Dar, pentru a nu te simti stanjenit ca il abordezi fara sa stii nimic despre el, afla ca acest personaj a avut prima lui confruntare cu publicul in 1982 la Goodman Theatre din Chicago. De atunci, de la geneza sa, inceputul de anii ’80 si pana in prezent, cine l-a cunoscut l-a perceput ca fiind extrem de actual si, de aceea, isi spune povestea trista a vietii in tot felul de reprezentatii si adaptari. Ba chiar si-a facut aparitia si pe marile ecrane, din 2005, in pelicula regizata de catre Stuart Gordon.

Un spectacol greu de digerat, dar incarcat de semnificatii si care nu se sfieste sa recurga la agresivitatea verbala si comportamentala exact asa cum a proiectat-o, in replicile personajelor sale, pentru a-si face intelese intentiile, dramaturgul american, Edmond-ul lui Vlad Massaci necesita un mediu propice, mediul roditor al unei minti deschise. Cu fiecare replica, cu fiecare gest al actorilor, cu fiecare trimitere spre realitati ale vietii, aceasta punere in scena poate starni, dupa caz, manie, ostilitate, intelegere, ras trist sau usor isteric, de descarcare, dar nu indiferenta.

„Purtam în noi o nemultumire difuza, nu ne place viata pe care o ducem. Deschidem televizorul sa vedem ce ne mai spune Neti sau alt oracol, daca o sa avem noroc azi, sau luna asta, sau anul asta. Simtim ca trebuie sa luam niste hotarâri majore, avem senzatia ca viata se scurge pe lânga noi, ca nu traim. Unii numesc asta criza vârstei de mijloc. Aceasta e povestea unui om care actioneaza, care ia acea hotarâre majora menita sa-i schimbe viata. Povestea lui însa nu tine de semne, de zodii, de Neti. Povestea oricui dintre noi tine doar de noi însine si de alegerile noastre. Edmond sunt eu. Dar si tu, cu siguranta.”, sintetizeaza regizorul felul in care el a simtit personajul lui David Mamet.

Astfel, in viziunea regizorului Vlad Massaci si a scenografului Andu Dumitrescu, intr-un decor minimalist, multifunctional si in continua miscare, Edmond, un contabil blazat, isi traieste drama existentei ratate. Intr-o zi ca multe altele, in drumul spre casa, intalneste o ghicitoare care dupa ce ii priveste palma ii da de inteles ca trebuie sa schimbe ceva, daca vrea sa mai prinda cateva momente de fericire in scurta sa trecere prin propria viata si prin viata altora. Aceasta necunoscuta care profita de uratul pe care il  zareste pe fetele unor trecatori ii spune lui Edmond, de fapt, exact ceea ce avea nevoie sa auda pentru a pleca din ingustul sau univers in care o sotie la fel de plictista ca el il astepta in fiecare seara pentru a-i vorbi despre servitoare incompetente, despre vreme sau despre cat de tare o strang pantofii. Odata ajuns acasa vaneaza lacom momentul in care consoarta incearca sa il atraga intr-o noua capcana conversationala si o anunta, scurt, ca o paraseste, ca vrea sa divorteze, sa se elibereze si sa o ia de la capat. Din acest punct fatidicul nu mai poate fi oprit. 

Edmond, personajul pe care ajungi sa il cunosti in intreaga sa intimitate si fragilitate, cauta modalitati de evadare din propria nefericire, prin sex si distractii, da forma fizica si sufleteasca unei drame, care nu este doar a lui, ci pare a intregii umanitati. Incearca sa schimbe, sa se increada in necunoscutii de care se izbeste intamplator pe strada sau in cei pe care ii intalneste in baruri, sa cedeze placerii carnale, sa simta caldura prieteniei si poate fiorul iubirii, sa riste, sa renunte la tot pentru cateva minute de altfel. In schimb primeste tradare, suspiciune, rautate, inchistare, retinere, gesturi si atitudini imbibate de convenienta si conformism. Se simte ranit, simte ca intregul sau sacrificiu este gratuit, ca toti ceilalti sunt impotriva lui, ca oamenii nu il merita si nu se merita unii pe altii, ca a renuntat la confortul unei vietii linistite  pentru desertul unei  vieti marcata de singuratate. Si atunci raspunde tradarii cu tradare si rautatii cu rautate, mergand pana la crima.

