Imi este dat sa pot sa scriu despre un subiect foarte placut sufletului meu, cel al coexistentei pasnice dintre etnii, acum cand in lume constatam doua tendinte distinctive si divergente: una spre globalizare, spre mondializare, alta spre regionalizare, spre divizare dupa etnii sau religii. 

Lumea in continua miscare cauta un echilibru al bunei-convietuiri interetnice, bazata pe respectul reciproc dat de cunoasterea traditiilor, a elementelor de cultura si civilizatie specifice, a notelor distinctive ale diferitelor colectivitati umane contemporane. Cunoasterea celuilalt presupune o disponibilitate cognitiva si afectiva, o dorinta de colaborare bazata pe respect si incredere, pe sentimente sincere de prietenie si chiar de admiratie fata de modul propriu de a vedea lumea. 

Se stie ca inteleptul rege al evreilor, biblicul Solomon, aflat in situatia de a rezolva un diferend intre trei persoane care au venit la divanul sau regesc a facut urmatoarea afirmatie: ”Si tu ai dreptate si tu ai dreptate si tu ai dreptatea”, uimindu-i pe cei trei care au ramas nedumeriti, dar au inteles apoi ca regele ii indemna la clementa si la buna convietuire. 

In Dobrogea, regiune locuita de romani, rromi, turci, tatari, greci, lipoveni, ucrainieni, italieni, evrei s.a. este binecunoscut faptul ca nu au existat de-a lungul istoriei conflicte intre etnii, de aceea se poate afirma ca acest tinut este raiul multiculturalismului. Faptul ca intre Dunare si Marea Neagra exista aceasta tendinta spre cosmopolitism este intarit de intreaga istorie a acestui tinut care a cunoscut diverse stapaniri: cea geto-daca, cea greceasca, cea romana, cea bizantina, cea munteana, cea turceasca... 

Cine sunt proprietarii de drept ai Dobrogei, veti intreba? Toti locuitorii ei, indiferent de etnie; pentru ca printre elevii mei am intalnit deseori etnici turci sau tatari, pentru ca insusi satul meu natal a avut, ca multe localitati dobrogene, un nume turcesc, acela de Omarcea, pentru ca am avut si am colegi si prieteni din aceasta etnie, oameni deosebiti, cu multiple calitati, oameni de omenie, cum zicem noi din batrani, voi insera in paginile acestui articol cateva date istorice despre comunitatea turco-tatara din Romania, apoi voi raspunde la unele intrebari care au facut obiectul nedumeririlor elevilor mei referitare la raporturile romano-turcesti in Evul Mediu in intreg spatiul carpato-danubiano-pontic, iar in final voi insera si cateva modalitati practice de inchegare a unor relatii de prietenie intre elevii clasei la care sunt consilier educativ. 

Inainte de a derula firul istoriei acestei comunitati imi permit sa includ in acest articol un fragment din mesajul actualului presedinte al tarii noastre, mesaj rostit cu prilejul unei sarbatori religioase de o deosebita importanta pentru musulmani, Ramadan Bayram: ”Comunitatea musulmanilor din Romania este un model de solidaritate si colaborare intr-un cadru multietnic”, a declarat presedintele Traian Basescu, in mesajul transmis cu ocazia sarbatorii Ramadan Bayram, postat, marti, pe site-ul Administratiei Prezidentiale. ”Aceasta sarbatoare imi ofera prilejul de a sublinia, inca o data, faptul ca prin intreaga experienta de convietuire armonioasa si de dialog cu celelalte culturi, comunitatea musulmanilor din Romania este un model de solidaritate si colaborare intr-un cadru multietnic. In acest sens, Dobrogea este un spatiu privilegiat, in care cetatenii romani de etnie turca sau tatara isi pastreaza identitatea si traditiile. Consider ca trebuie sa privim aceasta diversitate a credintelor si a culturilor ca pe o bogatie a umanitatii. Respectul fata de cei ale caror valori si credinte sunt diferite si cultura dialogului reprezinta, in opinia mea, premisele pentru o civilizatie a pacii. Multumesc, si cu aceasta ocazie, comunitatii musulmane din Romania pentru felul in care contribuie la binele comun al societatii”, se arata in mesajul presedintelui, transmis reprezentantilor comunitatii musulmane din Romania. AGERPRES

