Beethoven, muzică divină, iubire neîmpărtășită sau coincidență tristă. Poveste tristă, ce caută printr-un periplu de-a lungul vieții marelui compozitor, pe valurile unei scrisori de iubire, ființa ce i-a capturat sufletul pentru veșnicie, răpindu-i orice clipă de viață ferice, îngerul lui iubit. Mai rafinat și subtil decât Schiller în astfel de ițe ale dragostei, Beethoven omul s-a ascuns în muzică și mai apoi în viața nepotului său, tronând asupra-i iubirea și ambiția muzicii, deși acesta era, cum bine va recunoaște și maestrul mai târziu, „un talent mediocru”. Dar haideți să ne lăsăm cuprinși de Für Elise și să ne plimbăm nițel prin film.
La începutul filmului apare îngerul morții și nu vedem decât ceremonia tristă a înmormântării acestuia, adulat de sute de oameni. Sau poate tocmai acest ultim cânt al morții trebuie să provoace soarta la căutarea adevărului… Filmul din 1994, în regia lui Bernard Rose, ce-i are în distribuție pe Gary Oldman, Jeroen Krabbé, Isabella Rossellini și Johanna der Steege, învăluie viața compozitorului într-o poezie frumoasă a căutării, a regăsirii iubirii prin frânturi de viață, care ne fac pe noi, simpli privitori, să nu știm dacă să ne lăsăm pradă muzicii și poveștii creatorului sau să urmărim cu ochi poirotieni mica anchetă pe care o desfășoară prietenul și secretarul său pentru a-i împlini testamentul. Îngerul meu iubit, umbra aceasta diafană ne va însoți pe tot parcursul filmului, făcându-ne să-l vedem în fiecare „iubire” din viața lui. Cele trei femei ce se succed prin viața lui Beethoven nu devin nicidecum avide de moștenirea sa, ci-l luminează pe Schindler și pe noi totodată, încotro să căutăm adevărul. Opoziția fratelui și a nevestii acestuia e doar un impediment slab în căutarea prietenului lui Ludwig, care, alergând precum amicul din Caragiale, de la donă la contesă, ajunge într-un final la cea căreia „îngerul meu iubit” îi denumea sufletul. N-am să vi-l dezvălui, căci atunci nu veți avea parte de același periplu minunat de care am avut și eu parte când am vizionat filmul.
Și… departe de mine acest gând. Vă mai descopăr doar o sclipire, magia cu care-l învăluie maestrul pe Schindler când acesta ascultă fermecat Kreutzer Sonata. E momentul în care, fermecat de muzica lui Beethoven, Schindler are inima larg deschisă, gata pregătită pentru a fi preluată în proiectul unei lucrări de geniu, viața compozitorului, căruia el îi va deveni om de încredere, secretar și prieten.
Ludwig vine și regăsește admirația sinceră în ochii viitorului lui prieten de viață și muzică și decide să-l lumineze astfel în secretul magiei muzicii. Cuvintele lui sunt mai mult decât fermecate și sper să vă prindă în mrejele lor și pe voi, cinefili și iubitori de muzică. În ele stă esența Beethoven! Șșt… v-o dezvălui mai jos, dar rămâne între noi. Vizionare plăcută!
