O astfel de experienta o reprezinta vizionarea spectacolului Iasii in carnaval de Vasile Alecsandri, spectacol regizat de cunoscutul si apreciatul Alexandru Dabija si care a inaugurat sala mare a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi, pe 5 octombrie 2012, dupa ani buni de reparatii. Si se pare ca a avut un succes teribil la public, intrucat s-a jucat cu sala plina de fiecare data cand a figurat in programul nationalului iesean.

Spectatorul s-ar putea intreba dece s-a deschis stagiunea de toamna a Teatrului National din Iasi cu un text de Alecsandri si nu cu un text mai actual, care sa cocheteze cu modernitatea? Ca scriitorul si omul de cultura este parintele spiritual si primul director al celui mai vechi teatru din tara o stie orice iubitor de teatru. De aceea, alegerea schiteaza gestul palariei scoase in semn de respect fata de dramaturgul care a si imprumutat numele sau institutiei de cultura. Ce l-a impins pe regizorul Alexandru Dabija spre acest text aflam chiar de la el: „Il iubesc pe Alecsandri fara ipocrizie si fara festivism, imi place pur si simplu. Nu am adaugat nimic la textul lui Alecsandri, din contra, am mai taiat de acolo, fiindca am incercat sa-l facem destul de dinamic, sa nu ostenim publicul. Surpriza e ca am mutat accentul din vodevil inspre teatru popular si ne bucuram de participarea unei fanfare dintr-un sat, a fratilor Lucan din Chetris, care va face bucurie in sala, pentru ca suna extraordinar, se integreaza foarte bine in spectacol.”

Dar tu, spectatorule, tu esti cel care da masura succesului unei puneri in scena. Sa spunem ca iti place sa mergi la teatru periodic, ca nu ratezi aproape nici o piesa. Bineinteles ca daca te recunosti in descriere, nu aveai cum sa nu fii in sala la Iasii in carnaval. Si daca nu ai reusit sa gasesti bilete la primele trei spectacole, cele de pe 5, 6 si 7 octombrie, ai apucat sa citesti cate ceva despre spectacol si, vrand-nevrand, ai ajuns insala cu un bagaj de opinii care nu sunt ale tale dar pe care arzi de nerabdaresa le validezi sau sa le invalidezi. Si probabil ca ai identificat si plusurile si minusurile viziunii dabijiene.

Care sunt plusurile spectacolului Iasii in carnaval? Colaborarea cu un regizor apreciat atat pe plan national, cat si international, Alexandru Dabija, regizor care a mai montat la Iasi in 2010 ”O noapte furtunoasa” de I. L. Caragiale, cat si numele actorilor implicati in proiect in rolurile principale, 28 dintre cei mai cunoscuti actori ai trupei Teatrului National din Iasi, Doru Aftanasiu (Postelnicul Tache Lunatescu),Annemarie Chertic (Tarsita), Calin Chirila (Jignicerul Vadra), Teodor Corban(Satrarul Sabiuta), Pusa Darie (Safta), Catinca Tudose (Cati), Petronela Grigorescu (Marghiolita), Daniel Busuioc (Alecu) si Dumitru Nastrusnicu (Leonil) il incarca de asteptari, de curiozitate si de comercial, de vandabil.

De asemenea, coloana sonora, asigurata in mare parte de catre Fanfara de la Chetris printr-o prestatie live nu este una care sa poata fi acuzata de banalitate sau monotonie. Ba, dimpotriva. Aceasta alegere da senzatia unui spectacol in spectacol. Pentru ca pe langa trairile personajelor lui Alecsandri, spectatorul asista si la un concert de fanfara.

