Privirea se simte in aceste vremuri suprasolicitata, in timp ce sufletul si mintea isi inventariaza complexele si se pierd in statistici care le fac sa se simta demodate. Totusi, daca intalnim oamenii potriviti, acei oameni care stiu sa spuna lucrurilor pe nume atat de taios, incat superficialul sangereaza grav si are nevoie de ingrijirile medicale ale profundului, constiinta ni se desteapta, casca indelung si ne face atenti.
Un astfel de om este actorul Florin Piersic Jr. Joaca in filme si in piese de teatru, scrie cu sinceritate si fara inhibitii, regizeaza, produce filme, se fereste cat poate de gura presei mondene si pune degetul pe rani care considera ca trebuie vindecate. Nimic din ce face si din ce simte acest fiu al scenei si al luminii reflectoarelor nu te lasa indiferent.
Florin Piersic Jr. nu este un personaj comod, dar este un personaj necesar in peisajul artistic din Romania moderna, nu apare in exces pe scena, in mass-media sau in listele cu titlurile publicate ale editurilor, dar atunci cand o face stie de ce o face si ii determina si pe ceilalti sa inteleaga si nu este neaparat fiul tatalui in viata artistica, ci, mai degraba, produsul propriului talent si al propriului fel de a fi.
Esti actor, regizor, scenarist, producator de film, editorialist, scriitor. Cine este, insa, Florin Piersic Jr.?
Un om care vrea sa-si largeasca putin orizontul. Asta-i tot. Oricum sunt condamnat sa traiesc intr-o cutie, ca toti ceilalti oameni. Incerc sa mai scot capul din cutie, din cand in cand.
Cum a fost copilaria ta? Cand ai intalnit prima carte si cum a continuat aceasta legatura?
Imi amintesc de o carte care se chema Soldatii de lemn. Cred ca a fost a mamei mele, pe vremea cand ea era copil. O carte pentru copii, dar foarte speciala. Personajul principal era un pusti care avea o multime de soldatei de lemn. Iar noaptea, soldateii astia prindeau viata si faceau balamuc la el in camera. Destul de onirica pentru o poveste dedicata copiilor. Iar apoi, marea descoperire a fost Robinson Crusoe. Dupa aia, nimic notabil, multa vreme. Iar la douazeci de ani, am iubit o fata care m-a obligat sa citesc romanele unor sud-americani. Ei ii datorez mult, a avut o influenta benefica asupra mea.
Cum crezi ca vor arata cartile tale peste 100 de ani?
Prafuite.
Dar cititorii tai?
La fel.
Cum ti se pare mass-media din Romania, in 2011?
Plina de informatii aproximative si subiecte tratate superficial. Insusiri firesti, in era consumerismului.
Cum reusesti sa te tii departe de comentariile presei? Cat de importanta este discretia in viata unui artist?
99% dintre comentarii nu ma deranjeaza. Atata vreme cat orice anonim poate intra pe un site din net si poate sa spuna ca m-a vazut beat sau ca mi-am batut nevasta, nu inteleg de ce mi-as face atatea probleme. M-ar deranja daca, sa zicem, Liiceanu ar spune ca nu da doi bani pe mine. De fapt, si asta se poate intampla, oricand. Un manelist poate sa intre pe net si sa posteze un comentariu semnat “Gabriel Liiceanu”. Vezi? N-am nici o scapare.
Te-ai simtit vreodata agresat?
Da. N-o sa-ti spun care-mi sunt punctele slabe, nu-s chiar atat de naiv.
Ce inseamna pentru tine sa fii actor? (Relatia personala cu aceasta alegere facuta candva – Cum s-a nascut optiunea?)
Nu ma mai intorc in epoca de piatra, ca sa-ti spun cand si de ce am ales asta. Important e ca azi sunt aici, asa cum ma percepi. Un actor are voie sa faca lucruri pentru care oamenii obisnuiti ar fi amendati. Iar pretul platit e indiferenta publicului. Exista perioade moarte, sau perioade in care esecul e rege.
Ai nostalgia unui alt drum pe care viata ta ar fi putut coti?
Nu. Ar fi fost un drum mai linistit, dar mai plat.
Cum stai cu motivatia?
Destul de bine. Am un copil. Trebuie sa castig bani. Si mai trebuie sa-i las si cateva lucruri facute de mine, pe care sa le descopere mai tarziu.
