| Acum niște ani |
| 23 noiembrie 2024 |
| 1843 • |
Ion Ghica a inaugurat cursul de Economie politica la Academia Mihaileana de la Iasi |
| 1864 • |
Este înfiintat prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul National de Antichitati din capitala |
| 1940 • |
Ion Antonescu, seful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin, adeziunea României la Pactul Tripartit |
| 1991 • |
Freddie Mercury anunta public ca are SIDA; a murit a doua zi.
|
|
|
|
|
|
|
| O alta Sarmizegetusa |  | | (Istorie) | | Pentru lumea antica, Dacia razboinicilor temuti din Carpati si a zeului Zamolxis a fost, pâna la cucerirea lui Traian, o tara aspra, aproape de nepatruns, înconjurata de mister. Nimeni nu stia bine cine erau oamenii care locuiau în acea cununa de munti, de unde aveau obiceiul sa coboare pentru a purta razboiul în afara de hotarele lor. | Le ziceau daci sau geti; iar grecii, care îi socoteau rude ale tracilor -„cei mai viteji si mai drepti dintre traci”, dupa Herodot – spuneau ca zeul razboiului, Ares sau Marte, între ei se nascuse. Stiau însa ca asemenea idee putea fi si numai o legenda; pentru ca alt zeu, mai mare si singur, stapânea destinul acelui popor. Dacii credeau în Zamolxis. Si Platon afirma ca Zamolxis îi facea pe acei oameni nemuritori.Oamenii aceia – daci sau geti nemuritori – si tara lor, erau ermetici pentru antici. Grecii se apropiasera de ei numai pe tarmurile Marii Pontice, fara sa se aventureze mult în interior. Romanii îi cunosteau doar pe razboinicii daci. Dunarea le inspira teama. Era un limes hiperboreu, de unde începeau pamânturile care dormitau sub lenesele stele ale polului getic – Getici sidera pigra poli. Martial, ale carui cuvinte le citez, evoca în Epigramele sale imagini care fac aluzie la misterul si primejdiile acestei tari, unde în acel moment, un împarat ca Domitian cunostea nenorocul armelor.
Obsesia razboinicului get si a fluviului temut pe care el îl trecea calare pe apa înghetata, era în mintea tuturor si aparea în scrierile poetilor si în carti care vorbeau despre acea lume barbara, vrajmasa romanului. Lucan, ca sa citez un alt hispanic, vorbise si el despre „barbara Cone, unde Istrul, printr-o mie de guri, îsi pierde în mare sarmaticele unde si inunda insula Peuce”, despre neamurile salbatice ce populau tarmul pontic si amintise de faima arcului getic, teribilul arc getic, de toti cunoscut. Într-un loc, în Pharsalia sa, numele dacului, getului si al iberului se întâlnesc în acelasi vers: Hinc Dacus premat in de Getes ocurrat Hiberis.
Versul acesta a fost interpretat de Isidor din Sevilla ca un vaticiniu: Spania avea sa fie invadata de geti. Vaticiniu împlinit, dupa cum vom vedea. N-a fost vreo îndoiala.
Lumea întreaga avea sa fie invadata de geti. Nu numai Spania. Lumea întreaga avea sa fie întemeiata înca o data de ei.
Nu s-a scris însa adevarata istorie a getilor, istoria mitului getic, mult mai mare si mai semnificativa decât cea a faptelor concrete, pe care le numim istorice. Faptul concret se consuma, nu serveste decât pentru o povestire. Mitul e permanent si, chiar daca ia forme nebanuite si obisnuieste sa se ascunda, adevarul lui e prezent si se proiecteaza asupra viitorului. Ideea getica e unul din miturile cele mai obsedante si mai puternice din imaginatia anticilor. Pentru românii din primul secol dupa Hristos, care asteptau sfârsitul iminent al lumii, parea un lucru aproape sigur ca de la Dunarea cu salbatica Peuce avea sa se dezlantuie cataclismul. Tot un hispanic, cel mai citit, Seneca, într-o pagina grandioasa, descrie înfricosatorul spectacol al „zilei fatale” când Dunarea dezlantuita îsi va înalta apele pâna la cer si, „într-un singur vârtej prapastios, va cuprinde o imensa întindere de pamânturi si cetati”. Când scria aceasta pagina, care aminteste viziunea de teroare a Potopului lui Michelangelo, filosoful presimtea poate ca nu se însela si ca, de acolo, de la Dunare, chiar daca nu asa de curând, dar nici foarte târziu, avea sa se iveasca într-adevar sfârsitul lumii. O profetie între altele apartinatoare lui Seneca.
