagului sau si sefului sau suprem, care prin vointa lui Dumnezeu, nu mai este in mijlocul credinciosilor sai ostasi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucuresti, Focsani si Galati, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei stramosesti, in timpuri de grele incercari, de care Cerul sa pazeasca tara. Trimit armatei mele, pe care am ingrijit-o cu dragoste si careia m-am inchinat cu toata inima, cea din urma salutare, rugand-o a-mi pastra o amintire calda. (…) Prin o buna gospodarie si o severa randuiala in cheltuieli, fara a micsora numeroasele ajutoare cerute din toate partile, averea mea a crescut din an in an, asa ca pot dispune astazi de sume insemnate, in folosul scumpei mele Romanii si pentru binefaceri. Am hotarat dar o suma de 12 milioane de lei, pentru diferitele asezaminte, noi fundatiuni si ca ajutoare. Aceasta suma va fi distribuita precum urmeaza:
    1. La Academia Romana , sase sute mii de lei, capital pentru publicatiuni.
    2. La Fundatiunea mea Universitara, pentru sporirea capitalului, sase sute mii de lei.
    3. La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, langa Barlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei.
    4. Pentru intemeierea unui internat de fete de ofiteri in armata mea, cu un institut de educatiune, cu un invatamant practic, la Craiova, doua milioane lei.
    5. Pentru intemeierea unei scoli industriale la Bucuresti, trei milioane lei. (Urmeaza alte 12 legate).

    Inaltand rugaciuni fierbinti catre A-tot-Puternicul, ca sa ocroteasca de-a pururea Romania si sa raspandeasca toate harurile asupra scumpului meu popor, ma inchin cu smerenie inaintea vointei lui Dumnezeu si iscalesc cea din urma hotarare a mea. in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Facut la Bucuresti , la 14/20 februarie 1899. //CAROL// Am scris si iscalit cu propria mea mana acest testament, pe doua coale, formand opt pagini, legate cu fir rosu si am pus sigiliul meu//CAROL//

    ***

  • Anul dragonului – Un nou documentar HBO Europe produs în România

    In data de 13 iunie, de la ora 20:00, HBO prezinta in premiera si exclusivitate o noua productie originala: documentarul Anul dragonului, a carui  regie este semnata de Iulian Manuel Ghervas si Adina Popescu.  
    Anul Dragonului prezinta povestile unor imigranti chinezi din Bucuresti, rataciti in peisajul social si economic din Romania actuala, si, in acelasi timp, surprinde fragmente din realitatea romaneasca vazute si intelese din perspectiva lor. Indiferent de statutul lor social, primele etape ale adaptarii sunt dificile si ascund adevaruri incomode. Documentarul dezvaluie aspecte din viata a trei barbati care reprezinta grupuri sociale distincte si, in acelasi timp, spune povestea unei comunitati care incearca sa se adapteze intr-o tara necunoscuta de care o leaga, insa, un trecut politic comun.
    Han Wenlong este un imigrant ilegal al carui vis de a lucra pe un santier din Europa de Est  s-a sfarsit inainte de a incepe. Shen Xiaoming este un om de afaceri care traieste suspendat intre doua lumi. Li Jianhua este un jurnalist care spune povestea acestei comunitati. 
    Unul dintre motivele pentru care mi-am dorit sa lucrez la acest film a fost o incercare de a cunoaste „China noastra”, o lume total diferita, „exotica” care exista la doar cativa pasi de noi, in Bucuresti. (insa ca mai toate comunitatile chinezesti din marile orase ale lumii si aceasta, aflata in formare, la primele generatii, este o comunitate inchisa, care isi pastreaza inainte de toate specificul, cultura. Ceea ce ei, imigrantii chinezi te lasa sa vezi, pe tine – strainul este doar varful aisbergului si uneori zambete politicoase, „de suprafata”.) Anul Dragonului este in primul rand un film despre adaptare, despre niste oameni care au venit in Romania pentru ca au invatat la scoala ca poporul roman le este „prieten si frate”, iar odata ajunsi aici au descoperit o cu totul alta realitate, au declarat regizorii.     
    Ca de fiecare data, incercam sa aducem pe micile ecrane personaje si subiecte incitante, inedite si care merita sa ajunga in fata publicului. Anul dragonului urmareste traseul comunitatii chineze din Romania, ce numara peste 10.000 de oameni aflati in cautarea unei vieti mai bune intr-o tara necunoscuta. Documentarele HBO trateaza teme foarte variate cu scopul de a oferi telespectatorilor noi perspective asupra unor subiecte mai mult sau mai putin cunoscute, insa extrem de interesante, a declarat Carmen Harabagiu, Country Manager HBO Romania.  

    Pana in acest moment, HBO a produs in Romania noua documentare originale: Nunti, muzici si casete video (r. Tudor Giurgiu), Apocalipsa dupa soferi (r. Alexandru Solomon), Australia (r. Claudiu Mitcu), Lumea vazuta de Ion B. (r. Alexander Nanau), Circul Vesel (r. Claudiu Mitcu), The Shukar Collective Project (r. Matei-Alexandru Mocanu), Victoria (r. Adi Voicu, Ana Vlad), Doina Groparilor (r. Pavel Cuzuioc), Vorbitor (r. Radu Muntean si Alexandru Baciu) si continua seria acestora cu productia Anul dragonului (r. Iulian Manuel Ghervas si Adina Popescu) care va avea premiera in data de 13 iunie, de la ora 20:00, numai la HBO.
    Filmul va fi difuzat in avanpremiera in cadrul celei a douasprezecea editii a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), in cadrul zilei HBO, joi 6 iunie 2013. 
    Anul dragonului este o productie HBO Europe realizata de 4 Proof Film.