La Paris, in anul 1831, la o serata in casa muzicianului Chopin, s-au cunoscut tanarul pianist Franz Liszt si scriitoarea franceza Daniel Stern (Marie d’Agoult, sotia colonelului d’Agoult).

Un an mai tarziu, in 1832, departe de Paris, Marie d’Agoult a nascut in mare taina un baiat. Acesta a fost Carol, devenit mai tarziu doctorul Carol Davila.

In afisierul Facultatii de Medicina din Paris, la inceputul anului 1853, statea de cateva zile un anunt, neinsemnat la prima vedere, scris pe un sfert de coala de hartie, redactat si semnat de insusi decanul facultatii, de profesorul doctor Beclard care primse la sfarsitul anului 1852 doua adrese, continand fiecare cate o rugaminte, in fond asemanatoare. Sahul Persiei ruga guvernul Francez sa binevoiasca a desemna un medic valoros, care sa accepte a veni in Persia ca medic personal al sau. Cea de a doua adresa era semnata de domnitorul Tarii Romanesti Barbu Stirbei, si avea un continut oarecum identic.

Odata ajuns la Bucuresti, contrar obiceiurilor si regulilor de curtoazie, doctorul Davila ceru un ragaz de cateva zile inainte de a se prezenta in fata domnitorului Barbu Stirbei, in protocolara audienta de sosire. Rostul ragazului cerut era de a se putea intre timp informa de starea sanitara a tarii, de organizarea sanitara existenta si, in consecinta, sa poata prezenta un raport documentat de ceea ce credea el ca s-ar putea face. Cererea i-a fost aprobata.

Multumit de raportul prezentat si de comportarea matura a tanarului medic, domnitorul ii dadu gradul de Oberstabdoktor, maior adica; il numi medic-sef al Spitalului militar si ii dadu mana libera sa pregateasca reformele prevazute in raportul initial.

Pentru a-si putea duce la indeplinire reformele administrativ-sanitare propuse, Davila avea nevoie mai intai de cadre medicale, trebuia, cu alte cuvinte, sa creeze o scoala de medicina romaneasca. Cadrele acestea aveau sa fie pilonii pe care va ridica viitoarea lui opera medicala.

Inceputul anului 1854 parea favorabil neobositului medic-sef al armatei. Dar a inceput razboiul ruso-turc din 1854. Tara Romaneasca si Moldova au fost ocupate de armatele turcesti; atat Barbu Stirbei cat si Grigore Ghica, domnul Moldovei, au fugit in strainatate. Armata romana a fost neutralizata si dezarmata. Momentul era cum nu se poate mai prielnic pentru dusmanii lui Davila; inlaturarea acestuia din calea lor trebuia sa fie radicala. Urzelile, intrigile, calomniile si denunturile si-au atins scopul: la 12 martie, adica exact la un an de la venirea in tara, Davila a fost destituit. Dar aceasta nu a fost singura nenorocire care s-a abatut asupra tanarului medic. Casa in care locuia era umeda, plina de igrasie. Dambovita nu era canalizata inca si inunda des cartierul din apropiere, cartierul Izvor. Obosit peste masura, istovit de uriasa munca pe care o depunea, reumatismul poliarticular acut a gasit teren prielnic si a pus stapanire pe trupul firav al lui Davila. In consecinta cotul drept a anchilozat iar Davila avea obiceiul de a sta cu bratul drept la spate. Se servea mai mult de mana stanga. Intelegandu-si menirea de doctor el nu refuza sa dea ingrijirile necesare soldatilor turci bolnavi sau raniti internati in spitalele romanesti; drept recompensa, la sfarsitul razboiului turcii l-au numit “Hechim Bechi” si l-au decorat cu ordinul “Medgidia” clasa a III-a.

La sfarsitul anului 1854, o data cu revenirea lui Barbu Stirbei in tara, datorita dorintei acestuia de a-si continua planul de organizare a armatei nationale, Davila a fost reintegrat in rangul si functiile sale. Proiectele lui au prins viata in cursul anului 1855. Trebuie sa subliniem ca realizarile de pana acum ca si toate cele ce vor urma se datoresc faptului ca Davila a simtit alaturi de el pe cei care militau in acea perioada pentru imbunatatirea vietii poporului, pentru desprinderea lui din lanturile obscurantismului si ignorantei feudale.

Spitalul militar de la Mihai Voda a luat cu totul alta infatisare. Era impartit pe divizii, pe sectii, peste tot domnea ordinea si cuatenia, hrana bolnavilor era multumitoare, iar ingrijirea medicala si-a ridicat mult nivelul. In cursul anului 1855 s-a efectuat de catre Davila cea dintai transfuzie de sange din tara noastra.

Inainte de a deschide Scoala de Mica Chirurgie, Davila a luat-o de jos in sus, formandu-si personalul sanitar ajutator necesar spitalului si invatamantului proiectatei scoli, pregatindu-si cadrele sanitare inferioare, felcerii sau infirmierii.