Edmond reprezinta, prin cele mai crude si mai naive gesturi ale sale amestecate pe parcursul unei singure zile, zi care poate fi simbolul unei vieti intregi, insusi zvacnetul de revolta impotriva conditiei umane limitata de material, de social, de rutina, de lipsa de curaj, de vise spulberate, de micimea aproapelui. David Mamet, folosindu-se atat de acest contabil ratat, cat si de celelalte personaje pe care le introduce treptat pe parcursul actiunii sectionata in douazeci si trei de scene, planteaza semintele unor trimiteri catre prejudecatile care macina din ce in ce mai mult societetea moderna: rasism, esec conjugal si implicit divort prematur, diferentele de gen, lipsa de comunicare, placerile superficiale, de scurta durata si de multe ori vinovate care incearca sa panseze lipsa si nevoia acuta de afectivitate.

Spectacolul regizat pentru Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi de catre Vlad Massaci urmareste sa ii puna cat mai mult in evidenta dramaturgului american personajele si substraturile textului pe care acesta l-a scris. Si reuseste, atat prin jocul actorilor distribuiti in rolurile principale, cat si prin utilizarea strategica a unor simboluri usor de identificat si interpretat in toata desfasurarea de forte a piesei. Astfel, multimea gri, compusa din n indivizi de care ne ciocnim si eu si tu ochii in fiecare zi pe strada, multime aflata intr-un continuu dute-vino al egoismului, al cautarii implinirii, al pierderii sau al regasirii de sine, este  redusa la esenta cu ajutorul unor personaje imbracate cu aceeasi pelerina galbena de ploaie pe spatele careia troneaza ironic un X. Acest X aminteste de replica pe care o folosesti si tu, nu-i asa, cand spui povesti cu oameni pe care nu ii stii sau cand vrei sa minimalizezi importanta cuiva: “X a spus..”, “X a inselat-o pe prietena mea…”, “X a dat peste mine pe strada si nici macar nu mi-a cerut scuze.” De asemenea, inchisoarea in care sfarseste Edmond in final reprezinta esecul resuscitarii unei vieti deja ratata si consecintele unor acte nascute din mocirla interioara, iar conformismul social se vrea a fi simbolizat, la nivel de scenografie, de spatiile gri, bine delimitate, cu aer de figuri geometrice perfect simetric trasate si de hublourile dintr-un plastic transparent care despart protagonistii scenariului lui Mamet in momentele in care acestia isi tranzactioneaza viitoarele relatii, momente de inceput ale interactiunii, atunci cand atentia nu a fost pe deplin castigata si suspiciunea depasita.

Lansati pe orbita planetei Edmond, intr-un mix de lumini, muzica culeasa din diverse genuri si replici care oscileaza de la duiosie la agresivitate, vulgaritate si limbaj licentios, actorii Calin Chirila, Livia Iorga, Octavian Jighirgiu, Diana Chirila, Andreea Boboc, Doru Aftanasiu, Ionut Cornila, Anne Marie Chertic, Dumitru Nastrusnicu, Oana Sandu si Petronela Grigorescu intruchipeaza, cu talent, indrazneala si forta, personaje dintre cele mai diverse, adevarate prototipuri umane: barbatul ajuns in jungla crizei existentiale, sotia parasita, prin porii careia respira frigiditatea si furia, trisorii care profita de orice urma de slabiciune a semenilor pentru a iesi in castig, chelnerita care se viseaza mare actrita, necunoscutul din bar care vinde ponturi ieftine altor necunoscuti despre cum sa isi innece amarul, colegul de celula abuziv.

Fiecare personaj in parte preda o lectie de viata pe care o simti ca spectator, ghidandu-te atat dupa propriile repere, cat si dupa intensitatea cu care actorii nationalului iesean isi traiesc rolurile. Se remarca, prin extraordinara expresivitate si adaptabilitate la cerintele si nevoile impuse de eroul scenariului lui David Mamet, Calin Chirila, interpretul lui Edmond, dar si Petronela Grigorescu prin aura de bunatate si fragilitate pe care o imprima chelneritei pe care Edmond o ucide fara motiv, canalizandu-si in acest act intreaga sa furie.

Cu un final marcat de profunzimi biblice si accente filosofice, piesa Edmond scrisa de catre David Mamet si transpusa pe scena Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi de catre regizorul Vlad Massaci, lasa urme adanci in memoria ta, spectatorule. Fie ca iti amintesti jocul actorilor, decorul, muzica, agresivitatea verbala sau intrebarile si starile pe care ti le starneste fiecare replica, odata prezent in sala, alegi sa iti amintesti. Edmond iti vorbeste despre revolta, despre cautarea “mai binelui” si depasirea prejudecatilor, despre furie oarba descarcata in gesturi care te pot condamna pe viata, despre acceptarea unei vieti injunghiata de fatalism.