Despre existenta multiseculara a turcilor si tatarilor in Dobrogea am gasit informatii pe wikipedia: ”Istoric: Tatarii au sosit in mai multe valuri pe teritoriul Romaniei actuale. In secolul al 13-lea isi fac aparitia primele comunitati tatare in Dobrogea. Dupa razboiul din Crimeea a sosit un nou val de imigranti tatari in Dobrogea. In anii 1873-1874, in sangeacurile Tulcea si Varna traiau 100 000 de musulmani si 60 000 de crestini. Cele mai importante centre musulmane erau Babadag, Tulcea, Constanta si Harsova. In anul 1930 in Romania erau 22 000 de tatari. Asupra originii etnice a tatarilor, in lucrarile de specialitate de pana azi (de istorie, de etnografie, de geografie, de lingvistica), parerile sunt impartite: unii sustin originea mongola, iar altii originea turca a tatarilor. Oricare ar fi concluziile, tatarii au existat in istorie ca o entitate distincta si si-au dovedit aceasta identitate prin realizari memorabile. Din punct de vedere etnic, tatarii din Romania sunt originari din Crimeea, ei vorbind un grai al limbii tatare crimeene. In Romania, in sanul comunitatii tatare nu exista diferente de grai, ci doar de regionalisme. Traditiile stramosesti ale tatarilor din Romania se incadreaza in doua categorii: laice (obiceiuri legate de evenimente din viata, fenomene naturale, sportul national – Kures) si religioase (momente din viata, Sarbatoarea Postului – Ramazan Bayram, Sarbatoarea Sacrificiului – Kurban Bayram).” 

Am utilizat deasemenea informatii dintr-un auxiliar didactic deja redactat, postat pe internet, foarte util cadrelor didactice preocupate de predarea moderna a istoriei: Numarul estimat al tatarilor din Romania este de 24.649, ceea ce reprezinta 0,11% din populatia tarii. Acestia traiesc in judetele Constanta, Tulcea si in municipiul Bucuresti. 

Tatarii sau mongolii sunt originari din Asia central-estica si sunt inruditi cu turcii. In contextul marilor campanii de cucerire din timpul lui Ginghis han, nepotul sau Batu, obtine o mare victorie impotriva rusilor in anul 1223, ceea ce va deschide drumul cuceririi litoralului nordic al Marii Negre. Hanatul intemeiat de el, Hoarda de Aur, isi va extinde autoritatea si asupra Dobrogei. Una din primele mentiuni ale prezentei tatare in Dobrogea o gasim intr-un document din timpul sultanului otoman Mahomed II si se refera la epoca lui Genghis (m. 1229), cand sefului tatar Ebruzata i-a fost daruit un domeniu in zona. De numele lui Berke, urmasul lui Batu, sunt legate doua evenimente importante: colonizarea in Dobrogea a catorva mii de turci selgiucizi intre 1262 - 1263, ceea ce arata ca prezenta tatara nu era numeroasa, si islamizarea Hoardei de Aur la confesiunea sunnita. Consolidarea prezentei tatare in nordul Dobrogei, in apropierea centrului crimeean al stapanirii tatare, este o realitate la sfarsitul secolului XIII sau inceputul secolului XIV. Din aceasta perioada dateaza un tezaur numismatic cu peste 23 000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit in 1962 langa Mihai Kogalniceanu (Tulcea). Este perioada cand cronicile musulmane inregistreaza asezarea urmasilor vestitului print Nogai intr-o zona cu centrul la Isaccea. Celebrul calator musulman Ibn Batuta, care a trecut prin Dobrogea pe la 1330-1331, completeaza in mod sugestiv imaginea de ansamblu a asezarii si a prezentei tatarilor in Dobrogea secolelor XIII-XIV: ”orasul Baba Saltik este cel din urma pe care-l stapanesc tatarii. Intre el si inceputul imparatiei grecesti (bizantine) sunt 18 zile de mers intr-un pustiu lipsit in intregime de oameni”. La mijlocul secolului XIV sub presiunea poloneza, maghiara, munteana si moldoveana, Hoarda de Aur pierde controlul asupra Dobrogei. De situatie vor profita insa otomanii, care vor cuceri regiunea la sfarsitul secolului al XIV-lea. Din acest moment, pentru cinci secole Dobrogea va deveni un teritoriu in care se vor impleti destinele celor doua populatii inrudite. Dupa ce Hanatul Crimeii, un rest al Hoardei de Aur, a fost anexat de Rusia in 1783, multi tatari au migrat in valuri succesive in Imperiul Otoman. Aici, in Dobrogea, ei au conferit o noua dimensiune civilizatiei de stepa care le era specifica. 