Davila a organizat Scoala de Mica Chirurgie dupa modelul scolii din Angers unde el isi incepuse studiile medicale. A angajat un corp profesoral dintre medicii bucuresteni cunoscuti ca priceputi si cinstiti, platind unora lefurile din punga lui; cativa s-au oferit sa predea gratuit.

Davila isi dorea ca Scoala de Mica Chirurgie sa fie cat de curand recunoscuta si echivalta cu scolile de medicina din strainatate, aceasta pentru a crea prestigiu scolii medicale romanesti si absolventilor ei. El intocmi un program de invatamant care ar fi putut ingadui in viitor absolventior perfectionarea lor la centrele universitare si medicale reputate; in acest program cultura generaa juca un rol de seama.

Lupta lui Davila pentru organizarea invatamantului romanesc contribuie serios luptei dusa de carturarii romani ai epocii revolutionare de la 1848, lupta ce avea drept scop infaptuirea invatamantului national cu limba de predare romana. 

Davila considera ca elevii trebuiau sa aiba la baza o serioasa cultura generala si prin urmare a prevazut in regulamentul Scolii de Mica Chirurgie si cursuri complementare de: limba franceza, latina, greaca clasica, istoria universala etc. De asemenea o biblioteca de specialitate si de cultura generala statea la dispozitia elevilor. In anul 1856, Davila alege 12 elevi pe care ii repartizeaza unei noi ramuri a scolii: sectia farmaceutica, initiind astfel si invatamantul farmaceutic in tara noastra.

In anul 1857, al treilea an din viata Scolii de Mica Chirurgie incepea. Davila reorganizeaza radical programul si structura scolii si o transforma in Scoala Nationala de Medicina si Farmacie.

In anul 1857, invatamantul veterniar a luat si el fiinta in tara noastra. Davila a creat pe langa Scoala Nationala de Medicina si Farmacie o sectie noua de “veterinarie”, la catedra de medicina veterinara, primul titular fiind protoveterinarul V. Lucaci. Scoala Nationala de Medicina si Farmacie a fost inzestrata in acel an cu o biblioteca stiintifica moderna, ce numara atunci 6000 de volume de specialitate din literatura medicala universala, adunate din lumea intreaga. Davila a donat scolii propria lui biblioteca.

Prima sotie, Maria Marsille, fiica de medic francez (Alphonse Constant Marsille) si de boieroaica romanca, a trait doar un an dupa casatorie. Ea s-a stins din viata in martie 1860, la nasterea unui copil. Avea doar 24 de ani.

Dupa moartea sotiei sale, Davila s-a ocupat de problema copiilor “gasiti”. In 1860 a intocmit chiar un proiect care prevedea trecerea ingrijirii copiilor orfani in sarcina administratiei serviciului sanitar; cerea crearea unei directii de asistenta publica, unitate ce urma sa se ocupe, printre altele, si de soarta orfanilor. Acest serviciu trebuia sa rezolve si problema ingrijirii si educarii speciale a copiilor surdo-muti, a copiilor debii mintali si a copiilor orbi din nastere. Pana la rezolvarea acestui program, Davila a luat asupra lui intretinerea unui numar de patruzeci de fetite orfane, culese dn diferitele mahalale ale orasului. El a a adapostit aceste copile in casa lui, situata sus, in varful dealului Cotroceni. Davila pune asadar bazele unui azil de copii, in anul 1861.

In cladirea din strada Coltei infiinteaza un orfelinat pentru patruzeci de baieti, o institutie ce completa pe cea din Cotroceni. Nemarginitul umanism al lui Davila nu se opreste aici. Cu ajutorul unui profesor francez, el insusi surdo-mut, Davila intemeiaza in cartierul Pantelimon prima scoala de surdo-muti din tara noastra. Scoala avea atasat un atelier de tamplarie si unul de sculptura artistica,

La 30 aprilie 1861 a avut loc casatoria lui Davila cu Anica Racovita. Casatoria a fost celebrata la Golesti. Ana va fi mama a doi copii: Alexandru (viitorul scriitor si om de teatru Alexandru Davila) si Elena (viitoarea Elena Perticari, culegatoarea pioasa a intregului material biografic privitor la tatal sau).

Ana Racovita a devenit de asemnea cea mai fidela colaboratoare a sotului ei, ocupandu-se indeaproape de azilul de copii de pe dealul Cotroceni. Un an mai tarziu, in 1862, Elena Cuza, sotia domnitorului Cuza si mare  admiratoare a operelor lui Davila, a vizitat micul orfelinat instalat in casa acestuia, si l-a luat sub ocrotirea ei.

Unul din primele acte ale domnitorului Cuza a fost ridicarea lui Davila la rangul de colonel si numirea lui ca medic-capetenie al armatei romane.

Prima manevra a armatei romane unificate a fost cea din vara lui 1859 de la Floresti - Campina. Cu aceasta ocazie, Carol Davila organizeaza serviciul sanitar militar de campanie. Absolventii primei promotii a scolii de medicina au fost numiti medici de batalioane. Davila doteaza serviciul sanitar cu posturi de prim-ajutor, ambulante si spitale mobile de campanie. Corpul sanitar ofiteresc este incadrat, creeaza prima companie sanitara.