Dar cu oboseala, rutina? (cum e un rol jucat pentru a 14–a sau pentru a 90-a oara?)
Joc rar. Si nu joc roluri care sa nu-mi placa. Am reusit sa fac asta in ultimii zece ani. Mie mi se pare o mare realizare. Uite, Zaruri si carti e un spectacol pe care-l joc chiar de zece ani. Dar ramane si astazi o scoala, in adevaratul sens al cuvantului.
Care e principala satisfactie pe care ti-o ofera actoria?
Faptul ca pot sa ma comport ca un copil, uneori.
In ce masura te intereseaza imaginea pe care o ai? Ce faci si ce nu faci de dragul ei?
Nu fac nimic special, incerc sa ma port normal si sa nu le fac rau semenilor mei. Atat. In rest, comentarii negative vor exista in permanenta. N-am cum sa fiu pe placul tuturor si nici nu vreau asta.
Cat de important (sau de putin important) este pentru tine felul in care te critica si recepteaza publicul?
Ma limitez la publicul dintr-o sala de teatru. Si incerc sa fac cat mai bine ce am de facut intr-o seara de spectacol. Ca sa ramanem cu o amintire frumoasa despre seara aia, si eu, si publicul.
Ce ai dori sa ti se intample, profesional vorbind, de acum inainte? Ce implinire este/ar fi suficienta in acest sens? In ce caz ai considera ca ai ratat?
Vreau sa mai lucrez cu niste regizori care au ceva de spus. Am ratat destule ocazii.
Cand ai simtit ca te-ai lansat, cand consideri ca ai avut primul tau mare succes?
Cand am facut Sex, drugs, rock and roll. Pana la spectacolul asta n-am existat.
Ai o meserie care te-a pus mereu in prim-plan. Ai starnit pasiuni?
Nu stiu. N-am fost mereu in prim-plan. De multe ori am fost in planul trei, si foarte neclar in imagine. De-asta nici nu m-ai observat.
Ce este greu in munca ta? Ce e foarte frumos in ceea ce faci?
Uneori e greu sa te concentrezi. E ok atunci cand nu mai simti ca faci un efort sa te concentrezi si totul curge de la sine.
Ai vise pe care nu ti le-ai implinit inca?
Da. Dar nu vorbesc despre asta.
Te multumeste ceea ce creezi, in absenta unei recunoasteri publice? Preferi una actuala celei postume?
Nu pot sa gandesc asa. Trebuie sa impart cu alti oameni ceea ce fac. Altfel ar fi masturbare.
Pe plan profesional ce mai faci acum?
Invat sa dansez. E o experienta noua. Il admir pe coregraful cu care lucrez. In general, ii admir pe oamenii care pot sa faca performanta in zone la care eu nu am acces.
Filmele romanesti, extrem de apreciate peste hotare, au totusi audiente mici in tara. Cum explici asta?
Publicul merge la cinema doar ca sa vada filme 3D. Astept cu interes primul film romanesc 3D. Cred ca poate sa fie si prost, lumea o sa vrea sa-l vada macar din curiozitate.
Cum ai caracteriza starea teatrului/filmului romanesc astazi?
Teatrul e viu. Si ii merge bine. Salile de teatru sunt arhipline, indiferent de calitatea spectacolelor. Iar filmul e muribund, dar eu sper sa se faca bine in curand. Adica sper sa mai prind si eu vremurile alea in care filmul romanesc o sa-si umfle bicepsii ca Arnold.
Cat de important (sau de putin important) este pentru tine felul in care critica si publicul recepteaza ceea ce scrii? Ai prefera un succes al cartilor tale in randul criticilor sau al publicului?
As vrea ca Romantic Porno sa fie o carte pe care o recomanzi prietenilor tai.
Se zice ca, dupa 40 de ani, barbatul devine intelept. E adevarat, in ceea ce te priveste?
Nu. E un fals mit. Barbatul nu devine intelept dupa 40 de ani. Poate dupa 80 de ani. La varsta aia, banuiesc ca nu mai are activitate sexuala. Animalul din el moare. Si-atunci nu-i mai ramane decat sa devina intelept.
Daca ti s-ar acorda sansa, ce ai dori sa schimbi, in viata ta?
Dependenta de tigari. As vrea sa nu ma mai intereseze sa trag fum in plamani. Daca se-mplineste, o sa am curajul sa mai schimb inca vreo cateva obiceiuri proaste.
.
|