Prapadul, un spectacol-premiera atat la nivel local, cat si la nivel national, montat pentru Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi de catre Lucian Dan Teodorovici si nascut dintr-un text al scriitorului-fotograf maghiar Attila Bartis, lasa la alegerea spectatorului etichetarea, nu fara a-i pune la dispozitie instrumentele. Din primele secunde este mai mult decat evident ca prin personajele sale, Bartis curteaza emotia pana o duce in lumea lacrimilor retinute, imbraca actiunea in clisee foto care surprind ranjete de final si pasiune-revolta de inceput, sfideaza conformismul, exploateaza erotismul-motor al vremelnicei masinarii, omul si se lafaie in minimalism scenic si detalii in constructia personajelor. Fiecare secventa din aceasta piesa a dramaturgiei contemporane justifica prezenta unui ochi cu obiectivul fixat pe emotie, dezbraca limbajul licentios de vulgaritate si il incarca de o tensiune mult mai profunda care duce la descatusarea frustrarilor si regretelor unui muribund, gadila in talpi exhibitionismul.

“Nu stiu daca sunt mai fotograf sau mai scriitor. Literatura nu pot sa mi-o imaginez fara imagine. De fiecare data vad situatia, de exemplu, vad fata, personajul, vad interiorul camerei unde se petrece o actiune. Dar, nu cu imaginea se incepe, se incepe cu simtul, cu emotia…” marturisea intr-un interviu pe punctum.ro autorul Attila Bartis, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani ai Ungariei. Si, intr-adevar cuvintele si imaginea sunt de nedespartit in Prapadul. Piesa este ca un film foto scos din aparat, developat in camera obscura si apoi transpus in cuvinte.
 

Dincolo de obsesia pentru imagine si plan-detaliu, spectacolul nationalului iesean inlesneste si intalnirea a doi scriitori care isi demonstreaza unul altuia ca sunt mult mai apropiati decat poate ar fi crezut, Attila Bartis si Lucian Dan Teodorovici.  

De la cel din urma, aflam, chiar, dintr-o declaratie sincera facuta pe observatorcultural.ro, motivatiile producerii acestei intalniri : “Am avut intotdeauna, fara sa realizez asta pana de curand, obsesia scenei. Ca scriitor, mi-am folosit cartile drept scena, in mai toate povestile mele aparand, intr-un fel sau altul, ideea mai sus amintita. Abia cand m-am apucat de regie mi-am dat seama ca nici n-as fi putut face altfel: chiar si-n viata de zi cu zi, privesc ceea ce se intampla in jur sau ceea ce mi se intampla mie insumi ca pe niste fragmente dintr-un spectacol. Debutul la Teatrul National din Iasi, in conditiile astea, reprezinta o oportunitate extraordinara de a-mi spune povestile in alt mod decat pana acum. Caci, in cele din urma, scriitor sau regizor, raman in fond un povestitor. Unul care, de asta data, si-a regasit o parte din obsesiile proprii in textul altui scriitor, Attila Bartis, a carui piesa, Prapadul, e de o intensitate si de-o forta cum rar am intalnit in textele contemporane. O pastrez in portofoliu de aproape doi ani, sperand sa vina momentul in care s-o pot monta, cu atat mai mult cu cat e o premiera absoluta la noi: nu numai ca n-a fost jucata pana acum, dar n-a fost nici macar publicata.” 

Dar intalnirea nu s-a produs numai in planul spiritual, ci si fata in fata, intrucat scriitorul Attila Bartis a tinut sa fie prezent la premiera piesei sale Prapadul, fixata in programul Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi pe 25 aprilie 2013.

Si pentru ca fotograful migalos este parte din personalitatea lui Attila Bartispersonajul central al piesei Prapadul,  András Farkas, este el insusi fotograf, un dependent de aparatul foto in cautarea cliseului perfect. In viata sa din piesa il inspira sa apese pe buton, sotia, Eva Farkas si necunoscuta Agnes Lázár. Impreuna imbina nestiutul si familiarul pentru a-i face ultimele momente din viata demne de a fi fotografiate, atat cu aparatul, cat si cu sufletul. Pentru ca da, Andras este pe moarte, se lupta cu un cancer necrutator la plamani. Pentru o astfel de poveste, distributia pe care Lucian Dan Teodorovici a ales-o este si ea una care mizeaza atat pe tinerete, cat si pe experienta. Astfel, textul tradus de catre Marius Tabacu, a fost pus la dispozitia actorilor Teodor Corban, András Farkas, Delu Lucaci, Agnes Lázár, Catinca Tudose, Eva Farkas, Constantin Puscasu, Karcsi si Dumitru Nastrusnicu, Lajos intr-un decor gandit de catre scenografii Nicolai Mihaila si Andreea Spataru. De asemnea, fotografiile care apar in  spectacol apartin cunoscutului fotograf iesean, Dan Mititelu, iar ilustratia muzicala este aleasa de catre Neolexica. 