In 1860, pentru merite exceptionale, Cuza ridica pe Davila la gradul de general medic cu functie de inspector general al serviciului sanitar medical.

Incepand din acest an, sfera de activitate a lui Davila cuprinsese toate preocuparile si problemele sanitare din tara noastra. De la aceasta data Davila, pe langa calitatea de director al Scolii de medicina, pe langa functia de sef al Serviciului sanitar al armatei, a fost numit si inspector general al Administratiei generale sanitare si efor alSpitalelor civile. In rezolvarea multiplelor si dificilelor sale sarcini, Davila a dovedit calitati exceptionale, cu ajutorul carora a putut duce la bun sfarsit intregul lui plan de reforme.

In Monitorul Medical al Romaniei, nr. 9 din 1 aprilie 1862, apare dupa doi ani de studiu si modificari - Regulamentul intocmit de Davila pentru selectionarea prin concurs a cadrelor medicale spitalicesti: extern, intern, secundar, si medic primar.

In al doilea an de existenta a Scolii de chirurgie, Davila ia asupra-si si cursul de chimie. Incepand din 1856, pe o perioada de aproape 30 de ani, Davila inaugureaza seria conferintelor publice avand drept subiect chimia. Conferintele acestea duminicale au facut epoca si au ramas incrustate in amintirea celor care le-au audiat atunci.

Influenta innoitoare a lui Davila se face repede simtita. In 1860 au fost desfiintate serviciile mixte si s-au creat doua servicii de specialitate: unul de medicina interna sub conducerea doctorului Polizu si unul de clinica chirurgicala condus de profesorul Turnescu. In 1861 se infiinteaza la Coltea serviciul de consultatii gratuite.

Dinamic, Davila a fost permanent activ, a avut atitudine ferma care se manifesta voluntar si cu spontaneitate.

Davila facea parte din numarul aclor putin oameni de stiinta carora o anumita formatie intelectuala, o structura sufleteasca onesta, o etica le-a asigurat o relativa independenta de clasa din care faceau parte, ale carei interese le slujea, critincandu-i insa, fara incetare viciile, plecandu-si urechea la pasurile celor nevoiasi, a caror existenta dorea s-o amelioreze.

Ca o inalta pretuire, Alexandru Ioan Cuza ii recunoaste doctorului Davila cetatenia romana, cetatenie pe care de fapt si-o cucerise de mult in inima poporului caruia ii inchinase toata inteligenta si puterea sa de munca.

In anul 1864, exprimand vointa si recunostinta maselor populare, Adunarea Deputatilor a votat si acordat in unanimitate naturalizarea generalului doctor Carol Davila.

Anul 1869 a adus indeplinirea celui mai scump vis al lui Davila: desavarsirea invatamantului medical romanesc prin transformarea Scolii Nationale de Medicina si Farmacie in “Facultate de Medicina, Chirurgie si Farmacie”. Prin acest act invatamantul medical romanesc devine oficial echivalent cu cel din marile centre de cultura si stiinta din lumea intreaga.

Crucea Rosie, umanitara opera initiata de Henri Dunant de Solferino, a intrunit in 1864 adeziunea a 66 de state de pe tot cuprinsul pamantului. Cu toata staruinta lui Davila, Romania nu si-a adaugat si ea semnatura pe protocolul Conventiei de la Geneva decat la 18 iunie 1874. Hotarator in actul semnat atunci de tara noastra a fost marele succes obtinut de Davila cu ocazia premiilor internationale acordate persoanelor care s-au distins pe campul de lupta, lucrand sub stindardul Crucii Rosii.

Serviciul sanitar militar roman si-a trecut cu stralucire examenul in incercarea reprezentata de razboiul ruso-romano-turc din 1877. Bine pregatit si pus la punct de Davila in cei sapte ani scursi de la experienta pe care o dobandise pe frontul franco-german din 1870, serviciul sanitar a functionat pe campiile Bulgariei cu o precizie si perfectiune remarcabila. Scanteitoarea inteligenta a lui Davila a intuit acum aproape o suta de ani notiuni si reguli devenite astazi clasice, binecunoscute si de nediscutat.

In noaptea de 23 spre 24 august, Davila era inconjurat de cei apropiati lui: rudele, copiii, cativa prieteni.

Medicul isi urmarea singur pulsul, isi calcula cu stoicism progresul neincetat al bolii, topirea treaptata a fortelor, cedarea iremediabila a muschiului inimii. Isi dictata cu seninatate si hotarare medicatia: “Sirop de eter... injectie de morfina... intoarceti pendula catre mine (ca sa poata observa reactia medicamentelor)... S-a sfarsit... Plec pentru marea calatorie!...”

Au fost ultimele cuvinte ale lui Davila. Era ora 4.30 din dimineata zilei de 24 august 1884.