Palaria florentina, vodevil semnat de dramaturgul francez Eugene Labichepropune publicului iesean de teatru, din 16 februarie 2013, un nou astfel de puzzle. In regia binecunoscutului Silviu Purcarete si cu o scenografie gandita de apreciatulDragos Buhagiar, cea de-a doua premiera de pe scena Salii Mari a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi, dupa Iasii in carnaval,  merge pe o reteta sigura. Comicul de situatie, de moravuri, tradarea, povestile de amor, dansul,partiturile muzicale se amesteca pentru a da savoare reprezentatiei in care sunt implicati cei mai multi dintre actorii nationalului iesean. Cine a fost prezent in sala in seara de 16 februarie si a asistat la desfacerea acestui spumant din colectia de vodeviluri a secolului XIX si-a lasat euforia sa se imprieteneasca cu aceeasi euforie a vecinilor de rand si a constatat ca nu doar vechimea si experienta conteaza, ci si entuziasmul pe care il investesti intr-un proiect, precum si increderea ca rezultatul final al unei munci indarjite nu poate fi decat unul grandios. Da, intr-adevar, numele care s-au implicat in producerea spectacolului Palaria florentina sunt unele dintre cele mai mari din lumea teatrului romanesc. Dar, dincolo de nume, si-a inaltat capul de o frumusete covarsitoare, pentru a-i privi pe spectatori in ochi, talentul: talentul cu care sunt gandite decorurile, talentul cu care sunt interpretate personajele, talentul cu care este aleasa muzica, talentul cu care toate aceste elemente sunt legate intre ele pentru a da stralucire spectacolului ca intreg si pentru a-l trasforma intr-un organism viu, cu nevoi si placeri de oferit . 

Intr-un decor care isi striga simplitatea, minimalismul cu fiecare repozitionare,qui pro quo-urile vodevilului lui Labiche capata amploare si intind capcane publicului pentru a-l determina sa guste din plin intriga si sa se concentreze pe relatiile dintre protagonisti, nu pe detalii care tin de asezarea in scena si de butaforie.

De asemnea, muzica, foarte bine aleasa de catre Vasile Sirli, este o componenta fara de care spectacolul lui Silviu Purcarete, o bucurie a simturilor, si-ar pierde din farmec. In fiecare gest al fiecarui personaj, fie el privit individual, intr-un moment de singuratate, fie ca parte a unui personaj colectiv in plina verva musteste ritmul. Plansul fals, rasul isteric, patetismele amoroase pe care si le servesc protagonistii nu ar mai fi la fel de intense si de convingatoare fara acordurile de pian si fara retusurile vocale acompaniate de acelasi pian.

Personajele dramaturgului francez preluate de catre actorii Ionut Cornila, Calin Chirila, Petronela Grigorescu, Diana Chirila, Andreea Boboc, Haruna Condurache, Daniel Busuioc, Doru Aftanasiu, Constantin Puscasu, Dionisie Vitcu, Pusa Darie, Horia Verives, Petru Ciubotaru, Gelu Zaharia, Doina Deleanu, Emil Coseru, Cosmin Maxim, Constantin Avadanei, Anne Marie Chertic, Tatiana Ionesei, Catinca Tudose, Georgeta Burdujan, Oana Sandu,Irina Radutu, Livia Iorga, Brândusa Aciobanitei, Radu Ghilas, Dumitru Nastrusnicu, Radu Hominceanu, Diana Roman,  Alina Mandru,  Tatiana Grigore, Madalina Munteanu,  Daniela Tocari, Andrei Sava, Alexandru Tatu,Sorin Cimbru, George Cocos, Alexandru Iurascu, Cosmin Panaite, Andrei Grigore Sava, Alexandru Tatu, Sorin Cimbru, Alexandru Iurascu, Dumitru Georgescu si impulsionate de mecanismul de functionare al unui vodevil ii fac partasi pe spectatori la tot felul de rasturnari de situatie, ii poarta catre un final fericit, in pasi de dans si schimband de la o replica la alta ritmul, tonalitatea. Pianul este prietenul lor cel mai bun. El le acompaniaza bucuria, furia, nemultumirea, confuzia.  Si, desi atmosfera din piesa este de secol XIX, la fel si costumele, publicul valideaza spectacolul ca fiind extrem de potrivit pentru un sfarsit de saptamana al anului 2013. Sala vibreaza la fiecare glumita a Don Juan-ului-personaj principal, la fiecare lesin in grup, la fiecare replica pusa pe note muzicale, la fiecare tacere care se lasa o data cu cortina si care anunta inca o rasturnare de situatie, la fiecare aparitie din sala a unui nou personaj care isi face drum spre scena.