Nerecomandat persoanelor sub 18 ani, cu scene de nuditate si limbaj licentios, Prapadul nu este un spectacol care sa te lase indiferent. Fie ca iti place, fie ca te revolta isi infinge ghearele intr-una din zilele tale obisnuite, depinde in ce zi alegi sa mergi sa il vezi, si iti lasa urme. Iti vorbeste despre o viata traita cu pasiune, despre importanta provocarii si a parteneriatelor pe viata, despre risc, despre curajul in fata mortii si frica de moarte amagita cu supradoze din ceea ce iti este mai drag pe lume sa faci. Si pentru ca nu se sfieste sa expuna sexualitatea si pornirile cu aura de obscenitate, textul lui Attila Bartis poate fi asimilat si inteles pe deplin de o minte deschisa. 

Fotograful si nu scriitorul Attila Bartis pare sa fi construit in mare parte personajele din Prapadul si tocmai de acea ele sunt pe zoom in. Acest amanunt nu avea cum sa ii scape regizorului-scriitor Lucian Dan Teodorovici si, astfel, spectatorii nationalului iesean care aleg sa vada piesa privesc in ochi, de pe scaunele lor, actori care au forta de a da detaliilor semnificatia potrivita. O rochie viu colorata, un pantof, o mana tremuranda, o privire tulbure, un mers smecher nu sunt doar o rochie, un pantof, o mana tremuranda, o privire tulbure, un mers smecher in reprezentarea actorilor Teodor Corban, Delu Lucaci, Catinca Tudose, Constantin Puscasu si Dumitru Nastrusnicu, ci zoom in-uri in personalitatea personajelor pe care si le insusesc.

Scena de inceput din Prapadul, interpretata de catre debutanta Delu Lucaci si de catre mult mai experimentatul Teodor Corban este cea din cauza careia minorii sunt tinuti la distanta de Sala Studio in zilele in care se joaca aceasta piesa din dramaturgia maghiara. Nuditatea pune stapanire pe spatiul scenic, treptat-treptat. Dar pentru ca Attila Bartis este si un bun dramaturg, nu doar un bun fotograf, scena nuditatii este tinuta sub control. Tanara actrita Delu Lucaci, interpreta necunoscutei Agnes Lázár isi dezvaluie goliciunea cu miscari lente, la indicatiile fotografului András Farkas, in pielea caruia se transpune Teodor Corban si ramane ca o Eva sub privirile profesionistului Farkas. In acele momente se poate palpa mirarea, curiozitatea, jena retinuta a celor din public si usoara stangacie a tinerei actrite. Dar tineretea si naturaletea inving. Se trece peste acest moment care este un soi de introducere-capcana si se patrunde cu obiectivul intr-o poveste tulburatoare. András Farkas casatorit ani de zile cu Eva Farkas afla ca sufera de un cancer la plamani, dar nu vrea sa se trateze, desi sotia insista. Prefera sa redescopere bucuria in stare pura, in putinele zile pe care le mai are. Cu o forta care denota ani si ani de joaca de-a personajele celebre, actorul Teodor Corban reda emotionant, dar fara a se duce spre patetism, ultimile strabateri de pasiune ale acestui personaj aflat fata in fata cu propria moarte, cu drama propriului destin tragic si a propriei singuratati. Alaturi de el, pe langa noua pasiune, muza Agnes Lázár sufera, iubeste, respira, se revolta sotia Eva Farkas, varianta imbatranita a luiAgnes Lázár. In rolul acestei sotii publicul iesean o recunoaste usor pe talentata Catinca Tudose, actrita care are o capacitate extraordinara de a trece de la un registru emotional la altul. Pentru deliciul publicului, in aceasta poveste in aparenta trista, dramaturgul Attila Bartis a gasit loc si pentru doua personaje din registrul comic, Karcsi si Lajos, interpretate pe masura paradoxurilor care le compun personalitatea de catre Constantin Puscasu si Dumitru Nastrusnicu.

Intr-un decor minimalist, cu structura de sedinta foto cu pauze de discutii cu clientul, cu un text foarte bine scris, care puncteaza atat umorul situatiilor prin care trec personajele, cat si suferinta, piesa Prapadul isi justifica prezenta in programul Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi prin dinamica, complexitatea ideilor suprapuse, lipsa de inhibitii. Moartea, pasiunea, curiozitatea, iubirea neconditionata, sexualitatea dezlantuita, cinismul existential ii inspira dramaturgului maghiar Attila Bartis replici irezistibile si demne de a fi notate in carnetelul cu replici pentru  momentele in care discutiile stagneaza.