| Zbaterile din aripi ale aparențelor - Fluturi, fluturi… |  |
| (Teatru) |
Aparentele pot fi cele mai ieftine sau cele mai subtile farse care ti se pot juca si pe care le poti privi cu ochi naivi sau deja formati, in plina lor desfasurare, in viata de zi cu zi. Substratul de convenienta, de sentimente mimate, de viata traita cu rost sau de-a sila se ascund, insa, samburele de firesc din fiecare, teama de tenebrosul labirint al singuratatii, nevoia de a frapa, de a impresiona, de a fi iubit cu orice pret, de a lasa urme, de a fi oricum numai obisnuit nu. |
De aceea, efortul de a crea sau, dimpotriva, de a scapa de aparente solicita resorturile respectului de sine si ale orgoliului si nu este unul de neglijat. Aparentele se hranesc, deopotriva, din slabiciunile si din ambitia fiecaruia dintre noi, din teama de a nu fi perceput gresit sau de a nu fi ranit, de a scapa fraiele adevaratului sine, iar cea mai grea suferinta pe care ti-o provoaca este ipocrizia. Recurgand la aparente uiti, putin cate putin, adevarul despre sine si iti creezi o lume falsa in care inveti sa traiesti si in care accepti mult mai multe apropieri decat ai fi dispus sa o faci daca ai incerca sa iti aplici tratamentul onestitatii.
Victimele aparentelor sunt in primul rand cei care aleg sa le lase sa isi faca loc in propria existenta, nu cei carora li se vand. Pentru o victima a aparentelor totul se deformeaza. Amintirile devin false amintiri, relatiile sunt de complezenta, rasul este strain de propriul ecou, fericirea mimata, tristetea mult mai profunda, singuratatea mult mai dureroasa. Aparenta este de cele mai multe ori buna prietena cu iluzia, cu dorinta care ajunge sa te domine, dorinta de a-ti depasi conditia si mizeria vietii.
Ca o ilustrare a felului in care luptam in viata pentru a ne crea o imagine, pentru a ne depasi conditia si a afisa in ochii celorlalti o fericire si o seninatate a deciziilor luate, de multe ori mimate, dramaturgul italian Aldo Nicolaj a gandit si apus pe hartie un text, Fluturi, fluturi..., text care spune povestea unei femei singure, o femeie care isi joaca in propria viata rolul femeii pe care isi doreste sa o prezinte lumii, o femeie puternica, frumoasa, independenta, care s-a lasat iubita de barbati cu statut material si social, fara, insa, a se supune vreunuia dintre ei, o femeie pentru care familia si copiii sunt slabiciuni si poveri, piedici in calea desfasurarii de forte a narcisismului.
Textul dramaturgului italian a fost preluat pentru Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi de catre regizorul Liviu Manoliu si transpus intr-un spectacol care impresioneaza nu atat prin decoruri, mai degraba simpliste sau prin abordare, cat prin distributie, rolurile celor trei personaje pe care se focuseaza Aldo Nicolaj fiind intrepretate in forta de catre Mihaela Arsenescu Werner, Georgeta Burdujan si Ionut Cornila. De altfel, Liviu Manoliu isi motiveaza alegerea intr-un fel care convinge si sintetizeaza, in acelasi timp, foarte bine, plusurile piesei: „De ce? Pentru ca este un text extrem de bine scris, jucat in mai toata lumea; e o melodrama care trece pe nesimtite de la finetea comediei de situatie la un profund dramatism, e un text despre iluzie si efemerul ei, despre iubire in toate felurile, despre adevar si asumarea lui. Personajele? Ne sunt contemporane. Se va recunoaste in ele, cu blanda luciditate, ceva din ordinea si rosturile lucrurilor din lumea in care traim...”
Intr-adevar, actrita Mihaela Arsenescu Werner, interpreta personajului feminin central din Fluturi, fluturi... te face sa simti cu fiecare hohot de ras, cu fiecare rabufnire de rautate la adresa servitoarei, cu fiecare criza de isterie, tristetea si singuratatea unei vieti construita pe iluzii, pe nevoia viscerala de iubire si admiratie, de prosperitate materiala. Nici macar atunci cand moare batranul orb pe care l-a cules de pe strada si caruia i-a atribuit rolul de tata in viata sa sau atunci cand isi face aparitia fiul din tinerete, pe care initial il reneaga si de a carui existenta a preferat sa uite ani de zile, fiu conceput cu un tamplar,a ceasta femeie-maestra a aparentelor nu renunta la masca construita atat de bine incat i s-a imprimat in carne, in suflet si in minte. Pana la urmas farseste otravita cu propriile medicamente de catre servitoarea care ii afla secretul din tinerete, servitoare pe care a coplesit-o ani de zile cu povestile iubirilor, mai mult inchipuite, decat reale pe care le-a trait si pe care nu a respectat-o niciodata indeajuns, incat sa ii castige la randul ei respectul. Asadar, uratul invinge, destinul isi face dreptate in felul sau si istoria se repeta. Maestra aparentelor moare intr-un mod stupid, dar plateste pentru greselile sale in viata, iar identitatea ii este furata de servitoare, care din femeie stearsa, frustrata si fals supusa se traspune, la randul sau, in pielea maestrei aparentelor.
Fluturi, fluturi..., spectacol care mai poate fi vizionat in luna noiembrie, la Sala „Teofil Valcu” a Teatrului National din Iasi, pe 21 noiembrie, incepand cu ora 18.00 nu te lasa sa te ridici de pe scaunul tau de spectator fara sa traiesti intens fiecare scena. Astfel, de la primele replici pana spre finalul imbibat de cinism, de la ras in hohote la tacere profunda, trecerile sunt uneori bruste, dar cu rost.
Forta cu care dramaturgul italian Aldo Nicolaj contureaza caractere si descrie realitatea societatii moderne in care traim, societate definita din ce in ce mai mult de material, de superficialitate, de feminism dus la extrem, de egocentrism si aparente, straneste o avalansa de sentimente contradictorii si face din Fluturi, fluturi... un text actual.
.
| |
|
|
|