SEIMENI , DESCOPERIRI CARE POT SCHIMBA CURSUL CARTILOR DE ISTORIE
De pe tinutul de unde Soarele îsi începe calatoria pe bolta cereasca, vizitând meleagurile tarii noastre, vin cele mai noi descoperiri referitoare la venerarea discului solar: cinci sanctuare dedicate acestui cult. În luna martie a.c., urmarind sirul fortificatiilor ridicate de romani pe malul vechi al Dunarii cu scopul protejarii anticului drum danubian, atentia mi-a fost atrasa de localitatea Seimeni. Situata la mai putin de 10 km de Cetatea Axiopolis, fondata de catre regele de origine greaca a Traciei,
Lisimach, localitatea Seimeni este mentionata pentru prima data în jurul anului 1600. O parte dintre soldatii domnitorului Constantin Serban s-au rasculat împotriva lui si au trecut Dunarea. Acesti soldati se numeau seimeni, si se pare ca au întemeiat localitatea cu acelasi nume. Însa, dovezile arheologice sustin ca alti locuitori au fost fermecati de frumusetea malului dunarean, cu multe secole în urma: în sudul localitatii a fost descoperita o asezare din perioada Latene.
Descoperirile efectuate la începutul anului prezinta un fapt surprinzator: soldatii fugari au întemeiat noua localitate exact peste un superb sanctuar tracic sau geto-dacic. De fapt, o buna parte din sanctuar a fost distrus prin construirea caselor si de catre factorii de mediu (lacul), întreaga zona fiind supusa eroziunii.
Cel mai cunoscut sanctuar de la noi din tara închinat cultului solar este cel de la Sarmisegetuza, în cadrul caruia "Soarele de andezit" are un diametru de 7,1 m. Comparativ cu acesta, sanctuarul de la Seimeni se prezinta cu 58 de discuri, posibil din lespezi de piatra, fiecare disc având diametrul de 20 m. Într-un singur disc ar încapea o întreaga gospodarie: casa, curte si anexe. Discurile sunt separate între ele de ziduri cu grosimea de 4,3 m, însa, exista si discuri grupate câte doua. Pe unul din
discuri, având o pozitie centrala (întreg ansamblul are forma ovala), se observa o forma spiralata, o posibila rampa catre zeul suprem.
Localitatea Seimeni se afla în zona de influenta a anticului oras greco-roman Axiopolis (greaca ?????p????) care înainte de a fi reconstruit de Constantin cel Mare, a fost fondat de Lisimach, regele grec al Traciei. Cetatea Axiopolis se afla la 3 km S de Cernavoda, în fata insulei Hinog, pe malul drept al Dunarii. Necropola cetatii se afla pozitionata la 4,5 km S pe soseaua Cernavoda - Cochirleni.
Pe Dealul Sofia, aflat în nordul localitatii Cernavoda, a fost descoperit într-un mormânt din necropola de inhumatie apartinând culturii Hamangia din neoliticul mijlociu, "Gânditorul" si perechea sa.
Conform Repertoarului Arheologic National:
- situl arheologic eneolitic de la Cernavoda - "Dealul Sofia" - începând de la 100m V de Primaria orasului pana la malul Dunarii. Descoperiri în cadrul sitului:
- asezare epoca eneolitic - Cultura Cernavoda
- asezare epoca eneolitic - Cultura Gumelnita
- situl arheologic neolitic de la Cernavoda - Coada Zavoiului - asezare si necropola
La Cernavoda, în punctul "La Cetate" din apropierea tell-ului, a fost descoperit un mormânt. Inventarul funerar este specific Culturii Gumelnita (P. Hasotti, 1977, p. 89).
Localitatea Seimeni se afla la o distanta de 4,5 km de necropola neolitica iar posibilul sanctuar, care este pozitionat chiar lânga localitate, are dimensiuni de 1,0 x 0,4 km.
În cadrul sanctuarului de la Seimeni sunt prezente motive reprezentative a trei culte:
- Cultul Soarelui - discul
- Cultul Marii Zeite, în ipostaza de Zeita Sarpe - spirala
- Cultul apelor - Dunarea
Cultul Soarelui a luat fiinta o data cu începutul agriculturii, entitatea abstracta a bunurilor Pamântului-mama atragând nevoia de exteriorizare a primilor agricultori si punând bazele primului cult - cultul agrar.