O prima evaluare a numarului tatarilor din Dobrogea imediat dupa razboiul de independenta a fost facuta de Ubicini. Rezultatul sau, din anul 1879, este imprecis deoarece tatarii erau inclusi impreuna cu turcii in grupa musulmanilor. Oricum, in acel moment existau in Dobrogea romaneasca 134.000 de musulmani. Prima evaluare precisa a numarului tatarilor dobrogeni dateaza din 1911, cand sunt inregistrati 25.086, respectiv 7,3% din populatia provinciei. Dupa unirea Dobrogei cu Romania in 1878, a inceput o noua epoca pentru tatari, creandu-se institutii de instructie publica, de cultura nationala si de cult islamic. Intre acestea, Seminarul Musulman a functionat initial la Babadag si a fost transferat, in 1901, la Medgidia. De asemenea, Revista "Emel" ("Idealul") a insemnat, pentru perioada interbelica, o veritabila scoala renascentista, raspandind in randul tatarilor ideile generoase ale marelui umanist tatar crimeean Ismail Gasprinski si ale poetului national Tatar Mehmet Niyazi. Tatarii dobrogeni au creat o cultura proprie inspirata din istorie si traditii. Intre altele, sarbatorile nationale - "Nawrez"si "Kidirlez", precum si cele religioase - "Kurban Bayrami"si "Ramazan Bayrami", cu larga raspandire in lumea turco-tatara, se afla printre temele de prima insemnatate. Legatura de suflet cu patria de obarsie - Crimeea -, nu a incetat, in anii celui de-al doilea razboi mondial multi tatari crimeeni refugiindu-se in Romania. Represaliile staliniste impotriva tatarilor din Crimeea au avut impact si asupra tatarilor dobrogeni, unii devenind victime ale regimului comunist. Pe de alta parte, cu timpul, unii dintre tatarii dobrogeni, putini la numar este drept, se vor muta in alte zone de pe teritoriul Romaniei (Bucuresti, Brasov). Situatia tatarilor din Romania dupa 1990 in prezent, in Romania, conform datelor oficiale ale ultimului recensamant, traiesc 24.469 de tatari, insa organizatiile acestora estimeaza un numar aproape dublu, de circa 55.000 de persoane. Actiuni culturale Imediat dupa Revolutia din decembrie 1989, ia fiinta Uniunea Democratica Turca Musulmana din Romania, care se dorea ”organizatie etno-confesionala a populatiei turco-tatare din Romania”. Dar la scurt timp, UDTMR se divizeaza in Uniunea Democratica Turca din Romania si Uniunea Democrata a Tatarilor Turco- Musulmani din Romania. In 1995 apare si Federatia Turca si Tatara. UDTTMR este o organizatie etno-confesionala care si- a propus sa militeze pentru "propasirea neamului tataresc prin renasterea spiritualitatii specifice" reluand legaturile cu tatarii din Crimeea si din alte tari. UDTTMR dispune de 22 filiale, in cele mai importante localitati cu populatie tatareasca: Constanta, Medgidia, Mangalia, Valu lui Traian, Bucuresti, Techirghiol, Basarabi, Ovidiu, Brasov, Tulcea si altele. S-a organizat o retea de grupe de elevi care urmeaza cursuri de limba turca si de religie islamica. Recent, a fost initiat un program de pregatire a cadrelor didactice care vor preda cursuri de limba tatara. in ultimii ani, comisia pentru invatamant a Uniunii s-a preocupat de elaborarea unei strategii vizand impulsionarea culturii si traditiilor etniei tatare. Un loc important in activitatea Uniunii il ocupa organizarea de simpozioane consacrate unor personalitati tatare. In 2001 au fost organizate manifestari consacrate lui Hamdi Giraybay, Ismail Gasprinski, centenarului Seminarului Musulman din Medgidia, precum si comemorarii a "70 de ani de la moartea poetului national Tatar Mehmet Niyazi". 