Apoi, nu-i asa, spectatorule, nu poti ramane indiferent la amestecul de culoare, muzica si dans pe care Alexandru Dabija, ajutat de catre Dragos Buhagiar, cel mai titrat scenograf din tara si de catre Florin Fieroiu care a inchipuit coregrafia, il imprima textului lui Alecsandri?! Chiar te trezesti in mijlocul unui carnaval, dai retinut din picior din pozitia stand pe scaunul din sala si fredonezi in gand melodia care ti-e mai aproape de suflet. Dar ca orice carnaval, sarbatoarea plina de culoare gandita de Alexandru Dabija poate obosi prin intensitate si sincretism. Trecerile de la muzica evreiasca la muzica populara romaneasca nu sunt usor de digerat de catre oricine. Scepticii ar spune ca tocmai ai gasit un punct slab al spectacolului. Si daca mai pui sub lupa si usoara timiditate si stangacie a membrilor fanfarei, poti tese chiar un discurs critic. Alegerea iti apartine, fireste. Butonul de validare sau invalidare al unei astfel de perspective se cere din nou activat.

In ceea ce priveste ambalajul de prezentare al textului propriu-zis, asa cum si-a obisnuit Alecsandri publicul, piesa Iasii in carnaval este o in primul rand un „vodevil micut" si o comedie de situatie, o satira. Spectacolul face multe trimiteri spre cultural si politic, spre multime si boierime, spre schimbare si nevoia de pastrare a unor norme si straturi sociale, spre modernism si conservatorism.

In atmosfera de carnaval creata pe scena de catre regizorul caruia ii place sa se joace si sa surprinda, fara a se indeparta, insa, prea mult de spiritul piesei, isi gasesc locul si papusarii care distreaza multimea in piata publica si nelipsita roata de lemn a balciurilor si „protipendaua" bonjurista, imbracata in „haine nemtesti” si plebea in costume populare. Putin cate putin, pe parcursul intregii reprezentatii, spectatorul respira aerul epocii la care Alecsandri face referire prin personajele sale, dar din cand in cand este inghiontit, prin trimiterile regizorale, de realitatea in care traieste. Astfel, un steag tricolor agitat intr-un decor de secol XIX trimite cu gandul la Revolutia din 1989. Revolutia este, de altfel, unul dintre subiectele principale de discutie ale personajelor piesei Iasii in carnaval, jupan-postelnicul Tache Lunatescu fiind urmarit si in somn de frica de comploturile bonjuristilor, de rasturnarea ordinii sociale existente.

Spectacol fidel atat viziunii lui Dabija cat si celei a lui Alecsandri, doua viziuni in esenta compatibile, Iasii in carnaval mai figureaza in programul Teatrului National, luna aceasta, pe 17 si 20 noiembrie, dupa 4 reprezentatii cu casa inchisa si aplauze indelungate la scena deschisa in luna octombrie si este de neratat, o bucurie si o sarbatoare a simturilor.

Umorul cu accent de burlesc specific carnavalului pe care il daruieste cu generozitate Vasile Alecsandri prin replicile protagonistilor din Iasii in carnaval, o sala de spectacol stralucitoare, care indeamna la visare, plina de incarcatura emotionala, de rasul si plansul si aplauzele trecutului si prezentului, jocul actorilor si capacitatea lor de a contura personaje care starnesc si rasul si dorul de un Caragiale, muzica de fanfara, dinamismul transpus in muzica, dans si decor, diversitatea cadrelor, efectul de multe ori tamaduitor al sarbatorii asupra sufletului, povestile de dragoste si intrigile lor care isi fac loc inorice coltisor de lume, in orice secol, atat in timp de pace, cat si in timp de razboi, dar mai ales in plina sarbatoare, imbinarea a doua lumi intr-un singur cadru, cea a protipendadei bonjuriste si cea a oamenilor simpli din popor care se amesteca pentru a gusta din tentatiile carnavalului bucura spectatorul, ii incurajeaza zambetul sa isi simta libertatea, iar la finalul reprezentatiei aplauzele curg si  grupuri vesele  parasesc sala dezvaluind fete luminoase si relaxate.