Conform cunoscutului etnolog si scriitor Romulus Vulcanescu: "Din relatarile mitografilor antici, greci si latini, despre daci si daco-romani, ca si din descoperirile arheologilor români, reiese ca acest cult al soarelui s-a format pe teritoriul Daciei preistorice, înainte de etnogeneza daca si s-a dezvoltat dupa aceasta etnogeneza la daci si mai apoi la daco-romani, pentru a se mentine la protoromâni".
Cultul Zeitei Sarpe se remarca prin aparitia în spatiul carpato-dunarean, înca de la sfârsitul paleoliticului, a unor ornamente reprezentând sarpele prin: linii simple, unduite sau în zigzag; spirale plane si foarte rar helicoidale; meandre si chiar siruri de romburi - imitatie a desenului existent pe spatele viperei cu corn - animal veninos aducator de moarte, endemic în aceasta arie.
Conform materialului "Semiotica româna în vizita la UNESCO", motivul spiralei îsi are originea în paleoliticul superior al spatiului carpato-dunarean si reprezinta sarpele, animal caruia, în timpuri de demult, pe aceste meleaguri, i-a fost atribuita o simbolistica duala înca din neoliticul timpuriu, dar a ramas pentru întreg neoliticul ca simbol al regenerarii ciclice a naturii din care a derivat, probabil, mai târziu si conceptia referitoare la nemurire a dacilor.
La traci, motivul sarpelui, ca simbol al regenerarii ciclice a naturii (la aceasta latitudine sarpele intra sub pamânt pentru hibernare în imediata apropiere a echinoctiului de toamna si reapare la suprafata odata cu echinoctiul de primavara si cu reînvierea vegetatiei), este prezent încolacit pe o tulpina în reprezentarile Cavalerului Trac.
Se mai observa aproximativ 59 de discuri, fiecare disc având 20 m diametru. Discurile sunt încadrate cu ziduri având grosimi de pâna la 4,5 m.
Cultul apelor este prezent si la geto-daci, ca si la alte popoare antice. Dunarea era fluviul lor sacru si Strabon confirma acest lucru atunci când localizeaza Cetatea Histria pe malul lacului Sinoe, "la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului". Acest cult se regaseste în obiceiul dacilor de a nu porni la razboi înainte de a lua în gura apa din Istru, jurând ca nu se vor întoarece acasa decât dupa ce vor învinge pe dusmani. Geto-dacii cunosteau potentialul vindecator al apelor minerale si al apelor termale. Urme ale acestui cult au ramas în mitologia româneasca, unde Dunarea este considerata fluviu sacru cu calitati purificatoare.
Merita mentionat faptul ca, în conformitate cu Repertoarul Arheologic National - pentru localitatea Seimeni:
- asezarea latene de la Seimeni - Seimenii Mari, între soseaua Cernavoda - Topalu si Dunare, în S localitatii.
Motivul spiralei:
- dupa potopul gigantic petrecut în urmã cu 7.600 de ani pe locul unde acum se aflã Marea Neagrã (conform cercetãtorilor americani, William Ryan si Walter Pitman, care primesc în anul 2000 cea mai înaltã distinctie din partea Columbia University, Shepard Medal pentru cercetãri exemplare în geologia marinã), un grup apartinând populatiilor carpato-dunarene duce acest motiv pâna pe malurile Rinului si al Senei, unde au fost descoperite vase acoperite cu forme de spiralã - spirala carpato-dunãreanã, valuri concentrice, desene rectangulare si tot felul de forme geometrice, asemãnãtoare cu cele din Moldova;
- în vechiul alfabet heroglific egiptean, semnul spiralei are înteles de apa;
- la tracii din Asia Mica, întreaga suprafata a armei era acoperita cu motive geometrice, în care domina spirala, motiv decorativ de mare efect, exprimând atât rafinamentul triburilor care o produceau, cât si nivelul societatii care solicita asemenea obiecte. În ornamentatia cu caracter geometric, pe obiecte de lut sau pe arme, se desprind unele elemente dominante: cercuri, cercuri cu cruce, spirale, toate simbolizând soarele. Aceste ornamente ilustreaza deosebita importanta pe care au dat-o Tracii cultului zeului-lumina;
- spirala apare ca ornament pe piesele din tezaurul dezgropat de Schliemann la Troia;
- apare pe portalurile caselor taranilor daci, ori pe covoare, pe fote si tesaturi, semnificând drumul parcurs de sufletul omului, pâna la locul de întâlnire cu Zamolxe, dar si evolutia, începutul si sfârsitul; este poate cel mai caracteristic, dar si cel mai ermetic simbol al poporului nostru;
Ipoteze:
Conform lui Mircea Eliade în "Istoria credintelor si ideilor religioase":
Nu stim în ce masura structura initiatica si eshatologica a misterului lui Zalmoxis mai supravietuia în epoca lui Strabon. Dar autorii antici vorbesc despre anumiti eramiti si oameni religiosi si probabil ca acesti specialisti ai sacrului prelungeau traditia mistica a cultului lui Zalmoxis. Un alt amanunt pare de asemenea important pentru Strabon: faptul ca Zalmoxis - ca si, mai recent, Deceneu - realizase o cariera atât de prodigioasa gratie mai ales cunostintelor sale astronomice si mantice. În sec. al VI-lea e.n., dar sprijinindu-se pe izvoare mai vechi, Iordanes descria în termeni extravaganti interesul preotilor daci pentru astronomie si stiintele naturale. Insistenta pe cunoasterea corpurilor ceresti poate oglindi informatii exacte. Într-adevar, templele de la Sarmisegetuza si de la Costesti, al caror simbolism urano-solar este evident, par sa fi avut o functie calendaristica.