Totul in Palaria florentina incepe de la o intamplare aparent nevinovata: in timpul plimbarii de dimineata in afara orasului, calul tanarului parizian Fadinard mananca palaria de paie a doamnei Beauperthuis, aflata in compania focosului ofiter Emil Tavernis. Problema este ca doamna Beauperthuis este sotia domnului Beauperthuis, iar Emil Tavernis este doar o persoana cu care doamna Beauperthuis isi petrece timpul. Prin urmare, palaria de paie trebuie recuperata rapid, lucru deloc simplu. De la aceasta incurcatura se aprinde focul din piesa dramaturgului francez, foc care ii incalzeste pe unii, ii afuma pe altii si le provoaca arsuri, de-a dreptu, celor care se simt direct vizati.

Personajul masculin principal din Palaria florentina, tanarul parizian Fadinard, isi gaseste refugiu in carismaticul si talentatul actor Ionut Cornila. Acesta executa un adevarat tur de forta, trece prin multe registre si da spectacolului stralucirea pe care o merita, alaturi de alte nume mari ale trupei nationalului iesean. Rade, plange, canta, danseaza, iubeste, se lupta, alearga de-a lungul salii, de-a lungul si de-a latul scenei, incat iti vine, la un moment dat, sa ii soptesti sa isi traga sufletul pentru ca ai nevoie de el pana la final. Dar nu este necesar acest gest, intrucat Ionut Cornila isi cunoaste resursele si le dozeaza in asa fel, incat sa faca din personajul pe care il interpreteaza unul cu vino-ncoa’ pana la ultima replica.

Lui Ionut Cornila i se alatura, cu aceeasi forta a alesilor, actorul Calin Chirila care il are in grija pe viitorul tata-socru al tanarului Fadinard. Comicul de situatie pare sa fie specialitatea sa in vodevilul semnat de Eugene Labiche, asa ca raspandeste rasul in sala ca si cum nu ar fi nimic mai firesc pe lumea asta. Fara teama de a exagera, la finalul reprezentatiei poti spune ca acest actor care a dus drama la desavarsire in piesa Edmond sufera de dubla personalitate artistica, intrucat intruchipeaza la fel de bine si suferinta si spiritul jucaus, pofta de comedie.

Roluri speciale li s-au atribuit actorilor Emil Coseru si Cosmin Maxim. Acestia, imbracati in halat si cu basca pe cap, fac corp compun cu cei care schimba decorurile si apar pe scena pentru a-si executa propriile numere comice in timp ce personajele din piesa se ascund dupa cortina. Astfel, ei fac legatura intre scenele din Palaria florentina si sunt oamenii buni la toate, pentru ca, pe langa decor, au grija si de mentinerea vie a bunei-dispozitii a celor prezenti in sala.

Asadar, fara doar si poate, distributia din Palaria florentina este, intr-adevar, impresionanta, iar publicul nu va fi dezamagit de nici una dintre prezentele scenice. Pe langa actori tineri ca Andreea Boboc si Horia Verives se dezvaluie privirii consacratii si iubitii Constantin Puscasu, Doru Aftanasiu, Pusa Darie, Dionisie Vitcu, Petru Ciubotaru. Fiecare dintre acesti actori se potriveste cum nu se poate mai bine cu personajul atribuit si isi dozeaza atat de inteligent naturaletea, firescul, incat pare sa isi fi dat intalnire cu rolul cu cinci minute in urma si sa il fi asimilat prin toti porii pana la desavarsire.

Amestec de exuberanta care isi balanseaza corpul pe sarma in acordurile celei mai ritmate muzici si de umor lipsit de orice urma de sfiala, spectacolul Palaria florentina in regia lui Silviu Purcarete pare condamnat la succes. Dragostea, casatoria, tradarea se afla pe buzele tuturor, protagonisti si spectatori, regia si scenografia se gasesc intr-o comuniune perfecta, muzica intra in sange ca un drog, iesirile din decor si intrarile in decor de undeva din mijlocul publicului sunt atat de surprinzatoare si de reconfortante, personajele lui Emil Coseru si Cosmin Maximfac atat de usoare trecerile intre scene si schimbarile de decor, incat pana la final palmele nu isi mai gasesc linistea si se mai ciocnesc din cand in cand intre ele, in mijlocul unor scene in plina desfasurare, iar bucuria de a vedea un spectacol de teatru unic pune stapanire pe fiecare dintre cei care aleg sa ocupe un loc in stal, la balcon sau la loja.