Uniunea Tatara editeaza carti ale autorilor clasici si contemporani, precum si doua periodice lunare: "Karadeniz"("Marea Neagra") si "Cas"(Tanarul"). In dorinta de a se continua traditia folclorului tatar au luat fiinta ansambluri artistice la Valu lui Traian, Constanta, Medgidia, Mangalia, Mihail Kogalniceanu, iar "Festivalul Portului, Dansului si Cantecului Turco-Tatar" a ajuns la editia a VII- a. In activitatea UDTTMR un rol important il joaca dr. Yusuf Timurlenk, cadru didactic la Universitatea Ovidius din Constanta si fost deputat, si Sali Negeat, presedinte al Uniunii si deputat. Filialele locale ale UDTTMR s-au implicat in construirea unor geamii in Constanta si Eforie Nord in anii '90. Din punct de vedere religios, credinciosii tatari se afla sub obladuirea Muftiului Osman Negeal. In 1998, pentru serviciul religios musulman existau 80 de lacasuri sfinte, intre care o moschee. In 1995, in urma unui protocol intre statul roman si cel turc, seminarul musulman din Medgidia se transforma in Liceul Teologic Musulman ”Kemal Ataturk”, sponsorizat de guvernul de la Ankara. In domeniul lingvistic, un reper important l-a constituit aparitia in 1996 a ”Dictionarului tatar - turc -roman” cu 10 500 cuvinte, realizat de Kerim Altay. De asemenea, limba tatarilor a fost subiectul unei teme de licenta la Facultatea de Litere Constanta, sustinuta de Omer Ozgean. 

Turcii 

Numarul estimat al turcilor din Romania este de 29. 080, ceea ce reprezinta 0,13% din populatia tarii. Acestia traiesc in judetul Constanta (majoritatea), dar si in Tulcea, Bucuresti, Calarasi, Braila. 

Prima consemnare documentara a prezentei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al Romaniei este din anul 1264 cand, in urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul Anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostasi condusi de imparatul Izeyddin Keykavuz s-a asezat in Dobrogea. Acestia erau trimisi de imparatul bizantin Mihail Paleologul pentru a apara Imperiul Bizantin de invaziile straine. Asezarea dobrogeana a fost numita de turcii preotomani Babadag, ceea ce inseamna "Tatal muntilor". Multi ani, localitatea a fost o garnizoana militara dar si un centru cultural. Un nou val de etnici turci soseste dupa cucerirea orasului Varna in 1484, dar si in anii urmatori, odata cu sporirea relatiilor economice dintre Romania si Imperiul Otoman. Cea mai impresionanta figura din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atat de mare influenta asupra etnicilor turci incat la 1641 cand Petru Bogdan Bagsik viziteaza Babadagul, mentioneaza ca in acest oras turcii cinstesc in mod deosebit mormantul acestuia care este inconjurat de candele, iar crestinii ajung chiar sa il confunde cu Sfantul Nicolae. Deoarece in secolul al XVII-lea mai toate satele, targurile si orasele din Dobrogea aveau nume turcesti se poate spune ca turcii ajunsesera sa fie intr-un numar foarte mare in Dobrogea. Pe de alta parte, educatia si instructia aveau mai mult un caracter religios, scolile gasindu-se pe langa lacasurile de cult (geamii). Daca in anul 1900 in Dobrogea se aflau 238 de geamii, astazi in toata Romania se gasesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt inchise, iar 3 sunt in constructie. De-a lungul timpului, pe langa scolile primare, apar si scoli speciale, care pregatesc dascali si hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se infiinteaza la Medgidia un nou centru de pregatire a dascalilor si hogilor. In perioada interbelica se poate vorbi si despre o dezvoltare a intelectualitatii turcesti. Apar reviste si ziare, la inceput numai in limba turca osmana, apoi bilingve. Daca pana in 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odata cu instaurarea Republicii Turce si sub influenta reformei kemaliste, uniformele capata o alura europeana. Totodata, alaturi de limba turca cu caractere latine se introduce si limba romana. Trebuie mentionata si existenta vakifurilor, a fundatiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea si pastrarea identitatii culturale si spirituale a minoritatii turce din Romania. Perioada 1945-1990 a fost o perioada in care intelectualitatea turca a migrat in Turcia, iar scoala in limba turca a functionat pana in 1954 dupa care s-a suspendat. 