Despre traci, Mircea Eliade scrie:
Dupa Herodot, tracii adorau pe Ares, Dionysos si Artemis; totusi, regii lor venerau pe Hermes, ai carui descendenti se credeau. Cât despre Hermes, care, dupa Herodot, era cinstit exclusiv de catre regi, adica de aristrocatia militara, el este greu de identificat. Herodot nu face nici o aluzie la zeul solar, desi un asemenea zeu este din belsug atestat de alte surse (R. Pettazzoni, The Religion of ancient Thrace). S-ar putea asadar vedea în Hermes trac o divinitate solara. Câteva secole mai târziu, monumentele zise ale eroilor cavaleri se înmultesc în Balcani; or, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo. Este vorba totusi de o conceptie mai târzie care nu lamureste deloc teologia regala mentionata de Herodot.
Cultul lui Dionysos trac aminteste ceremoniile ce se desfasurau în timpul noptii, în munti, la lumina facliilor; o muzica salbalica (zgomote de lovire în cazane de bronz, chimbale, fluiere) îi îndeamna pe credinciosi sa scoata tipete de voiosie într-un dans circular, furios si învârtejit. Mai ales femeile erau acelea care se dedau acestor dansuri dezordonate si epuizante; costumul lor era straniu; ele purtau bessares, lungi vesminte fluturânde, facute, pare-se, din piei de vulpe; deasupra acestora piei de caprioara si, probabil, pe cap, coarne. În mâini tineau serpi consacrati lui Sabazios (nume trac pentru Dionysos), pumnale sau tirsuri. Ajunse la paroxism, la nebunia sacra, ele apucau animelele alese pentru sacrificii si le rupeau în bucati, sfâsiindu-le si mâncându-le carnea cruda. Omofagia rituala savârsea identificarea cu zeul; participantii se numeau acum Sabos sau Sabazios.
Asa cum a aratat si Nicolae Iorga, fenomenul horal reprezinta o reminiscenta a unui stravechi ritual mitico-magic de urcare la cer care se savârsea pe tot cuprinsul Daciei înca din epoca paleolitica. Ritualul numit Kolabrismos sau a Kolo era o hora ezoterica, în timpul dansului, oamenii se înfrateau formând o fratietate magico-rituala. Sunt putine date privitoare la Kolo-ul trac, dar putem sa le completam cu ceea ce stim despre hora actuala.
În Enciclopedia Britannica gasim urmatoarea definitie: Kolo deriva din denumirea veche slavona a cuvântului roata. Kolo-ul era probabil dansat în adorarea Soarelui, cu mult înainte de sosirea slavilor în peninsula balcanica.
Kolo-ul trac a dat la noi Hora, la sârbi Kolesca, la bulgari Horo-ul, la rusi Korovad-ul si la greci Choros-ul. Din Kolabrismos- ul initial au evoluat doua tipuri de hora: cea închisa de tipul cercului si hora deschisa, care cunoaste mai multe variante, dintre care cea a horei deschise de tip spiralat mai supravietuieste doar la macedoromâni, precum si la docoromânii din Banat si Oltenia, diminuându-si însa caracterul magic. Se presupune ca aceasta se apropie cel mai mult de ritul arhaic initial.