Turcii din Romania dupa 1990 

Dupa anul 1990, turcii s-au organizat formand Uniunea Democrata Turca din Romania (UDTR), al carei principal obiectiv este sa revigoreze si sa transmita valorile culturale si traditionale ale etnicilor turci. UDTR - filiala Galati a organizat un festival interetnic euroregional "Dunarea de jos" si coordoneaza activitatea editurii Elvan. UDTR editeaza ziarul Hakses si numai in anul 2000 a publicat patru volume. Conform recensamantului din (1992), numarul estimat al turcilor din Romania este de 29. 080, adica 0,13% din populatia Romaniei. Dintre acestia 24.295 traiesc in judetul Constanta, 3 390 in Tulcea si restul in Bucuresti, Calarasi si Braila. 

Despre minoritatea rusilor lipoveni din Dobrogea am hotarat sa scriu datorita unor eleve care au prezentat imagini din traditiile acestei etnii, ele apartinand acestei etnii mult intalnite in Dobrogea de nord. Rusii lipoveni sunt o etnie de origine slava orientala, credinciosi ortodocsi de rit vechi (staroveri) care s-au stabilit pe teritoriul Romaniei incepand cu mijlocul secolului al XVII-lea in urma reformarii bisericii ortodoxe ruse. 

In timpul lui Petru I cel Mare (1682-1725) s-au luat masuri restrictive de europenizare. Staroverii nu au acceptat innoirea si au luat calea pribegiei, stabilindu-se in toata lumea. S-au refugiat pentru mult timp in Basarabia, in padurile de tei, in limba rusa lipa inseamna tei si de aici se presupune ca ar veni originea termenului delipoveni. La origine pescari din zona raurilor Don si Nipru, ei s-au stabilit cu preponderenta in Dobrogea si Bucovina, la gurile Dunarii si Nistru unde au practicat aceasta meserie pana in zilele noastre. Specificul acestei etnii este pastrarea limbii ruse vechi, a obiceiurilor si traditiilor vechi. Un rol hotarator in pastrarea identitatii proprii l-a avut biserica. Slujbele se tin in limba slavona, scrierea se face cu caractere slavone, se foloseste calendarul Iulian decalat cu 13 zile. Un rol important in viata lipovenilor il are baia cu o semnificatie sacra, considerate leac universal impotriva tuturor bolilor (purificare trupeasca si morala). Obiceiurile rusilor-lipoveni sunt strans legate de sarbatorile religioase. Cel mai bine s-au pastrat obiceiurile de Lasata Secului (Maslenita), de Florii, Paste, Craciun, botez, casatorie, deces. Pe langa faptul ca sunt recunoscuti buni pescari, ei se ocupa si cu agricultura (buni gradinari), albinarit, morarit, etc. Deasemenea sunt constructori de barci foarte apreciati, de case (cu acoperis din stuf), iar majoritatea bisericilor si manastirilor au fost construite si pictate de renumiti mesteri lipoveni. Majoritatea rusilor-lipoveni este concentrata in regiunea Dobrogea in localitatile: Tulcea, Sulina, Sarichioi, Carcaliu, Jurilovca, Slava Cercheza, Slava Rusa, Constanta, Ghindaresti, Navodari si in regiunea Moldovei in localitatile Targu-Frumos, Bratesti, Manolea, Climauti, Suceava. 