S-a stabilit ca, pe teritoriul Daciei, fenomenul horal este prezent chiar din epoca Culturii Cucuteni (3700-2500 î.H.), ultima mare cultura cu ceramica pictata din Europa. Descoperirea la Bodesti-Frumusica a unei reprezentari în ceramica a unei hore formate din sase femei, apartinând acestei Culturi, ar atesta faptul ca pe teritoriul tarii noastre exista un cult al spiralei magice, anterior celui existent în India, Tibet si China.
Pe culmea unui deal situat pe malul Istrului, în sanctuarul de la Seimeni, mii de femei danseaza înlantuite câte 30-40 în interiorul unor discuri imense. Sunt câteva zeci de astfel de hore. Se rotesc într-o bucurie frenetica, apoi se desfac în spirale care se strâng spre interiorul discurilor, de unde se extind iar în cercuri pâna spre margine.
Pot dansa la lumina misterioasa a Lunii, venerându-l pe Dionysos. Dar la fel de bine pot dansa cu 2000 de ani în urma, bucurându-se de mângâierea calda a Soarelui, multumindu-i pentru recoltele bogate.
UN SANCTUAR SIMILAR LÂNGA LOCALITATEA MIREASA
La aproximativ 25km de localitatea Seimeni, lânga localitatea Mireasa, am descoperit un sanctuar similar cu cel de la Seimeni. Se mai observa patru discuri cu diametrul de 26m.
Localitatea Mireasa nu este cuprinsa în Repertoarul Arheologic al României a Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan", si nici în Repertoarul Arheologic National.
La mai putin de 25 km de Seimeni se afla localitatea cu nume parca predestinat sa însoteasca primul sanctuar descoperit la altarul Zeului Soare: Mireasa. Cununa îi este împodobita cu patru cochete discuri cu diametrul de ... 28 m, amplasate pe malul unui pârâu. Alaiul nu se lasa asteptat: nu trebuie decât sa ne îndreptam privirile spre
sudul Dobrogei. Acolo unde apele marii patrund insistent pâna la poalele dealurilor, racorindu-le, se afla doua localitati apropiate, Vîrtop si Albesti. Un mic râu se strecoara vioi printre pliurile dealurilor, pierzându-se în sclipirile golfului. Este martor mut al mileniilor de istorie si înca mai pastreaza ecourile incantatiilor izvorâte de pe
platourile misterioase ale celor doua sanctuare, odata cu apa izvoarelor.
TOATE ACESTE SANCTUARE AU FOST DESCOPERITE DE UN BRASOVEAN,INGINERUL PINTILIE CRISTIAN
Un inginer pasionat de arheologie a descoperit noi structuri de ziduri si cetati antice în Dobrogea l Ciudatele imagini rivalizeaza cu desenele din cîmpia Nazca.
Dobrogea, tarîmul celor mai vechi cetati grecesti de pe teritoriul României, nu si-a dezvaluit înca toate secretele. Un brasovean pasionat de arheologie a studiat aceasta zona cu ajutorul programului Google Earth. Navigînd de la un vestigiu istoric la altul, a descoperit formatiuni fortificate despre care nu pomenesc tratatele de istorie SI CARE CERCETATE ATENT DE SPECIALISTI POT ADUCE SCHIMBARI ESENTIALE CARTILOR DE ISTORIE
.
| |
Pintilie Stefan-Cristian17:02 / 21.08.2014Un grup de petroglife, executate în stâncă de populaţia precolumbiană, prezinta simboluri neolitice ale scrierii Vechii Europe: https://sites.google.com/site/seimenineoliticsipreneolitic/ Pintilie Stefan Cristian15:58 / 14.08.2014Simbolurile incizate pe inelul de la Seimeni sunt identice cu simbolurile prezente pe statuetele antropomorfe feminine aparţinând culturii dunărene Gârla Mare:
https://sites.google.com/site/seimenineoliticsipreneolitic/ Stefan-Cristian00:16 / 19.06.2014Seimeni - de la piatra şlefuită la fier
https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/home Stefan Firu16:36 / 13.07.2011Inca mai asteptam alte si alte noi documentare asemenea celui de mai sus!
Va multumim ! Adrian Pop12:50 / 02.05.2011Felicitari sincere pentru tot ce faceti.
Sa incercam sa realizam trasee turistice, astfel incat lumea sa afle despre cultura Neamului nostru. |
|
|
|
|