”Primele asezari cunoscute ale rusilor-lipoveni sunt cele din Bucovina. Cele mai multe pareri nominalizeaza satul Lipoveni sau Sokolinti (cum este numit de catre localnici) din judetul Suceava ca fiind cea dintai localitate infiintata de rusii lipoveni (1724). O alta localitate lipoveneasca este Climauti din judetul Suceava, atestata in 1780, printr-un act de donatie semnat de egumenul manastirii Putna, Ioasaf, prin care li se permitea staroverilor rusi asezarea pe mosia manastirii. In 1784 este infiintata localitatea Fantana Alba (actualmente pe teritoriul Ucrainei), care va deveni ulterior un centru spiritual deosebit de important pentru credinciosii de rit vechi (in 1846 aici se infiinteaza Mitropolia Crestina de Rit Vechi). Popularea cu staroveri a localitatilor din Moldova precum Manolea, Lespezi, Bratesti, Dumasca, Targu Frumos, Iasi este apreciata pentru prima jumatate a secolului al XVIII-lea, iar pentru restul de localitati se indica prima parte parte si mijlocul secolului al XIX-lea. Pentru regiunea Dobrogei, prezenta staroverilor este asociata cu migrarea cazacilor condusi de atamanul Ivan Nekrasov, ca urmare a incursiunilor declansate impotriva acestora de autoritatile tariste. Imigrarile populatiei cazacesti si a celei alaturate acesteia se intind pe intreaga perioada a secolului al XVIII-lea. Din 1740-1741, localitatea Sarichioi din judetul Tulcea devine un centru important al cazacilor nekrasovi, cu o organizare remarcabila a vietii sociale dupa regulile „Legalmantului lui Ignat”. Alte sate lipovenesti vechi din Dobrogea (secolul al XVIII-lea) sunt: Slava Rusa, Carcaliu, Jurilovca.'' 

Deoarece misiunea noastra de dascali de gimnaziu sau de liceu ramane cea de predare-invatare si nu cea de cercetare, aceasta fiind atributul invatamantului universitar, am preferat sa iau informatiile gata culese si tiparite de cei mai in tema decat mine, insistand pe valoarea practica la catedra a acestor informatii, ele mi-au fost de mare folos in orele de dirigentie si in orele de istorie, unde elevii au intrebat despre aceste raporturi romano-musulmane si despre cele cu etnicii lipoveni. Practic am fost confruntata recent cu o situatie conflictuala la clasa unde sunt diriginta si am rezolvat-o, cred eu, destul de multumitor. Un elev de etnie turca, mai violent din fire, utilizand frecvent forta fizica sau violenta verbala, fiind mustrat in fata clasei pentru comportamentul sau, a replicat ca este nemultumit de apelativele adresate de colegi, acelea de ”turcule”, ”otomanule”, ”paganule”. 

Dupa ce le-am citit aceste date istorice, am insistat pe ideea ca oamenii trebuie sa se inteleaga intre ei si ca fiecare clasa de elevi e ca o familie, toti trebuie sa manance impreuna o paine, le-am povestit apoi de proiectul Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta realizat in colaborare cu fabrica ”Dobrogea” pentru restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic, elevul de etnie turca dorind sa cumpere painea romana in fiecare saptamana la ora de dirigentie, paine pe care sa o platim toti, inclusiv diriginta clasei, si sa o mancam impreuna ca un ritual de prietenie. Ideea a devenit fapta in saptamana urmatoare si asa mereu deoarece elevii au inteles ca nu conflictele sunt necesare intr-o societate, ci o buna convietuire si respectul reciproc. Acelasi elev s-a oferit sa aduca dupa sarbatorile traditionale musulmane dulciuri specifice si sa isi serveasca in clasa colegii, atunci si ceilalti au inteles ca pot deveni mai buni oferind si ei bunatati traditionale, demonstrand ca romanul mai este inca membrul unui popor ospitalier, tot la fel ca etniile cu care convietuieste. 

sursa foto: sas-richard.blogspot.com

Bibliografie: 

Tasin Gemil, Romanii si otomanii in secolele XIV-XVI-lea Editia a 2-a, revizuita, Editura Ovidius University Press, Constanta, 2008 

Ekrem, Mehmed Ali, Din istoria turcilor dobrogeni, Bucuresti, 1994 

A. Radulescu, I .Bitoleanu, Dobrogea. Istoria romanilor dintre Dunare si mare, Bucuresti, 1979 

Mehmed Mustafa Ali, Istoria turcilor, Bucuresti, 1978 

Nicoara Teodor, Istoria si traditiile minoritatilor din Romania 2005, editie on line www.aliantacivilizatiilor.ro
www.ziarelive.ro